Constantin Moscovici, interpret, naist și compozitor
Astăzi, 2 octombrie este omagiat virtuosul naist Constantin Moscovici, cu acest prilej Biblioteca de Arte îi urează multă sănătate, noi realizări, noi proiecte. La Mulţi, Mulţi Ani Maestre!
Titluri şi premii:
Premiul I la Festivalul Internaţional de la Aşhabad, Turkmenistan, 1981;
Premiul II la Festivalul muzical de la Riga, Letonia, 1982;
Premiul special la Festivalul „ Memoria” de la Brest, Bielorusia, 1988;
I s-a conferit titlul „Maestru în arte”, 2000;
A fost decorat cu medalia „Meritul civic”, 2004;
A primit titlul „Doctor honoris causa”, 2005.
Astăzi 24 septembrie 2015 este ziua de naştere a interpretei de muzică uşoară Nina Crulicovchi, talentata artistă împlineşte astăzi frumoasa vîrstă de 64 de ani.
A cântat în Ansamblul de
muzică şi dansuri ,,Mărţişor”, în orchestra ,,Fluieraş”, ,,Lăutarii”, în formaţiile ,,Orizont”, ,,Bucuria”, ,,Contemporanul”.
Artistă emerită din Republica Moldova.
Îndrăgitul actor Mihai Volontir s-a stins din viaţă la 15 septembrie 2015
Informaţia referitor la viaţa şi activitatea actorului Mihai Volontir o regăsiţi accesînd: https://biblioart.wordpress.com/?s=Mihai+Volontir,
10 august 2015 este omagiat violonistul şi compozitorul Alexandru Ranga
https://bibliomusic.wordpress.com/2015/08/10/alexandru-ranga-violonist-si-compozitor
Personalităţi omagiate în luna mai
24 mai, 1947 – Svetlana Toma, actriţă de teatru şi cinema
Omagiatul de astăzi este interpretul de muzică uşoară Ştefan Petrache
Solistul vocal s-a născut la 8 mai 1949 la Vânătoreşti, Nisporeni. Absolvent al Institutului de Arte „G. Musicescu” din Chişinău (1978-1983). Solist în Orchestra de estradă şi simfonică a Radioteleviziunii (1974-1975), în ansamblurile vocal-instrumentale „Orizont” (1977). Este vocalistul formației Noroc şi Contemporanul (1978-1981) din Chişinău. Director artistic şi solist în formaţia de propagare a muzicii a Filarmonicii din (1988-1990).
Distincţii:
Artist Emerit din Republica Moldova, 1986;
Medalia Meritul Civic, 1993.
Gheorghe Pîrlea – actor de vocaţie
Pîrlea Gheorghe s-a născut la 6 mai 1944, sub o stea norocoasă – de ziua Sfîntului Gheorghe în s. Vărăncău rl Soroca. Primii şapte ani de învăţătură, artistul Gheorghe Pîrlea i-a făcut la şcoala din sat. Apoi îşi continuă studiile la Soroca la Şcoala medie nr.1 şi la Şcoala muzicală, disciplina baianul. După absolvirea Şcolii de culturalizare din Soroca, unde a făcut artă dramatică în clasa profesoarei Sofia Vorobiova, participă la un concurs organizat de studio pentru copii şi este selectat printre cei zece cîştigători. Angajându-se în 1961ca actor de teatru la Teatrul „Luceafărul” din Chişinău i-a fost alături Maria Bieşu, profesoară de canto, care l-a învăţat măestria artistică, iar de vorbire scenică – Vera Mereuţă. După trei ani de activitate rodnică se decide de a-şi continua studiile la Moscova la Institutul Teatral „A. Lunacearski”. În 1967 se întoarce la Chişinău la Teatrul „Luceafărul” şi îşi continuie activitatea teatrală.
N-a fost pretenţios în roluri. A jucat totul ce i s-a dat. A avut mai multe roluri comice, dar a jucat şi unele dramatice.
A avut roluri în spectacolele:
„Scrisoare către celălalt tărîm”,
„Trei surori” de A. Cehov,
„Testamentul” de Gh. Urschi,
„Testamentul – I”
„Testamentul – II”
„Nota zero la purtare” de O. Stoenescu şi V. Sava ş.a.
Filmografie:
Cine arvoneşte, acela plăteşte,
Văleu, văleu nu turna.
În 1989 devine primul director ales în mod democratic la Teatrul „Luceafărul”. Activînd în această calitate a dus trupa „Luceafărul”-ui peste Prut, în trei oraşe – Iaşi, Bacău şi Botoşani. A adus trei teatre din România la Chişinău. Gheorghe Pîrlea a format un cuplu umoristic cu actorul Gheorghe Urschi jucînd în mai multe spectacole împreună cu acesta. La moment este pensionar şi cu sufletul împăcat.
Bibliografie:
Popuşoi, Liliana. Un actor profesionist este obligat să fie actor al unui teatru // Flux. – 2007. – 16 aug. – P. 8.
Roibu, Nicolae. Discipolul lui Bieşu şi partenerul lui Urschi // Timpul. – 2004. 30 apr. – P. 23.
Roibu, Nicolae. Gheorghe Pârlea, la 45 ani de creaţie // Timpul. – 2007. – 9 noiem. – P. 11
Roibu, Nicolae. Gheorghe, Pârlea. Mă mândresc că sunt discipolul Mariei Bieşu… // Timpul. – 2007. – 20 oct. . – P. 8.
Personalităţi omagiate în luna lui mărţişor
85 ani de la naşterea actorului de teatru şi regizorului Gheorghe Siminel
Siminel Gheorghe s-a născut la 2 martie 1930 în or. Chişinau. A absolvit Institutul Teatral „A. Ostrovschi”, facultatea de actorie de la Leningrad în anii 1948 -1952. În acelaş an îşi începe activitatea artistică în calitate de actor pe scena Teatrului Muzical-dramatic de Stat „A. Puşkin”. Pe parcursul anilor 1962-1967 activează în calitate de regizor la redacţia muzicală a Televiziunii Naţionale. Este regizor la Teatrul televizat Dialog, organizat de el, unde a montat 30 de spectacole (1967-1971).
Între anii 1971-1976 este regizor la studioul „Telefilm- Chişinău”, şi începînd cu anul 1977 lucrează la studioul cinematografic „Moldova-film”, AC „Viaţa”, în calitate de regizor.
Premii şi diplome:
– Pentru filmul „Semănătorii” a primit în anul 1974 la Festivalul Unional de filme de la Tbilisi – Diploma de regie Festivalul unional de filme.
– La acelaşi festival care s-a desfăşurat la Chişinău s-a învrednicit de Diploma de regie Festivalul unional de filme, pentru filmul „Responsabilitatea”, în anul 1980.
Filmografia “Telefilm-Chişinău”:
„Să nu-mi faceţi bine”, 1965 ‒ film-spectacol după piesa cu acelaşi nume de Gh. Malarciuc,
„Joc”, 1967 ‒ film-concert,
„Stăpînii pămîntului”,1971 ‒ documentar,
„Aspiraţie”, 1972 ‒ documentar,
„Responsabilitatea”, 1971 ‒ documentar,
„Luminată de Octombrie”, 1973 ‒ documentar,
„Plugarii”, 1974 ‒ documentar,
„Moldova jubiliară”, l974 ‒ documentar,
„Fii fericit, omule”, l975 ‒ documentar,
„Oraşul meu”, l975 ‒ documentar.
„Moldova-film” (documentare):
„Higiena muncii la fabricile de lapte”, l978,
„Chişinău‒ capitala Moldovei sovietice”, 1978,
„Brigadierul”, 1979,
„Scriitorul şi timpul”, l979,
„Preşedinte”, 1980,
„Viţele dătătoare de viaţă”, l980,
„În numele viitorului”, 1981,
„Directorul sovhozului”, 1981,
„Brazdele vieţii mele”, l982,
„Avem cinzeci”, l983,
„După noi vin feciorii”, 1984,
„Crama republicii”, 1984.
A decedat la 9 ianuarie 1989, la Chişinău.
Bibliografie:
Siminel, Gheorghe // Gaz. de seară. – 1989. – 13 ian. – P. 4.
Siminel, Gheorghe // Chişinău: Encicl. – Ch.: Museum, 1997. – P. 415.
Expoziţie comemorativă a lui Dumitru Fusu cu 77 de lucrări de grafică
77 lucrări de grafică de Dumitru Fusu pot fi admirate la expoziţia care este inaugurată la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. De Ziua Naţională a Culturii, exact la un an de la trecerea în nefiinţă a actorului, în memoria lui s-a desfăşurat un vernisaj ale lucrărilor sale. Este primul eveniment din pleiada de activităţi din această zi. Lucrările de grafică, realizate de către D. Fusu în perioada anilor 1960-1980, prezintă interes, deoarece majoritatea din ele sunt portrete ale multor personalități marcante din diferite domenii ale culturii din Republica Moldova şi pentru prima dată sunt expuse publicului larg. Toată această bogăţie a fost ascunsă de ani de zile. Lucrările vor fi incluse într-un catalog şi va apărea în luna viitoare. Expoziţia va dura până la 15 februarie 2015.
Dumitru Fusu este Artist al Poporului şi cavaler al Ordinului Republicii. A fost actor, regizor şi scenarist, dar desigur a avut şi alte talente nemanifestate în timpul vieţii, dar care sunt demonstrate astăzi prin prezenta expoziţie a lucrărilor de grafică.
Blajinii
Au plecat la ceruri
Dumitru Matcovschi (20 octombrie 1939 – 26 iunie 2013)
Distins poet, prozator, dramaturg şi publicist, Dumitru Matcovschi e o personalitate emblematică a mişcării naţionale din Basarabia, un luptător pentru libertate şi adevăr. Născut în satul Vadul-Raşcov din judeţul Soroca, D. Matcovschi a publicat volume antologice de poezie, dintre care “Descântece în alb şi negru”, “Grâul”, “Tu, dragostea mea”, “Neamul Cain”, “Imne şi blesteme”, a semnat mai multe romane: “Duda”, “Toamna porumbeilor albi”, “Focul din vatră”. A scris numeroase piese reprezentative pentru dramaturgia naţională: “Cântec de legăn pentru bunici”, “Pomul vieţii”. În calitatea sa de redactor-şef al revistei “Basarabia”, a avut curajul să publice în 1988 istoricul articol “Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu, care a aprins flacăra conştiinţei naţionale în lupta pentru limba română şi alfabetul latin. La 17 mai 1989, poetul a suferit un grav accident rutier. Deşi marcat de acea nefericită întâmplare, Dumitru Matcoschi şi-a continuat activitatea, fiind omniprezent în viaţa socială şi culturală a republicii.
Nina Vodă-Mocreac (5 mai 1937 – 28 noiembrie 2013)
Cunoscuta actriţă de teatru şi film s-a stins din viaţă la Spitalul Cancelariei de Stat după ce a suportat al cincilea atac de cord. Nina Vodă-Mocreac a fost îmormântată la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească din Chişinău, alături de regretatul său soţ, poetul Gheorghe Vodă. Într-un interviu pentru Apropo, Ricu Vodă ne-a spus cu mândrie despre faptul că a crescut într-o familie de artişti. A făcut muzică din copilărie, fiind uneori invidios pe copiii care jucau fotbal afară în vreme ce el exersa neîncetat la vioară. Puţini ştiu că, la nouă luni de la naştere.
Titus Jucov (28 septembrie 1950 – 17 noiembrie 2013)
Titus Jucov a fost un mare şi neobosit maestru al artei teatrale. Născut în familia preotului Dionisie Jucov, în comuna Cobani, Glodeni, Titus a studiat la Institutul de Cultură din Moscova şi a debutat la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Bălţi. Începând cu 1991 a fost director la Teatrul Republican de Păpuşi “Licurici”. A pus în scenă numeroase spectacole de referinţă “Salut, Copilărie!” de L. Sobietsky, “Norişor” de V. Grosu, “Harap-Alb” după Ion Creangă, “Făt-Frumos din lacrimă” şi “Luceafărul” de Eminescu, “Planeta de rouă” după Gr. Vieru. Sub conducerea domniei sale, Teatrul Republican de Păpuşi “Licurici” a devenit locul îndrăgit al tuturor copiilor din republică. Iar turneele efectuate în România, Rusia, Turcia, Polonia, Serbia, Bulgaria l-au făcut cunoscut departe de hotarele ţării. Titus Jucov a fost vicepreşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova, preşedintele Centrului UNIMA din Moldova, şeful catedrei Actorie a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.
Festivalul Filmului Francofon, ediția a 14-a
Festivalul Filmului Francofon&Festival du Film Francophone cea de-a 14-a ediție se va desfășura în perioada 22-30 martie 2014 în Chișinău, Bălți, Tiraspol.
Acest festival este organizat de Alianța Franceză din Moldova cu sprijinul Ambasadei Franței, filmele pe care le oferă în acest an sunt niște povești neobișnuite, unele dezvăluie fața ascunsă a unor momente importante ale istoriei, altele aruncă o privire critică asupra problemelor actuale ale companiilor franceze: acestea sunt istorii ale unor lupte personale, fie că sunt sociale, politice sau umane. Acest eveniment devenit unul foarte popular, este așteptat cu nerăbdare de către toți francofonii și francofilii și în mod special de către toți iubitorii celei de-a 7-a Arte. Festivalul a luat start sămbătă, 22 martie până duminică 30 martie.
Vă dorim vizionare plăcută!
Anastasia Lazariuc – interpretă de muzică uşoara. S-a născut la 6 iulie 1953 la Băcioi, Ialoveni. A studiat la Şcoala muzical-profesională „Ştefan Neaga” din Chișinău, secția dirijat–coral, apoi, în 1982 termină facultatea de regie la Universitatea de Arte din Chişinău. În anul 1972, devine solista formației Sonor cu care efectuează turnee în toată Rusia dar şi în spaţiul internaţional. În anul 1973, câştigă premiul al II-lea la festivalul Cântecului de la Liepaia, Lituania. În perioada 1975-1978 a fost solistă în formaţia „Smericica” din Cernăuţi, este angajată pentru doi ani ca solistă la Filarmonica din Cernăuți, moment în care o înlocuieşte pe cântăreaţa Sofia Rotaru. În anul 1977, devine solista orchestrei Radiodifuziunii din Chişinău. după care vine în orchestra Radioteleleviziunii, unde activează pînă în anul 1992, cînd se stabileşte la Bucureşti. În anul 1982 i se conferă titlul de „Artistă emerită”. Este laureată a concursului „Garoafa roşie” de la Soci, diplomată a concursului televizat „Cu cîntecul prin viaţă”, Moskova, 1979. A efectuat turnee în Statele Unite ale Americii, Canada, Germania, Israel. A realizat trei filme muzicale la „Telefilm-Chişinău” şi „Moldova-film”. A lansat trei discuri la „Melodia” şi patru la „Electrocord”, un dublu CD antologic cu piese din perioada chişinăuiană. Ultimul album „Sinceritate” a apărut pe piaţa muzicală în 2007, realizat după o pauză binevenită în colaborare cu Mihai Alexandru, Adrian Caragio şi alţii bucurându-se de un mare succes. În orchestra de estradă a Radioteleviziunii Moldoveneşti cunoscuta interpretă a lucrat timp de 14 ani. La Chişinău Anastasia s-a lansat cu piesele lui Ion Aldea-Teodorovici Până la lacrimi mi-e dragă viaţa, Seară albastră pe versurile lui Anatol Ciocanu. Alte piese interpretate de ea deveneau şlagăre una după alta: Orice femeie, Păstraţi iubirea, Fuga-fuga, Copilărie, Veni-va dragostea, Ochii mei, Misterul dragostei, Tuieşti dragostea mea, Nunta de argint, Sentimente, Ca prima oară, Ultima oră? În paralel a colaborat cu televiziunile din ţările fostei Uniuni Sovietice, oraşele Moskova, Leningrad, Kiev, Minsk şi altele.Tot ea a fost prima invitată a emisiunii televizate „Alo!”, realizată de prezentatorul Anton Uncuţă. În anul 1989, cu ocazia unui spectacol dedicat lui Eugen Doga de la Chișinău, Anastasia face cunoştință cu o echipă artistică din România şi astfel se naşte idea unor turnee comune. Din echipa respectivă făceau parte Alexandru Arşinel, Mihai Constantinescu, Anda Călugăreanu. Este momentul în care Anastasia Lazariuc începe colaborarea cu Mihai Constantinescu, vestit cântăreţ de muzică uşoară din România, cu care va face turnee concertistice prin toată Moldova, fiind acompaniați de trupa Anastasiei. În luna octombrie 1989, Anastasia Lazariuc cântă pentru prima oară în România. În anul 1990, susține un recital la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia. În anul 1992, Anastasia Lazariuc se stabilește în România. Din 1995 este solistă a formaţiei “Gama” din Bucureştişi şi se lansează pe portativul estradei româneşti cu piesa Maria e dragostea mea, interpretată împreună cu M. Constantinescu .
Faptul plecării interpretei în România a generat mai multe dialoguri şi interviuri: …Nu vi se crează impresia că v-aţi îndepărtat de arealul muzicii uşoare din Moldova?
– Nici prin gând să-mi treacă aşa ceva. Eu am continuat să lansez cântece în stilul meu. Însă în anumite spectacole s-au cerut melodii mai vesele şi Mihai Constantinescu, un bun cunoscător al divertismentului, mi le-a oferit. E adevărat că în anii de activitate la Bucureşti am lansat mai multe asemenea melodii, dar nu am renunţat la profunzimea mesajului. Cîntecele lirice continuă să fie în prim-planul repertoriului meu. Am avut mai multe spectacole la Chişinău şi am realizat că publicul a rămas acelaşi, sensibil şi dornic să audieze melodii lirice, despre viaţa omului. Intenţionez să organizez o serată de creaţie, cu participarea colegilor de la Chişinău şi Bucureşti, interpreţi cu care am lansat dialoguri muzicale – Iurie Sadovnic, Alexandru Lozanciuc, Mihai Constantinescu, Ion Suruceanu (a intervievat . A Caciuc, 2006)
În prezent Anastasia realizează spectacole atât în ţară cât şi peste hotarele ei. În continuare ţine o strânsă legătură cu locurile natale şi cu toţi cei dragi, continuând să realizeze spectacole şi piese cu compozitori şi textieri din Republica Moldova. Actualmente este solistă liber-profesionistă, o romantică incurabilă, de aceea cântă muzică de suflet, muzică sentimentală şi de veselie, colaborează cu organizatori de spectacole, evenimente şi petreceri.
Pavel Gromov – pictor. Născut la 1 iulie 1927, s. Krasnîi, reg. Moskova), pictor, scenograf. Studii: Şcoala Republicană de Arte Plastice I.Repin din Chişinău (1950-1955).
Activitatea profesională: pictor-scenograf la Teatrul A. Puşkin, pictor-decorator la Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău (1955-1959), pictor-scenograf la Televiziunea moldovenească (din 1959). Membru al U.A.P. din RSSM (1985). Stabilit cu traiul laMoskova din 1997.
