Lucian Blaga


Eu cred că veşnicia s-a născut la sat

Poet, dramaturg, filozof, eseist şi memorialist. Născut: 9 mai 1895, Lancrăm, jud. Alba – m. 6 mai 1961, Cluj. A fost înmormântat în grădina bisericii din satul natal, în ziua în care ar fi împlinit 66 ani. Studii: Institutul Teologic din Sibiu (1914-1917); Universitatea din Viena, Facultatea de Filozofie (1917-1920). A fost ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia (1926), Praga (1927-1928), Berna (1928-1932; 1937-1938) şi Viena (1932-1937); ministru (ambasador) plenipotenţiar la Lisabona (1938-1939); profesor la catedra de Filozofia culturii a Universităţii din Cluj (1939-1948); cercetător la Insitutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la secţia de istorie literară şi folclor a Academiei Române, (1953-1959). Director-adjunct al Bibliotecii Academiei Române, filiala Cluj (1954). Membru-fondator al revistei Gândirea, redactor la Cultura, Banatul, Patria, Voinţa; editor al revistei Saeculum (1943). Membru al Societăţii Scriitorilor Români, membru al Asociaţiei Astra, membru titular al Academiei Române (1936). Distins cu Premiul V. Adamachi al Academiei Române (1921), Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1929), Premiul C. N. Hamangiu al Academiei Române (1935).

                                                    D e s t ă i n u i r i

Limba este întîiul mare poem al unui popor.

                                                             °

Poetul, este nu atât un mânuitor, cât un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală şi le aduce în starea de graţie.

                                                             °

Ce este cuvântul, orice cuvânt. – Nimic decât o rană a tăcerii.

                                                             °

Poetul. – Un  donator de sânge la spitalul cuvintelor.

                                                              °

Poezia nu se poate citi la orice ceas din zi. Sensibilitatea noastră nu are o rezonanţă completă pentru poezie decât de la o anume oră a după-amiezii încolo. Această sensibilitate îşi are periodicitatea sa ca şi temperatura zilnică a sângelui. Un critic care-ţi citeşte poeziile la ora 6 dimineaţa te-a nenorocit.

                                                             °

…În poezia mea sunt frecvente şi motivele mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetică. Motivele nu sunt tratate „dogmatic”. Le folosesc în sens totdeauna creator, liber; le modific şi le amplific după necesităţi. Născocesc  motive mitice la fiece pas, fiindcă fără de-o gândire mitică nu ia fiinţă, din păcate sau din fericire nici o poezie.

                                                             °

Un poet trebuie judecat în primul rând după reuşitele sale. Un poet foarte inegal, care a scris o poezie genială şi nouăzeci şi nouă proaste, este superior unuia care a scris o sută de poezii corecte.

                                                             °

Somnul este a doua emisferă a fiinţei noastre: o emisferă plină de peisaje şi de forme de viaţă arhaice, rămase cu milenii în urmă faţă de cele ale emisferei de veghe.

                                                              °

Visul e sufletul sufletului.

                                                              °

Dorul este un organ de cunoaştere a infinitului.

                                                              °

Nu cerul este promisiunea ce mi s-a făcut, ci creaţia.

                                                              °

Creaţia este singurul surâs al tragediei noastre.

                                                              °

Iubirea este al doilea surâs al tragediei noastre. Sau poate că totuşi întîiul.

                                                              °

Amintirea naşterii şi teama de moarte.Dacă am avea o perfectă amintire a începutului şi a naşterii noastre, moartea ni s-ar părea mai puţin exotică în asemănare cu tot ce cunoaştem. O asemenea amintire ar putea să anuleze teama de moarte.

                                                             °  

Când formulezi un aforism, trebuie să-l aduci în situaţia de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie să fie ceva canonic încheiat, ca Biblia.

                                                             ° 

Vreau să vorbesc despre singura prezenţă vie încă, deşi nemuritoare, nemuritoare deşi aşa de terestră, despre unanimul nostru înaintaş fără de nume, despre: satul românesc.

Satul trăieşte în mine într-un fel mai palpitant, ca experienţă vie. Copilăria petrecută la sat mi se pare singura mare copilărie. Copilăria şi satul se întregesc reciproc alcătuind un întreg inseparabil. Copilăria mi se pare singura poartă deschisă spre metafizica satului, spre acea stranie, şi firească în acelaşi timp, metafizică, vie, adăpostită în inimile, care bat subt acoperişele de paie, şi oglindită în feţele bântuite de soartă, dar cu ochii atîrnaţi de cer.

