Și iarăși despre clubul de lectură „Tainele cărților”, cu o frumoasă potrivire, deloc întâmplătoare, în prima zi de Mărțișor, o nouă ședință, pe care am consacrat-o în totalitate Femeilor!
Întrebările retorice au fost – de ce mi-a plăcut și prin ce m-a inspirat un personaj literar feminin; sau altele de genul „de ce nu mi-a plăcut”. Sigur, o temă foarte vastă, iar noi, participanții ne-am referit doar la ce am avut de propus spre audiența colegilor.
I-am avut ca membri pe următorii prezenți – scriitoarea Valeria Dascăl, autoare a peste 23 de volume de cărți, scrise din experiența vieții trăite, precum menționa despre asta și regretatul scriitor și poet Nicolae Dabija. A venit însoțită de prietena Tatiana, o femeie temerară, care nu a ezitat să ne spună multe din experiențele acumulate din perioada excursiilor spre locul de naștere a mai multor scriitori. A fost o prezență îmbucurătoare și scriitorul Valerian Ciobanu, autor a peste 19 cărți, mai mari și mai mici, pentru care a colindat regiuni geografice cu latitudine mare în căutarea personajelor sale feminine. Se pare că Dumnealui este veșnicul îndrăgostit, clădind cu o deosebită osârdie chipurile femeilor din cărțile sale. Și de aici au derulat discuții aprinse, tangența fiind Amara, personajul controversat, deja cunoscut, dar incognito pentru mulți cititori. A despicat firul în patru Ana, membrul fidel și cea mai bună cititoare a clubului, care prin argumente solide (de fiecare dată cu caietul de însemnări critice a literaturii citite) a contestat sau aprobat unele păreri despre Amara. În acest context autorul, Valerian Ciobanu, vine și cu o explicație… să fi cunoscut această carte (o prezintă), înainte de a scri-o pe „Iubind-o pe Amara”, poate se întâmplau și altele… Este vorba despre cartea „Tokyo pentru totdeauna”, în care personajul feminin este Izumi, o adolescentă americană de origine japoneză care duce o existență tipică, în Statele Unite. Se distrează cu prietenele sale, e o fire plină de umor și ironie… Dar cum se impacă oare toate acestea cu statutul de prințesă imperială? Adolescenta nascută și crescută în Statele Unite descoperă faptul că este fiica Prințului Moștenitor al Japoniei. Lecturând cartea, vedem că în ciuda palatelor strălucitoare și a poveștii de dragoste care te face să visezi cu ochii deschiși, cartea nu este un basm tipic cu prințese. Izumi este o povestitoare adorabilă, curajoasă care se luptă să împace edicația ei americană cu moștenirea de familie japoneză. Într-un mesaj către ambasadorul Japoniei în SUA tânăra japoneză aflată în ultimul an de liceu comunică: ”Numele meu este Izumi Tanaka. Mama mea, Hanako, a absolit Harvard în 2003 și crede că este posibil ca dumneavoastră să fi păstrat legătura cu tatăl meu, Makotonomiya Toshihito. Sper să mă puteți pune în legătură cu el. Mai jos am inclus un mesaj pe care i-l puteți transmite. Iată mesajul: ”Dragă Prințule Moștenitor Toshihito, cred că sunt fiica ta…” Apoi urmează începutul aventurii în care Izumi o ”altă cenușăreasă” devine prințesa care a venit din SUA, cu educația ei americană etc. Tatăl și fiica lui sunt în vizorul presei din primele clipe. Sunt descrise toate greșelile ei începând de la sosirea în aeroportul din Tokyo, până la nunta prim-ministrului Adachi. Dar nu voi destăinui conținutul întregii cărți. Menționez doar că este interesantă, acțiunea este fluidă, se citește ușor, deși abundă cu expresii și cuvinte în Japoneză, traducerea lor fiind dată pe aceeași pagină, unde sunt și expicațiile de rigoare.
În contextul romanelor despre femei și dedicate femeilor am putea menționa și romanul „Prima dragoste, ultima dragoste” (1960) al scriitorului francez Romain Gary. În acest roman autobiografic, ce începe cu secvențe din copilărie și finalizează cu terminarea războiului și primele sale mari succese pe tărâmul literaturii, scriitorul se axează pe relațiile sale cu mama, pe dragostea pe care i-a purtat-o, dar și viceversa. Or, dragostea mare a mamei față de fiul său, în care vedea o mare personalitate, uneori ajungea chiar la absurd, la dominat și i-a influențat întreaga viață. Această dragoste maternă viitorul scriitor a simțit-o mereu, iar cele peste două sute de scrisori ale mamei, scrise înainte de moarte și primite după, l-au susținut în timpul luptelor din timpul războiului. Romanul „Prima dragoste, ultima dragoste” a fost ecranizat de Jules Dassin în 1971 și de Eric Barbier în 2017. Romain Gary este unicul scriitor laureat de două ori a prestigiosului premiu Goncourt pentru literatură: în 1956 pentru romanul „Rădăcinile cerului”, semnat cu pseudonimul Gary și în 1975 pentru romanul „Ai toată viața înainte” semnat cu pseudonimul Emile Ajar.
În cadrul discuțiilor despre personajele literare de genul feminin au fost încercări de comparație a femeilor reprezentative din diferite epoci, o discuție care a aprins spiritele. Doar o concluzie aducem aici – idealurile de emancipare a femeilor, dincolo de timpul în care au activat, au fost constante! Femeia e frumoasă, iar fumosul este salvatorul lumii.
Comunicarea! Asta e valoarea unui club de lectură! Comuicăm pe diverse teme, însă prioritate o au, după cum s-a observat în decursul unui an de când a fost lansat clubul nostru, experiențele văzute și trăite din timpul călătoriilor, vizitarea unor situri culturale din alte țări, și nu în cele din urmă, cunoașterea cu diverse cărți prezentate și propuse spre lectură. La ședința dată am aflat curiozități despre scriitorul francez Ghi de Maupassant și locul lui de veci, cimitirul Cimitirul Montparnasse, povestite cu mult har de Dna Valeria Dascăl; de la tânăra poetă și scriitoare Nina Caraman am aflat despre bucuria ei de prezență într-o antologie (a doua) de poezie românească, pentru care a primit felicitările de rigioare din partea noastră.
De la scriitorii prezenți la aceste ședințe preluăm tot ce este mai de valoare.
Cărți prezentate spre lectură:
Un text de Anastasia Moldovanu
Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” 