Lucrări: Livezile Moldovei, Ultima brazdă, Macarale la Nistru, Carpaţii, La Răut, Amurg de iarnă, Monumente de arhitectură (serie), Chişinăul renăscut (serie), Toamnă, Trandafiri albi, Uzina metalurgică, Antrenamente, Focuri pe râu, Motocros, Vară, Peisaj industrial, Oraşul creşte, Magistrale noi, O turmă în codri, Semănatul de primăvară, Prisacă în livadă, Linişte, Peisaj orăşenesc; scenografia la spectacolul TV Casa mare de Ion Druţă ş. a.
Personalităţi omagiate în luna lui Cireşar, 2013
Angela Păduraru – cântăreaţă de muzică populară. Cântăreaţă de muzică populară. S-a născut la 6 iunie 1938, la Nemţeni, judeţul Lăpuşna. A decedat la 26 iulie 1995, Chişinău. Coristă în Capela corală Doina (1961-1962); solistă în diferite ansambluri ale Filarmonicii din Chişinău (1962-1963); solistă a Orchestrei de muzică populară Folclor a Radioteleviziunii din Chişinău (1971-1984); coristă în Capela camerală a Radioteleviziunii din Chişinău (1984-1985). A colaborat cu V. Vilinciuc, I. Bratu, D Blajinu, S, Baranovschi, S. Creţu, V. Iovu, S. Cuciuc, I. Bas, V. Cojocaru, T. Negară etc. A avut un repertoriu bogat, care cuprindea cântece populare din toate zonele republicii, de diferite genuri: Înfloriţi, flori, înfloriţi, Să dăm mâna gospodari, Dacă vântul te alină, Pasăre cu pene lungi, M-a-nvăţat un moş bătrân, Frunzuliţă trei bujori, Foaie verde, matostat, Vale, vale şi iar vale, Maică, măiculiţa mea, Dor mi-i puiule de tine, Mierliţa când e bolnavă, Te văzui neicuţă-n poartă, Zi-i bade, cu fluierul; Are mama opt feciori etc. Devine artistă emerită din Republica Moldova (1976).
Slusarevschi, Victoria, soprană dramatică şi profesoară (01-06.1928, Dnepopetrovsc, Ucraina). Face studii la conservatorul „G. Muzicescu” din Chişinău (1952-1957) cu7 Zina Radzivilovschi şi Leonid Privalogv (canto), Alexandr Abramovici, Alexandra Belina (istoria muzicii), Reveca Groiszun (muzică de cameră), Nachmann Leib (armonie), Leonid Berov (solfegiu), Leonid Privalov (mişcare scenică), Etlea Oxinoit (pian auxiliar). S-a specializat la Conservatorul „N.A. Rimschi-Korsakov” din Leningrad (1986) cu A. Kiseliova (canto). Coristă la Teatrul dramatic din Vorcuta (1947-1949); solistă în trupa Teatrului muzical-dramatic din Chişinău (1957-1959) şi la Teatrul de operă din Aşhabad, Turkmenia (1959-1964); solistă în formaţia de propagare a muzicii (1964-1974) şi în capela corală „Doina” (1974-1976), ambele ale Filarmonicii din Chişinău; profesoară de canto la Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chişinău (din 1976). A interpretat multe roluri, printre care: Tosca (omonimă, de G. Puccini), Nedda („Paiaţe” de R. Leoncavallo), Zamfira („Aleko” de S. Rahmaninov), Saffi („Voievodul ţiganilor” de J. Strauuss), Tatiana („Evgheni Oneghin”) şi Liza („Dama de Pică”, de P. I. Ceaikovski), Nataşa (Rusalka) de A. S. Dargomâjski), Catarina („Îmblânzirea scorpiei” de V. Şebalin), Oksana („Zaporojanul de peste Dunăre” de S.S. Gulak-Artemovski), Gemma („Tăunul” de A. Spadavekia) ş.a. A avut ca elevi mulţi discipoli, printre care A. Buruiană, S. Nesterova ş.a. La radio Chişinău a înregistrat creaţii de P. I. Ceaikovski, S. Rahmaninov, R. Glier, A. Arenski, C. Kiui, A. Glazunov, A. Dargomâjski, E. Grieg, G. Musicescu etc.
Socolov, Vadim N. Arhitect din Republica Moldova. S-a născut la 2 iunie 1933, la Leningrad. A absolvit Institutul de Construcţii V. Kuibîşev din Novosibirsk (1957). Colaborator la institutele de proiectare şi de cercetări ştiinţifice din Moskova, Leningrad, Krasnoiarsk şi Novosibirsk (1959-1965). În 1965 se stabileşte în RSSM, activând ca arhitect în domeniul construcţiilor urbanistice la Moldgiprostroi, Chişiniovgorproiect, unde este şef al secţiei pentru elaborarea planurilor generale. A întocmit în cadrul unor colective de autori proiectele de sistematizare şi reconstrucţie a mai multor oraşe şi localităţi din republică: Tiraspol, Cahul, Ungheni, Tighina, Ocniţa, Glodeni etc.
Personalităţi culturale omagiate în luna APRILIE – 2013
Eugen Coca, compozitor (03.04.1983-9.01.1954)
Personalitate cunoscută în domeniul componisticii muzicale moldoveneşti, E. Coca este apreciat pe bună dreptate ca şi violonist, violist, dirijor şi profesor. S-a născut la 3 aprilie 1893 în judeţul Soroca, s. Curelniţa. Studiile muzicale le-a început din copilărie (vioară), cu tatăl său, lăutarul Costache Coca, continuânduşi-le la Chişinău, apoi la Conservatorul din Moskova, beneficiind în tot acest răstimp de profesori talentaţi din aceste oraşe. Activitatea muzicală a început-o în Chişinău , fiind violonist în orchestra de muzică populară condusă de lăutarul A. Poleakov (1905-1908), apoi violonist în Orchestra Simfonică din Eupatoria (1912-1913), violonist în trupa dramatică S. Zimin din Moskova (1914-1915), violist în Orchestra Simfonică George Enescu din Iaşi (1918-1925), profesor de armonie, teorie-solfegiu şi compoziţie la Şcola de Muzică din Cetatea Albă (Basarabia), profesor de muzică la liceul de băieţi nt. 3 Alexandru Donici din Chişinău. (1929-1930), violonist în Orchestra Radio din Bucureşti (1934-1940), dirijor al orchestrei Simfonice din Chişinău (1944) şi al Orchestrei Radio din Chişinău (1944). A întreprins turnee artistice în URSS. A fost distins cu Menţiunea a II-a (1936) şi menţiunea I la premiul de compoziţie George Enescu, cu titlul de Maestru emerit al artei din Republica Moldova (1946).
A compus muzică de scenă: Pasărea luminoasă (1927), operă-basm în 3 acte şi 6 tablouri, premiera Chişinău, 5 VI 1930, Teatrul Express, Eugen Coca
Muzică simfonică: Preludiu (1926), pentru orchestră simfonică, p.a. Bucureşti, 6 XII 1936, Eugen Coca; Noaptea în Crimeia, poem simfonic; Menuet pentru orchestră; Scherzo simfonic (1936), p. a. Bucureşti, 6 XII 1936, Eugen Coca; Concerto grosso (1937); Capriciu român (1937); Balalaica, tablou simfonic.
Muzică de cameră: Nocturnă pentru violoncel şi pian; Vals trist, pentru pian; Cvartet de coarde în sol minor; Priveghetoarea, piesă pentru violă şi pian; Nocturna pentru violoncel; Preludiu în do minor pentru pian; Preludiu în RE bemol major pentru coarde şi pian; Suită indiană, pentru 5 saxofoane, pian, 4 timpani şi tam-tam; Fugă pentru pian (1932); Preludiu pentru pian în la minor.
Muzică de salon: Dans spaniol, pentru orchestră de salon; Fantezie din melodii ruseşti; Seară albă, fantezie pentru orchestă de salon; Fatma, fantezie pe teme armeano-caucaziene, pentru orchestră de salon; Tango oriental, pentru orchestră de salon.
Muzică uşoară: Iartă-mă, romanţă pentru voce şi pian, versuri de Nekrasov; Copiii negri, foxtrot pentru pian; Amintirea lui Kreisler, vals pentru vioară şi pian; Miss România, foxtrot pentru pian; Păpuşile, foxtrot pentru pian; O rămâi, romanţă pentru voce şi pian; La mare, romanţă pentru voce şi pian, versuri de Corin; Nato, tango pentru pian; Cântăm din chitară (1935), pentru chitară; Samurai (1935), tango japonez pentru pian.
E. Coca a compus muzică de film, a prelucrat melodii folclorice. Numele lui este frecvent întâlnit în sursele bibliografice tematice, în presa periodică a anilor respectivi, în iconografie (Dubinovschi, L. În faţa unei orchestre nevăzute , 1974; Dubinovschi, L. , Eugen Coca – ghips, 1975); în filatelee – 1994 (Poşta Moldova). Numele lui Eugen Coca îl poartă o stradă din o. Chişinău şi l-a purtat Şcoala medie de muzică din Chişinău (1996-1992).
Ilie Bogdesco, pictor şi grafician
S-a născut la 20 aprilie 1923 în satul Butuceni, raionul Rîbniţa. În 1933 familia sa a fost deportată de către autoritățile sovietice în regiunea Viatka din nordul Rusiei. În 1941 a absolvit școala medie, iar în 1942 a fost înrolat în armată, în cadrul unităților armate auxiliare din apropierea liniei frontului.
A absolvit în 1951 Institutul de pictură, sculptură şi arhitectură “I. E. Repin” din Leningrad (1951). Din 1952 Ilie Bogdesco predă disciplinile de specialitate la Școala de arte plastice din Saratov. În anul 1953 s-a stabilit cu traiul la Chişinău, desfășurînd o activitate creatoare intensă, manifestându-se activ în diferite genuri de artă și deținînd concomitent importante funcții administrative.
Artist plastic al poporului din URSS din 1963. În 1975 devine membru-corespondent al Academiei de arte a URSS. Ilie Bogdesco a fost un mare maestru al gravurii, caligrafiei, picturii murale si a graficii unice de carte.
S-a manifestat cu precădere în domeniul graficii de şevalet şi al graficii de carte, în pictura de şevalet şi monumentală. Dintre cele mai remarcabile lucrări în grafica de carte sunt scenele de gen şi desenele pentru povestirea “Iarmarocul din Sorocineţ” de N. Gogol, marcate prin caracterul umoristic şi plin de viaţă al personajelor (1951), ilustraţiile romantice la poemul “Ţiganii” de A. Puşkin, (1956), peisajele lirice şi ilustraţiile pentru romanul “Pădurea rusă” de L. Leonov (1961). A realizat ilustraţii la povestea “Punguţa cu doi bani” de I. Creangă (1962, 1976), la baladele “Mioriţa” (1967) şi “Codreanu” de V.Alecsandri (1969).
Ilustraţiile lui I. Bogdesco pentru “Lauda Prostiei” de Erasm din Rotterdam (1975) se remarcă prin acuitatea şi caracterul degajat al generalizărilor satirice. În ilustraţiile pentru “Călătoriile lui Gulliver” de J. Swift (1981) plasticianul se impune ca un iscusit maestru al portretului.
În calitate de profesor, s-a aflat la baza fondării, în 1969, a Liceului republican de arte plastice, actualmente „Igor Vieru”, a Facultății de Arte Plastice, în 1975, din cadrul Universității Pedagogice „Ion Creangă”, contribuind și la fondarea Facultpții de Arte Plastice, în 1984, din cadrul Institutului de Arte, al cărei profesor a și fost.
În 1972 I. Bogdesco este ales în funţie de preşedinte al Uniunii artiştilor plastici din RSSM. În 1966 i-a fost conferit Premiul de Stat al RSSM. Meritele lui I.Bogdesco au fost recunoscute prin conferirea a două ordine Drapelul Roşu de Muncă, ordinul Revoluţia din Octombrie. Pentru lucrările în domeniul graficii de carte I. Bogdesco a fost distins cu medalii de aur şi de bronz la expoziţiile mondiale ale cărţii din Leipzig (1973) şi Moscova (1975). Diploma de gradul I la Concursurile Unionale de arta cărţii (1962, 1978, 1983) şi Diploma “Ivan Fiodorov” la Concursul XXII unional de arta cărţii din 1980.
Pe parcursul îndelungatei activităţi I. Bogdesco a practicat diferite tehnici de lucru şi a folosit diverse materiale: desenul în creion, cărbune, cu peniţa şi penelul în tuş, acuarela, guaşa, monotipul, tempera, pictura în ulei, linogravura monocromă şi policromă, gravura în metal (pe plăci de cupru), acvaforte haşurat, acvatinta, gravura cu acul, tehnica mixtă, dar cele mai impresionante rezultate le-a obţinut în ciclul de gravuri în metal, în tehnica taidus, tăiate cu dăltiţa pe plăci de cupru. A lucrat intens şi cu succes şi în domeniul artei caracterelor scrise, elaborînd o garnitură de caractere scrise după alfabetul rusesc, finisată în anul 2001, garnitură care îi poartă numele, şi o garnitură de litere după alfabetul latin.
Artistul plastic Ilie Bogdesco a decedat la 30 Martie 2010 la Sankt Petersburg.
Teodor Kiriacoff, artist scenograf
S-a născut la 24 octombrie 1900 în familia magistratului Grigore Kiriacov şi nobilei Ana Suruceanu.
În anii 1910-1916 şi-a făcut studiile la Gimnaziul nr. 2 din Chişinău. In 1920 s-a înscris la Şcoala de Belle Arte din Chişinău, în atelierul de arte decorative a lui August Baillayre. Începând cu 1922 şi până în anii 1940 a activat în calitate de pictor-scenograf la diverse teatre din Chişinău, Bucureşti, Iaşi, Paris, Praga, Odesa. În anul 1940 a realizat ilustraţiile pentru Poveşti de Ion Creangă, în 1943 a ilustrat poeziile lui Dimitrie Iov din Covor basarabean în tehnica xilogravurii color, iar în 1957 – poemul Amiralul oceanului. Cristofor Columb de Felix Aderca. A decedat la 28 aprilie 1958 la Bucureşti.
Teodor Kiriacoff s-a format ca artist scenograf la Chişinău, în atelierul lui Auguste Baillayre, în perioada, cînd în Basarabia, arta scenografică era la început de cale. Concomitent, prin această şcoala au trecut şi alţi colegi: Victor Fiodoroff, Elena Barlo, Natalia Bragalia, Vladimir Evers si Elizabeth Ivanovsky, majoriatea afirmându-se ca scenografi în teatrele din regat, ultima activând in Belgia.
Elevul lui August Baillayre, Alexandru Plămădeală şi al emigrantului rus Gheorghe Pojedaeff, Theodor Kiriacoff a preluat, în egală măsură, de la profesorii săi diversitatea intereselor estetice şi integritatea gândirii creatoare, fapt ce a definit maniera sa artistică, confirmată prin opere realizate în diferite genuri. Lucrarile acestuia, prezente la expoziţii, erau calificate în permanenţă drept o realizare a şcolii de arte basarabene.
Primele opere expuse pe simezele bucureştene din sălile “Atheneum” (1922) au atras atenţia recenzenţilor datorită coloritului viu, abundent, care accentua stilul costumelor teatrale.
Talentul său viguros a dat rod deopotrivă în scenografie şi pictură, în sculptură şi pictura murală, în grafica de carte şi de şevalet.
Teodor Kiriacoff a dus faima scenografiei româneşti peste hotare: Paris, Praga, Germania, Bulgaria. A fost un strălucit virtuoz al culorilor si liniilor…era un om dublat de o aleasă cultură, un trudnic îndrăgostit de planşele scenei, înzestrat cu o rafinată intuiţie artistică …
Tudor Tătaru, regizor
Se naşte la 1 aprilie 1957 în satul Pojăreni, Ialoveni, fiind regizor şi umorist.
În 1986 a absolvit Institul de Arte din Chişinău, facultatea Regie de Teatru. Urmează apoi în Moscova Cursurile Superioare de Regie (1987-1989). Între 1989 şi1992 este regizor la studioul “Moldova-film”. În 1992 înfiinţează studioul independent de filme folclorice şi de comedie “Buciumul”, care în 1996 trece sub patronajul municipiului Chişinău.
În 1996 regizează filmul “Dănilă Prepeleac” cu Mircea Diaconu. Filmul a fost primit cu multă căldură de către spectatorii şi criticii de specialitate din România şi, mai ales, din Republica Moldova.
Este iniţiatorul Festivalului de umor “Dănilă Prepeleac”. A fost ales preşedintele Uniunii Umoriştilor din Moldova. Din 2006 a reluat colaborarea cu studioul “Moldova – film”, relansînd revista satirică “Usturici”. Filmele sale se remarcă printr-un pronunţat specific naţional.
Filmografie:
Fictiune
Ratacirea demonului blind, (1989);
Lerui-i ler pinzele albe, studioul filmelor folclorice si de comedie “Buciumul”, (1991);
Polobocul, (1991).
Documentare
Leaganul povestilor noastre, “Moldova-film” (1988);
Cine ne apara, (1990);
Nea Costache, studioul filmelor folclorice si de comedie “Buciumul”, (1998);
Rapsodie chisinaueana(regia in colaborare cu V.Druck), acelasi studiou, (1999).
Danila Prepeleac, (1996)
Iarba dracului, (1988)
Lacata, (2003)
Mos Ion in Cosmos, (1993)
Premii si diplome:
Cine ne apara — Laureat al Premiului republican in domeniul artelor, (1990).
Polobocul, Mos Ion in cosmos — Premiul Simpatia publicului Festivalul filmului national, Costinesti, (1993, editia XVI-a).
Danila Prepeleac — Premiul Simpatia publicului Festivalul International de filme, Gorita, Italia, (1996).
Leru-i ler pinzele albe — Diploma Pentru cel mai bun film muzical Uniunea muzicienilor, Chisinau, (2000).
Diploma de excelenta, Uniunea Cineastilor din Moldova, (2000).
Rapsodie chisinaueana — Diploma Pentru cel mai bun film despre primaria orasului Chisinau, (2001).
Tudor Tătaru se pregătea să îşi sărbătorească ziua de naştere, dar a murit în urma unui infarct.
Regizorul Tudor Tătaru a decedat în urma unui infarct. Umoristul suferea de mai mult timp de o afecţiune cardiacă cronică.
Personalităţi culturale omagiate în luna FEBRUARIE – 2013
Constantin Rusnac – Compozitor, muzicolog şi profesor universitar
S-a născut la 6 februarie 1948, în s. Trebisăuţi, Briceni.
A urmat 7 clase la şcoala din satul de baştină. În 1965 a absolvit cu medalie de aur Şcoala de muzicî Eugen Coca din Chişinău, unde a studiat muzicologia şi contrabasul.
Intre anii 1970 studiaza la Institutul de Arte G. Musicescu din Chişinău.
În anul 1970 devine profesor la Catedra de folclor a aceleiaşi instituţii. În 1986 i se conferă titlul de conferenţiar, iar în 1990 devine profesor universitar.
În cadrul expediţiilor folclorice a adunat peste 2000 de cîntece, melodii de dans şi instrumentale, publicate ulterior în mai multe culegeri.
În calitate de compozitor a semnat prelucrări, cintece, piese şi suite stilizate în maniera folclorică, ode solemne pentru soliîti, cor şi orchestră, poeme pentru ansamblurile instrumentale, muzică pentru spectacole dramatice şi filme documentare, muzică corală şi de estradă, miniaturi pentru copii.