Fiecare sat se simte, în conştiinţa colectivă a fiilor săi, un fel de centru al lumii, cum optic fiecare om se plasează pe sine de asemeni în centrul lumii.

                                                 A p r e c i e r i   c r i t i c e

„Ardoarea dionisiacă (din Poemele luminii), panismul (din Paşii profetului), lirismul magic, spiritualizat (din La marea trecere, Lauda somnului, La cumpăna apelor), trecerea, în fine, după o lungă vară metafizică şi o primăvară de o beţie solară, panică, la o toamnă a contemplării vieţii din perspectiva ritmurilor biologice ( în Nebănuitele trepte) – aceasta este succesiunea poeziilor lui Blaga, de la debut până în timpul celui de-al doilea război mondial”.

 Eugen Simion

(Blaga, Lucian. Opera poetică. – Bucureşti, 1995. – P. 11.)

                                                             ° °

Poemele luminii îşi trag materia dintr-o percepţie predominant vizuală.

Lumina  este aici o metaforă a cunoaşterii, opoziţia lumina mea  – luminaaltora  este opoziţia dintre o cunoaştere poetică ce postulează o substanţă absolută a lumii şi o alta care o desfiinţează.

Lumina, expresia sentimentului se prelungeşte într-o viziune cosmogonică: lumina de care se simte cuprins poetul la vederea iubitei este „interpretată” ca „un strop” din lumina care constituie substanţa originară a lumii”.

George Gană

(Blaga, Lucian. Poemele luminii. – Bucureşti, 1991. – P. 3.)

                                                             ° °

„Lumina – deplin suverană – nu e surprinsă în chip impresionistic ca substanţă unduitoare ce relevă momentele universului: ea este chiar lumina dintâi creatoare de lume. Eul blagian se luminează anume cu o astfel de lumină pură, cu lumina din lumină”.

Mihai Cimpoi

   (Cimpoi, Mihai. Lucian Blaga. Paradisiacul. Lucifericul. Mioriticul. – Cluj-Napoca, 1997. – P. 15)

                                                             ° °

„Dionisiacul din Poemele luminii se menţine şi în Paşii profetului, cu aceeaşi tendinţă expresionistă de depăşire; inspiraţia poetului se întoarce de data aceasta la pământ, la un fel de bucolism stilizat şi mistic, – căci Lucian Blaga e singurul poet mistic al Gândirii, deşi nu în sens ortodox, ci al unei adeziuni profunde, al unei contopiri cu obiectul şi al transformării lui prin aureolări de sfinţi bizantini; un suflu „panic” şi panteistic străbate întreagă această culegere. În volumele În marea trecere  şi Lauda somnului  bate un vânt de dezolare, un sentiment de părăsire şi o nelinişte faţă de moarte; neliniştea pare calmată în Cumpăna apelor prin gândul că nefiinţa în care intrăm nu-i decât cea din care am ieşit”.

Eugen lovinescu

 (Blaga, Lucian. Mirabila sămânţă. – Chişinău, 2003. – P. 298.)

                                                             ° °

„În Poemele luminii se află nenumărate semne de impresionism, de o specie violentă cum este şi expresia sa imagistă, în Paşii profetului se face trecerea de la impresionismul de senzaţie la expresionismul care tinde să spiritualizeze materia. Este însă numai  un coridor de legătură cu În marea trecere, Lauda somnului şi La cumpăna apelor. Un descriptiv nou, de viziune bucolică, se manifestă în această fază de tranziţie, în care poema se desfăşoară amplu, până la retorism, iar natura este încă văzută ca un peisagiu exterior”.

Pompiliu Constantinescu

(Blaga, Lucian. Mirabila sămânţă. – Chişinău, 2003. – P. 301.)

                                                             ° °

„În Lauda somnului procesul de spiritualizare e mai înalt şi poetul cade într-un soi de nostalgie de Eden, într-o lâncezeală numită tristeţe metafizică, încercând să depăşească spaţiul terestru, să evoce un peisaj transcendent şi mai ales să depăşească momentul biografic, să intre în fondul ancestral. Somnul e mediul potrivit sustragerii de sub orizontul solar şi intrării în metafizic”.

George Călinescu

(Blaga, Lucian. Mirabila sămânţă. – Chişinău, 2003. – P. 299.)

                                                             ° °

„Volumul La curţile dorului nu se mai cufundă în abisuri şi nu se mai lasă ispitit de un absolut imposibil de captat; peste aleanuri şi mistere nedezlegate se aşează parcă o linişte suavă, peste enigme se aşterne o vastă seninătate. O lirică a tainelor începe să se întrevadă în penultimul său popas; acest ocol al misterelor se intensifică în Nebănuitele trepte (ce titlu semnificativ!), nimbând întreg ciclul de o străvezie aureolă, în care spiritul pluteşte şi parcă se şi limpezeşte”.

