Televiziunea este nu numai un promotor, dar și un făuritor al culturii


IMG_1553Genericul Televiziunea Națională. 60 ani de la fondare a fost motivul pentru care mai mulți reprezentanți ai societății civile, organizații și colective artistice, oameni, foști angajați ai acestei companii au dorit să se pronunțe vis-a-vis de activitatea ei pe acest parcurs al anilor și impactul pe care l-a avut ea asupra procesului de culturalizare a societății. Subiectul dat capătă o importanță deosebită și prin faptul că anul 2018 a fost declarat Anul European al Patrimoniului Cultural , obiectivul căruia este ca să încurajeze cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze Patrimoniul cultural european în context național și regional prentru consolidarea sentimentului de apartenență la un spațiu comun european. Este și cazul oamenilor care au lucrat în acest domeniu.IMG_1562 Televiziunea a apărut din necesitate și a făcut parte din viața noastră, a fost ca un factor de o mare importanță în constituirea și propășirea noastră culturală. De aceea este necesar ca astăzi să cunoaștem această pagină de glorie prin prizma celor care au activat, au construit de la începuturi temelia audiovizualului național. Filiala de Arte „T. Arghezi” a BM „B.P. Hasdeu” a organizat mai multe evenimente cu referire la subiectul dat – întâlniri cu personalități,  studenți și elevi, expoziții tematice, a realizat  materiale informative despre eveniment. În luna mai în incinta bibliotecii a avut loc o conferință științifică la tema dată. S-au pus în discuție multe probleme, invocate de către participanți – Aurelian Dănilă, doctor habilitat în domeniul artelor, profesor universitar, Alexandru Bohanțov, doctor, conferențiar universitar, Nicu Scorpan, maestru în artă, regizor, Mariana Bahnaru, artistă emerită din Republica Moldova, crainică de teleradiodifuziune, Larisa Ungureanu, doctor în studiul artelor, critic de teatru și film,  Vasile Ernu, director,IMG_1569 Departamentul management producție TV Moldova 1 ș.a. Evenimentul a fost moderat de Violeta Tipa, doctor în studiul artelor, conferențiar universitar, care a dat o apreciere critică fenomenului televiziunii naționale, prin prezentarea informațiilor de ultimă oră, făcând referire la literatura și presa scrisă pâna la acest moment, la alte surse media. La eveniment a participat și dl. Victor Ghilaș, doctor habilitat în domeniul artelor, directorul Institutului Patrimoniului Cultural din Republica Moldova, care a venit cu o donație de carte și un CD cu prefață, în primă audiție și prelucrare de V. Ghilaș și a avut de spus un ultim mesaj interesant spre finalul activității. După părerea lui, discuțiile care au avut loc pot fi încadrate în programul de lucru al unui atelier, așa, precum o fac uniunile de creație, pentru ca informația să sensibilizeze opinia publică, să urmeze un schimb de opinii.  Trăim azi  într-o lungă perioadă de tranziție, neînțeleasă de mulți dintre noi și de aceea este bine venit ca oamenii de valoare, pe care, mai mult sau mai puțin, dar îi cunoaștem, să se expună pe marginea schimbărilor care au loc în toate aspectele vieții sociale. În prezent noi toți suntem produsul acestei societăți, în care nu se mai regăsesc profesioniștii și nu se conștientizează, că omenirea a cunoscut perioade de cultură și nu de tranziție; avem o societate în care nu este continuitate, ci demolare.

IMG_1570  În știință nu mai sunt atrași tineri care să se molipsească de știință, deoarece  n-au fost formați în sălile de lectură, teatru și film. O problemă majoră o constituie cartea veche din biblioteci, în grafie chirilică, care astăzi nu se mai solicită. Deplasările de stagiu și cercetare sunt multiplicate astăzi prin ideea de a merge în teriotoriu, iar comisiile de specialitate  nu se mai convoacă. Tristul adevăr este că despre asta nu se poate vorbi public. Problemele devin cu atât mai grave, cu cât așa instrumente de interes și necesitate publică, precum radioul și televiziunea au încetat să-și îndeplinească misiunea adevărată față de consumatorii săi, față de societate.

În continuare propunem secvențe din acesle discursuri interesante care au avut loc. Ele pot servi drept informație veridică din prima sursă pentru cercetători sau doritori.

violetaVioleta Tipa.Televiziunea moldovenească la 60 de ani

Televiziunea în Moldova apare într-o perioadă destul de favorabilă, când republica trăieşte o renaştere spirituală. În anii ‘50 văd lumina tiparului nuvelele (Frunze de dor, 1957) lui Ion Druţă, Aureliu Busuioc, debutează cu versuri pentru copii Grigore Vieru; se impun printr-o nouă viziune artistică pictorii Igor Vieru, Aurel David, Mihail Grecu; începe să se dezvolte cinematografia naţională. În acest peisaj cultural se lansează şi televiziunea moldovenească, care în scurt timp va deveni o oază de cultură pentru populaţia republicii. Nu întâmplător, emisia a fost deschisă de două actriţe de forţă – Constanţa Târţău de la Teatrul muzical-dramatic A.S. Puşkin şi Ariadna Kazanscaia de la Teatrul rus A. P. Cehov.

TVM avea să-şi orienteze activitatea sa pentru ani înainte spre promovarea valorilor culturale. Printre primele redacţii ale televiziunii, care se ocupau de promovarea artei şi culturii, era Redacţia emisiunilor artistice, care apoi s-a divizat în Redacţia emisiunilor literar-dramatice şi Redacţia emisiunilor muzicale. În cadrul acestor redacţii s-au iniţiat o serie de programe şi cicluri de emisiuni susţinute de oamenii de creaţie – scriitori, poeţi, dramaturgi, artişti plastici etc. În 1968 a fost fondat Teatrul televizat Dialog, azi puţini îşi mai amintesc, care a iniţiat un nou gen de artă televizată. Graţie televiziunii, mii de spectatori aveau ocazia să privească spectacole transmise în direct din teatrele din Chişinău. Apariţia videomagnetofonului a permis montarea unor spectacole şi chiar conservarea lor. Dar, tot acest montaj video, care a contribuit la o nouă modalitate de realizare a emisiunilor, a scos din uz emisia în direct, stând „la straja poleirii realităţii” pentru un deceniu şi ceva.