Este autorul a numeroase articole şi eseuri pe diverse teme muzicale.
A contribuit, în calitate de autor, alcătuitor, redactor la apariţia volumelor: Piese pentru taraf-partitură(1973), Melodii şi jocuri pentru nai(1976), Sărbătoraesca-poem despre Moldova, partitură pentru orchestră; Tu, dragostea mea- culegere de cîntece de estrada, pentru voce, cor şi pian(1983), Antologie de cîntece sovietece moldoveneşti- pentru voce şi pian(1983), Cucuşor cu pana sură- cîntece din bătrîni(1988).
Colaborează cu interpreţii Maria Bieşu, Margareta Ivanuş, Olga Ciolacu, Anastasia Lazariuc, Alexandru Lozanciuc, Mihai Ciobanu, cu orchestrele de muzică populară Fluieraş şi Lăutarii, printre primele lucrări interpretate fiind Sîrba din Trebisăuţi, Rapsodia Nistrului, Ornamente, Sărbătoreasca.
A colaborat cu poeţii Grigore Vieru, Anatol Ciocanu, Dumitru Matcovschi, Anatol Codru, Andrei Strîmbeanu, Gheorghe Vodă, Aurel Ciocanu, Vasile Romanciuc. A scris muzică pe versuri de Mihai Eminescu.
A fost membru al Colegiului redacţional şi de repertoriu pentru dramaturgie şi creaţii musicale(1975-1979) şi redactor-şef al Colegiului pentru repertoriile colective artistice(1979-1984) ale Ministerului Culturii din fosta RSSM. Prim-viceministru al culturii(1984). Redactor al Conservatorului de Stat Gavril Musicescu (actualmente Academia de Muzică, Teatru, şi Arte Plastice) (1984 – 1999).
În 1993, prin decret prezidenţial, este numit secretar general al Comisiei Naţionale UNESCO pentru Republica Moldova.
Preşedinte şi membru al juriului concursului de creaţie şi interpretare a romanţei Crizantema de argint. Preşedinte şi membru al juriului Festivalului-concurs internaţional de muzică uşoară Două inimi gemene.
Preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.
Menţiuni şi distincţii: Laureat al Premiului de Stat(1976, pnetru creaţia orchestrală Sărbătoraesca). Maestru emerit al artei(1984). Laureat al fetsivalului televizat, desfăşurat la Moscova : Cîntecul -79(1980). Cîntecul -91(1992).
Cetaţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca(1994)
Vasile Zubcu-Codreanu – actor de teatru şi film
S-a născut la 12 februarie 1948, în or. Nisporeni.
A urmat studile la Facultatea de regie de teatru popular a Institutului de Arte Gavril Musicescu din Chişinău(1969-1973). A fost actor la teatru Luceafărul(1973-1993), apoi la Teatru Naţional Mihai Eminescu din Chişinău(1993). A realizat roluri în teatru şi în filme. Debut la Moldova-film în 1971 în rolul titular Ilie Velcu. Debutează pe scenă(1973) în drama lui Ion Podoleanu : Pe un picior de plai. În rolul lui Petre, feciorul lui Aghache Ţaruş şi al Arghirei, avîndu-l pe parteneri pe talentaţii actori Dumitru Caraciobanu şi Eugenia Todoraşcu. Urmează apoi rolul central Calimaco în comedia lui Niccolo Machivaelli : Mătrăguna. Primul rol de comedie îl înfrunta cu uşurinţă, dînd dovadă de un diapason larg al registrului său de actor.
S-a produs în spectacole : Tragedia optimistă de V.Visnevski, Săptamîna patimilor de Ion Podoleanu, Serghei Lazo de Gheorghe Malarciuc, Mozart şi Salieri, Ţiganii de A.Puşkin, Apus de soare, Meşterul Manole de Lucian Blaga, Regele Lear de W.Shakespeare, Deschideţi uşa că vine matuşa.
S-a produs cu success şi în cinematografie : Crestături spre amintire- rol episodic(1972), Dimitrie Cantemir, Arbore(1973), Casa părintească. Unda verde-episod(1973), Ion(1974), Vreu să cînt-episod(1979), casa lui Dionis-episod(1980), Cum să devii celebru(1984). A interpretat celebrul rol a lui Mihai Eminescu în filmul Luceafărul de Emil Loteanu(1986). Alte filme : Corbii prada n-o împart(1988), Durere(1989), Prostia omenească.
Membru al uniunii teatrale din Moldova. I s-a conferit medalia: Mihai Eminescu. Maestru în arta (1998)
Mihai Berezovschi – preot, compozitor şi dirijor, celebru animator al vieţii culturale naţionale în Basarabia interbelică
S-a născut la 20 febr.1868, în Căplani, jud. Cetatea Albă, într-o familie de preot. Se stinge din viaţă la 5 noiembr.1940, în Chisşnău.
A studiat la Şcoala duhovnicescu şi Seminarul Teologic din Chişinău(1880-1890), la Peterburg a urmat cursurile de compoziţie şi de perfecţionare muzicală. Preot la biserica Sf.Arhangheli Mihail şi Gavriil din Chişinău(1890-1892), apoi la catedra arhiepiscopala(din 1892), director adjunct al prestigiosului cor al catedralei(1892), apoi titularizat ca dirijor prim(1904-1938). Director şi profesor la şcoala de cîntăreţi bisericeşti şi profesor de Muzică la şcoala eparhială(1907-1013).
După 1918, profesor titular la Conservatorul de Muzică şi la Liceul nr.2 din Chişinău. I-a fost elevă şi coristă celebra cîntareaţă şi artistă Maria Cebotari. În anii 1917-1918 a luat parte împreună cu corul său la cele mai importante manifestări ale romînilor basarabeni, suţinînd astfel lupta pentru drepturile lor naţionale. A fost prezent la Congresul învăţătorilor moldoveni din mai 1917 şi a organizat un cor al corpului didactic. Corul catedralei a evoluat la serbarea prilejuită de Congresul Militar Moldovenesc. De asemenea, la 27 mart. 1918, acest cor a prezentat un concert festiv consacrat Actului Unirii Basarabiei cu Ţara. De mare success s-a bucurat compoziţia : Cine va sui în Muntele Domnului (solist M. Berezovschi). La Chiăinău a publicat în şase volume creaţiile sale muzicale.
Membru fondator a Societaţii compozitorilor romîni. Membru fondator şi vicepreşedinte al Astrei basarabene.Apreciat pictor, a participat cu lucrări personale la numeroase expoziţii, obţinînd medalia de aur.
Personalităţi culturale omagiate în luna IANUARIE – 2013
Aurelian Dănilă muzician, compozitor, doctor în studiul artelor, conferenţiar universitar
S-a născut la 6 ianuarie 1948, în satul Frumoasa, jud. Orhei. A absolvit institulul de Arte G. Musicescu din Chişinău (1970). Student la Şcoala superioara de partid din Leningrad, Facultatea jurnalistică (1979-1981). Doctorantura la Academia de Ştinţe din Moldova. Susţine teza de doctor în studiul artelor cu tema: Opera basarabeană 1918-1925. Este director al Şcolii de Muzică din or.Ungheni (1979-1971), redactor-şef al Redacţii muzicale la radioteleviziunea moldovenească (1967-1979), director la Teatrul de Opera şi Balet din Chişinău (1981-1984), viceministru al culturii din Moldova (1984 -1988), consilier la Ambasada sovietică în Romînia (1992-1979), consul general, apoi ambasador al republicii Moldova în Romînia (1992-1994), Austria (1994-1995), prim-vice-ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova (1995-1997) în Germania (prin cumul în Danemarca şi Suedia) (1997-2001), director al Direcţiei Relaţii externe a Primariei or. Chişinău, rector al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (2002 -2004), preşedinte a Uniunii Teatrale din Moldova (din 2005). Preşedinte al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Preşedinte al Comitetului Internaţional Delfic.
Este autorul de monografii: Opera Basarabeană (1995), Maria Cebotari în amintiri, cronici şi imagini (1999), În dialog cu dirijorul Alexandru Samoilă (2001), Lilia Amarfii – regina operetei (2002), Opera din Chişinău, Maria Bieşu (2005). Este autor al unui număr mare de studii, eseuri, articole in ţară şi peste hotare.
A imprimat in calitate de solist trei CD-uri conţinînd creaţii pentru clarinet, semnate de Mozart, Beethoven, Weber, Mendelsohn-Bartholdi.
Membru al Uniunii Teatrale din Moldova, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, al Uniunii Jurnaliştilor, al Uniunii Muzicienilor, al Uniunii Scriitorilor.
Laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova in domeniul literaturii şi artei.
Victor Ciutac – actor de teatru şi film, regizor
S-a născut la 12 ianuarie 1938, în s. Şirăuţi, Briceni. A studiat la Institutul de Arte din Chişinău (1960 -1964).
A jucat iniţial pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Balţi (1957), iar din 1964 pe scena Teatrului dramatic A.S. Puşkin. După reorganizarea teatrului este directorul artistic al Teatrului studio Mihai Eminescu (din 1964, Teatrul Naţional Mihai Eminescu). Debut la Moldova-film în 1966, în filmul lui Emil Loteanu: Poienele roşii. În anii ’70 – ’80 ai secolului trecut este unul din cei mai populari actori de film din Moldova.
Profesor la Institutul de Arte din Chişinău. Autor al romanului Exilaţi în umilinţă (2006), editat la tipografia “Monarh” din Chişinău.
Roluri în filmele: Poienele roşii– Lie Cruntu(1966); Mariana – unchiul Petea (1967); Ofiţer în rezervă – Pavel Dobîndă (1971); Lăutarii – Toma Alistar (tatal) (1971); Ultimul haiduc – Ion codreanu( 1972); Dimitrie Cantemir – Ion Neculce (1973); Podurile – Costache Frunză ( 1973); Bărbaţii încărunţesc de tineri – Alexa Mînzu (1974); Dansul efemer al dragostei– episode (1988); Ciorbii prada n-o impart, episod (1988); Durerea, – rol episodic (1989); ş.a.
Rolul lui Ştefan cel Mare în spectacolul Io, Ştefan Voievod (Teatrul Naţional). La Teatrul Naţional M. Eminescu, a regizat spectacolul Efigenia în Aulis, după Euripide (2002).
A fost menţionat cu Premiul I pentru cea mai bună interpretare a rolului masculin Ştefan Bardă (Durata zilei) la Festivalul unional de filme (Chişinău, 1975, ed. VIII- a ). Premiul Naţional (1980). Artist Emerit din RSSM (1978). Artist al Poporului (1991). Decorat cu Ordinul Republicii.
Personalităţi culturale omagiate în luna DECEMBRIE
Tatiana Tarasenco (1947-1999)
Compozitoare, născută la 21 decembrie 1947 la Chişinău. În 196 a absolvit şcoala specială de muzică din Chişinău, în 1971 – Conservatorul de stat P. Ceaikovski din Moscova. Din 1971 e conferenţiară la obiectele teoretice la Institutul de stata de arte G. Musicescu din Chişinău, din 1984 – la Conservatorul moldovenesc de Stat G. Musicescu. A compus creaţii instrumentale de cameră: Suită pentru pian (1964); ciclu de piese pentru pian (1965); două miniaturi pentru vioară şi pian (1965); varaţiuni pentru pian (1966); Sonată pentru violoncel şi pian (1967, red. a 2-a – 1980); Cvartetde coarde (1969); Sonată pentru pian în 3 părţi (1971); Rapsodie pentru vioară şi pian (19771); Suită pentru cvartet de instrumente de suflat de lemn (1974); ciclul de miniaturi pentru pian (1074); două piese pentru cllarinet şi pian (1974); Contraste, pentru vioară şi pian (1975); Baladă şi Tocată, pentru pian (1976); Dialoguri, Improvizaţie pentru violoncel şi pian (1977);Suită pentru violoncel şi pian (1978); cântec pentru instrumente de suflat (1982); două piese pentru cvartet de coarde (1980); două piese pentru cvartet de coarde (1982); Meditaţie, pentru orgă (1982); Concert pentru clarinet, corn, orchestră de coarde şi instrumente de percuţie (1983); Creaţii pentru voce şi pian: ciclu de romanţe versuri de S. Esenin şi C. Şişcan (1966); ciclu pentru copii: Doi şireţi, Ce nenorocire!, Clopoţelul, În pădure, versuri de C. Şişcan, A. Suslov, V. Fetisov, P. Komarov; trei cântece pentru copii, versuri de C. Şişcan (1983).Creaţii pentru cor: două coruri a capella (1968); două coruri pentru copii, fără acompaniament (1977); trei coruri a capella (1981).
A mai compus muzică pentru cor şi orchestră: Codrii – cantată, versuri de C. Şişcan (1973); Moldova mea – cantată, versuri de Gr. Vieru şi C. Şişcan (1983). Creaţii pentru orchestră: Capriciu pentru pian şi orchestră (1970); Suită pentru orchestră simfonică mare (1972). Membră a Uniunii Compozitorilor din 1976.
Leonid Fitov (1917 – 1998)
Sculptor. S-a născut la 23 decembrie 1917 la Chişinău. Şi-a făcut studiile la Şcoala de Arte Plastice din Chişinău (1937), în atelierul lui Alexandru Plămădeală. Este unul din tre fondatorii Uniunii Artiştilor Plastici al cărei membru devine în 1940. A activat şi în cadrul fondului artistic al Uniunii Artiştilor Plastici. Sculptorul Leonid Fitov a creat în genul sculpturii monumentale, monumental-decorative şi de postament. Este unul dintre altorelifului de pe frontonul Teatrului Naţional M. Eminescu din Chişinău. A realizat în 1957 bustul lui C. Stamati (arhitect Naumov) de pe Aleea clasicilor din Grădina Publică Ştefan cel Mare, este autorul sculpturii lui S. Lazo de la Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale din or. Moscova (1948-1951), al monumentului luptătorilor pentru puterea sovietică, care caracterizează epoca “realismului socialist“, purtând un caracvter declarativ. Leonid Fitov este autorul mai multor portrete dedicate militarilor-veterani ai Războiului al Doilea Mondial.
Titluri: Lucrător emerit al Culturii din Moldova (1988). edalii: Victoria asupra Germaniei hitleriste (1945); 20 de ani de Victorie (1965); 50 ani al URSS (1967)
Paulia Potângă
Actriţă de teatru şi cinema. S-a născut la 29 decembrie 1932, în s. Selişte, Nisporeni. În 1959-1976 a jucat pe scena teatrelor V. Alexandri din Bălţi A. Puşkin şi Satiricus din Chişinău (1976). A evoluat cu succes în rolurile unor femei din popor în piesele: Ţara Aigul de M. Karim, şi Adie vântule, adie de J. Rainis. A interpretat roluri de succes din dramaturgia clasică, naţională şi universală: Frăsina în Soacra cu trei nurori după I. Creangă, Chiriţa, Zamfira şi Gaşiţa Rozmarinovici în Chiriţa în provincie, Piatra din casă şi Iorgu de la Sadagura de V. Alexandri, Trandafira în Trei Crai de la răsărit de B.P.Hasdeu, Anca din Năpasta de I.L.Caragiale. Filomena Marturano în piesa omonimă de E. De Filippo, Ana în Ultima staţie de E. M. Remarque, Belotelova în Însurătoarea lui Balzaminov de A. Ostrovski ş.a.
S-a produs şi în filme artistice: Singur în faţa dragostei, Şoseaua, Jocul de-a moartea sau impostorul (1991), alături de Sandri Ion Şcurea, Nelly Cozaru, Victor Ciutac etc.
A lucrat ca actriţă şi la Teatrul din Galaţi.
Distincţii: Premiul unional pentru cel mai bun rol feminin de teatru (1977). Artistă a Poporului din RSSM (1982); Medalia Meritul civic.
Lidia Voleanschi
Actriţă de teatru şi film. S-a născut la 26 decembrie 1937, în comuna Coteala, jud. Hotin (azi Briceni). A absolvit şcoala de şapte clase din Coteala şi şcoala medie din Tabani (1954), după care a activat ca şefă a bibliotecii din Coleala. În anul 1958, în bază de concurs este angajată în trupa moldovenească a Teatrului dramatic din o. Bălţi. S-a lansat cu succes în următoarele roluri principale: Nataşa (O pagină a vieţii de V.Rozov, regia V. Leviţchi), Anica (Jertfa de G. Timofte, regia B. Harcenco), Ludmila (Dragoste târzie de A. Ostrovski, regia D. Margine), Ziţa (O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale, regia B.Harcenco), Nastea (Necuratul de G. Ştefanski, regia R. Grigorean), Valda (Valda de I. Masevici, regia R. Grigorean), Tania (20 de nunţi într-un an de I. Petuhov, regia B. Harcenco), Adriana (Comedia eroilor de W. Schkespeare, regia B. Harcenco), Olga (Cântă inima mea de A. Kozin, regia R. Baier), Korânkina (Vinovaţi fără vină de A. Ostrovski, regia I.Pinaev), Irena Kovalska (Greieraşul de T. Kojuşnik, regia A. Pânzaru), Paraschiţa (Opriţi planeta de A. Marinat, regia A. Pânzaru) (1958-1967).
În perioada 1967-1973 i se încredinţează rolurile: Tofana (Patima roşie de M. Sorbul, regia M. Miroşnikov), Costanda (Soacra de A. Straşmirov, regia A. Pânzaru), Ana valter (Ultima oprire de E.M. Remarque, regia A. Pânzaru), Fata (Bătrânul de M. Goriki, regia B.Hijneak), Concerta (Nu-ţi plătesc de E. de Filippo, regia A. Pânzaru), Angela (Doamna Spiriduş de C. de la Barca, regia de K. Finn, regia A. Pânzaru), Guvernatoarea (Prinţul cocoşat de F.A. Coni, regia A. Pânzaru).
În anul 1973 este invitată la Teatrul Academic “A.S. Puşkin” (azi Teatrul Naţional Mihai Eminescu) din Chişinău. Pe această scenă a interpretat rolurile: Casandra (Zodia inorogului de I. Gheorghiţă, regia V. Cupcea), Oxana (Mai ia o tabletă de A. Makaionok, regia V. Apostol), Liuba (Liubov Iarovaia de K. Treniov, regia V. Apostol), Motroşilova (Premiul de A. Ghelman, regia A. Băleanu), Gogola (Cât o fi să mai trăim de O. Ioseliani, regia V. Apostol), Tinca (Amintiri din copilărie de I. Creangă, regia V. Cupcea), Vaselisa (Azilul de noapte de M. Gorki, regia A. Băleanu), Harisova (Al treisprezecelea preşedinte de Abdulin, regia N. Bordeianu), Ursula (Mult zgomot pentru nimic de W. Shakespeare, regia R. Caplanean), Tecle (Hanuma de A. Ţagareli, regia V. Cupcea), Eudochia Dunaeva (Caca de F. Abramov, regia V. Apostol) (1973-1983), apoi Frăsâna (Soacra cu trei nurori de I. Creangă, adaptate de V. Madan, regia V. Cupcea), La Ponsia (Casa Bernardei Alba de G. Lorca, regia S. Fusu), Fevronia (Despot Vodă de V. Alecsandri,m regia A. Băleanu), Cizmăriţa (Cizmăriţa şi împărăteasa de V. Sinakevici, regia T. Jucov) (1983-1989).