Paul Dungheanu

(Blaga, Lucian. Poezii. – Galaţi, 1992. – P. 120.)

                                                             ° °

La cumpăna apelor”şi La curţile dorului sunt dominate, cel dintâi, de întoarcerea spre amintirile copilăriei şi valorile etice ale satului autohton, iar cel de al doilea, de dorul de ţară”.

Ion Bălu

( Bălu, Ion. Lucian Blaga. – Bucureşti, 1995. – P. 8.)

                                                             ° °

„Poemele din Cântecul focului se sprijină pe atributele spaţialităţii: o acumulare de elemente ce dă impresia că imaginarul se extinde spre orizonturi largi, o desfătare a privirii care străbate obiectele. Dintr-o trăire euforică în spaţiu, iubirea devine un „joc umbratic” în timp. Dragostea începe să fie meditativă şi atributul spontanietăţii libere şi plenare dispare.

O umbră ce trece peste  faţa surâzătoare a erosului blagian este aceea de ordin moral. Dragostea nu este numai un nimb dobândit cu întârziere, dar şi un păcat pe cale să se înfăptuiască.

Apropape toate poemele sunt mici capodopere şi, împreună, dau o expresie majoră expresionismului românesc şi european”.

Eugen Simion

(Blaga, Lucian. Opera poetică. – Bucureşti, 1995. – P. 17.)

                                                             ° °

Mirabila sămânţă – ultima capodoperă a lui Blaga, ultimul imn adus de el vieţii. Poetul corolei de minuni a lumii cântă seminţele ca simboluri ale germinaţiei, ale forţelor vitale ale universului, divinizate, transformate în zei. Le asociază cu lumina şi culoarea.  În anii săi din urmă, Blaga priveşte seminţele cu veneraţia şi cu bucuria profundă cu care privea în anii debutului şi mereu apoi formele vieţii cosmice, corola de minuni a lumii. Mirabila sămânţă comunică substanţial cu Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, dar şi formal, prin mişcarea liberă a versului şi a poemului”.

George Gană

(Blaga, Lucian. Poemele luminii. – Bucureşti, 1991. – P. 8. )

                                                             ° °

„Seminţele sînt mirabile, căci închid în ele supreme puteri, o viaţă virtuală. Seminţele cuprind în ele principiul cosmic, vederea lor prilejuieşte desfăşurarea imaginară a naturii întregi, care e, în viziunea lui Blaga, viaţă infinit creatoare. Seminţele sînt precipitate ale acestei substanţe, şi spectacolul întristător al căderii frunzelor toamna e compensat de acela al seminţelor zburând. Contemplarea naturii e contemplarea permanenţelor, căci mai puternică şi mai statornică decât moartea e viaţa – dacă nu a individului, a universului”.

George Gană

(Blaga, Lucian. Poezii. – Bucureşti, 1980. – P. XXIV.)

                                                             ° ° „Adevărul este că Blaga n-a fost niciodată un artist al formei, în sensul că jocul gratuit al elementelor sensibile nu i-a ajuns niciodată. Poet din clasa misticilor, expresia s-a topit totdeauna pentru el în flacăra experienţelor sale, şi ochiul care

urmăreşte aceste poezii, urechea care le ascultă, atingea, dincolo de cuvinte şi de înlănţuirea lor, intuiţia directă a sufletului care se exprima prin ele. Poet al sufletului şi nu al lumii exterioare, forma lui Blaga a rămas ceea ce trebuia să fie. Şi dacă poezia sa nu cucereşte prin senzualitatea ei, ea vorbeşte puternic printr-o substanţă făcută din cele mai înalte nelinişti din câte pot atinge sufletul omenesc”.

Tudor Vianu

(Blaga, Lucian. Mirabila sămânţă. – Chişinău, 2003. – P. 302.)

                                                             ° °

„Spirit european, alături de Mircea Eliade şi Constantin Brâncuşi, Lucian Blaga domină cu opera lui spiritualitatea omenească a veacului al XX-lea, aşa cum Eminescu a stăpânit şi a înrâurit literatura secolului anterior. Poet, dramaturg, romancier, filozof, Lucian Blaga nu poate fi comparat cu nici unul dintre contemporanii săi decât pe segmente reduse ale operei, tot aşa cum poetul naţional nu-şi are egal printre contemporani”.

Ion Bălu

(Blaga, Lucian. Poezii. – Bucureşti, 1997. – P.10.)

