Cartea „Toate întâmplările se prefac în cuvinte” ne-a adunat în sala de bibliotecă.
Biblioteca de Arte a fost gazdă a unui eveniment frumos, întâlnirea scriitorului Vasile Romanciuc cu copiii, elevi de la LT „Miguiel de Cervantes Saavedra”, ciclul primar, activitate ce se înscrie în runda de manifestări realizate în cadrul Programului de lectură Chișinăul citește. Programul are scopul de promovare a scriitorilor autohtoni, care scriu pentru diferite categorii de cititori.
Vasile Romanciuc este scriitorul care se bucură de o popularitate mare printre cititorii săi, și am nota aici de la mic la mare. Au venit nu numai elevii și învățătorii, dar și părinții, care într-un final ne-au mulțumit pentru această „ocazie minunată” care a permis copiilor să se regăsească în împrejurări benefice, alături de scriitorul menționat.
Crâmpeie: Scriitorul care scrie multe cărți pentru copii, una din ele este „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”. Și nu este prima dată, când este invitatul și participantul concursului „Chișinăul citește”, prima carte a fost „Copilul cu aripi de carte” (a. 2003)
Preludiu: „Paganiniana” – un fragment muzical, bazat pe teme de Niccolò Paganini și interpretat de Mihai Magdîl, LR de Muzică „Ciprian Porumbescu” (am intuit să-i inițiem pe copii în lumea muzicii de orchestră), care desigur, l-a impresionat pe Vasile Romanciuc – Vă iubesc foarte mult copii! Prima mea carte a fost despre și pentru copii. O poezie despe acest gest – „Omul care cântă”, recitată în glas de toți participanții și care au apreciat-o – omul care cântă este-un om bogat. Iar despre cărți, – cinste cui te-a scris (Tudor Arghezi), și-a continuat gândul scriitorul, menționând Biblioteca de Arte.
Numele-i un lucru sfânt!
Un șir lung de recitaluri expresive și emotive a poeziilor din carte, cu multe nume de flori, nume de sate, localități ale Moldovei și nume de persoane!
Pauză!
O nouă secvență muzicală din opera marelui compozitor german J. S Bach, interpretată de același elev, Mihai, la vioară, care prin prestația sa excelentă, improvizând o scenă de audiere a muzicii pe care urmează să o interpreteze, a contribuit la crearea unui ambient frumos și confortabil. A fost perfect, copiii și-au exprimat emoțiile pe care le-au resimțit – fluturi și păsări, copaci și frunzi, anotimpurile, copilăria mea…
Runda întrebărilor!
E. Este ușor sau dificil să scrii o carte cu versuri?!
- E. Foarte greu, în fiecare propoziții trebuie să depui foarte mult efort, să fie rima
- -Rimă împerecheată, rimă încrucișată
- Vers alb
E. Prima poezie, când a fost scrisă de Dvs.?
V.R. În clasa a IV-a și a fost publicată într-un ziar raional
E. Ce va determinat să scrieți poezii?
V.R. Un scriitor nu poate deveni bun dacă nu este un cititor foarte bun!
E. Cum a fost începutul cărții „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”?
V.R. Am început-o din copilărie!
Vasile Romanciuc: pentru copii trebuie să ai același limbaj ca și în cazul adulților, dar caracteristic vârstei, să scrii cu înțeles, „să crești mic”! Să știi să pui întrebări pentru ei, căci răspunsul îl au pregătit. Ce înseamnă Biblia? Un copil a răspuns – o carte de bucate, sau curcubeul gândurilor, sau… copii dau răspunsuri la întrebările puse într-un mod excelent, neașteptat. Copiii au har, au o limbă și o exprimare perfectă, de invidiat.
Ana Bărbieru, învățătoare. Apreciem întâlnirea cu Dvs. stimate dn. Vasile Romanciuc, ne-am simțit transpuși în lumea copilăriei și vă așteptăm la Liceul nostru, pentru a continua muzicalitatea poeziilor, vraja și înțepleciunea lor. Cine vrea să știe carte, treceți mai întâi prin cărți!
Biblioteca: mulțumiri pentru această întâlnire lui Vasile Romasnciuc; mulțumiri pentru munca depusă în cadrul creerii lucrărilor artistice ale elevilor în baza poeziilor lui Vasile Romanciuc. Dorim să auzim o dorință pentru acești copii minunați?
V.R. Sunt niște copii minunați, știu mult mai mut ca noi, când eram de aceeași vârstă.
Confirmare de A. Moldovanu