În acelaşi timp colaborează şi cu TV unde, în spectacolele telivizate, i se încredinţează rolurile: Măria Sergheevna (Cartea de aur de L. Leonov, regia A. Rudeadina), Saveta (Cutremurul de M. Gh. Cibotaru, regia A. Russu), Dochiţa (Scripca prietenului meu de G. Meniuc, regia Chioseva), Uliana (Alarma de A. Petraşkevici, regia V. Chicu).
A activat şi la Interarta, secţia de teatru. Teatrul Folcloric o angajează prin contract la anumite roluri: Mama lui Ştefan cel mare şi Sfânt în spectacolul Imnul lui Ştefan, mama în Aşa-i viaţa omului, regia S. Fusu (1990).
La Teatrul-Studio M. Eminescu interpretează rolurile: Gafiţa (Casa mare de I. Druţă, regia N. Toia), Cleopatra (Mătuşa de la Bumbăta de A. Dorian şi M. Bădichenu, regia A. Dorian) (1991).
S-a produs şi în emisiunile televizate: Teatru de miniaturi, De-ale teatrului (1992).
La Teatrul pentru Copii Paradis interpretează rolurile: Vasilisa (Doi arţari de E. Şvarţ, regia F. Măcărescu), Sf. Duminică şi baba (Fata babei şi fata moşneagului de I. Creangă, regia F. Măcărescu) (1995-1997). Activează şi la Asociaţia de Creaţie Buciumul-Satul Moldovenesc.
În acei 50 de ani de activitate scenică, s-a produs în peste 4 000 de spectacole, jucând în total, peste o sută de roluri în spectacole teatrale, radiofonice, TV şi de cinema. Participă la concerte festive, întâlniri cu spectatorii.
Membru al Uniunii Oamenilor de Teatru din Republica Moldova (1963). Menţionată cu : Insigna Activist fruntaş al culturii din RSSM, pentru succesele obţinute în domeniul culturii, şi cu insigna Pentru muncă eminentă a Ministerului Culturii din URSS (1966), Medalia Pentru muncă sârguincioasă (1970), Diploma de onoare a Prezidiunului Sovietului Suprem al RSSM, acordată pentru merite în dezvoltarea culturii (1972). Maestru în Artă (1996). Decorată cu Ordinul Gloria muncii (2000)
Personalităţi culturale omagiate în luna NOIEMBRIE
LEONID CEMORTAN – 85 ani de la naştere
Critic şi istoric de teatru, pedagog, om de ştiinţă. S-a născut la 6 noiembrie 1927 în s. Chetrosu, Drochia. În anii 1961-1966 şi-a făcut studiile la facultatea de limbi moderne şi clasice a Universităţii de Stat. A activat în funcţii diverse: redactor-şef la Direcţia Arte a Ministerului Culturii, director al Filarmonicii Moldoveneşti, viceministru al culturii, şef de radacţie la Enciclopedia sovietică moldovenească, colaborator ştiinţific la Academia de Ştiinţe a Moldovei, director al Institutului de Istorie şi teorie a artei. Este doctor habilitat în studiul artelor. Pe parcurs a scris mai mult de cinci monografii, articole şi studii de cercetare referitoare la tematica culturală şi în deosebi cea teatrală.
Distincţii: Ordinul Războiului pentru Apărarea Patriei.
A decedat în iunie 2009.
În legătură cu aceasta Academia de Ştiinţe a Moldovei a elaborat un comunicat informativ:
La 27 iunie 2009 s-a stins din viaţă savantul şi omul de o aleasă cultură Leonid Cemortan, doctor habilitat în studiul artelor (1994), profesor universitar (1995), membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1995), personalitate de primă mărime a vieţii noastre ştiinţifice şi culturale.
Născut la ţară (în comuna Chetrosu, Drochia), la 6 noiembrie 1927, Leonid Cemortan face parte dintr-o ilustră pleiadă de intelectuali basarabeni – Nicolae Testemiţanu, Anatol Corobceanu, Vladimir Andrunachievici, Sergiu Rădăuţanu, Alexandru Fedco, Gheorghe Cincilei, Leonid Mursa ş.a. – oameni de o înaltă ţinută morală şi probitate profesională, care au contribuit enorm, prin curaj, demnitate şi dragoste de ţară, la afirmarea şi proliferarea valorilor noastre naţionale în ştiinţă, învăţământ, cultură etc.
Aceste calităţi deosebite l-au ajutat pe Leonid Cemortan să înfrunte numeroase greutăţi ale vieţii, începînd cu vîltoarea războiului, în care a nimerit la 17 ani, şi continuînd prin confruntările pe care le-a avut cu sistemul administrativ de comandă (birocratic) din anii `70 ai secolului XX.
Ca director al Filarmonicii de Stat din Moldova şi prim-viceministru al culturii (anii 1957-1967), Leonid Cemortan a contribuit decisiv la revigorarea cîtorva formaţii muzicale (Orchestra „Fluieraş” şi Ansamblul de dansuri populare „Joc”), care s-au bucurat de un imens succes atît pe meleagurile străbune, cît şi departe de hotarele republicii. A participat nemijlocit la constituirea unor importante instituţii culturale: Teatrul muzical-dramatic „Vasile Alecsandri” din Bălţi (1957), Studioul „Moldova-film” (1957) şi Teatrul republican pentru copii şi tineret „Luceafărul” (1960), precum şi la inaugurarea Aleii Clasicilor (1958).
Dar pasiunea de-o viaţă a regretatului om de cultură Leonid Cemortan a fost ştiinţa, în special istoria şi teoria artei teatrale. Este autorul a unor consistente monografii de specialitate: Prietenul nostru teatrul (1983), Teatrul naţional din Chişinău (1920-1935) (2000), Actorul Eugeniu Ureche (2005), Valeriu Cupcea, actor şi regizor
(2008), a circa 200 de studii şi articole ştiinţifice, publicate în ţară şi peste hotare. (Statele Unite ale Americii, România, Rusia, Austria ş.a.).
Leonid Cemortan a fost nu doar un savant notoriu, ci şi un ctitor de instituţii de cercetare şi, în plus, un pedagog prin vocaţie. A contribuit la formarea cîtorva generaţii de savanţi în domeniul studiul artelor. Are un merit inestimabil la crearea în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei a Institutului de Istoria şi Teoria Artei (1991), fiind primul lui director şi liderul spiritual al acestuia. Graţie străduinţelor sale a fost înfiinţată grupa de studenţi-teatrologi la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Mulţi ani la rînd a activat în cadrul Uniunii Teatrale din Moldova în calitate de preşedinte al Secţiei critică teatrală, în paralel cu activitatea fructuoasă în componenţa Colegiului Ministerului Culturii. Este considerat, pe bună dreptate, patriarhul criticii şi istoriei teatrale din Moldova.
A fost distins cu titlurile de „Om Emerit”, laureat al Premiului Prezidiului A.Ş.M., decorat cu „Ordinul Republicii”, medaliile „Dimitrie Cantemir”, „Pentru Vitejie în Muncă”.
Plecarea lui Leonid Cemortan la cele veşnice este o mare şi grea pierdere, ce va fi resimţită acut de întreaga comunitate ştiinţifică şi culturală din ţară. Va rămîne în memoria noastră ca un adevărat model de slujire oamenilor şi idealurilor naţionale.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace.
Victor Stepaniuc, Gheorghe Duca, Mihail Barbulat, Teodor Furdui, Ion Tighineanu, Mariana Şlapac, Ion Guceac, Mihai Vieru, Alexandru Roşca, Haralambie Corbu, Eugen Doga, Ion Druţă, Mihai Dolgan, Mihai Volontir, Victor Ghilaş, Valentin Dergaciov, Ana-Maria Plămădeală, Aurelian Dănilă.
GRIGORII BOSENKO – 65 ani de la naştere
Arhitect, grafician şi critic de artă. S-a născut la 13 noiembrie 1947, în orăşelul Chilia, regiunea Odesa, Ukraina. A urmat cursurile Colegiului de Construcţii, secţia Arhitectură, apoi între aa. 1967-1972 a studiat la Universitatea Tehnică din Chişinău, secţia Arhitectură. Acest domeniu de activitate îl practică la instituţiile de proiectare Moldghiprostroi şi Chişinevgorproiect. Proiectează şi realizează un şir de edificii (printre care şi actuala clădire a Parlamentului RM în 1976). Activează şi în domeniul poligrafiei. În domeniul graficii de carte execută ilustraţiile la operele lui Andersen, Byron, fraţilor Grimm, Lobata, Petrovskaia, Shaw etc. Semnează prezentarea grafică a unor cărţi despre Chişinău şi despre Moldova. În calitate de critic de artă semnează şi editează un şir de lucrări privind arta plastică şi ex-librisul Mastera moldavskogo ex-librisa (1983), Mastera knižnoi grafiki Moldavii (1984), Sovremennyj moldavskij eх-libris (1987), catalogul Ex-libris Bosenko ş.a.
A contribuit la realizarea Enciclopediei Literatura şi arta Moldovei (1984). Între anii 1977 şi 1988 a fost preşedinte al sectorului de ex-libris şi grafică mică al Societăţii Prietenii Cărţii, organizând la Chişinău sau în străinătate expoziţii tematice ale plasticienilor din Moldova. În 1988 donează colecţia personală de ex-libris oraşului Chişinău în vederea inaugurării Muzeului de ex-libris de aici (primul de astfel de muzeu din fosta URSS).
Din 1971 participă la expoziţii republicane, ex-unionale şi internaţionale de arhitectură şi grafică, obţinând mai multe distincţii. Lucrările sale de grafică au fost prezentate în cadrul expoziţiilor organizate în Belorusia, Belgia, Bulgaria, Germania, Olanda, Danemarca, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Rusia, România, Ukraina, Franţa, Elveţia, Estonia etc. Multe dintre lucrările lui au fost achiziţionate pentru colecţii private ori galerii de artă din Europa şi America.
În anul 2003 la Chişinău, la Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi a organizat o expoziţie ce a întrunit 178 de lucrări grafice executate în anii 2000-2003, cu genericul Faptul evenimentelor. Din anul 1975 este membru al Uniunii Arhitecţilor din Moldova, din 1980 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din ex-URSS, din 1987 devine membru al Uniunii Designerilor din ex-URSS. În 1990 este ales în comitetul de conducere, apoi preşedinte al Uniunii Designerilor din Moldova. Fondator (1990) şi director al studioului de design, devenit ulterior firma GREGORI, în cadrul căreia proiectează şi exzecută lucrări în diferite domenii ale designului.
Fondator (1996) şi preşedinte al Asociaţiei producătorilor şi distribuitorilor de informaţie (Breasla producătorilor de reclamă) din Republica Moldova. Este ales membru-corespondent al Academiei Internaţionale de Ştiinţe ale Naturii (International Academy of Sciences of Nature and Sosiety, Departament of Design) şi membru în Comitetul Coordonator al Asociaţiei internaţionale Uniunea Designerilor (2000). Membru în comitetul de conducere al Uniunii Arhitecţilor din Moldova (2003). A mai fost membru şi în alte comisii, inclusiv în Comisia naţională pentru organizarea şi desfăşurarea Concursului republican Cea mai verde, mai salubră şi amenajată localitate (2002).
Activează şi pe tărâmul pedagogic,lucrând în calitate de lector şi conferenţiar universitar.
Personalităţi culturale omagiate în luna septembrie
Anatol Pânzaru
Actor şi regizor. Născut în septembrie 1937 în judeţul Soroca, satul Pârliţa. După absolvirea şcolii locale face studii de regie la Institutul de Stat de Artă Teatrală A. V. Lunacearscki din Moscova (1960-1965). Este stagiar în laboratorul de regie al lui Andrei Goncearov, prim-regizor al Teatrului Vl. Maiakovski din Moscova, Artist al Poporului.
Începe activitatea de actor în trupa moldovenească a Teatrului din Bălţi, interpretând în special roluri de natură comică. Primul său rol este al neamţului cu orga din spectacolul Chiriţa în Iaşi, urmând: Grigore Ciobanu în O rază de întuneric, Berejnoi în spectacolul de debut Sabia lui Damocles de N.Hikmet. Devine regizor responsabil a trupei moldoveneşti a Teatrului din Bălţi, dar se lansează şi ca actor în unele spectacole: Sărmanul meu Marat de A. Arbuzov; Moş Tofan în Opriţi planeta de A. Marinat; Trei crai de la răsărit de Eduardo de Filippo; Ultima oprire de Cojuşnic; Elbrus în Bărbatul soţiei mele de G. Hudaev; Chiriţa în provincie de V. Alecsandri (1965-1969).
Este numit prim-regizor al Teatrului Moldovenesc Muzical-Dramatic V. Alecsandri din Bălţi (1970).
Montează şi joacă: Chiflea în Dragostea din mai de A. Marinat; Ciucă în Şi sub cerul acela… de A. Busuioc; Punguţă în Cel mai bun om de Gh. Malarciuc; Arvinte în Arvinte şi Pepelea de V. Alecsandri; Cârnul de Oameni energici de V. Şukşin (1970-1975). Montează Anecdote provinciale de A. Vampilov, Al nouălea cucernic de Jerzy Turandot (1976), Doi morţi vii de V- Alecsandri, Arcul şi baioneta de A. Galiev, Bani pentru Maria de V. Rasputin, Străinul de P. Căare, Un furt nevinovat sau ce-am avut şi ce-am pierdut de N. Rusev (1977-1979)
Montează şi joacă roluri principale în spectacolele: Milo-director sau Mania posturilor, Chir Zuliarid, Despot-Vodă de V. Alecsandri, Grădina de trandafiri de E. Vetemaa (1980-1985). Montează poemul dramatic Alexandru Lăpuşneanu de D. Matcovschi, Moldova de I. Puiu (1987-1993) Este artist Emerit din Moldova (1975), Artist al Poporului din Moldova (1986).
Daria Radu
Compozitoare, interpretă, poetă, dirijor de cor, profesoară.
S-a născut la 21 septembrie 1947, s. Rădi-Cereşnovăţ, r. Soroca. A absolvit Şcoala de luminare culturală E. Sârbu din or. Soroca (1961-1965). A urmat studiile la Institutul de Arte G. Musicescu din Chişinău (1975-1980), la profesorii N. Ciolacu, Efim Bogdanovschi. Dirijor de cor în s. Vorniceni, Străşeni (1974-1978), concomitent profesoară de muzică în s. Sadova, Călăraşi.
Compune cântece pe versurile poeţilor români şi poeţilor moldoveni ca Iulian Filip (muzica pe versuri din cartea Ruga iezilor cei trei), Ianoş Ţurcanu, Grigore Vieru, Constantin Dragomir, Ion Vatamanu, Anatol Ciocanu, Ion Gheorghiţă, Petru Cărare, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Serafim Belicov, Ştefan Melnic, Claudia Partole, Iulia Palade, Galina Darie şi alţii. Compozitoarea D. Radu este şi autoare a mai multor cărţi, culegeri de cântece pentru copii: Clopoţelul de argint, editată la editura Făt-Frumos în 1994, Căntec de-nceput, Zâmbetul primăverii, Hai cu mine clopoţel, Romaniţa cerului, Darul lui Crăciun (2009) şi A venit toamna (2010), ultimele două fiind editate la editura Grafema Libris.
Cărţile ei sunt bine cunoscute în rândurile copiilor, deoarece compune muzică, selectându-şi textele autorilor care abordează tematica şi specificul sărbătorilor de peste an. A imprimat şi CD-uri: Cu cireşe la urechi, Cântă-mă cât tânără mai sunt
A colaborat şi colaborează cu interpreţii: Anastasia Lazariuc, cu care şi-a început, practic, cariera artistică; Nina Crulicovschi, Ion Suruceanu, Olga Ciolacu, Angela Similea, Stela Mitriuc, Janet Erhan, Vitalie Dani, Mircea Guţu, Mihai Macaru, Gicu Cimbir etc. Daria Radu are o frumoasă colaborare şi cu tinerele talente, interpreţi ca Angela Cabari, Ştefănel Roşcovan, Felicia Dunaf, Simona Simionel, Daniel Cuibar duetu Sergiu şi Eugen etc. Compune muzică uşoră pentru maturi şi pentru copii, cântece de dragoste şi romanţe: Valsul de toamnă, Strigăt şoptit, Destin, Dragostea poetului, Pe strada Creangă, În ţara mea, Congresul florilor, Urare de viaţă lungă, Nu eşti tu vinovat, Ah ce duminică frumoasă, Geografie cu minuni etc. Majoritatea creaţiilor Dariei Radu sunt înscrise în categoria şlagărelor. Diapazonul de activitate a compozitoarei este vast şi intens, colaborează cu gimnaziile şi leceele de învăţământ, grădiniţele de copii, este invitata bibliotecilor şi participă la evenimentele culturale importante din viaţa comunităţii Chişinău şi a localităţilor republicii: concerte, lansări de carte, omagieri la Palatul Naţional „N. Sulac” Pe parcursul activităţii profesionale a realizat patru serate de creaţie.
Este membră a Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova, cetăţean de onoare a or. Soroca (25 august 2012), Ordinul Gloria Muncii, câştigătoarea Premiului I Ioana Radu la festivalurile de romanţe Crizantema de aur Târgovişte din 1992 şi Crizantema de argint de la Chişinău.
Maestru emerit în artă din Republica Moldova (1991)
Gheorghe Huzun 1932-1997
Pictor. S-a născut la 4 septembrie 1932 în judeţul Bălţi, comuna Sângerei. După absolvirea şcolii din localitate în 1952, urmează studiile la Şcoala de pictură (azi Colegiul Republican de Arte Plastice Al. Plămădeală; 1955-1960) din Chişinău, a avut colegi pe profesorii R. Ocuşco, R. Gabricov, G. Vaşcenco, A. Zevin, apoi, devenind cu timpul şi pictor-şef al Asociaţiei de creaţie Arta. A fondat şcoala de pictură din Cahul (1960), prima şcoală de arte deschisă în provincie. Este director şi profesor de pictură în această şcoală (1960-1974), mai apoi fiind lucrător de creaţie în orăşelul Ialoveni (1974). Din 1992 este liber-profesionist în domeniul picturii. O influenţă asupra creaţiei sale au exercitat renumiţii maeştri ai generaţiei mai în vârstă de artişti plastici: M. Grecu, I. Jumati, V. Rusu-Ciobanu, M. Petric, E. Romanescu etc. A creat în cele mai diverse genuri ale picturii. A excelat în linogravură, cioplitul în lemn, şlefuire, vitralii, grafică de carte. Crează în anii ’60 linogravurile Mărţişor, Ţesătoarele, Bugeacul, Zi de duminică, Dans al Ţiganilor basarabeni, prin care este recunoscut drept un pictor talentat şi un maestru original. Nota dominantă în linogravurile sale o constituie obiceiurile şi cultura poporului nostru.
Seria de acuarele Prin Moldova, pictate de el, dezvăluie o sensibilitate extrem de fină a unui cântăreţ al plaiului, care ştie să surprindă şi să imortalizeze pe pânză frumuseţile irepetabile a dealurilor domoale şi îndepărtărilor albastre.