Tot în 1968 se formează şi studioul Telefilm-Chişinău, unde pe parcursul a patru decenii de activitate au fost create 535 de filme de toate genurile: 24 de ficţiune dintre care 11 lungmetraje; şase filme de animaţie, 92 filme muzicale; 300 de pelicule documentare şi 113 programe de concert.

În contextul promovării artei muzicale, în cadrul Comitetului de Stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune pe lângă Consiliul de miniştri al RSSM (cum era titulatura oficială a companii între anii 1958-1990) au fost organizate mai multe colective artistice, precum Cvartetul de coarde, Orchestra populară de estradă Simfo-jazz, Corul Moldova, Corul de copii, Orchestra de muzică populară Folclor, Ansamblul de instrumente populare, Orchestra Simfonică, care pe parcursul anilor au valorificat folclorul nostru muzical, creaţiile compozitorilor contemporani, participând la diverse emisiuni televizate.

Chiar şi în perioada unui presing ideologic, a restricţiilor şi a cenzurii drastice (anii 70 – începutul anilor 80), la TVM se creau şi se transmiteau cu mult mai multe emisiuni despre artă şi cultură, emisiuni de popularizare a ştiinţei şi instructive. Puţinele emisiuni ce s-au păstrat în fondurile TV sunt vii mărturii ale timpului.

Perioada anilor 1987-1994 a fost una favorabilă pentru dezvoltarea televiziunii naţionale. Ea şi-a recăpătat dreptul de a se numi tribună a liberei exprimări. Renaşterea naţională a venit şi prin intermediul ecranului azuriu. S-au deschis hotarele pentru colaborările cu televiziunile din străinătate şi, în primul rând, cu Televiziunea Română: schimb de emisiuni, de experienţă, transmiterea programului TVR, imprimarea spectacolelor cu artişti de peste Prut etc.

Graţie fondului organizat de redactorul Ion Mihailo în 1992, în videoteca televiziunii s-au păstrat mai multe emisiuni din acea perioadă. La ora actuală arhiva fondului numără cca 6500 de înregistrări pe casete şi DVD-uri.

Apoi vor urma ani în care Televiziunea va deveni iar de stat şi va regresa din punct de vedere valoric şi cultural. Acest fapt va fi determinat de revenirea TV la cheremul partidelor de la guvernare şi schimbarea radicală a politicii editoriale, care prea, în mare măsură, modelul televiziunii comerciale, bazate pe emisiuni tip show (Talk-show, reality show etc.). Or, concurenţa cu noile posturi de televiziune (private, independente), precum şi influenţa globalizării, forţează TVM să adopte în toate genurile de emisiuni acel element specific, de divertisment, aşa-numitul entertainment, aducând pe ecran o nouă modalitate de prezentare a informaţiei, a politicii şi economiei: informaţie şi distracţie – infotainment; politică şi distracţie – politainment; business şi distracţie – Businestainment.

Astfel, arta şi cultura în conceptul tradiţional dispare treptat de pe ecranul naţional. Pe rând au fost desfiinţate Teatrul televizat, teatrul de miniaturi, închis Teatrul televizat Prichindel, studioul Telefilm-Chişinău ş.a. Nici colectivele muzicale nu mai sunt solicitate ca altă dată. Compania a fost privată de Orchestra de muzică populară Folclor. Aceeaşi cale va fi urmată şi de alte două colective: Capela corală Moldova (creată în 1944 la radio) dirijată de Valentin Budilevschi şi Orchestra Simfonică Naţională, dirijată de artistul poporului Gheorghe Mustea.

Recent am aflat că emisiunea Cultura azi va avea o durată mai mică cu 15 minute, iar serialului documentar Portrete în timp, semnat de Nicu Scorpan i s-a pus punct. Credem că acesta e un fapt nechibzuit, o lovitură în valorificarea patrimoniului nostru, dacă ne gândim că aceste produse audiovizuale au fost unele din puţinele lucrări reuşite, dedicate artei şi culturii naţionale.

La 30 aprilie a.c. Televiziunea moldovenească a marcat 60 ani de activitate. Care este astăzi rolul ei în crearea şi promovarea valorilor culturale? Despre creaţie, artă şi valoarea emisiunilor de la Moldova 1 au discutat participanţii la conferinţa organizată la Biblioteca de Arte Tudor Arghezi în colaborate cu Institutul Patrimoniului Cultural.

marianaMariana Bahnaru: crainică de televiziune și radiodifuziune, artistă emerită din R. Moldova

Televiziunea a intrat în viaţa mea în copilărie. În toamna anului 1958 am văzut un ecran. Am văzut ceva care m-a speriat, dar tot odată m-a fascinat. Am stat câteva minute şi priveam uimită. Am venit acasă, nu aveam cu cine discuta. Am mai trecut apoi pe acolo, şi înfrângându-mi sfiala am făcut cunoştinţă cu fetiţa ce locuia acolo şi am rugat-o să-mi permită să mă uit la minunea ce lumina. Mi s-a permis şi era o emisiune de balet. Am înţeles că televiziunea este o artă.

Noi cei îndrăgostiţi de artă vedem în televiziune numai artă. Eram cu studii teatrale şi aveam invitaţii să lucrez şi la radio şi la televiziune. Am acceptat radioul. Întâlnirea cu televiziunea mi-a adus multe bucurii. TV m-a educat prin oamenii care erau acolo: Musteaţă, Rudeaghina, Ilieva ş.a. Eram invitată la redacţia pentru copii, literar-dramatică, muzicală. Cu dna Ilieva am realizat spectacole. Am participat în spectacolele montate de Emil Nicula, dedat televiziunii, care apoi a trecut la radio.