° °

„Apariţia poetului Lucian Blaga în literatură cu Poemele luminii, tipărite în 1919, imediat după terminarea primului război mondial a fost o revelaţie pentru întreaga cultură românească. Blaga a venit nu numai cu o tematică nouă, cu o rimă neobişnuită, cu un vers alb, Blaga a adus în literatură un alt Ardeal, nu Ardealul sentimental al lui Octavian Goga, ci Ardealul filosofic, Ardealul care avea un nou contur pentru sentiment, metaforă, vis unificator.

Poetul Nebănuitelor trepte la maturitatea lui literară s-a întors cu faţa spre folclor, demonstrând cu prisosinţă nu numai profunda cunoaştere a filosofiei şi culturii române, dar şi cunoaşterea perlelor populare.

Blaga este în literatura română unul dintre poeţii cei mai profunzi şi cei mai solitari. Acrostihul lui Constantin Rusnac încearcă să îngemăneze câteva faţete ale acestei distinse personalităţi. Poetul, filozoful, diplomatul, memorialistul, slujitorul culturii, Blaga în acest acrostih răsare ca un veritabil avocat al moştenirii spirituale a românilor. Motivările autorului acrostihului deşi reiese din opera poetului ardelean în fond reprezintă imaginea percepută de un basarabean. Poetul şi opera ca valoare universală, dar axată spiritual şi pe destinul Basarabiei. Este un mare risc să încerci a sintetiza un chip de asemenea anvergură, dar atunci când îţi reuşeşte poţi avea satisfacţia unei opere împlinite.

Acrostihul dedicat lui Lucian Blaga pare să răspundă plenar acestei puteri”.

.

Iurie Colesnic

Acrostih de compozitorul Constantin Rusnac

                                          Lucian Blaga

Lumina a cântat-o în poeme

                                sporind cu raza ei a lumii taină,

           Liniştea din juru-i ştiùcum s-o dezbrace

                                de-apăsătoarea şi misterioasa-i haină,  el ca

Un zeu ce cântă întru pace,

                                n-atinse cu degetele-i fine doar o liră,

           Urcând spre steaua ce mâinile îi arse, şi-a destrămat cu dărnicie-n vânt

                                fiinţa (cum somnul se resfiră)

Cuprinsă  de iubiri nemărginite

                                şi pentru  flori, şi ochi, şi buze, şi morminte.

           Chemările adânci de mume ce-au fost venite-n lume

                                prin fluierul din osul strămoşesc

I-au răvăşit şi suflet, şi gând, şi pace,

                                crez,

            Iar inima i-au prefăcuto-n  scut

                                ce

Apără în noi mirabila sămânţă cu tăria

                                 pietrei peste care

            Am tpecut – şi cea mai frumoasă şi  mai mare poveste –

                                 c o p i l ă r i a .

Născut în prag de vise ce-au mers în pas cu somnul

                                 şi l-au purtat pe căile astrale,

             Nemărginirea cosmică să spintece-o dorise-n

                                 săgeată transformat

                                                   de forţe ancestrale.

Bău din plin amarul ce râse-n el homeric

                                şi-n hohote-aruncând în nori pocalul,

           Binecuvântă pâinea, şi luna, şi steaua-n întuneric,

                                ziua trăind-o împrăştiat cu furtuna.

Lăudând  somnul  şi  « Cântecul focului », şi

                                nebuna bucurie  a soarelui de a răsări,

        « La cumpăna apelor », « La curţile dorului », « Paşii profetului »

                                şi sufletul ce i s-a dus de-acasă, inspirat  purcese-ai regăsi.

A lucrurilor devenind  iscoadă,  strânse picuri de lumină

                                ce cad necontenit din cer, şi

          Astrale scânteieri, şi stropi de pace,

                                ce lin, lin, lin au împietrit în el.

Glasul lui poetic ca soarele liturgic

                                a  dezbrăcat  duruta   patrie de  întuneric,

          Grăbindu-se spre marea trecere, şi-a aşteptat amurgul ca să vadă

                                stelele din sine, lumina îndreptându-le-o feeric  spre

Albia cu  lacrimile celor  ce-au vrut dar n-au putut să plângă, 

                                spre sufletul înmormânt în steaua lui de dor,

          Apoi,- sub cântul privighetorilor-, izvor se făcu în rarişte,

                                izvor sonor, izvor de lumină

                                                                     în calea

                                                                              t u t u r o r.