Înregistrează succese şi în acvaforte, dezvăluindu-i misterele: Meşterul Manole, Dragoş Vodă, Dialog cu satul, Poarta Codrilor, Izvor veşnic viu, Mărgăritar nistrean etc. A activat şi în sfera artei monumental-decorative. A executat un panou pentru Casa de cultură din Anenii Noi (în aluminiu, 1974), panoul monumental de la Institutul de viticultultură şi vinificaţie, fresca pentru grădiniţa de copii din Orhei. Este şi creatorul unor vitralii din satul Hîrjauca, Orhei: Balade moldoveneeşti, Ozoare pe covoare . A creat haina grafică a multor cărţi, a colaborat cu editurile din republică, a comantat grafic cărţile: La poale de codru verde de I. Buruiană, Izvoarele mici formează râuri mari de E. Junghetu, Dimineaţa copilăriei de Gr. Vieru, Recviem pentru Maria de V. Malev, Poveşti populare moldoveneşti etc. Graficianul nu numai că ilustrează conţinutul cărţii, dar le mai şi completează prin motive populare, fiind astfel un fel de coator. Gh. Huzun a lucrat şi în pictura în ulei: Iarna la ţară, După ploaie, Zi cu ceaţă etc. În 1959 îşi organizează prima expoziţie personală, urmată de altele organizate în Sala de Expoziţii a UAP din Moldova, Muzeul Naţional de Arte Plastice. A inaugurat expoziţii personale şi de grup şi în străinătate: mai multe republici din ex-URSS, Israel, Germania, Australia, India, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Italia, România.
Lucrările lui Gh. Huzun au fost achiziţionate de Muzeul Naţional de Arte Plastice din RM , Muzeul literaturii române Mihail Kogâlniceanu, Muzeul de etnografie şi ştiinţe naturale. Titlul de membru al UAP din Moldova l-a primit în 1976 şi a fost decorat cu Medalia Meritul Civic în 1966.
În august ne-am întâlnit… În august voi trăi mereu…
Mari personalităţi din lumea artei universale sunt omagiate în luna august: 185 de ani de la naşterea dirijorului şi compozitorului austriac Joseph Strauss; 150 de ani de la naşterea lui Claude-Achille Debussy, compozitor, pianist, dirijor de cor şi critic muzical francez, 145 de ani de la stingerea din viaţă a lui Charles-Pierre Baudelaire, poet, estetician, critic literar şi de artă, traducător francez, 105 ani de la trecerea în nefiinţă a cunoscutului arhitect principal al Chişinăului Alexandru Bernardazzi şi a personalităţii remarcabile a culturii şi ştiinţei româneşti, bibliologului Bogdan Petriceicu Hasdeu. Din figurile proeminente ale artei şi culturii moldoveneşti îi menţionăm pe:
Maria Drăgan, cântăreaţă de muzică populară, care la 23 august ar fi împlinit 65 de ani. S-a născut în sat. Bălăureşti, Nisporeni, într-o familie de oameni simpli. După absolvirea şcolii medii incomplete din sat, studiaza un an la Şcoala medie de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău. Este solistă a Ansamblului de estradă al Filarmonicii de Stat din Chişinău; solistă în orchestrele de muzică populară „Mugurel” şi „Lăutarii” ale Filarmonicii din Chişinău. În anii 1974-1975 activează ca artistă vocalistă în formaţia „Bucuria” cu Ion Suruceanu, apoi la restaurantul Beciul Vechi şi la Palatul Sindicatelor din Chişinău. A înregistrat la Radio melodiile populare: Vai, sărmana turturică, Lume, lume, soro lume, Toarce, lele, toarce, Doina, Foaie verde, bob năut, Cioca-boca la fereastră, Hop, lele hop, De-ar fi după mine, bade, Leliţă Ioană, Inimă de-amărăciune, Nevăstuica omului, Mioriţa, Ciocârlia, Eu la joc, mama la joc, Cine nu-i de veselie, Nă usuc ca frunza-n vânt etc. A mai înregistrat cântece populare: Măi Ioane, Vino, bade vino, Colo-n vale la pârău, Colo-n vale la fânână, La fereastra casei mele, Am început să-mbătrânesc etc.Repertoriul cântăreţei este destul de variat: doine, cântece lirice şi de glumă, bocete, strigături şi romanţe.Maria simţea profunzimea dramatică a doinei, căutând să pătrundă în sensul filosofic adânc (De s-ar afla cineva să-mi citească inima…). A avut priză la public ca una din cele mai originale interprete a cântecului popular românesc şi a romanţei, evidenţiind şi subliniind elementele expresive şi emoţionale ale acestui gen, atât de propriu caracterului ei. A participat la realizarea pelicolelor – Tablouri muzicale (Telefilm-Chişinău, 1970) şi Călătorie la Nehvoraisk (Moldova-film). A susţinut turnee artistice în ex-URSS. Este deţinătoare a numeroaselor diplome de onoare. A participat la Festivalul de artă al RSSM, care a avut loc în Republica Populară Ungaria, obţinând premiul special (1971). Laureată a Festivalului tineretului din republică (1973). În 1988 s-a produs filmul documentar Vai, sărmana turturică… (scenariu Iurie Balan, regie Vlad Druc), consacrat Mariei Drăgan. În 1990, Nina Bolboceanu realizează la TVM emisiunea – concert Maria Drăgan, În memoriam, care s-a bucurat de un mare succes la publicul spectator. La 13 septembrie 1996 a fost creată Fundaţia Maria Drăgan, care are drept scop lansarea şi propagarea tinerilor interpreţi de folclor, păstrarea amintirii celebrei cântăreţe a cântecului popular moldovenesc – Maria Drăgan. În anul 2001 s-a desfăşurat prima ediţie a Festivalului-concurs de interpretare a cântecului folcloric Vai, sărmana turturică, consacrat interpretei de muzică populară Maria Drăgan; în 2003 – ediţia a doua; în 2005 – ediţia a treia (s. Bălăureşti, Nisporeni). Numele Mariei Drăgan îl poartă o filială a Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu (sectorul Ciocana, mun., Chişinău), şi a fost înveşnicit în denumirea unor străzi în Chişinău, Nisporeni, Călăraşi. În urma unei boli crâncene Maria s-a stins din viaţă la vârsta de numai 39 de ani. Este înmormântată la cimitirul din satul natal, alături de părinţi.
Sofia Rotaru, cântăreaţă de muzică uşoară. S-a născut la 9 august 1947 în sat. Mărşineţi-Noua Suliţă din regiunea Cernăuţi, în familia lui Mihail Rotaru, un îndrăgostit de muzică populară. Studiile muzicale şi le începe la Şcoala medie de muzică din Cernăuţi la dirijat şcolar şi domră (1964-1968) şi la Institutul de Arte „G. Muzicescu” din Chişinău la dirijat coral (1969-1974). Cariera de interpretă şi-o începe încă din copilărie, participând la diferite concursuri locale, din 1971 cântă în formaţii artistice de amatori. În anii 1971-1975 este solistă a Filarmonicii din Cernăuţi, în ansamblul vocal-instrumental Cervona ruta; din 1975 este solistă a Filarmonicii din Italia. Repertoriul cântăreţei e compus din piese semnate de compozitorii moldoveni E. Doga, A. Chiriac, de regrataţii Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici ş. a., pe versurile lui M. Eminescu, Gh. Vodă, D. Matcovschi, Gr. Vieru: Romantică; Orele; O magnolie; Codrii mei frumoşi; Melancolie; Oraşul meu ş.a. – prin care s-a lansat şi a devenit cunoscută la noi în ţară. A mai interpretat şlagăre bine cunoscute: În grădina lui Ion; Lavanda; Moia samaia liubimaia; Dikie lebedi; Luna, luna; Bîlo, no proşlo; Baraban; Pzolotoe serdţe etc.; melodiile Fidelitatea lebedei de E. Martânov; Balada mamei; Săgeata roşie; Unde eşti dragostea mea?; Întoarce-mi muzica; Patria mea; Inimă de mamă de Ion Aldea-Teodorovici ş.a., a cântat şi cântă melodii în limba ucraineană: Cervona ruta; Ceremşina; Hutoreanca; Jitovni krai; Priezjaite v Pricarpatie etc. Colaborează cu trupa de balet modern din Lvov Akverios, a realizat numeroase înregistrări audio la Casa de discuri „Melodia” din Moscova; 2.CD-uri (1999) etc.; a întreprins numeroase turnee artistice în fosta URSS, în toate ţările foste socialiste; Germania (1998); Finlanda, SUA, Canada, Franţa, Israel ş.a. În 1976 a efectuat un turneu în România, în 1998 a susţinut un concert la Chişinău, în cadrul căruia a inclus şi cântecele Crede-mă şi Să vii, în memoria compozitorilor Ion Aldea-Teodorovici şi Petre-Teodorovici. Critica profesionistă a remarcat diapazonul generos al vocii sale, frumuseţea timbrului ei, expresivitatea, artistismul şi claritatea ei, diversitatea dinamică a tonalităţilor. Buna stăpânire a artei interpretative fac ca interpreta să se impună în scurt timp atenţiei publicului. S-a produs în filmele muzicale: Cervona ruta (1971); Cântecul va rămâne cu noi (1975); Unde eşti dragostea mea? (1980); Sufletul (1982). Anii de creaţie artistică i-au adus şi îi mai aduc multe onoruri. Distincţii şi titluri: în 1968 obţine Medalia de aur la Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor din Sofia (Bulgaria), fiind declarată cea mai bună interpretă de cântece populare; Premiul I la Festivalul Orfeul de aur (Burgas, Bulgaria 1973); Premiul II la Festivalul de muzică uşoară (Sopot, 1974); Premiul Ostrovski (1976). Este Artistă a poporului din Ucraina (1976); Artistă a poporului din RSSM (1984); Artistă a poporului din URSS (1988); distinsă cu Ordinul Republicii (1998).
Ronald Vieru, artist plastic, monumentalist, regizor de filme. S-a născut la 10 august 1947, la Horodişte, Donduşeni. Studiază limbile engleză şi franceză la Facultatea de limbi moderne a Universităţii de Stat din Moldova, apoi urmează studiile la Institutul Unional de Stat de Cinematografie din Moskova, specialitatea „Regie de film şi TV”. În 1961 debutează în calitate de caricaturist şi ilustrator de carte. Colaborează cu publicaţiile: Chipăruş, Tinerimea Moldovei, Femeea Moldovei, Nistru, Moldova, Molodeji Moldavii, Cultura, Literatura şi Arta, Iunosti (Moskova), Krokodil (Moskova), Peres (Kiev), Eulens-piegel (Berlin), şi cu editura Lumina (1961-2001). Debutează, în calitate de regizor de film documentar, cu filmul Explozia, la studioul cinematografic Moldova-film (1969), cu filmul de ficţiune de lung metraj Întâmplare la festival (1972), după care au urmat pelicolele montane la studioul cinematografic Moldova-film.: filmul de ficţiune de scurt metraj Vica, eu şi foiletonul; filmele documentare Crescuţi, porniţi şi aşteptaţi (1974), Usturici (1979); filmul de ficţiune Căruţa, la studioul Mosfilm (Moskova, 1979) etc. În calitate de artist plastic monumentalist debutează în 1975, apoi ca monumentalist în arta religioasă, executând iconostasul bisericii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena (1989). Au urmat apoi o serie de creaţii monumentale în for public: monumentul funerar Dumitru şi Ana Vieru, cimitirul comunei Ernoleuca, Donduşeni (1985), Capela Igor Vieru, com. Cernoleuca şi muzeul privat în Casa –atelier Igor Vieru (1989-2004); Covor în lemn se află la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Uşile; Alexei Mateevici (1990); iconostasul bisericii episcopale Dubăsari (1991). Ornamentează Sala de recepţie la Fabrica de vin şi coniac din Călăraşi (1992). Execută iconostasul bisericii Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, com. Trifăneşti, Floreşti; Iconostasul Bisericii Bunăvestire (1994); chivotul pentru capela familială Nicolae Lupan (Paris, 1996). Are o concepţie proprie asupra sculptatului în lemn, păstrând tradiţia populară de a lucra în lemn. Organizează pe cont propriu expoziţia Igor Vieru – necunoscut, la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei (2004). Este participant la Concursul Internaţional de satiră şi umor Gabrovo (Bulgaria) (1968-1998); la Festivalul Unional de Filme de scurt metraj al tineretului de creaţie (Moskova) (1980). Este membru al UAP din Moldova (1989), membru al Uniunii Cineaştilor din Moldova (1997). Operele sale de artă se află şi în colecţii private: Franţa, Italia, Republica Moldova. Televiziunea Naţională a produs un film despre viaţa, activitatea şi creaţia lui Ronald Vieru (1997). Alte filme despre el: Ispita lemnului (film documentar despre creaţia de monumentalist a lui R.Vieru) în regia lui Vladimir Plămădeală. Chişinău, Televiziunea Naţională, 1977; Orologiu sentimental: Roland Vieru, sculptor în lemn (film documentar, Televiziunea Naţională, 1997). Deţine Diplomă de gradul I al Festivalului Unional de filme de scurt metraj al tineretului creator (Moskova, 1980). Diplomă de recunoştinţă, decernată de Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove (1992).
Și în luna lui Cuptor avem oameni jubiliari din arta și cultura basarabeană
Buzilă, Serafim: 75 ani de la naștere
Serafim Buzilă: compozitor basarabean, s-a născut la data de 17 iulie 1937 în s. Vancicăuți, regiunea Cernăuți. A absolvit facultatea de filologie română-germană a Universității din Cernăuți (1959). Studii muzicale a făcut la Colegiul „Ștefan Neaga” și la Institutul de Arte „G. Musicescu” din Chișinău (clasa profesorului S. Lobel). Din 1959 redactor muzical Comitetul de Stat pentru televiziune și radiodifuziune. Majoritatea creațiilor ale maestrului Buzilă sunt inspirate din folclorul muzical național. Compozitorul Serafim Buzilă a scris lucrări vocal-simfonice (Cânta-ți privighetori, Pământ matern), lucrări simfonice: concert pentru vioară și orchestră, simfonie în do major, inspirată din Scrisorile lui Eminescu, simfonie pentru orgă, lucrări camerale (piese pentru pian, 4 cvartete de coarde, sonate instrumentale, oratoriul „Constelația” pe versuri de E. Bucov, A. Lupan, A. Cibotaru, P. Darie, A. Negriș), muzică corală (Revedere, Pe drumul meu, pe drumul tău, Struguraș), cântece de estradă (Cântec nou, Ascultă iubirea cum vine, Aici pe pământ, Brumărel cu fire albe, Cea mai frumoasă noapte), cântece pentru copii (Clopoțelul iernii, primăvara pe plai, Hora florilor, La mare, Ciasornicarul, Fulg de nea) majoritatea pe versurile marilor scriitori români M. Eminescu, Gr. Vieru, P. Cărare, P. Zadnipru, A. Ciocanu.
Cozaru, Nelli: 50 ani de la naștere
Nelli Cozaru, actriță, regizor, profesor de arta actorului, s-a născut la data de 28 iulie 1962, în satul Ștefănești, r-ul Ștefan Vodă. Încă din frageda copilărie, când mergea împreună cu părinții la film se deghiza ca o actriță, poate că avea presimțirea că va deveni cu timpul o actriță de mare talent. În anul 1985 a absolvit Școala „B.V. Șciukin” din cadrul Teatrului „Vahtangov”, cel de-al doilea studiou moldav. A lucrat la Teatrul „Luceafărul”, după care la Teatrul „Eugen Ionesco” timp de 8 ani petrece cea mai importantă perioadă a carierei actoriceşti. Apoi devine actriţă liberă, o perioadă lucrează la Teatrul „Mihai Eminescu”, participând totodată în cadrul diferitor proiecte. De 10 ani predă „Arta Actorului” la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În prezent este şef de catedră şi conducător de curs la aceeaşi instituţie. Și uite așa și este, o actriță cu nume notoriu, un regizor excepțional și o profesoară de invidiat. Învățăceii Doamnei Cozaru sunt mândri că au așa o profesoară, pedagogul care le altuiește dragostea față de frumos, îi învață ce este un ACTOR, cum trebuie să fie, cum trebuie să joace pe scena unui teatru și multe, multe alte lucruri utile.
În luna iunie îi apreciem în semn de omagiu pe personalităţi marcante
din cultura noastră naţională pe următorii militanţi
scriitorul Spiridon Vangheli cu jubileul de 80 de ani; actriţa Ninela Caranfil cu jubileul de 65 de ani; artistul plastic Lică Sainciuc cu jubileul de 65 de ani. De asemenea în luna iunie s-au născut personalităţi de talia lui Petru I (Petru cel Mare), împărat, om de stat, comandant de oşti şi diplomat rus, 340 ani de la naştere; Johann Cristoph Friedrich Bach, compozitor german, 230 de ani de la naştere; Peter Paul Rubens, pictor flamand, 435 ani de la naştere; Niccolo Machiavelli, filosof, om politic, scriitor şi istoric italian, 485 de ani de la naştere.
Ninela Caranfil, actriţă de teatru şi film, artistă emerită din Republica Moldova. Este sora lui Ştefan Caranfil, dirijor de cor, pedagog, valorificator al folclorului muzical. N. Caranfil s-a născut la 17 iunie 1947, în Satu Nou, Cimişlia, în familia lui Chiril şi Maria Caranfil. A făcut studiile la Institutul de Stat de Artă Teatrală A.Lunacearski din Moscova (GHITIS), a avut redutabili profesori (actori şi regizori) ruşi: Olga Pîjova, Boris Bibikov, Mihail Cisteakov, Olga Starinkova, precum şi pe artistul şi literatul Simion Ghimpu din Chişinău, care le preda studenţilor cursul de arta vorbirii, de fapt – limba română literară. După absolvirea GHITIS-ului este ahgajată la Teatrul Naţional „M.Eminescu”, pe atunci Teatrul Muzical-Dramatic „A.S.Puşkin” , unde s-a lansat cu roluri diferite în patru spectacole de diplomă: Omul cu armă, de N.Pogodin, Corbul, de Carlo Gozzi, Pîine câştigată, de A. Ostrovscki, Tango criminal de Egon Ranet. Se impune prin roluri originale în spectacole montate de regizorii Valeriu Cupcea (Complotul împărătesei de A. Tolstoi) şi Veniamin Apostol (O noapte de privighetori de V.Ejov). Dând dovadă de un vădit talent, totuşi, Ninela Caranfil devine şi ea o victimă a regimului sovietic, fiind concediată, ca urmare a unei „reduceri de cadre la teatru”.