Referitor la limba vorbită, desigur, era limba română. Lozan înţelegea lucrurile, şi a cerut Academiei să fim monitorizaţi. Atunci nu puteai s-o învinuieşti pe Elena Strâmbeanu că vorbea româneşte. Ne-a ajutat să păstrăm limba televiziunea şi radioul.

Astăzi televiziunea rămâne în umbră sub aspectul valoric, să-l descoperim cu toate metehnele sale, cu plusurile şi minusurile pe care le are.

ungurLarisa Ungureanu: critic de teatru, doctor în studiul artelor.

În perioada ceia în pofida propagandei şi a restricţiilor, noi consideram Televiziunea o artă, căci printre agitaţie şi propagandă îşi făcea loc arta şi cultura, şi educaţia. Căci într-adevăr, acele emisiuni muzicale, de teatru, filmul, emisiunile literare, toate aveau şi un suport educaţional foarte mare. Poate de aceia ele şi te atrăgeau, nu puteai să rămâi indiferent. Eu am scris despre teatrul de miniaturi, nu vreau să fac acum o istorie a acestor emisiuni, dar consider că a fost o necesitate a timpului. Ele prezentau unele subiecte acide, la zi, făcute unele în pripă, poate nu erau atât de performante cum ne-am fi dorit, dar ele erau şi erau privite. Şi oamenii privindu-le îşi dădeau seama că ceva nu-i în regulă în societatea noastră. Ele aveau acel supra text, supra emoţie care lăsa ceva în sufletul telespectatorilor.

Nemaivorbind de faptul că se scria despre televiziune. Şi eu am fost printre cei care au scris despre emisiunile televizate. Am aici un ziar Literatura şi arta mai vechi, cu un articol semnat de Eugen Gheorghiţă, care la fel scria despre emisiuni.

Eu am apucat şi teatrul Dialog, am văzut şi primul spectacol care s-a lansat – Piatra din casă după Vasile Alecsandri. Aşa, cum eram eu de mică, dar de acum aveam o educaţie teatrală, am privit cu multă suspiciune acel spectacol. Am simţit că este şi o anumită falsitate. La 16-17 ani, eu de acum văzusem mai multe Pietre… Îmi plăcea textul, îl cunoşteam bine, de pe atunci se forma criticul din mine care trebuia să analizeze. Urmăream spectacolele teatrului Dialog, fiindcă ele pe parcurs deveneau din ce în ce mai interesante. Dar până astăzi nu s-a păstrat nimic din acel teatru, decât amintirile. La capitolul acesta noi suntem un popor foarte rău, dar rău în sensul adevărat al cuvântului. Nimic nu ne învaţă să păstrăm valorile, nu suntem recunoscători, nu ştim să fim generoşi, nu ştim să păstrăm memoria cuiva, deci nu ne pasă. Chiar nu ştiu ce ar trebui să se întâmple ca să înţelegem odată şi pentru totdeauna că viaţa este scurtă…

Astăzi televiziunea e cu totul altfel. Ei lucrează după proiecte. Te uiţi şi n-ai ce analiza şi e jalnic ceea ce se întâmplă. Îmi amintesc de dna Cujbă-Atamanenco, care a făcut un lucru enorm. Pe postul Moldova 2 se retransmit emisiunile din fond printre care am primit câteva de ale dumneaei. Ea cunoştea problemele, era în temă, punea întrebări, avea o discuţie cu un actor, cu un regizor după spectacol. Bine că măcar aceste emisiuni s-au păstrat. Generaţia care vine în televiziune trebuie să ştie unde vine şi ce are de făcut.

Noi nu preţuim nimic din ceea ce s-a realizat în perioada sovietică. În pofida la toate s-au făcut multe, numai dl Dănilă câte evenimente a enumerat, dacă îl mai ascultăm şi pe dl Scorpan care a lucrat acolo, şi câte emisiuni a făcut!. Dar studioul Telefilm-Chişinău, care are o arhivă extraordinară de filme documentare, artistice. Avem aşa o bogăţie, dar noi nu ştim s-o valorificăm. Mulţi nu cunosc şi nici nu vor să cunoască. Asta-i cel mai trist, că nu vor să cunoască. Te uiţi azi la o emisiune de cultură: şi vezi parcă „mutriţa” e frumuşică (am înţeles că azi aceasta se preţuieşte şi tinereţea) şi mai mult nimic, şi spune nişte aberaţii…

Se întâmplă nişte lucruri grave şi îmi pare rău că s-a ajuns la situaţia aceasta. Trebuie să opunem rezistenţă. Atâtea schimbări s-au făcut la TV, s-au făcut revolte şi greve, s-au făcut de toate şi nimic n-a ajutat. S-a ajuns la situaţia ca să-ţi fie ruşine. Eu, astăzi nu mai scriu despre televiziune, fiindcă nu vreau să compromit numele de critic, nu vreau să compromit numele personalităţii despre care s-a făcut emisiunea, nu vreau să compromit pe nimeni şi, poate, fac rău…

aurelian-danila-1Aurelian Dănilă:  doctor habilitat în studiul artelor, profesor universitar

