Titus Jucov. 70 de ani de la naștere


28 septembrie 1950 – 17 noiembrie 2013

 Titus Jucov a fost un mare şi neobosit maestru al artei teatrale. Născut la 28 septembrie 1950 în familia preotului Dionisie Jucov, comuna Cobani, r-l Glodeni, Titus  a absolvit scoala din localitate, apoi și-a continuat studiile la Institutul de Stat al Culturii din Moscova, Facultatea de Regie (1967-1971). A debutat ca regizor cu spectacolul de licenta „Tribunalul”, la Teatrul National de Stat „Vasile Alecsandri” din Balti. Începând cu 1991 a fost director la Teatrul Republican de Păpuşi “Licurici”. După absolvirea facultăţii, Titus Jucov a activat în calitate de actor şi regizor la Teatrul Republican de Păpuşi, unde a lucrat ca prim-regizor şi director artistic, iar din 1999, a devenit director al teatrului. Primele spectacole montate de Jucov au fost „Mica Vrăjitoare”, după Otfried Preussler, „Scufiţa Roşie”, după Evgheni Svart şi „Harap Alb”, după Ion Creangă. A pus în scenă numeroase spectacole  de referinţă “Salut, Copilărie!” de L. Sobietsky, “Norişor” de V. Grosu, “Făt-Frumos din lacrimă” şi „Luceafărul” de Eminescu, “Planeta de rouă” după  Gr. Vieru. În mod special s-a oprit la spectacolul Harap Alb (1978), în viziunea dramatică şi scenografică a lui Ion Puiu şi regia lui Titus Jucov, pe care l-a numit un spectacol de zile mari, dar care s-a jucat puţin şi a dispărut foarte repede din repertoriul teatrului…

Noi însă să nu uităm numele și munca artistului Titus Jucov, inima și sufletul teatrului „Licurici”, maestru al spectacolului de păpuși, îngerul păzitor al copiilor. Sub conducerea domniei sale, Teatrul Republican de Păpuşi “Licurici” a devenit locul îndrăgit al tuturor copiilor din republică. Iar turneele efectuate în România, Rusia, Turcia, Polonia, Serbia, Bulgaria l-au făcut cunoscut departe de hotarele ţării. Titus Jucov a fost vicepreşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova, preşedintele Centrului UNIMA din Moldova, şeful catedrei Actorie a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.

Titus Jucov, o personalitate de valoare în arta şi cultura  naţională, regizor, actor, autor a mai multor studii de cercetare în domeniul învăţământului artistic, directorul  teatrului de păpuşi pentru copii “Licurici”

Titus Jucov a montat spectacole nu doar la Chişinău, ci şi la Craiova, Kiev, Moscova şi Sankt-Petersburg. Pentru talentul de regizor, lui Titus Jucov i-au fost acordate mai multe titluri, printre care cel de maestru emerit al artelor din Moldova, Medalia “Meritul civic”, Ordinul “Gloria Muncii” şi Medalia “Mihai Eminescu”.

În colecția Filialei de Arte se regăsesc următoarele documente de referință despre opera de creație a lui Titus Jucov:

Talazul lui Titus ; selecție și red. Alexandru Gromov . – Chișinău : Universitas, 2000 . – 175 p.

Licurici septuagenar : Incursiune istorico-bibliografică (1945-2015) / concepția : Titus Bogdan Jucov și Ion-Gheorghe Șvitchi ; red. : Claudia Gurschi . – Chișinău : UNITEM, 2017 . – 238 p.

Potecile unui regizor / Titus Jucov ; il.de Ion Puiu . – Chișinău : Cartea Moldovei, 2009 . – 127 p. : il.

Artişti şi ţărani : [Nicolae Roibu] (dialoguri, medalioane, eseuri) . – Chişinău : S. n., 2010 . – 271 p. : il.

Masca, 2002 . – [coautor Titus Jucov] Chişinău : Epigraf, 2002 . – 152 p.

Ce dragoste veche – actorii :[de Pavel Pelin] (Scurte însemnări despre teatru) . – Chişinău : Literatura artistică, 1983 . – 128 p.

Selecție de Anastasia Moldovanu

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s