În 1972 este invitată la Teatrul “Luceafărul” de către regizorul S.I.Şcurea, unde realizează roluri măreţe, care îi sunt caracteristice pe tot parcursul carierei de actor. Joacă în spectacolele Ipolit, de Euripide, Nevolnicele, de A.Ostrovski, Jocul dragostei şi al întâmplării, de A. De Musset, Jucării de oţel, de R.Urneaviciute (toate în regia lui S.I.Şcurea). N.Caranfil se bucură de o mare autoritate în lumea teatrală şi ca urmare, este invitată în 1976 la teatrul de unde şi-a început cariera, îşi leagă din nou destinul de acest colectiv artistic, fiind până în prezent actriţă a Naţionalului “Mihai Eminescu”. Ninela Caranfil este tipul de artistă militantă, s-a implicat plenar în evenimentele din 1988-1989, când luase amploare mişcarea de eliberare naţională. A susţinut recitaluri nu numai pe scena teatrelor, dar şi pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică Ştefan cel Mare, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în stradă, însufleţind mulţimile de oameni veniţi din toate colţurile republicii. A redactat şi semnat mai multe moţini şi apeluri întru susţinerea luptei pentru grafia latină şi pentru statutul limbii române ca limbă de stat. A stat la baza constituirii Ligii Democrat-Creştine a femeilor din Moldova alături de Leonida Lari şi Lidia Istrati, două mari luptătoare ale culturii, ştiinţei şi politicii basarabene. În 1990 face parte din prima delegaţie a oamenilor de cultură de la Chişinău, care merge într-o vizită de lucru în România. Împreună cu membrii delegaţiei – Gr. Vieru, Vasile Vasilache, Gh. Vodă, Nicolae Dabija, Maria Bieşu, Tudor Chiriac a avut memorabile întâlniri cu faimoşii scriitori Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Andrei Pleşu, cu celebri actori şi regizori de teatre din Bucureşti. A participat activ şi la întâlnirea de la „Podurile de flori”, întinse de-a lungul Prutului.
În 1994-1995 N. Caranfil a aderat la elevi şi studenţime, care protestau împotriva scoaterii din învăţământ a cursurilor Limba şi Literatura Română, Istoria Românilor, împotriva rusificării şi re-sovietizării studiilor. A fost viceministru al Culturii în perioada 1999-2001. În 2004 participă la mitingurile de protest ale actorilor de la Teatrul Mihai Eminescu şi la grevele de protest ale jurnaliştilor de la Radioul Naţional şi Televiziunea Naţională, pentru apărarea drepturilor profesionale, a demnităţii umane şi naţionale. Cariera sa artistică numără peste 30 de roluri cu personaje diferite ca factură (de la comice, la dramatice şi tragice). Unele din ele: Ziţa din O noapte furtunoasă, de I.L.Caragiale; Eleonora şi Olia din “Tata”, Nătăliţa, Efimia şi Elena din “Pomul vieţii”, Vera din “Abecedarul” (toate trei piese – de D.Matcovschi), Vecina binevoitoare din “Casa mare”, de Ion Druţă; Oltea din “Io”, “Ştefan Voievod”, de A.Gondiu; Liza din “Casa”, de F.Abramov; Poşlepkina din “Revizorul”, de N. Gogol; Mama din “Om şi gentilom”, de Eduardo de Filippo; Hanuma din piesa omonimă a dramaturgului georgian G. Ţigareli; Angustias din “Casa Bernardei Alba”, de F. Garcia Lorca; Olinda din “Lumea este aşa cum este”, de A. Moravia; Ursula din dramatizarea “Un veac de singurătate” după G.Garcia Marquez etc. A colaborat cu regizorii Valeriu Cupcea, Veniamin Apostol, Andrei Băleanu, Sandri Ion Şcurea, Silviu Fusu, Victor Ciutac, Vitalie Rusu, Emil Gagiu, Sandu Vasilache, Andrei Vartic, cu Nicoleta Toma, Sergiu Sabin şi Cătălina Buzoianu de la Bucureşti, cu Peter Bokor din Canada etc. I-a avut parteneri de spectacole pe actorii Constantin Constantinov, Dumitru Caraciobanu, Arcadie Plăcintă, Damian Dimitrov, Nicolae Darie, Victor Ciutac, Vitalie Russu, Iurie Negoiţă, Dina Cocea, Viorica Chirca, Ecaterina Malcoci, Paulina Zavtoni, Valentina Izbeşciuc ş.a.
O componentă, dar şi o particularitate a creaţiei Ninelei Caranfil din perioadele de după 1989-1990, o constituie recitalurile lirice, spectacolele de poezie. Au avut o priză deosebită la public spectacolele: Rămâi, iubirea mea, rămâi (1992, poezii de L. Blaga, N. Stănescu, Gr. Vieru, D. Matcovschi, Ion Vatamanu, N. Dabija ş.a.), în colaborare cu actorul Ion Rusu; monospectacolul De dragoste, de dor (1994, versuri de T. Arghezi, Cezar Ivănescu, Gr. Vieru, D. Matcovschi); Rugăciune (1997, poezii de L. Blaga); Întru tine, Doamne, ne rugăm (psalmi biblici, artista fiind acompaniată de corul Trison (dirijor Şt. Caranfil, muzica T. Zgureanu, regizor Sandu Vasilache) – spectacol dedicat celor două milenii de creştinism; recitalul în cadrul Festivalului Mihai Eminescu (1999-2000).
În diferite perioade, Ninela Caranfil predă cursuri de măiestrie interpretativă şi de arta recitării la AMTAP şi la alte instituţii de învăţământ din Chişinău. În continuare, realizează roluri importante în cadrul spectacolelor produse la Naţional. S-a produs în 10 filme: “Calul, puşca şi nevasta şi Făt-Frumos” (regizor Vlad Ioviţă), “Totul putea fi altfel” (reg. V. Jereghi), “Lebede de pe lac” (reg. V. Pascaru), “Adolescenţa”, “Călătorie la nuntă înaintea nunţii”, “Cum să devii celebru” (reg. Scutelnic), “Un mic serviciu”, “Cine va reuşi la ultimul vagon” (B.Conunov).
De-a lungul anilor Ninela Caranfil a demonstrat şi măiestria cuvântului scris. A scris trei cărţi: “Tăcerea de până la cuvânt” (2005), “Nebănuita forţă a scenei” în două volume (2010, 2011). a lansat două CD-uri: “Dorul infinitului din noi”, recital de poezie, şi “Rugă cu Psalmii” lui David. Este membră a UNITEM (1969), membră a Uniunii Cineaştilor din R. Moldova şi a Uniunii Cineaştilor din România, a fost distinsă cu Premiul UNITEM pentru cel mai bun rol feminin în spectacolele Zăpezile de altădată (Ea) în regia lui Emil Gaju şi Povestea unei nebunii obişnuite în regia lui Sandu Cozub. Titluri, distincţii: Artistă Emerită din R. Moldova (1991), Premiul pentru interpretarea poeziei eminesciene (Festivalul Internaţional de poezie Mihai Eminescu, ediţia 1996), Laureată a Festivalului Lucian Blaga (Chişinău, 1996),Marele Premiu al Festivalului Lucian Blaga (Alba Iulia,1997), Ordinul Gloria Muncii (1999).
Lică Sainciuc, artist plastic şi cercetător. S-a născut la 29 iunie 1947, în familia maestrului Glebus Sainciuc şi a pictoriţei Valentina Rusu-Ciobanu. După absolvirea Institutului Politehnic din Chişinău (1971) activează în domeniul picturii de şevalet, al artei-teatral decorative (scenografia şi păpuşile pentru spectacolul “Ivan Turbincă”, 1972; “Această copilărie îndepărtată”, 1976, premiată de Asociaţia Teatrală din Moscova etc., inclusiv scenografia pentru câteva pelicule cinematografice) şi al graficii de carte. Lucrările sale prezentate în cadrul Expoziţiei republicane de artă plastică, printre care şi “Portretul bunicii”, a făcut să devină în 1975 membru al Uniunii Artiştilor Pastici din Moldova. De-a lungul timpului a creat o serie de lucrări, expuse publicului la diferite expoziţii colective, dar şi a organizat expoziţii solo. A ilustrat peste o sută de cărţi, mai multe ediţii de abecedar (Nici o literă de alfabet nu a intrat în mintea mai multor generaţii de copii fără ca, mai întâi să se regăsească în culoare, în desen, în fascinanta pictură a acestui artist). În anii ’70 a fost editată cartea Albinuţa de poetul Gr. Vieru, un altfel de abecedar în fosta RSSM, „de fapt, un manual din care se reînvaţă firescul într-o epocă impregnată” şi care a avut numeroase reeditări. Lică Sainciuc, coautorul – cu desene – al faimoasei cărţi, a avut o prezentare grafică de excepţie, premiată la nivel internaţional, … exprimă interesul fascinant al copilăriei, simplu şi tot odată complex, în care este valorifificat întreg arsenalul mijloacelor în stare să-l antreneze pe copil în joc şi în procesul cunoaşterii: reprezentare sonoră şi vizuală, miniatură, cântec, ghicitoare, proverbe, numărătoare, frământări de limbă, frazare aliterativă, alegorie, parobolă şi simbol, acrostih, motive religioase, care întregesc prin fantezia şi fineţea coloristică textele literare. Lică Sainciuc este autorul primei cărţi cu litere latine (desenate) pentru copii – “Nani-nani” (1989), deasemenea, în colaborare, a elaborat Abecedarul cu litere latine (apărut iniţial în fasciculşe de ziar). Maestrul L.Sainciuc este pasionat de istoria şi arhitectura Chişinăului, publicând la această temă (despre partea veche a oraşului) cartea Colina antenelor de bruiaj (2000). Numele lui Lică Sainciuc îl regăsim pe paginile revistelor şi ziarelor, cât şi în mai multe resurse electronice: http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2005/07, htpp://www.ycaar.com/wpress/, htpp://www.un.md/news_room/jc/newsletters/2004/Actiunea_ONU_8_2004.doc; // htpp://www.biblios.ro/index.php?ID=1003
În luna mai se profilează mai multe personalităţi,
care au lăsat şi lasă valori în cultura naţională
Svetlana Toma. Actriţă de teatru şi cinema. S-a născut la 24 mai 1947 la Chişinău. Şi-a făcut studiile la Institutul de Arte G. Muzicescu (1966-1969) la profesoara N. Aroneţkaia şi cineastul E. Loteanu. A fost actriţă la Studioul Moldova-film (1965-1966), la Teatrul Rus din Tiraspol (1969-1972), la Teatrul Rus A. Cehov (1972-1977), din 1977 la Studioul Moldova-film. Este descoperită şi îndrumată de regizorul E. Loteanu, s-a produs în cca 50 de filme artistice pe platourile Studioului Moldova-film şi ale altor studiouri, inclusiv în filme turnate în: Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Anglia, Iugoslavia. A creat o serie de roluri emoţionale şi memoravile. Perioada ei de glorie datează cu anii 1960-19780. În cinematografie debutează cu rolul Ioanei în Poienile roşii de E. Loteanu (1966). Se impune prin roluri în filmele lui Em. Loteanu: Franţuzoaica în Această clipă (1968), actriţa jucându-şi rolul în limba franceză, Mireasa lui Radu Negostin în Lăutarii (1971), film distins cu Premiul Scoica de argint, la Festivalul de la San Sebastian (1972). Cel mai cunoscut rol al său este Rada din O şatră urcă spre cer (1975), film distins cu Grand Prix Scoica de aur la Festivalul Mondial de la San Sebastian (Spania, 1976), protagonista fiind recunoscută drept cea mai bună actriţă de cinema din URSS pe anul 1976. Pentru acelaşi rol, la cel de-al 15-lea Festival Cinematografic (Cehoslovacia , 1977) a fost distinsă cu titlul de Cea mai bună actiţă a Festivalului. Filmul este prezentat în peste 40 de ţări, Tina în Dulcea şi tandra mea fiară (1977), mama Anei în Ana Pavlova ()1983 , Veronica Micle în Luceafărul (1986). În 1979 Uniunea Cineaştilor şi Comitetul de Stat îi acordă diploma pentru cel mai bun rol feminin în Vreau să cânt.
A mai jucat: Ileana în Casa părintească, Sofiica în Casă pentru Serafim, Ana Saburov în Suspectul, Anita în La porţile satanei, Viorica în O întâmplare la festival, Carmelita în Vânt sălbatic, Maşa în Cadavrul viu, Katia în Oameni în ocean, Nataşa în Taina unui carnet de notiţe, Oxana în Ţiganii mei, Maria în Cursa etc. Se stabileşte cu traiul la Moscova. Participă la Festivalul Internaţional de Filme de la Cannes (1979). Emil Loteanu semnează filmul de scurt metraj Sveltana Toma, turnat la Studioul Moldova-Film. Este Artistă Emerită din RSSM (1979); Medalia Meritul Civic (1995).
Nina Vodă (Mocreac), actriţă de teatru şi film, născută la 5 mai 1937 în satul Vadul-Leca, jud. Orhei. După şcoala medie pe care a absolbit-o în 1953, îşi urmează studiile la Şcoala Teatrală Superioară B. Şciukin din Moscova. Împreună cu alţi colegi de studii fondează Teatrul Republican pentru tineret Luceafărul. Primul său rol de debut a fost rolul Olgăi în spectacolul “Flori de câmp” de C. Condrea (1960). Realizează o serie de roluri principale şi secundare aproape în toate spectacolele montate pe scena teatrului: Veta în “Copii şi merele” de C. Condrea; Stella în “Steaua Seviliei” de Lope de Vega; Agafia Tihonovna în “Căsătoria” de N.Gogol; Lucreţia în “Jodelet – slugă la stăpân” de P. Scarron; Maria Josefa în “Casa Bernardei Alba” de F. G. Lorca; Veta în “O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale; Dorina în “Şi sub cerul acela” de A. Busuioc; Iirina în “Pe-un picior de plai” de I. Podoleanu etc. (1961-1970). Alte roluri: Greta în “Ce frumoasă este viaţa” de I. Podoleanu; doamna Frostacova în “Neisprăvitul” de D. Fonvizin; Artina în “Păsările tinereţii noastre” de I. Druţă; Sofia Sergheevna în “Nevolnicile” de A.Ostrovski etc. (1971-1975); Melania în “Copii soarelui” de M. Gorki; Irina în “Mezinul” de Gh. Urschi; Agata în “Troiţa” de D. Matcovschi; Maşa în “Trei surori” de A. Cehov etc. (1977-1981). A realizat şi roluri în filme, inclusiv un rol memorabil în “Se caută un paznic” (reg. Vl. Ioviţă, Gh. Vodă). Pentru contribuţie valoroasă în dezvoltarea culturii a fost decorată cu Insigna de Onoare, este Artistă Emerită din Republica Moldova (1982), Artistă a Poporului din Republica Moldova (1991).
Nina Doni, actirţă de teatru şi cinema. S-a născut la 9 mai 1937, s. Olăneşti, Ştefan Vodă. A făcut studii la Şcoala Teatrală Superioară B. Şciukin din Moscova la talentaţii profesori A. Orociko, T. Mansurova, I. Tolcianov, E. Remizova (1955-1960). A jucat în spectacolele de diplomă: Virineia în “Virineia” de L. Seifulina, Veronica în “Flori de câmp” de C. Condrea, Aspazia în “Costumul de nuntă” de V. Boier. Din acelaşi an este actriţă la Teatrul Republican pentr tineret Luceafărul. Devine şefa trupei de actori în Teatrul Luceafărul. A realizat rolurile: Zerbineţ în “Vicleniile lui Scarpin” de J. Moliere, Miss Poop în “Autorul moar azi” de M. Şatrov, Fiocla în “Căsătoria” de N. Gogol, Princesa în “La moara dracilor”, Maria în “Baia” de V. Maiakovski, Marta în “Pe un picior de plai” de I. Podoleanu, Ziţa în “O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, Magdalena în “Casa Bernardei Alba” de F. Garcia Lorca. A mai jucat în: “Pescăruşul” de Cehov, Irina în “Mezinul”, “Şase personaje în căutarea autorului”, “Vom trăi şi vom vedea”, “Două surori”, “Nota zece la purtare”, “Intrigă şi iubire”, “Copiii şi merele”, “Fata cu gura mare”, “O istorie din cartierul de vest”, “Opera de trei parale”, “Omul cel bun din Sâciuan” etc. A participat în spectacolul “Cumetrele”, la Teatrul Naţional Mihai Eminescu. A jucat în filmele: “Omul merge după soare”, “Aşteptaţi-ne în zori”, “Telegrama”, “Potcoava cu noroc”, “Trânta” etc. Împreună cu alţi colegi de trupă s-a aflat în turnee teatrale în Rusia, Bielorusia, România, Letonia, Estonia, Turcia, Egipt etc.
Personalităţi culturale născute în luna aprilie
Caraciobanu, Dumitru: 75 ani de la naștere
Dumitru Caraciobanu, actor de teatru și film, s-a născut la data de 22 aprilie 1937, în satul Satu-Nou din județul Cahul, astăzi în raionul Reni (Ucraina), în Delta Dunării. A urmat studii de teatru și film la Școala teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960), fiind coleg de promoție cu actorii Ion Șcurea și Ecaterina Malcoci. După absolvirea a fost angajat ca actor la Teatrul “Luceafărul” din Chișinău, (1960) unde s-a afirmat din primii ani, fiind considerat unul din cei mai talentați actori ai scenei. În paralel cu activitatea teatrală, Dumitru Caraciobanu a debutat în anul 1961 ca actor de film la studioul cinematografic “Moldova-film” în filmul “Omul merge după soare”. A avut parte de roluri principale cum ar fi: Fane Felinar (Așteptați-ne în zori), Turculete (Poienele roșii), Preda (Lăutarii), Mahmud-bei (La porțile satanei) ș.a. A fost un actor foarte popular în anii ’60-’70 datorită rolurilor interpretate în filme.
S-a filmat în Leacuri amare (1962), Furtuni de toamnă (1974), Vreau să cânt (1974), Calul, pușca și nevasta (1975) însă din toate rolurile sale cel mai mult ținea la Kir Zuliaride în spectacolul realizat de Nadejda Aronețki. Dumitru Caraciobanu a încetat din viață la data de 14 noiembrie 1980, după cum anunța în ziua de joi, 23 octombrie, săptămânalul Literatura și Arta, în necrologul semnat Ministerul Culturii, Comitetul Republican al Sindicatului Lucrătorilor Culturii, Societatea Teatrală și Teatrul Luceafărul. La funeraliile sale, actorul și regizorul Ion Șcurea remarca faptul că Dumitru Caraciobanu a fost cel mai aplaudat dintre noi toți.
Goia, Dumitru: 70 ani de la naștere
Dumitru Goia, muzician, dirijor și profesor universitar s-a născut la 5 aprilie 1942 la Sângera Veche, actualmente este stabilit cu traiul în România, Pitești. Dumitru vine din familia cunoscutului lăutar Simion Goia, unde toți trei frați Dumitru, Pavel și Vasile au avut înscris în codul lor genetic destinul de a fi muzicieni. A făcut studii la Colegiul de muzică „Şt. Neaga” din Chişinău (1962-1966), Conservatorul „N. A. Rimski – Korsakov” din Leningrad (1966-1973) unde a studiat cu Isai Şerman (dirijat operă) şi Nicolai S. Rabinovici (dirijat orchestră),
Academia de Muzică din Viena (1978-1979) cu Karl Osterreicher (dirijat orchestră). În anii 1972-1979, dirijor al orchestrei Teatrului de Operă și Balet, profesor la Institutul de Arte “G. Musicescu” (1973-1975), prim dirijor al Orchestrei sinfonice a Filarmonicii din Chișinău (1979-1991), profesor de dirijat orchestra, citire partituri, analiza stilurilor orchestrale la Conservatorul “Mimar Sinan” din Istambul (1989-1991), cadru didactic la Academia de Muzică din București (din 1992).