 în toamna lui 58 stăteam în urma unei imense cozi de oameni pe strada Puşkin colţ cu Lenin, unde într-o vitrină priveam o emisiune la televizor. Era un concert al capelei Doina. Mulţi ani mai târziu mi-am dat seama ce anume ere acel concert, pentru că nu erau prea multe. Am dat peste acel concert, că la TV şeful redacţiei era Victor Achindinov, soţul Veronicăi Garştea. O coincidenţă…. Ca după 16 ani după 58, să fiu de acum eu şef de secţie la redacţia muzicală a televiziunii, venit de la radio din redacţia muzicală. Acele emisiuni, cel mai des erau live, pentru că nu era peliculă. Imprimare era numai pentru emisiunile politice, pentru evenimentele nu ştiu de care, despre interviuri nici nu putea fi vorba la o redacţie muzicală. Imprimările se făceau concomitent pe două pelicule: una cu sunet şi alta cu imagine, aşa numita peliculă „sinhron” pe care o primeai două – trei minute în lună, pe urmă câte două-trei minute în săptămână, asta era norma pentru a imprima ceva sau a lua un interviu. Lucram cu nişte magnetofoanele mari. Din punct de vedere tehnic, televiziunea a făcut un salt enorm. Nici nu ştiu cum noi lucram atunci: cu o bobină aşa de mare cât roata era pelicula la TV, dar erau două bobine care se roteau şi transmiteau imaginea. Am încercat prima dată un montaj a unei emisiuni împreună cu regizorul Vitalie Simaşco. Am încercat să filmăm şi să montăm o emisiune pe un subiect inspirat din povestea Cenuşăreasa care se numea Basm în cheia sol. Cenuşăreasa era Valentina Creţu, o tânără de numai 18-19 ani, numai ce venită în televiziune, în calitate de asistent de regizor, dar care avea o înfăţişare de cenuşăreasă din poveste. Am făcut-o în rolul principal, pe fundalul cântecului interpretat de Sencina, a unui compozitor din Leningrad. Am inventat noi, pe fondalul acelei muzici, povestea noastră. Ca să montăm o secundă în care să coincidă sincronul trebuia mult să învârtim acele bobine, şi asta dura o oră sau chiar două. Şi aşa am montat nopţi întregi ca să avem spectacolul. Până la urmă a ieşit povestea aceasta stilizată, cu Cenuşăreasă. După ce a fost emisiunea în eter s-a produs o revoluţie, că toată lumea nu înţelegea cum noi am făcut toate acestea. Dar după cum nu ajungea peliculă, şi pelicula trecea de la o emisiune la alta, Prigorschi a demagnetizat-o şi a dat-o pentru altă emisiune. Aceasta a fost prima emisiune de montaj la televiziunea moldovenească. După aceasta am mai încercat să facem ceva asemănător, dar nu ne prea reuşea. Asta a fost o adevărată inovaţie.

În acea perioadă exista redacţia artistică literară cu muzicală împreună, unde am ajuns redactor şef-adjunct şi mă ocupam de emisiunile muzicale. Mustaţă era redactorul şef la emisiunile acestea, locţiitorul lui era Ion Iachimov, răposatul care se ocupa de emisiunile literare. Am fost redactor şef-adjunct un an, pe semne treceam o verificare, ca după aceia m-au făcut redactor şef şi au despărţit redacţiile: redacţia muzicală aparte şi redacţia literară aparte. Când am trecut redacţie muzicală aparte, am început să realizăm ciclurile noastre de emisiuni. Uncuţă era vedeta emisiunilor de estradă, el a adus la televiziune foarte multă lume de atunci, pe acelaşi Dolgan, Suruceanu Petrache şi mulţi alţii. Cu timpul am stabilit câteva cicluri de emisiuni care s-au menţinut în eter mai mulţi ani. Una era Telefilmoteca muzicală pe care o duceam eu: pe pelicula asta mare care se învârtea, noi montam cântece la o anumită distanţă de un minut, două depinde cât text aveam eu. Pelicula se învârtea şi când ajungea la pauză mă dădeau pe mine în eter şi eu vorbeam despre următoarea melodie, apoi urma cântecul pe care îl anunţam, mergea cântecul, apoi la pauză iarăşi eu vorbeam. Nu mai ştiu cum putea fi calificată emisiunea: pe viu sau nu. Asta se realiza Filmoteca muzicală care a durat mulţi ani şi la care aveam foarte multe scrisori, căci era o emisiune de estradă. Pentru a pregăti această emisiune de estradă mă duceam periodic în Pribaltica, care erau mai avansaţi, şi aduceam imprimări pe video. Apoi era emisiunea Vitrina muzicală, care i-am dat-o lui Valeriu Şeican după ce am plecat şi încă o emisiune muzicală pe care o duceam tot eu.

Perioada în care am lucrat eu, activau nişte colective artistice de mare folos. În 1968 a fost fondată Orchestra Folclor cu Blajin care era de fapt o comoară, care a valorificat toată muzica populară. Când a venit timpul lui Sulac primeam saci de scrisori la redacţie. Orchestra de jazz simfonic, condusă de Vasecikin, imprima în special creaţiile compozitorilor din Moldova, acele cântece foarte stilizate, care astăzi când le auzi nu-ţi vine a crede că ele au trecut prin consiliul artistic al televiziunii.

Acum când aud că trebuie să se desfiinţeze şi orchestra simfonică, şi orchestra Folclor a fost îndepărtată de TV, chiar îmi pare rău, nu că este o nostalgie, îmi pare rău că acele timpuri erau foarte benefice pentru toată lume, pentru că erau şi cvartetul de coarde, şi orchestra simfonică, era corul Moldova. La companie erau colective care au lăsat în fondurile radioului istoria noastră muzicală de ani de zile. Ceia ce ne împiedica, era exagerarea litului, dacă astăzi poţi să spui în eter orice prostie, atunci toate emisiunile era trecute prin filtrele cenzurii, dar prin asta televiziunea avea şi o ţinută. Să facem abstracţie de ideologie, de exagerări, dar era totuşi o ţinută. Televiziunea este o oglindă interioară a societăţii, este o cultură. Televiziunea trebuie să fie cultură, nu dezmăţul acesta pe care-l vedem noi astăzi la ecran, chiar şi în emisiunile artistice, în emisiunile muzicale care îşi produc un dezgust, de multe ori nu deschid televizorul, căci ştiu că nu voi găsi valoarea.

