Gheorghe Urschi, regele umorului din Republica Moldova


Umorul este lumina solară a minţii

Artist al Poporului, actor, regizor, prezentator TV, scriitor, scenarist și dramaturg, supranumit regele umorului din Republica Moldova.  Gheorghe Urschi s-a născut la 18 ianuarie 1948 în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești. A absolvit studii de actorie la Școala de teatru „Boris Șciukin” din orașul Moscova, Federația Rusă, după care a fost angajat ca actor la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău. Fiind un creator de frumos, maestrul Urschi a fost alături pe parcursul anilor de uniunile și oamenii de creație din Republica Moldova. Fiind membru al Uniunii Teatrale și al Uniunii Scriitorilor din Moldova, a editat câteva volume de nuvele: „Dealul fetelor”, „Insula adolescenței”, „Băiatul cu ghitara”, „Cazuri și necazuri”, „Eu sar de pe fix”, „Scrieri alese în trei volume”. De-a lungul a peste patru decenii maestrul Gheorghe Urschi a avut o activitate intensă – a tradus din literatura rusă din scriitorii ruși Maxim Gorki, Aleksandr Vampilov, Viktor Astafiev ș.a. ; a scris versuri pentru mai multe cântece pentru copii și a compus câteva piese de muzică ușoară; a scris cărți, a semnat piese de teatru, scenarii de film și a realizat numeroase emisiuni și concerte. 

A fost și continuă să fie prietenul teatrelor de la noi. Încă în perioada de început a colaborat ca regizor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, a colaborat și a scris texte literare pentru Teatrul Satiricus, “I.L. Caragiale”; a colaborat cu teatrele de păpuși municipale pentru copii „Guguță” și „Licurici”. Însă pentru toată viața a rămas fidel Teatrului Republican „Luceafărul”, pentru care a scris, a regizat și a jucat roluri. A publicat piesele : „Mezinul” (1979), „Vom trăi și vom vedea” (1986), „Testamentul-1” (1992), „Testamentul-2” (2001), „Doi cocori, două viori” (2003), „Și iar Chirița!”, ”Cadrul strict familial”, „A fost o simplă aventură”.  A jucat în multe piese de teatru și a regizat zeci de spectacole, printre care Șeful gării în spectacolul „Steaua fără nume” , rolul Comisarul în „Serghei Lazo”, rolul Christas în spectacolul „Jucării de oțel”, rolul Arlequin în spectacolul „Jocul dragostei și al întâmplării”.

Cine astăzi nu cunoaște spectacolul „Testamentul 1”, jucat pentru prima dată în anul 1992 și solicitat de spectatori în fiecare an? În rolul principal Pricoche Sâmbure a fost actorul Gheorghe Urschi. Și în acest an, la 16 ianuarie, Teatrul „Luceafărul” și-a deschis repertoriul cu acest spectacol, rotungind aniversarea de 30 de ani de la prima lansare. Unica actriță care pe parcursul a 30 de ani a jucat în spectacolul „Testamentul-1” în rolul Gafinca este Artista Poporului Paulina Zavtoni. În spectacolul „Testamentul-2” rolul principal i-a revenit actorului Gheorghe Pârlea.

S-au montat alte câteva spectacole după piesele lui Gheorghe Urschi la teatrele municipale de Păpuși: „Guguță” : „În această viață” (2006), „Voinicelu Nelu” (2008), „Silviovizion” (2011); teatrul „Licurici” a montat piesa „Telebum” (1985). Pe unele dintre aceste piese le-a regizat și a jucat în ele.

Gheorghe Urschi a fost îndrăgostit de filmografie și prin creația sa a dorit să scoată în evidență viciile societății, și în parte a oamenilor din diferite domenii de activitate. În regia lui s-a produs filmul „Văleu, văleu, nu turna!”, un film de comedie, realizat de către studioul cinematografic Telefilm Chișinău în anul 1991. El prezintă într-o formă satirică intenția Partidului Comunist din Uniunea Sovietică de a lupta cu alcoolismul, ca urmare a unui ucaz din vara anului 1985. De asemenea, a semnat și a regizat filmele „Cine arvonește, acela plătește”, un scurt metraj de comedie în regia şi după scenariul lui Gheorghe Urschi, o producţie realizată de “Telefilm-Chişinău” în 1989, și scurt metrajul “Fenta“, o comedie excentrică produsă de Gheorghe Urschi în 2004, realizat de “Moldova-Film”.

Gheorghe Urschi a devenit vestit și datorită emisiunii televizate „Teatrul de miniaturi”, precum și concertelor susținute prin satele Moldovei în anii ’80 cu Maria Urschi, și duetul Doina și Ion Aldea-Teodorovici. Gheorghe Urschi este cunoscut în special ca realizator de emisiuni umoristice, în care ia în derâdere prostia omenească, rusismele, lenea, îngâmfarea, beția, corupția ș.a. și în care juca alături pe actorul Gheorghe Pârlea, cu care făcea un tandem de creație pe parcursul unui deceniu de activitate.

Maestrul Gherghe Urschi și-a dezvoltat talentul artistic fiind în bune relații cu colegii de breaslă și de creație. De altfel, este cunoscuta amiciția cu rapsodul Nicolae Sulac, actorul Gheorghe Pârlea, regizorul și umoristul Tudor Tătaru, interpreții legendari Doina și Ion Aldea-teodorovici, Iurie Sadovnic ș.a.

În filele albumului Nicolae Sulac în amintiri, cronici, imagini. – Chişinău: Baştina-RADOG, 2006. – 192 p. vom întâmpina Glume cu şi despre Nicolae Sulac  prezentate de prietenul lui Gheorghe Urschi. Emblematic rămâne dialogul între Gheorghe Urschi și Nicolae Sulac, despre neveste: „Cu însuratul, e important să te oprești la timp”;

În volumul „O viață cât o moarte de lungă” de scriitorul Ion Proca, găsim date interesante despre activitatea teatrului naţional din perioada anilor 60, materiale culese din memoriile actorului Gheorghe Urschi despre personalităţi teatrale ca D. Caraciobanu, Ecaterina Malcoci ş.a. 

Într-un interviu desprea actrița Eugenia Todoraşcu maestrul Gheorghe Urschi spunea:  …Aşa a jucat întotdeauna Eugenia Todoraşcu. Altfel n-a ştiut, n-a putut şi nici n-a vrut să joace. Puteau fi lacrimi de înduioşare, de necaz, de durere, dar puteau fi şi de râs nestăvilit. Şi n-o să ştie nimeni niciodată unde s-a aflat actriţa mai în elementul său – în dramă, în comedie sau în tragedie.

Bibliografie selectivă:

Scrieri. Vol. 1 : (de citit); Vol. 2 (de montat); Vol. 3 (de jucat) / Gheorghe Urschi . – Chişinău : Prometeu, 2007

Nicolae Sulac în amintiri, cronici şi imagini / coord.: Tudor Colac, Alexei Marulea, Andrei Strâmbeanu . – Chişinău : Baştina-Radog, 2006 . – 189 p.

O viaţă cât o moarte de lungă : fulguind în filmele lui Emil Loteanu / Ion Proca . – Chişinău : Notograf Prim, 2011 . – 248 p. 

Resurse electronice:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Urschi

Maestrul Gheorghe Urschi împlinește 74 de ani

Selecție de Anastasia Moldovanu

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s