Distincții: Artist emerit din RM (1983), Artist al poporului din RM (1980).
A colaborat cu: Maria Bieșu, M. Munteanu, I. Paulencu, L. Oprea, A. Mirocinik, N. Tatarinov, A. Palei, L. Mihailova, ș.a.
Mocanu, Spiridon: 80 ani de la naștere
Spiridon Mocanu, dansator s-a născut la 18 aprilie 1932 în or. Cahul. Și-a început cariera profesională în anul 1949, an care mai păstra vii semnele ruinelor, rănilor și durerilor pricinuite de război, tot din acest an este angajat în Ansamblul de dansuri populare JOC. În scurt timp a devenit unul dintre soliștii principali ai acestei formații, s-a remarcat îndeosebi în dansurile comice și în scenele coregrafice populare Badea Macovei, Păcală, M-am pornit la Chișinău, Baba mea, Logodna, Ciocîrlia. Anii maturității și i-a trăit într-un permanent flux de realizări artistice și succese scenice memorabile, într-o ascensiune creatoare de inviat. A cunoscut apogeul slavei și perfecțiunea interpretativă, a strălucit pe cele mai mari scene ale țării și ale lumii. Originalitatea și individualitatea lui a făcut epocă în domeniul dansului comic basarabeanși a înscris pagini glorioase în istoria artei populare din Moldova. În anul 1951, Ansablul de Dansuri Populare a realizat prima sa ieșire în lume, cea mai îndepărtată și îndelungată deplasare: Chișinău-Sahalin. Colectivul a revenit în Moldova abia în iulie 1952. Doamna Iulia Ciobanu-Mocanu a fost nevoită să renunțe la calitatea de cântăreață în capela Doina. S-a transferat la Filarmonică, în calitate de costumier, nu a regretat niciodată că a făcut acest pas, scopul era: dorea să fie alături de soț. În anul 1957, la Moscova s-a desfășurat Festivalul unional al tinerilor artiști, printre ei a fost selectat și Spiridon împreună cu colegii din ansamblu: Ion Furnică, Nadejda Gorodețchi, Liubomir Iorga. Rezultatul a adus lauri Republicii Moldova, s-au întors acasă cu cel mai înalt trefeu – 2 medalii, una de aur și alta de argint.
După ce a ieșit la pensie, Spiridon Mocanu, a mai dansat un singur an pe scena profesională. După o pauză de trei ani, s-a angajat la casele de cultură ale școlilor profesionale-tehnice în calitate de conducător a colectivelor de dansuri. Tot în acest an îl întâlnim pe arena Circului din Chișinău în calitate de clovn. În anul 1955 se retrage definitiv din activitate, dar lăsând în urmă capodopere care au înfrumusețat și înfrumusețează și astăzi cultura coregrafică a republicii.
Tot în acest an lui Spiridon Mocanu i s-a conferit titlu de artist al poporului, 1960 a devenit cavaler al ordinului Lenin, iar în 1970 – laureat al Premiului de Stat.
Vigoarea lui creativă se păstrează și azi în sufletul lui, chiar dacă la mijlocul acestui florar va trece pragul celor 80 de ani. Să ne trăiți, maestrul dansului!
Personalităţi culturale născute în luna martie
05.03.2012
Eugeniu Ureche: 95 ani de la naştere
1917- 2005
Actor de teatru şi film, regizor, cântăreţ de operă (bas profund), operetă şi de revistă, interpret de muzică populară, pictor, sculptor, fotograf, giuvaergiu.
S-a născut la 20 martie 1917, în satul Hârtopul Mare, jud. Orhei. De la vârsta de şapte ani cântă împreună cu tatăl în corul Bisericii Sfântul Gheorghii din Chişinău. Studii: Liceul “B.P.Hasdeu” din Chişinău, Conservatorul particular de muzică şi artă dramatică “Unirea” din Chişinău, clasa de canto, şi la Facultatea de Dramă, avându-i pedagogi pe artiştii: A. Antonovski, M. Cosmacevskaia, M. Zlatova, G. Afanasiu, A. Dicescu. În toţi anii săi de studenţie participă la diferite lucrări artistice: pictarea decorurilor pentru spectacole şi participarea la ele în calitate de actor. Primele roluri: Gheorghe din Comoara de V. Eftimiu, Rămăşagul, Un leu şi un zlot de V. Alecsandri. Serviciul militar îl face în Armata Română (1938). În 1940 este primit în colectivul Teatrului Moldovenesc Muzical-Dramatic din Chişinău (azi Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”). În pofida timpului este înrolat într-o unitate militară de muncă în 1942, dar activitatea şi-o continuă în calitate de solist în Ansamblu de cântece şi dansuri “Doina”, care în 1942-1944 se afla în oraşul Kokand din Uzbekistan, fiind format din artiştii Filarmonicii din Chişinău şi ai Teatrului Moldovenesc. Se deschide prima stagiune teatrală de după război în Moldova (1944) cu spectacolul Haiducii de I.Rom-Lebedev. E. Ureche joacă în spectacol rolul atamanului Iancu. Este apoi actor în Trupa Teatrului muzical-dramatic “A.S.Puşkin” din Chişinău, participă la diverse forumuri din marile oraşe a fostei URSS, se manifestă drept cântăreţ de operă şi participă la fondarea Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău. Are o serie de mari roluri jucate printre care Ovidiu din Ovidiu de V. Alecsandri, Lear din Regele Lear de W. Shakespeare, Arbenin din Mascarada de M. Lermontov, Maiorescu din Eminescu de M.Ştefănescu, Horaţiu din Fântâna Blanduziei de V. Alecsandri, Smirnov în Ursul de A.Cehov, Bernu în Instinctul de H.Kistemaeskers, Prometeu în Prometeu de V. Eftimiu, Mefistofel în opera Faust de L. Delibes, Cetăţeanul turmentat în O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, doctorul în Slugă la doi stăpâni de C. Goldoni şi altele.
Evoluează în spectacole: Căsătoria de N.Gogol, Georges Dandin de J.Moliere, Azilul de noapte de M.Gorki. Are discografie: Of sărmana păsărea, Frunză verde de salcâm, Foaie verde şi una, Dragă mi-e leliţa-n joc, Bun îi vinul ghiurghiuliu, De la deal la vale, Frunză verde doi bujori, S-ar găti badea de nuntă.
S-a filmat în peliculele: Leana (studioul M.Gorki), Andrieş (studioul A.Dovjenco), Zori neliniştite (Moldova-film). Participă la emisiuni radiofonice şi televizate, serate de creaţie, face pictură, sculptură, giuvaergie, arte de care era captivat. O deosebire apreciere pentru realizările sale în artele aplicate, precum şi în pictură şi sculptură a avut-o cunoscutul scenograf Anatol Şubin, care, după ce a privit lucrările de artă ale lui E.Ureche a spus: Pentru mine ca pictor a fost o adevărată revelaţie ce am văzut. El a însuşit de minune tehnica giuvaergiei. În doi-trei ani a însuşit tehnica filigranului, tehnologia materialului, a sudării argintului – lucru deosebit de complicat. El simte de minune materialul şi de price s-ar apuca, reuşeşte să creeze opere originale, la un nivel profesionist. Acest fapt l-au confirmat şi prestigioşi critici de artă din Basarabia printre care Constantin Ion Ciobanu, care a scris: O dăruire totală, fără preget Artei sub orice formă concretă s-ar manifesta ea.
A participat în cel mai activ mod în viaţa publică social-spirituală, fiind mereu printre oameni, printre intelectuali, mai ales printre oamenii de teatru. Este artist emerit din RSSM (1945). Laureat al Premiului de Stat din URSS, la Decada muzicii şi dansului moldovenesc la Moscova (1950). Artist al Poporului din RSSM (1955). Artist al Poporului din URSS (1967). Ordinul Republicii (1997).
Personalităţi culturale omagiate în luna februarie
01.02.2012
Februarie 2012. Lună bogată în date omagiale a personalităţilor de cultură din Republica Moldova.
Anatol (Nicolae) Rurac, artist plastic. S-a născut la 10 februarie 1957 în regiunea Cernăuţi, satul Stănileşti. Absolvând şcoala medie din localitate, urmează studiile la Universitatea de Stat din Cernăuţi, specialitatea Teoria literaturii şi artelor plastice (1977-1983), susţine cu succes teza de licenţă în domeniu. Studiază pictura în atelierul lui Mihai Grecu (1984-1987). Paralel cu munca de creaţie pe parcursul anilor a cumulat diverse activităţi şi a exercitat diferite funcţii. Este director şi fondator al Şcolii de Arte Plastice din regiunea Cernăuţi; scenograf la Teatrul de pe strada Trandafirilor, Chişinău; scenograf la teatrul pentru tineret Luceafărul; scenograf-şef la Teatrul-Parc de cultură Naţională Ion Creang㸠scenograf-şef la Teatrul Naţional Mihai Emunescu; vicepreşedinte al UAP, iar din 1996, preşedinte al UAP din RM. Este unul din cei mai cunoscuţi membri ai Grupului Zece. Elaborează mai multe scenografii pentru spectacolele la teatrele din republică: Teatrul epic, Teatrul de pe strada Trandafirilor, Teatrul Luceafărul, Teatrul de Cultură Naţională Ion Creangă, Teatrul Naţional Mihai Eminescu, teatrele din oraşele Sf. Gheorghe şi Braşov, România. Spectacole reprezentative: Osia dorului de Ion Vatamanu, În lipsa celor prezenţi de Mihai Poiată, Minunea Sfântului Antonie de M.Maeterlink, Lecţii de muzică de L.Petruşevskaia, Meşterul Manole de Lucian Blaga, Io, Ştefan Voievod de Anatol Gondiu, Tartuffe de Jean Moliere etc. În pictură debutează în 1982 la expoziţia tinerilor artişti din Cernăuţi. Din 1986 apare frecvent pe simezele expoziţiilor de artă plastică din Chişinău. A publicat lucrările: Melancolie (1992), Din valurile vremii, Peste vârfuri (1993), Spaţiu sacru (2000). A mai pictat: Cuplu, Calea doinelor, Când valuri… etc.
În 1988 îşi inaugurează prima expoziţie personală la Chişinău, urmată de altele, organizate aici în 1993, 1995, 2005; în Romania (1994, 2000-2005), Germania (1996-1998), Italia (1997), Franţa (1999). Expune în cadrul unor expoziţii de grup în diferite ţări: Federaţia rusă (1986, 1993, 1998, 2000, 2002), Finlanda(1988), România (1990, 1992,1994, 1996, 1997), Ungaria (1996), Olanda (1997), Franţa (1999). Expoziţie de artă plastică contemporană în cadrul manifestărilor Zilele Parlamentului Republicii Moldova în Seimas-ul Lituaniei (2005).
Participă la diferite simpozioane şi tabere de creaţie şi documentare în România, Rusia, Franţa, Polonia, Italia. Este unul din organizatorii şi membrii juriului ediţiilor Saloanele Moldovei. Are lucrări achiziţionate în muzee de specialitate din RM (Muzeul Naţional de Arte Plastice), România (Muzeul de Artă şi Etnografie din Bacău), China, Polonia şi în colecţii particulare din: Italia, România, Polonia, germania, SUA, Australia, Franţa, Israel, Moldova, Federaţia Rusă etc.
Este membru al Uniunii Oamenilor de Teatru din RM (1989), membru al UAP din RM (1993); membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici (AIAR) (1996); membru a Consiliului de conducere al Conferinţei Internaţionale a Artiştrilor Plastici (1996). A participat la lucrările Adunării Generale AIAP Europa (Moscova, 2004), la Adunarea Mondială AIAP Unesco (Beijing, China, 2005).
Deţine Premiul Mare la Concursul Naţional de scenografie (Chişinău, 1985). Premiul I pentru scenografie, Chişinău (1988), Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor din România în domeniul picturii la Expoziţia-Concurs Saloanele Moldovei, ed.a XI-a (2001). Premiul UAP din RM în domeniul picturii (2002), Premiul UAP din RM pentru Foto-Video-Obiect (2005).
Valentina Cojocaru, cântăpeaţă de muzică populară. S-a născut la 20 februarie 1947, în satul Ciuciulea, judeţul Bălţi, în familia lăutarilor vestiţi de prin părţile Glodenilor. Ulterior, cântecele mamei sale au alcătuit o bună parte din repertoriul cântăreţei. Studiază la Şcoala pedagogică din Călăraşi, clasa muzicală, apoi la Institutul de Arte G.Musicescu (1975-1980) cu Ion Popescu şi Valentina Boldurat (dirijat coral). Activitatea sa artistică si-o începe în orchestra de artişti amatori Ciobănaş din Călăraşi, apoi în Ansamblul de tineret al Filarmonicii din Chişinău (1965-1967). În perioada 1968-1974 este solistă în ansamblul Mugurel al Filarmonicii din Moldova. Timp de 16 ani, din 1974 este angajata orchestrei Folclor a Radioteleviziunii, după care, între aa.1990 şi 1992, evoluiază cu orchestra Lăutarii. Din 1993 este liber-profesionistă.
Turnee internaţionale în Danemarca, Olanda, Austria, Cuba, Franşa, România, Germania, Cehoslovacia, Grecia, Insulele Filipine, Japonia, unele şări ale Africii.
Repertoriu: melodii de dor şi joc, doine, balade, romanţe, cântece de petrecere, precum şi lucrări de T. Chiriac, C. Rusnac, V. Doni, P. Neamţu, Ch. Banariuc, V. Crăciun, V. Iovu, C. Baranovschi, A. Golomoz, I. Tălămbuţă, pe versurile poeţilor Grigore Vieru, Serafim Belicov, N.G.Rusu ş.a.
A colaborat cu orchestrele: Doina Moldovei, Doina Armatei, Busuioc moldovenesc. A cântat împreună cu Nicolae Glib, cu regretattul Ion Bass, cu Vasile Marin, regretata Maria Drăgan, Anastasia Istrati, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Ioana Căpraru, Alexandru Lozanciuc, Gheoghe Urschi, Veronuca Mihai ş.a. Din 1989 a actvat mai mult în România la sărbătoarea Unirii, de la Aba Iulia, a cântat la Televiziunea Română la emisiunile Tezaur folcloric şi Teledisc, a înregistrat patru piese pentru un canal american TV de limbă română.
V. Cojocaru este o interpretă talentată, fidelă genului – melosul popular. Titlurile pieselor ei pe care le-a cântat de-a lungul anilor vorbesc despre o dragoste plenară pentru meleag şi oamenii de la ţară: De s-ar face-un drum de ţară, Eu trăiesc pe-acest pământ, Trandafir de lângă sat, La fereastra din ogradă. M-a jucat badea la horă, Foaie verde lin-pelin,, Frunzuliţă şi-o lalea etc. A înregistrat la radio peste 200 de cântece populare, a înregistrat la Casa de discuri Melodia din Moscova trei discuri. S-a produs în filmele Cântecul drag (Telefilm-Chişinău, 1978); Cântă Valentina Cojocaru (Telefilm-Chişinău, 1981); Duete vocale (Telefilm-Chişinău, 1982). Una din creaţiile cele mai reprezentative din repertoriul cântăreţei este balada Mioriţa, în aranjament modern pentru orgă, voce şi clopote semnată de Tudor Chiriac, care a fost desemnată de UNESCO în anul 1987 la Concursul George Enescu, la care au participat 36 de ţări ale lumii. După această victorie i s-a conferit titlul de Artistă a poporului (1989).
Distincţii: Artistă emerită (1978), ordinul Meritul Civic (1993), membră a Consiliului artistic la Compania de Stat Teleradio Moldova, membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova.
Dumitru Gheorghiţă (1917-1987)
Compozitor. S-a născut la 10 februarie 1917, la Chişinău. A studiat trompeta cu Alexandru Diacenco la Conservatorul Unirea din Chişinău (1927-1933). Solist acordeonist în Orchestra de muzică populară a Comitetului de Stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune al RSSM. Şi-a început activitatea componistică cu cântecul de masă (1940). A scris peste 350 de cântece: Cănăţuie, Frunză verde lămâiţă, Srtuguraş de pe colină etc. (piese interpretate cu un deosebit farmec de către Tamara Ceban, una din cele mai populare cântăreţe ale Moldovei din a doua jumătate a secolului al XX-lea). D. Gheorghiţă a scris şi lucrări pentru cor, cântece pentru copii şi piese pentru orchestra populară, romanţe în caracter popular. Membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova (1961). Maestru emerit al artei din Moldova (1967); Laureat al Premiului de Stat (1976), Insigna de Onoare.
Zilele lui Mozart la Chişinău
27.01.2012
Ziua de 27 ianuarie este ziua, când comunitatea muzicală mondială îl omagiază pe geniul austriac Mozart. În legătură cu acest fapt, Sala cu Orgă din Chişinău, mai bine de un deceniu organizează concerte, devenind deja o tradiţie în activitatea culturală a oraşului. De data aceasta protagonistul concertului dedicat Zilei lui Mozart va fi reputatul prim-clarinetistul Orchestrei Filarmonicii din Viena austriacul Ernst Ottensamer. El va încânta publicul meloman cu celebrul Concert pentru clarinet şi orchestră de W.A.Mozart, acompaniat de Orchestra Naţională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea. În program vor mai răsuna Simfonia nr.41, cunoscută sub denumirea „Jupiter” şi Muzica funebră masonică în do minor. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Forumul Cultural Austriac din Bucureşti, BCR Chişinău şi alţii.
Personalităţi culturale omagiate în luna ianuarie
04.01.2012
Vasile Constantin, Artist al Poporului, 76 de ani de la naştere (1936-2004)
Actor de teatru şi film. S-a născut la 2 ianuarie 1936, în satul Sucleia, Slobozia. A decedat la 17 octombrie 2004, la Chişinău. A absolvit şcoala teatrală superioară B.Şciukin din Moscova (1960). A studiat în clasa profesoarei Anna Orocico, împreună cu Valentina Izbeşciuc, Ion Ungureanu, Marica Bălan, Grigore Rusu, Gheorghe Rotăraş etc. Activează la Teatrul Luceafărul de la fondarea acestuia (1960).
A debutat în spectacolele de diplomă : Nota zero la purtare, montat de Molceanov ; Costumul de nuntă, realizat cu profesoara de la şcoala Şciukin Remizova ş.a. A jucat în rolurile : Zilov din O vânîtoare de raţe de A.Vampilov, Tezeu din Ipolit de Euripide, Kulâghin din Trei surori de A.Cehov, Ştefan din Această cpilărie îndepărtată de S.Saka, Nicolae din De ziua nunţii de B.Rozov, Carles din Chiriţa în provincie de V.Alecsandri, Gângan din Farmazonul din Hârlău de V.Alecsandri, Don Luis din Slugă la doi stăpâni de P.Scarron, căpitanul Sneghiriov din Fraţii Karamazov de F.Dostoevski, Actorul din Hamlet de W.Shakespeare etc. S-a produs şi în filme. A jucat alături de feciorul său, Radu Constantin, acum actor la teatrul din Râmnicu-Vâlcea. Pentru meritela sale în doneniul teatral a primit titlul de Artist Emerit din RSSM (1974) şi Artist al Poporului.