6nicu scorpan(2)Nicu Scorpan: Maestru în artă, Republica Moldova, regizor

Televiziunea este o instituţie de promovarea a culturii, asta-i la nivel naţional, poate chiar şi european. Teatrul a făcut ceea ce a făcut pentru artiştii noştri, filmul la fel. Mulţi dintre colegii noştri regizori, actori sunt cunoscuţi peste hotare şi se întorc de fiecare dată cu trofee pentru munca lor. Oamenii din afara acestei republici ne cunosc după literatură, după film, teatru. Şi de ce nu ne-ar cunoaşte şi după Televiziune? După acea artă televizată care într-un fel ar trebui în emisiunile şi funcţiile ei de informare, educare şi divertisment să-şi asume nişte responsabilităţi. Eu, nu demult am fost în subsolurile televiziunii şi am văzut ceea ce nu trebuia să vadă nimeni dintre Dumneavoastră, că tot Patrimoniul acumulat pe parcursul a mai multor decenii de Emil Loteanu, Ion Mija, Pascaru şi alţi regizori cu nume din spaţiul nostru basarabean. Acest produs cinematografic este împăinjinit şi mucegăit. Patrimoniu este faţa unui neam şi dacă neamul este murdar la suflet el este urât şi la faţă. Pe parcursul a patru decenii şi câteva luni, în calitatea mea de director artistic al radioului, director artistic al teatrului de televiziune, şef al Departamentului literatură, teatru, arte, producător coordonator şi în cele din urmă autor la documentarele Portrete în timp, eu mi-am dat seama că totuşi televiziunea şi radioul se axează pe ideea de a promova partidele politice, de-a vorbi despre oamenii care n-au nici o atribuţie faţă de artă. Regret, dar trebuie s-o spun, că de fiecare dată cine n-ar veni la conducerea Ţării – este în frunte, este la microfon, în faţa camerei de luat vederi. Şi de câte ori eu am vorbit la şedinţele Parlamentului şi la Comisia de specialitate, la Hotineanu şi la Ţurcanu şi la ceilalţi care au fost înainte, Lucinschi ş.a.m.d. Am zis: Patrimoniul acestei instituţii adună oameni în timp de aceea am şi numit aceste portrete documentare care se intersectează, de fapt, cu timpul. Oamenii vin cu idei noi, încearcă să promoveze multe valori şi atunci în 2004 când am venit la această Comisie din 16 membri, am zis că vreau să realizez un serial de televiziune care se numeşte Frunze de dor după opera lui Ion Druţă. Am vorbit cu dl Druţă la Moscova. N-a avut nimic împotrivă: faci scenariu, îţi acord tot dreptul ş.a.m.d. Comisia a zis: „Nu, noi nu dispunem de timp, noi nu dispunem de bani, nu dispunem de spaţiu ş.a.m.d.” Atunci am zis: eu vin cu un proiect care se numeşte Portrete în timp, despre oameni de artă, cultură, ştiinţă despre toţi românii basarabeni şi din afara ţării care au contribuit într-un fel la formarea acestui patrimoniu naţional. Şi s-a acceptat această idee.

Noi, de fapt, aveam două echipe. În calitate de coordonator şi producător al acestui produs audiovizualul, eu am încercat să divizez activitatea pentru aceste două echipe. O echipă care vorbeşte despre personalităţile trecute în eternitate şi altă echipă, care realizează documentare despre personalităţile care-şi continuă activitatea în produsul teatrului, filmului, literaturii, muzicii ş.a.m.d.

Am început cu prima generaţie a teatrului nostru naţional, cei care la 1932-33 au venit de la Institutul de muzică şi Teatru „Ludwig van Beethoven” din Odesa – Domnica Darienco, Constantin Constantinov, Ecaterina Cazemirov, Chiril Ştirbu. Iată această generaţie de aur, apoi vine Eugen Ureche, iată această generaţie de aur eu la 27 martie 2004, am adunat în studio ca să ne amintim de acele timpuri frumoase de altă dată în care strălucea teatrul de altă dată. Domnica Darienco vorbea cu lacrimi în ochi că la 1989 Teatrul s-a închis, că la 1989 ei treceau pe lângă teatru şi Constantin Constantinov spunea că inima i se zbătea că aproape îi ieşea din piept. Simţeam acest zvâcnet al interiorului care de fapt nu-mi dădea pace, mă zbuciuma de fiecare dată fiindcă atâţia ani trăiţi acolo în scenă, atâtea roluri frumoase… Constantin Constantinov în 1959 s-a întâlnit cu Mihai Sadoveanu. Au fost în turneu frumos a spectacolelor lui Victor Gherlac la Iaşi. Şi-mi povestea atât de emoţionant. Am un material de 45 de minute care n-a fost utilizat nicăieri, nici într-un documentar, nici într-o emisiune. L-am filmat pe nea Costache la el, pe prispă cum îmi povesteşte despre această întâlnire la „trei sarmale” la Iaşi cu Mihail Sadoveanu. Câtă frumuseţe şi pasiune??? Are omul în faţa camerei de luat vederi. Noi ne-am despărţit cu multe emoţii. De fapt, aceste Portrete în timp sunt axate pe sinceritate, pe destăinuirea omului în faţa camerei. Ele sunt interesante cu tot dosarul lor de creaţie de la prima zi în teatru până la ultima. Şi iată că această cronică a timpului totodată/totdeauna ilustrează creaţia celui care vorbeşte în Portrete în timp. Eu, de fapt, am încercat în mai multe unghiuri să promovez această idee în documentarele televizate. M-a interesat, în calitatea mea de moderator, de om care am văzut toate spectacolele lor, am filmat împreună cu ei, am lucrat în teatrul de televiziune şi în teatrul radiofonic, să comentez anumite situaţii şi să-i implic în acest produs luminos al amintirilor de altă dată, dar şi într-o perspectivă de dezvoltare a teatrului, filmului ş.a.m.d.

După prima generaţie a urmat a doua generaţie, generaţia lui Valeriu Cupcea, Constanţei Tărţău, apoi a treia…

bohanAlexandru BOHANȚOV,  doctor, conferenţiar universitar

Teatrul de televiziune: „amurgul” unei formule audiovizuale de autor.Teatrul de televiziune a funcţionat în două direcţii: a) stocarea (tezaurizarea) versiunilor scenice mai importante din repertoriile teatrelor şi realizarea unor videoteci „de aur”; b) producerea de spectacole originale, folosind scenarii sau adaptări (dramatizări) pentru micul ecran. Iar evoluţia teatrului TV traversează următorul traseu: de la transmisiunea în direct a reprezentaţiei scenice la drama televizată sau teleplay (formulă de spectacol mediatic foarte apropiată sau chiar identică cu filmul de televiziune).