Un studiu de Ludmila COTOMAN

  Listă bibliografică:                                                                                                                                                                    

Din colecția Bibliotecii de arte „Tudor Arghezi

  • Blaga, Lucian. Opere. Vol. 1 / Lucian Blaga. – Chișinău : Știința, 1995. – 586 p.
  • Blaga, Lucian. Opere. Vol. 2 / Lucian Blaga. – Chișinău : Știința, 1995. –  447 p.
  • Blaga, Lucian. Aforisme / Lucian Blaga. – București : Humanitas, 2008. –  353 p.
  • Blaga, Lucian. Din copilăria mea : lecturi școlare / Lucian Blaga. – București : Litera, 2015. –  32 p.
  • Blaga, Lucian. Hronicul și cîntecul vîrstelor : Poeme. Proză / Lucian Blaga. – Chișinău, 1993. –  400 p.
  • Blaga, Lucian. Hronicul și cântecul vârstelor / Lucian Blaga. – București : Humanitas, 2012. –  279.
  • Blaga, Lucian. Hronicul și cântecul vârstelor. Meșterul Manole / Lucian Blaga. – Chișinău: Policadran, 2014. – 272 p.
  • Blaga, Lucian. În marea trecere : poezii, teatru / Lucian Blaga. – Chișinău : Litera, 1997. – 320 p.
  • Blaga, Lucian. Mirabila sămânță : [versuri] / Lucian Blaga. – Chișinău : Prut Internațional, 1995. – 184 p.
  • Blaga, Lucian. Mirabila sămânță : [versuri] / Lucian Blaga. – Chișinău : Prut Internațional, 2000. – 184 p.
  • Blaga, Lucian. Poezii / Lucian Blaga. – București : Albatros, 1992. –  246 p.
  • Blaga, Lucian. Trilogia culturii / Lucian Blaga. – București : Humanitas, 2011. –  502 p.
  • Blaga, Lucian. Trilogia cunoașterii / Lucian Blaga. – București : Humanitas, 2013. –  649 p.
  • Blaga, Lucian. Trilogia valorilor. Vol. 1: Știință și creație / Lucian Blaga. – București : Humanitas, 1996. –  222 p.
  • Blaga, Lucian. Trilogia valorilor. Vol. 2 Artă și valoare / Lucian Blaga. – București : Humanitas, 1996. –  190 p.

***

Corespondență / Vasile Băncilă, Lucian Blaga ; ed. îngr. de Dora Mezdrea. – București : Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001. – 297 p.

Referințe:

  • Bălu, Ion. Viața lui Lucian Blaga, Vol. 1 / Ion Bălu. – București : Libra, 1995. – 462 p.
  • Bălu, Ion. Viața lui Lucian Blaga, Vol. 2 : aprilie 1935 – martie 1944 / Ion Bălu. – București : Libra, 1996. – 470 p.
  • Bărbulescu, Titus. Lucian Blaga : Teme și tipare fundamentale / Titus Bărbulescu. – București : Saeculum I. O., 1997. – 160 p.
  • Postolachi, Veronica. Cuvântul ca instrument al magicului în poezia lui L. Blaga și Gr. Vieru : Studiu comparat / Veronica Postolachi. – Chișinău : Pontos, 2007. – 263 p.

Muzică tipărită, CD:

  • Blaga, Lucian. Corăbii cu cenușă / Lucian Blaga ; recită: actorul Dorel Vișan. – Iași : Ars Longa, 2015. – 1 CD. 
  • Munteanu, Viorel. Poemele luminii : Creații vocal-simfonice și simfonice / compozitor: Viorel Munteanu ; versuri: Lucian Blaga; dirijor: Ion Baciu ; solistă: Georgeta Stolaru. – Iași : Artes, 2012. – 1 CD audio.
  • Munteanu, Viorel. Poemele luminii / Viorel Munteanu ; versuri: Lucian Blaga. – Iași : Artes, 2012. – 52 p. + 1 CD.
  • 19 cântece / compozitor: Mihail Jora ; versuri: Al. O. Teodoreanu, Em. Ciomac, I. Pilat, V. Voiculescu, L. Blaga, G. Lesnea. – București : Ed. Muzicală, 1965. – 68 s. 
  • Petrescu, Cristian Alexandru. A doua carte de madrigale : 18 poeme pe versuri de Lucian Blaga / Cristian Alexandru Petrescu. – București : Ed. Muzicală, 2009. – 185 p. + 1 CD.
  • Vlad, Roman. Lieduri pe versuri de Lucian Blaga : Lucrări de tinerețe / Roman Vlad. – Iași
  • : Artes, 2009. – 27 p.
  • Voiculescu, Dan. Omagiu lui Blaga : poem coral / Dan Voiculescu. – București : Ed. Muzicală, 1974. – 20 p.

Elaborare: Tamara COTOMAN

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s