În prima zi de Aprilie Filialade Arte a organizat împreună cu cadrele pedagogice de la LT „M.de Cervantes Saavedra” un frumos eveiment cu mai multe semnificații – mesajul de pace în creația scriitorilor pentru copii în contextul tradiționalei sărbători Ziua Internațională a Cărții pentru copii, cât și promovarea printre elevi a celebrului nume Hans Christian Andersen, scriitorul danez, care a scris basme pentru copii. Elevii au fost informați despre tradiția sărbătoririi unei zile a cărților pentru copii, când fiecare vizitator al standelor de carte expuse, putea să-și procure cărțile preferate, să discute cu scriitorul-autor și să primească de la el un autograf, o felicitare sau un sfat de apreciere și încurajare.
Și, desigur, a fos invocat subiectul la tema Ziua Umorului, supradenumit de copii ca ziua păcălelilor sau a farselor. Cum n-ar fi denumită de noi, ziua de 1 aprilie devine un prilej de bucurie și de distracție pentru toți cei care au simțul umorului.
Acțiunea culturală, care a reunit un număr mare de elevi s-a încadrat în programul de activități al Cenaclului artistic „Prietenii muzelor” și a fost susținută de invitații zilei – scriitoarele NIna Soroceanu, Ecaterina Iurcu-Urâtu și Elena Țârdea-Spinei.
Oamenii sunt tentați să nu înțeleagă pe deplin și să nu prețuiască pe cât ar merita-o valoarea păcii decât atunci, când apar împrejurările reale ale unui pericol. Însă atât timp cât există pericol de războaie devastatoare pe glob, lupta pentru pace ar trebui să nu înceteze nici odată. Și nu doar prin declarații, mitinguri de promovare și de susținere a ideii de pace, ar fi bine să ia ampoarea unei religii globale, unificatoare. Iar ideile, se știe, prind rădăcini în conștiința oamenilor prin educație, prin cultivarea lor de la o vârstă cât mai fragedă. Iată de ce e bine să le vorbim și copiilor noștri continuu despre pace: la grădiniță, acasă, în școală. Este important să-i educăm pe copii în spirutul unei conviețuiri de bună înțelegere, între colegi, în familie, în societate în ansamblu. Adică într-un spirit de pace (Nina Soroceanu). În cadrul dialogului am fost surprinși de câtă empatie, dar și de vigilență dau dovadă copiii față de tot ce se încadrează în noțiunea de pace. A urmat un lung și emotiv recital din creația lor proprie. Scriitorii au susținut aceste mici încercări literare prin unele prezentări de carte cu autografe și pledoarie pentru pace, au încurajat și interpretarea melodiilor cunoscute, toate împreună conjugând la atmosferă plăcută, creativă și prietenoasă.
Înconjurați de un public numeros, căci au fost prezente mai multe clase ale treptei gimnaziale ale liceului, 108 elevi, bibliotecarii au prezentat unele cărți din colecția filialei, prin asta reușind să transmită mesajul și invitația la lectură, ca factor esențial în creșterea inteligentă a elevului. Deși cunoscuți cu numele poetului Vasile Romanciuc, elevii au fost curioși să afle despre noua carte „Toate întîmplările se prefac în cuvinte”, pe care au reușit deja s-o lectureze împreună cu învățătorii și colegii. Iar cireașa de pe tort a fost anunțul despre întâlnirea cu el în cadrul programului de lectură Chișinăul citește, care se derulează deja al nouăsprezeci-lea an și are scopul de a-i familiariza cu creația scriitorilor noștri autohtoni Wow!
Elevii au avut parte și de o altă surpriză – prezentarea programului de lectură „Bătălia cărților” 2022, pentru categoria 11-14 ani. O prezentare făcută de colegul nostru Sergiu Cojocaru, care a reușit să le incite dorința de a citi toate cele 10 cărți. Unii au izbutit să se înscrie pe loc la acest concurs.
Pe această cale transmitem un mesaj de mulțumire pentru buna organizare și implicare în realizarea evenimentului învățătorilor Codreanu Aliona, director adjunct, învățătorii claselor a IV-a Bărbieru Ana, Tatiana Slacfenco, Liuba Carpenco și Olga Fileacov.
Impact: participanți – total 112, prezentarea programelor de lectură – total 2, împrumut cărți – total 7
Comentariu A. Moldovanu
Autor videoclip S. Cojocaru