Însă geneza teatrului TV din Moldova s-a produs în condiţii nu tocmai favorabile din punct de vedere tehnic, deoarece Centrul de televiziune din republică, creat în 1958, era unul de improvizaţie. Tehnica de studio era amplasată într-o încăpere de garaj, în care aerul se încălzea până la temperaturi aproape insuportabile. Regizoarea Irina Ilieva îşi amintea că ori de câte ori îl invita la repetiţii pe artistul poporului Eugeniu Ureche, dânsul se opunea: „Nu mai vin, că-mi plesneşte capul de atâta căldură!” În asemenea condiţii dificile, domnia sa a montat patru spectacole care, bineînţeles, au fost în emisie directă. Prima emisiune-spectacol se intitula Păcat boieresc după naraţiunea omonimă a scriitorului Mihail Sadoveanu. Scenele din studio au fost combinate cu secvenţe filmice, operaţiunea de montaj fiind realizată „pe viu”.

Un eveniment unic, în felul său, pentru destinele teatrului TV din Moldova a însemnat apariţia Teatrului televizat „Dialog” (1967). Un timp, acest studio de creaţie a activat ca trupă aparte, unde s-au produs actorii Constanţa Târţău, Grigore Grigoriu, Vladimir Zaiciuc, Grigore Rusu, Ion Muzică ş.a. Iniţiatorul şi inima mult îndrăgitului colectiv teatral „Dialog” a fost actorul Gheorghe Siminel, care a semnat regia majorităţii reprezentațiilor televizuale. Dar în cadrul „Dialog”-ului au montat spectacole regizorii Sandri Ion Şcurea, Veniamin Apostol, Ilie Todorov, Ada Rudeaghina, Emil Nicula, Nadejda Aronețkaia, Irina Ilieva ș.a.

Spre regret, referinţele despre activitatea Teatrului televizat „Dialog” sunt puţine: ca material iconografic (fotografii sau secvenţe cinematografice) şi informaţie scriptică. Teatrul televizat „Dialog” a meritat o soartă mai bună şi o viaţă mai lungă, dar la începutul anilor ’70, printr-o hotărâre puţin justificată, el a fost desfiinţat, activitatea lui urmând a fi suplinită de Redacţia Emisiuni literare şi dramatice. Nu dorim în nici un fel să minimalizăm aportul subdiviziunii respective în evoluţia teatrului de televiziune din Moldova, mai ales a redactorului-şef Bartolomeu Musteaţă şi a realizatoarei Maria Cujbă-Atamanenco, dar după un deceniu în care publicului i s-a propus diverse dramatizări, transmisiuni în direct din sala de teatru, adaptări de spectacole scenice, teatru de miniaturi, lecturi televizate etc., spiritele critice au constatat că, în multe privinţe, s-a bătut pasul pe loc.

Dintre spectacolele realizate la Televiziunea Națională în deceniile opt şi nouă ale secolului XX merită să fie amintite Gabriela de Alexei Marinat (regia Anatol Rusu), Clocotul apelor după drama Dezastrul de Nicolai Savostin (regia Emil Nicula), Bufniţa şi Moartea după prânz (ambele texte aparțin scriitorului Andrei Burac, regia Ariadna Rudeaghina), Cutremurul (autorul scenariului Mihail Gheorghe Cibotaru, regia Anatol Rusu).

În fond, anii 1990-1995 au fost foarte favorabili pentru consolidarea relaţiei dintre teatru și televiziune. Redacţia Literatură, Arte a Televiziunii Naţionale a fost prezentă în grila de programe cu o multitudine de mesaje teatrale. Adesea chiar s-a abuzat de buna credinţă a telespectatorilor noştri. Astfel, Telemaraton-ul din 27 martie 1992, dedicat Zilei Mondiale a Teatrului, a acoperit aproape întregul timp de emisie al unei zile (16 ore), cu excepţia programului informativ Mesager. Toate rubricile acestei emisiuni-mamut, prefaţate de un dialog cu regizorul Ion Ungureanu, ministrul Culturii şi al Cultelor, au fost reunite sub genericul Aceasta e lumea: o comedie…

Iată câteva din titlurile ediţiei: Întâlnire cu actorii preferaţi, Fără machiaj, Teatru de miniaturi, Realizări şi perspective (o masă rotundă, axată pe probleme de actualitate teatrală, cu participarea unor cunoscuţi dramaturgi, actori, regizori, critici). Programul a mai inclus filmul-spectacol Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă al dramaturgului Horia Lovinescu, preluat din repertoriul teatrului „Luceafărul” şi spectacolul pentru copii Motanul încălţat după îndrăgitul basm al scriitorului francez Charles Perrault, în care au evoluat actorii teatrului muzical-dramatic „B.P. Hasdeu” din Cahul. Telemaraton-ul s-a încheiat cu un concert de gală în transmisiune directă din Palatul Naţional. La 1 septembrie 1992 a fost fondat un nou studio de creaţie – „Teatrul TV”, nucleul său fiind constituit din proaspeţii absolvenţi moldoveni ai Academiei de Teatru din Tbilisi. Inaugurarea festivă s-a produs cu lucrarea de diplomă – Mizantropul după vodevilul dramaturgului francez Eugène Labiche în regia artistică a directorului de scenă georgian Nugzar Lordkipanidze (versiunea televizată aparține regizorului Silviu Fusu). Peste trei ani (26 martie 1995) Ziua Mondială a Teatrului a beneficiat din nou de o amplă manifestare televizuală, sub un alt generic: Ce dragoste veche, actorii. În cadrul acestui stufos program s-a discutat şi despre perspectivele teatrului TV care, din cauza lipsei de resurse financiare, aveau să devină în scurt timp foarte incerte.