Eugenia Botnaru, actriţă de teatru şi film
S-a născut la 3 ianuarie 1936, în s.Năduşita, r-nul Drochia. Cariera de actriţă a început-o în 1957, fara a avea studii de specialitate: participase la un concurs al amatorilor, unde a fost menţionată de regizoarea N.Aroneţcaia. La un alt concurs de actorie a fost remarcată de Victor Gherlac (regizorul Teatrului A.S.Puskin), şi învitată în teatru. Peste un an, graţie primului concurs la Facultatea de actorie a Conservatorului de Stat din Chişinău, este admisă, îşi face studiile şi continuă să lucreze în teatru. Dascăli i-au fost V.Gherlac, P.Baracci, V.Cupcea etc. Timp de 32 de ani s-a aflat în trupa Teatrului Muzical-Dramatic A.S.Puşkin. Din 1989 este angajată la Teatrul Folcloric Ion Creangă, din 1996 activează până în prezent la Asociaţia Buciumul. În paralel profeseazăla la Liceul teatral Elena Alistar din Chişinău. Primul rol de debut a fost Anica din Soacra cu trei nurori, după care au urmat peste o sută de roluri, unele din ele fiind : Nătăliţa din Pomul vieţii, Dochiţa din Masă de sărbătoare, Marina din În căutarea bucuriei, Crâşmăriţa din Amintiri din copilărie şi multe alte roluri.
A jucat roluri de fetişcane, fete, soţii, mame. Şi-a găsit maniera de creaţie şi în comedii (Caboto în Hanuma) şi în drame (Nătăliţa din Pomul vieţii, Olia în Tata, Zinaida Trofimovna în Abecedarul, Eudochia în Casa). Ca actriţă de cinema s-a produs în circa 20 de filme artistice. Debut la Moldova-film în 1969, cu rolul Mariei din Singur în faţa dragostei. Alte roluri de rezonanţă sunt Vera (Iarba dracului), Arghira (Durata zilei), Catinca Lungun (Bărbaţii încărunţesc de tineri). A participat la sonorizarea în limba română a peste 200 de filme. Pentru munca sa, Eugenia Botnaru a fost distinsă cu titlul Maestru în artă din RM în 1994 şi cu medalia Meritul Civic.
Vasile Pascaru, scenarist şi regizor de film (1937-2004)
S-a născut la 1 ianuarie 1937 în s.Vădeni, judeţul Cetatea Albă. A absolvit Institutul Unional de Cinematografie din Moscova (1965). După absolvirea institutului activează în calitate de regizor la studioul Moldova-film. A realizat filmele: Mariana (1967), În acea noapte (1969), Riscul (1970, Podurile (1973), Nimeni în locul tău (1977), Marele război mic (1981), Codrii (1991). La unele din filmele sale „Cetatea”, „Marele război mic”, „Trece lebăda pe ape” este şi coautor al scenariilor. A fost decernat cu Ordinul Drapelul Roşu de Muncă, maestru în artă, laureat al Premiului Naţional.
Serghei Creţu, autor de prelucrări şi creaţii muzicale originale în stil popular
S-a născut la 5 ianuarie 1947 la Furmanca, regiunea Odesa, fosta plasă Chilia Nouă, judeţul Ismail. A urmat şcoala medie de muzică din Slobozia, Tiraspol, apoi şcoala medie de muzică Ştefan Neaga din Chişinău (1964-1966) şi Institutul de Arte G.Musicescu din Chişinău (1966-1971).
Cântă în ansamblul Alunelul, în Orchestra de muzică populară şi de estradă a Raditelevziunii (1971-1989) din Chişinău. Este director artistic al Orchestrei Tinereţea a Centrului tineretului (1989-1991) şi ţambalagiu în Orchestra de muzică populară Flueraş a Filarmonicii din Chişinău (din 1991). A înregistrat la Radio Chişinău muzică populară: Baladă, Melodii ciobăneşti, Doina, La vatra părintească, Melodie de dor etc. Din 1995 este Maestru al artei din Republica Moldova (1995).
În ultima lună a anului avem omagiaţi personalităţi din domeniul culturii, care au adus performanţe deosebite în cultura basarabeană.
02.12.2011
Zinaida Julea, una dintre cele mai distinse cântăreţe de muzică populară de la noi, s-a născut pe 2 decembrie 1951 în satul Hârbovăţ, raionul Anenii Noi. Dragostea pentru muzică i-au transmis-o părinţii săi, Eugenia şi Arion Julea. La vârsta de 17 ani este invitată, de către maestrul Serghei Lunchevici, în calitate de solistă în Orchestra de muzică populară „Fluieraş” a Filarmonicii din Chişinău, unde activează până în 1991 şi pe parcursul acestor ani a readus în circuit bijuterii ale folclorului nostru, interpretând melodii populare ca „Of, leliţă, Mărioară”, „Tulpină cu trei flori”, „Foaie verde trei arginţi”, „Moldovă, pământ cu flori”, „O băbuţă şi-un moşneag”, „Să cântăm şi să jucăm”, cântecele virtuozului S. Lunchevici „Vin dimineţile”, (vers. A. Strâmbeanu) şi „Mărţişoare” (vers.Gr. Vieru). Maestrul S.Lunchevici a fost acel „grădinar” care i-a cultivat talentul, l-a ajutat să înflorească şi să se maturizeze. Vedeta a cântat în limba multor popoare, alegându-se cu multe oferte şi invitaţii din partea publicului respectiv, care, dacă le-ar fi acceptat, ar fi avut o altă soartă, mai bună, mai altfel decât a noastră. Cu această formaţie, a avut mai multe turnee peste hotare, cutreierând, de fapt, aproape toate continentele. Timp de câţiva ani, este angajată a Orchestrei de muzică populară „Mugurel”, dirijată de Ion Dascăl. Apoi, evoluează, în cadrul mai multor spectacole, cu Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros. În 1976, este distinsă cu titlul de Artistă Emerită a R. M, iar în 1985 – cu cel de Artistă a Poporului. În 1993, i se conferă medalia „Meritul civic” şi în 1997 – Ordinul Republicii.
Astăzi este acasă, alături de noi, cu cântecul ei, ba trist şi înduioşat, ba vesel şi săltăreţ, cu doina, cu balada, cu romanţa, cu şlagărul internaţional, cu conăcăria nupţială sau cu tânguirea la despodobitul miresei, cu ceea ce constituie această mare cântăreaţă a neamului, de la Nistru până în Banat, cu fiecare premieră de cântec–eveniment, frământată în creier şi simţiri sute şi mii de nopţi, cu tot ceea ce ne însufleţeşte zilnic această dragă doamnă– Zinaida Julea. Cântecul ei ne dovedeşte o dată în plus că trăim în spaţiul meşterului Manole şi nu a meşterului manele. În ultimii ani, a lansat trei CD-uri: „Pe uliţa satului”, „Pentru inima oricui” şi „Lume, nu mă judeca”.
Iurie Sadovnic
Renumitul bard moldovean Iurie Sadovnic, autor, compozitor şi interpret al minunatelor piese muzicale, cântece haiduceşti, balade, cântece de dragoste a câştigat simpatia miilor de admiratori din ţară şi peste hotarele ei. S-a născut la 14 decembrie 1951 în Transnistria, însă locul de trai a fost zona codrilor, raionul Orhei, satul Susleni. A început să cânte din copilărie, ceea ce l-a motivat, fiind mai mărişor, să-şi înjghebe o formaţie muzicală în sat, meşterindu-şi şi o chitară electrică (prima). Participarea la diverse activităţi artistice (în cadrul raional, apoi şi republican) i-au adus primii lauri de slava şi admiraţie, deoarece în anii ΄60 ,΄70 Moldova a început să „nască” talente naţionale, oricât de roşu şi siberian n-ar fi fost regimul dominant. A făcut studiile profesionale la Institutul de Arte „G. Muzicescu”. Cariera muzicală şi-a început-o în legendarul ansamblul „Noroc”. Este solist în formaţiile instrumental-muzicale ca „Contemporanul”, „Haiducii”, „Bucuria” ale Filarmonicii din Chişinău. Este autorul şi conducătorul formaţiei muzicale „Legenda” timp de 10 ani. Pentru meritele sale în dezvoltarea muzicii naţionale a fost apreciat cu titlul Artist Emerit din RM (1984), Meritul civic (1993). A făcut turnee artistice pe tot teritoriul republicii şi în România. Muzica lui, versurile, pe care singur şi le compune sunt într-atât de sufletiste, încât ating cele mai sensibile laturi ale firii. Este deajuns să numim doar câteva piese de ale sale „Cât trăim pe-acest pământ”, „Măicuţa”, „Mândro, cui mă laşi pe mine”, „Dragă Oltee”, „Faţa pâinii”, „Puişor” pentru a ne da seama de tematica creaţiei artistice a maestrului. A fost şi este unicul interpret, care şi-a consacrat multe cântece regiunii Transnistria, conferindu-i acestei munci un stil aparte, eroic, o nobleţe specială, pentru că este conştient de situaţia existentă în acea parte de lume, adică după Nistru. Unele din aceste melodii sunt „Transnistria”, „Andrei Popa”, „Cântecul haiducului” ş.a. Şi astăzi, la acei 60 de ai săi, maestrul Iurie Sadovnic cântă ceea ce simte sufletul lui de artist, pentru care fapt îl respectăm, îl admirăm şi îi dorim noi succese în cariera profesională şi personală.
Ecaterina Cazimirova, actriţă de teatru, născută la 8 decembrie 1921 în satul Doibani, raionul Dubăsari. După absolvirea Şcolii de artă din Odesa (1939) se încadrează în trupa Teatrului „A. S. Puşkin” din Tiraspol (actualul teatru naţional din Chişinău). A avut multe roluri pe scena teatrului, care le-a jucat cu un artistism desăvârşit. Rolul de debut a fost Belesova din „Miresele bogate” de A. Ostrovski (1939), apoi au urmat şi altele „Sania” („Urmaşii” de Iu. Iancovski, 1940), Kerubino („Nunta lui Figaro” de P. A. Beaumarchais, 1941) ş.a. Însă începutul activităţii artistice a E.Cazimirova ţine de anii războiului, când face parte din formaţia capelei corale „Doina”. În anul 1943 revine iarăşi pe scena teatrală, evidenţiindu-se în rolul „Floricicăi” din „Haiducii” de I. Rom-Lebedev, 1944), al Valei din „Oamenii ruşi” de K. Simonov. Înzestrată cu o remarcabilă putere de pătrundere în esenţa spirituală a personajelor sale, s-a afirmat ca o actriţă de un larg diapazon scenic, interpretând roluri atât comice, cât şi de natură profund dramatice. A jucat pe scenă mai mult de patru decenii. Colaborează cu regizori talentaţi ca D. Aleksidze, V. Cupcea, A.Băleanu, V. Apostol, care i-au permis actriţei să se afirme în anii ΄70 prin succese de mare anvergură. A jucat roluri principale din dramaturgia clasică: Beatrice („Slugă la doi stăpâni”) de C. Goldoni, Zoe („O scrisoare pierdută”) de I. L. Caragiale, Sânzeana („Sânzeana şi Pepelea”) de V. Alecsandri, Gonerila („Regele Lear”) de W. Shakespare ş.a. E. Cazimirova a realizat şi o serie de roluri strălucite în spectacole montate după piese contemporane ei: Maşa („Orologiul Kremlinului”) de N. Pogodin, Ileana („Fericirea Mărioarei”) de L. Corneanu şi E. Gherchen, Nătăliţa („Cântecul Lăpuşniţei”) de R. Portnoi, Margareta Aurelievna („Cântec de leagăn pentru bunici”) de D. Matcovschi.
În luna noiembrie omagiem o serie de personalităţi naţionale din domeniul culturii.
03.11.2011
Baranovschi Constantin, artist emerit din RM din a.1989, clarinetist, saxofonist, cavalist şi cimpoier. Născut în la 6 noiembrie 1946 în raionul Orhei, îşi face studiile la şcoala de muzică „Eugen Coca” şi la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”. Este clarinetist în Realizări : aranjamente orchestrale de melodii populare; a compus lucrări pentru Orchestra de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii şi profesor de clarinet . orchestră în cartacter popular. Înregistrări la Radio Chişinău : muzică populară. Discografie : „Cânt iubirea”, „Stible de busuioc”
Filmografie : Concert de muzică moldovenească, „Telefilm-Chişinău”.
Ghibu Nicolae – scenarist, regizor, născut la 19 noiembrie 1936 în raionul Chilia din Ucraina. A absolvit facultatea de scenarişti a VGIK-ului şi din a.1966 este scenarist şi redactor al Comitetului de Cinematografie a RM. A activat în calitate de regizor şi scenarist la studioul “Moldova film”. Este autor de cărţi şi articole despre cinematografia moldovenească.
S-a născut la 19 noiembrie 1936 în satul Oziornoie, raionul Chilia, Ucraina. A absolvit facultatea de scenarişti a VGIK-ului, clasa profesorilor C. Paramonova şi V. Ejova în anul 1966. Din 1966 – este scenarist şi redactor al Comitetului de Cinematografie a Republicii Moldova,a aczivat în calitate de regizor şi scenarist la studioul „ Moldova-film”. Este autor de cărţi şi articole despre cinematografia moldovenească. S-a produs şi s-a realizat în filmografie într-o serie de filme documentare şi artistice, printre care în calitate de regizor în filmele artistice „Crestături pe amintire”, „Mîner”, „Rădăcinile vieţii”, „Operaţia codificată: Fulgerul de la miază-zi”, „Să-ţi cânte cucul în faţă”, „Corespondentul vostru special”, „Sunt oare vinovată?”, „Jocul de-a moartea sau străinul”; în calitate de coregizor şi scenarist în filmul „Fetişcana de pe remorcă” şi în calitate de scenarist în filmul „Ofiţerul în rezervă”.
Strezev Svetlana – Artistă a poporului din RM, soprană lirică. Născută la 23 noiembrie 1951 în regiunea Altai din Rusia, îşi face studiile la Şcoala Pedagogică din Cahul şi Institutul de Arte „G.Muzicescu” din Chişinău. S-a perfecţionat la Teatrul La Scala din Milano şi este solistă a Operei Naţionale din Chişinău, laureată la concucursuri internaţionale de muzică. Roluri interpretate: „Rosina” în „Bărbierul din Sevilla” de G.Rossini, „Marfa” în „Logodnica ţarului” de N.A.Rimski-Korsakov, „Cătălina” în „Luceafărul” de E.Doga, „Violetta” în „Traviata” de G.Verdi şi încă în multe alte roluri din diverse opere muzicale. A colaborat cu mulţi emineţi reprezentanţi din cultura noastră, dintre care M.Muntean, A.Arcea, I.Florea, A.Samolilă, T.Zgureanu, D.Goia. A înregistrat la Radoi Chişinău creaşii de E.Doga, E.Mamot, T.Chiriac, Z.Tcaci, V.Zagorschi. Din discografie a înregistrat Scena şi aria Violettei, Recitativ şi Cavatina Lindei, Cavatina Luciei, Aria Elvirei, Recitativul şi romanţa Julietei, Recitativ şi aria Aminei, Aria Gildei. În filmografie s-a realizat în filmul „Cântă Svetlana Strezeva”, „Telefilm-Chişinău”, a.1983.
Vicoveanca, Sofia – renumită solistă de muzică populară din zona Bucovinei, născută la 23 noimbrie 1941, cunoscută solistă în Ansamblul de cântece şi dansuri „C.Porumbescu” din Suceava, unde a interpretat cântece de joc, balade şi doine, cântece de leagăn, cântece de lume. A cântat alături Gh. Sârbu, V. Leancă, N. Botgros, I.Căpraru, L. Bejenaru, N. Cibotaru, V.Cojocaru. Înregistrări de muzică populară la Radio Chişinău („Merg, torcând, cărarea-i lungă”, „Haida liuli, liuli dormi”, „Am trăit bine cu jocul”, „Pentru toţi românii mei”. Discografie: „Hora mare cu strigături”, „Cântec vechi de cătănie”, „Pe-o coastă, pe-un deluşor”, „Cine la joc nu se prinde”, „Mândru-i jocul de feciori”, „Bucovină, mândră floare”, „Eu cânt, că mi-i lumea dragă”, „Lume, cine ţi-o zis lume”, „Vorba din bătrâni se trage”, „Ia-ţi mireasă ziua bună”, „Când merg, bade, la pădure, „Ca la Vilcov” ş.a. Filmografie: „Ciprian Porumbescu”, „Oraşul văzut de sus”, „Dimitrie Cantemir”, „Urgia”, „Cântarea României”, „Vânătoarea de lupi”. A jucat și în câteva filme românești, dovedind un real talent actoricesc. A publicat două volume de versuri: „Dureri ascunse” și „Cu inima-n palme”. Are 50 de ani de activitate în slujba muzicii populare româneşti, pentru care i-au fost decernate mai multe distincţii , cum ar fi “Meritul Cultural” clasa a IV-a, Medalia “Tudor Vladimirescu” cl. I, Medalia “Meritul Cultural” cl. I, Crucea Națională “Serviciul Credincios” clasa a III-a, Ordinul Național “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer. Este Cetăţean de Onoare a mai multe oraşe din România.
Loteanu Emil, regizor de film, scenarist, poet, prozator, publicist, pedagog. Cineast de importanţă universală. Născut la 6 noiembrie 1936 în satul Clocuşna, judeţul Hotin îşi face studiile în România la Liceul „Sf.Sava” din Bucureşti şi la 12 ani debutează cu versuri în revista Contemporanul, apoi, la vârsta de 16 ani colaborează la ziarul Tinerimea Mildovei. La 18 ani este admis la Şcoala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MXAT). La 20 de ani îi apare prima sa plachetă de versuri „Zbucium” şi este admis la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova (VGIK). Fiind student, realizează 3 filme documentare de scurt metraj: „Hora mare”, „Amintiri din copilărie”, „Piatră, timp, cântec”, devine apoi regizor la studioul Moldova-film şi 10 ani mai târziu – regizor la studioul Mosfilm. Se afirmă în arta universală prin cele circa 21 de filme, al căror autor este nu doar ca regizor, dar şi ca scenarist. Prestigioase publicaţii din cele mai diverse ţări îl plasează în tagma cineaştilor inovatori de talia lui A.Tarkovski, A. Mihalkov-Koncealovski, G. Pamfilov, T.Abuladze ş.a. Cea mai miraculoas[ creaţie cinematografică – O şatră urcă la cer, distinsă cu Marele Premiu Scoica de aur de la San Sebastian, cu Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional al celor mai bune filme din lume, organizat la Belgrad, cu Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional din Praga şi premiul pentru rezolvarea plastică a secvenţelor la Congresul al XI-lea al UNITEX din Paris. Dulcea şi tandra mea fiară (după nuvela O dramă la vânătoare de A.Cehov) a fost menţionată la Festivalul celor mai bune filme din lume la Belgrad. O altă operă cinematografică turnată la Mosfilm – Ana Pavlova, este distinsă cu Marele premiu pentru cea mai bună lucrare a operatorului, Premiul pentru cel mai bun film străin.
Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” 