În pofida lipsurilor de tot felul, în prima jumătate a deceniul zece al secolului XX au fost realizate o serie întreagă de spectacole notabile: Fratele nostru, Iuda după povestirea prozatorului și dramaturgului rus Leonid Andreev Iuda Iscarioteanul (dramatizare de Val Butnaru, regia Sandri Ion Şcurea), Unchiul Vanea de Anton Pavlovici Cehov (regia Vitalie Ţapeş), Astă seară se improvizează de Luigi Pirandello şi Alter ego de Friedrich Dürrenmatt (regia Nicu Scorpan), Scuzaţi, aţi greşit numărul după piesa radiofonică omonimă a dramaturgului american Lucille Fletcher (regizor Lidia Marcu), Fluturaşii de dramaturgul italian Aldo Nicolaj (regia Ariadna Rudeaghina). Tot în aceşti ani a fost turnat un serial de televiziune care avea să întreacă limita tradiţională de 3-5 episoade. Este vorba de filmul serial Afaceri matrimoniale după romanul poliţist Doamna cu nouă vieţi al scriitorului englez Patrick Quentin (regizor Nicu Scorpan).

În ultimul deceniu al secolului al XX-lea s-a produs o schimbare de paradigmă în viaţa culturală a republicii noastre. A fost abolită cenzura, iar oferta cultural-artistică s-a diversificat în mod simţitor. Au apărut noi instituţii culturale, s-au multiplicat canalele mediatice. Îndelungata sciziune între aşa-zisa cultură a elitelor şi cultura de masă s-a diminuat, acest lucru fiind perceput, la început, de foarte puţini analişti ai fenomenului cultural. Desigur, declinul nostru economic, condiţionat de penuria de tehnologii moderne şi de un model de gestiune defectuos, nu oferă un cadru propice pentru evaluări de perspectivă.

Şi totuşi, este evidentă lipsa unor strategii clare de dezvoltare a producţiei audiovizuale autohtone. Astfel, cât timp audiovizualul din spaţiul mediatic sovietic nu a fost cu adevărat preocupat de telespectator, de mărimea audienţei, emisiunea de tip artistic era ajustată unor rigori estetice, fiind întreţinută marea iluzie că s-a născut o „nouă muză”, după „chipul şi asemănarea” cinematografului. În fond, din când în când, această iluzie era susţinută de exemple remarcabile din practica audiovizuală curentă. Unele producţii de teatru sau film de televiziune – Boris Godunov şi Doar câteva cuvinte în onoarea domnului de Molière (în regia lui Anatoli Efros), Copilăria. Adolescenţa. Tinereţea (Piotr Fomenko), Douăsprezece scaune (Mark Zaharov) ş.a. – au fost fenomene estetice, prin excelenţă, televizuale, ba chiar opere-unicat. Însă în cazul dat nu s-a pus niciodată problema ca ele să-şi caute consumatorul sau, cu atât mai mult, cumpărătorul.

Odată cu declanşarea procesului de democratizare a societăţii sovietice şi trecerea la economia de piaţă, televiziunea a trebuit să-şi reajusteze strategiile şi politicile editoriale, fiind nevoită să devină cu adevărat un fenomen de masă, care să ţină cont de preferinţele publicului. În aceste condiţii, teatrul TV, ca gen artistic select, a sucombat. Fireşte, au fost întreprinse unele acţiuni de reanimare a acestui produs audiovizual, inclusiv la televiziunea noastră (anii 1991-1998), însă ele n-au avut efectul scontat. Au supravieţuit filmul serial şi producţiile TV care se pretează cel mai bine fenomenului de serializare: talk show-ul (de natură politică, socială, familială etc.), emisiunile informative de sinteză, reality show-ul, programele seriale de factură documentară, tot felul de victorine şi emisiuni de divertisment (Fabrica de stele sau Cum să devii milionar) ş.a.m.d.

Am putea spune că formatul vechi de teatru TV, cu o ascensiune fulminantă şi cu indiscutabile reuşite în perioada 1965-1985, a dispărut din grila de program, formula actuală de spectacol audiovizual, cu actori profesionişti, tinzând tot mai mult spre structura şi stilistica filmului de televiziune. În al doilea rând, a căpătat extensiune incitanta tehnică compoziţională „va urma” (cunoscută cândva şi de presa scrisă – romanul-foileton – sau de cinematografie – seria Fantomas). Producţiile seriale, difuzate la intervale temporale fixe, pot avea o structură organică închisă, de tip romanesc (Idiotul, 10 episoade, după celebrul roman dostoievskian), alteori beneficiind de o structură deschisă, cu prelungiri interminabile (seriale în care actanţii „trec” dintr-un episod în altul, amintindu-ne de principiile compoziţionale ale speciilor folclorice).

Actualmente, creatorii din domeniul artelor – tradiţionale şi tehnologice – conştientizează o spusă a futurologului american Alvin Toffler, lansată acum două decenii: „Arta şi banii, calitatea uneia şi cantitatea celorlalţi sunt legate intim”. Poate că nu este cazul să absolutizăm această afirmaţie, dacă ţinem cont de contextul sociocultural din Republica Moldova, dar analizând arta noastră scenică şi producţia audiovizuală autohtonă în termenii actuali ai marketingului cultural va trebui să recunoaştem că ea traversează o acută criză de „rentabilitate.

ernuVasile Ernu, director Departamentul management producție TV Moldova 1.

Managementul producției de televiziune. Tendințe moderne și perspective la TV Moldova.

Anul acesta, la 30 aprilie 2018 sau împlinit 60 de ani da la lansarea postului național de  televiziune. Producția proprie  de atunci conținea câteva informații citite de crainicii TV, care  anunțau progamul emisiunilor și filmelor , ce puteau fi vizionate pe parcursul serii . Acum 60 de ani,  semnalul video din studio se transmitea în direct pe calea undelor și cuprindea un areal cu raza de 50-60 km de la Chișinău. Toate filmele și spectacolele, mai apoi retransmiterea emisiunilor de la Moscova, se transmiteau în direct, deoarece nu se putea de făcut imprimări.  Imprimările pe banda magnetică a semnalului video sa întrodus abia în anul 1965. În anul 1961 TVM emitea de 5 ori pe săptămână,durata emisiei era de 3 ore/zi, din care producție proprie- 54 minute.

Postul public de televiziune, din 1958 până în mai 1994 sa numit Comitetul de Stat pentru radio și televiziune de pe lângă Sovietul Miniștrilor al RSSM. Din 1994 până în anul 2004 – Compania de Stat ,,Teleradio-Moldova,, și din 2004 până în prezent- Instituția Publică Națională a Audiovizualului compania ,,Teleradio-Moldova,,.

 La televiziunea Moldova 1, eu activez din anul 1994 și am trăit perioada primului salt tehnologic, când s-au procurat  camerele video profesioniste Betacam SP (Sony), însoțite de tot echipamentul tehnic, ce includea stațiile de montaj liniar și echipamentul pentru emisie. În această perioadă la TVM  apar o serie  de emisiuni diverse ca formă și conținut. Activitatea editorială era coordonată de redacția Știri, redacția Literară, redacția Copii, redacția Muzicală, redacția Știință și Educație, redacția Programe Matinale, redacția Programe pentru Minorități Naționale, redacția traducerea și dublarea filmelor și serialelor TV. În toți acești ani TVM a fost principala sursă de informare a populației. Pe parcursul ultimelor 2 decenii s-au conturat  și dezvoltat normativele și rigorile moderne, privind organizarea procesului de producție în televiziunea națională, care astăzi, cu mici excepții, stă la baza managementului producției în TV publică.

În prezent televiziunea publică produce 47 proiecte de emisiuni, care acoperă integral 8 ore de emisie originală, adică 33% emisie  în prima difuzare din totalul de 24 de ore, celelate 67% de emisie sunt în reluare.  Din aceste 8 ore-82% constituie producție proprie și  18% seriale TV,coproducții, achiziții gratuite oferite de DW. Aceste cifre sunt luate din ultimul raport adresat CCA.  Departamentul Management producție TV ,zilnic asigură producerea originală de 6 ore de emisie, celelalte 2 ore sunt produse de către Departamentul Știri și Debateri TV. TV publică Moldova 1 emite atât pe calea undelor(100% acoperir eteritorială națională), cât și prin cablu, dar accesând  WWW.TRM.MD ne puteți viziona la orce oră din orce colț al lumii on-line, pe internet.

Gama celor 47 de  emsiuni este largă și variată, începând de la emisiuni pentru copii și tineret și finisând cu emisiuni de muzică populară și academică. Numai TV Moldova 1 transmite în exclusivitate în direct  concursul Eurovizion, festivalurile-concurs  Maria Bieșu, Mărțișor, diferite festivaluri folclorice, festivitățile cu ocazia sărbătorilor naționale, campionatele internaționale de Dans Sportiv, campionatul Mondial de Fotbal. Practic, din toate televiziunile existente în R.Moldova, numai Moldova 1 are în grila de emisie transmisiunile în direct a sărbătorilor religioase de la catedrala mitropolitană, cât și emisiuni pe teme de religie,,Cuvintele credinței,, etc., numai postul public de televiziune reflectă activitatea etniilor convețuitoare în emisiunile: Unda Bugeacului, Gagauz  Ocaa, Petalo Romano, Svitanoc, Russkii Mir, Sub Același Cer, numai la Moldova 1 sunt emisiuni care reflectă și promovează activitatea instituțiilor științifice ale AȘM.

Odată cu implementarea suporturilor digitale de imprimare, montare și emisie TV,  au apărut și riscurile  de stocare și de securizare a producției de televiziune. Dacă în trecut arhiva TV era stocată pe suport magnetic, adică pe casete video și se păstra la videotecă, astăzi computerile, hardurile și stick-urile de memorie, care sunt accesibile și ușor de manevrat, se află în zona de risc de a fi virusate, sau pot fi șterse din întâplare de către persoane incompetente. Au fost cazuri, când colegii din lisă de spațiu în computerul de ingestare(de descărcare a materialelor filmate), pentru a-si pastra materialele proprii, ștergeau fișierele colegilor. În anul 2015, din această cauză, am implementat un program special pentru fiecare proiect de emisiune, adică 47 de mape securizate cu parole cunoscute numai de realizatorii emisiunilor, pentru a exclude accesul persoanelor neautorizate. Oricum, în era digitală, nu putem fi în siguranță, deoarece  odată cu creșterea posibilităților tehnologiilor informaționale moderne, cresc și  riscurile stocării și depozitării materialelor audio-vizuale.

Din octombrie 2016 TV Moldova 1 a trecut  de la 4:3, la emisie  în rata de aspect 16:9, în formatul SD.  Rata de aspect 16:9 a îmbunătățit simțitor calitatea imaginii la Moldova 1, dar nu este suficient, deoarece majoritatea posturilor private de TV , demult emit în formatul HD.  Anul acesta ne punem mari speranțe pentru a procura echipamentul necesar și de a trece la emisie în formatul HD. Spre exemplu: toate camerele de filmare pe care le utilizăm în prezent suportă imprimarea nu numai format HD dar și Full HD.

Un management modern de televiziune nu poate fi realizat fără cadre profesioniste în domeniu. TV Moldova 1 a fost și rămâne a fi în continuare un important furnizor de cadre. Tinerii specialiști fără un stagiu de muncă nu sunt angajați de nici o TV privată, deaceia majoritatea cameramanilor, editorilor imagine, reporterilor vin la Moldova 1, lucrează 2-3 ani și după ce însușesc bine profesia respectivă, din cauza salariilor neatractive de la TV publică, parasesc postul nostru pentru un salariu pe măsura  muncii prestate. Este foarte neplăcut faptul, când  crești specialiști buni și din cauza imposibilității de a plăti salarii egale cu cele de la TV particulare, să te desparți de ei. Fluctuația de cadre este foarte mare anume la compartimentele menționate.  Astăzi avem locuri vacante de pictori-scenografi, pictori- machiori, stilist-designer, cameramani etc…

Din luna mai 2016 televiziunea publică a lansat canalul Moldova 2, care transmite emisiunile stocate în fondul de aur al TVM,  competițiile sportive în direct, dar și producție originală în imprimare.

Comentariu, text îngrijit de A. Moldovanu

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s