Muzica lui Frederik Chopin în limbaj cinematografic (210 ani de la naștere. Fryderyk Chopin)


Anul acesta comunitatea artistică europeană a marcat 210 ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori romantici polonezi ai secolului XIX – Frederik Chopin (1 martie 1810 – 17 octombrie 1849). Numele lui se impune, în primul rând, printre cei mai influenți compozitori de muzică pentru pian, iar compozițiile sale considerate culmile genului. În acest context sunt semnificative aprecierile Marquisului de Custine, cunoscut scriitor și călător francez, care într-o scrisoare (24 aprilie 1841), adresată compozitorului scria: „nu cânți cu pianul, ci cu sufletul”. Deși creația sa nu conține lucrări de proporții mari, Chopin a reușit să valorifice la noi niveluri artistice lucrările pentru pian, precum și unele genuri originale ca poloneza, mazurca, balada, nocturna, studiul. El devine creatorul unei școli de pian ca și al unei de compoziție. Or, creația lui impresionează anume prin bogăția și varietatea genurilor și formelor muzicale.

Muzica îl fascinează de la cea mai fragedă vârstă, iar pianul îi înlocuiește jucăriile. La vârsta de opt ani susține primele concerte, cucerind publicul prin virtuozitatea interpretării. În scurt timp devine unul dintre cei mai buni pianiști din Varșovia. Concomitent improvizează pe diverse teme, dar începe și să exerseze în ale compoziției. Talentul său va fi repede observat, iar aprecierile nu se vor lăsa mult așteptate, fiind supranumit Mozart-ul varșovian. Dintre numeroasele aprecieri ale timpului vom cita-o pe cea a compozitorului francez Camille Saint-Saens: „muzica lui Chopin este întotdeauna imagine, imagini muzicale”. Anume această particularitate a muzicii compozitorului polonez îi provoacă pe pictorii-animatori/sau avangardiști chiar de la începutul erei cinematografice de-a transpune/conferi muzicii lui imagine, culoare și mișcare. E o experiență pe cât de îndrăzneață pe atât și de hazardată, căci în acest context, cineaștii își asumă și anumite riscuri în vederea profanării operei. Cu toate acestea, cele mai valoroase și mai semnificative creații muzicale s-au aflat periodic în atenția animatorilor, care își propun să creeze formule plastico-stilistice, pentru a reda cât mai organic compozițiile muzicale, să le dea o formă vizuală, să intuiască imaginile ce l-au inspirat pe compozitor la crearea opusurilor sale…

Ecranizare. Printre cei care și-a adus aportul la valorificarea creației muzicale prin altă dimensiune, cea audiovizuală sunt și cineaștii de la Studioul de filme de animaţie al televiziunii din Poznan. Proiectul Flautul fermecat își propune să „ecranizeze muzica”, adică să redea prin imagini animate culoare şi mişcare muzicii clasice pentru o valorificare mai largă în rândurile tineretului. Dintre cele peste cincizeci de nuvele cinematografice, create în baza celor mai cunoscute fragmente muzicale din patrimoniul universal, șapte sunt pe muzica lui Frederik Chopin. Opera acestui mare compozitor nu i-a lăsat indiferenți pe cineaștii-animatori, provocându-i la o incursiune în muzica lui prin mijloacele limbajului cinematografic. Alături de lucrările lui Mozart, Bach, Beethoven și alții, au fost expuse în imagini animate și câteva din creațiile compozitorului polonez. Cu mijloacele și tehnicile limbajul filmului de animație au fost transpuse diverse genuri, începând cu valsurile și terminând cu Nocturna și Preludiu.Mai întâi a fost creată Mazurca E-minor Op 17, nr. 2 (TVP, 1992) în viziunea regizoarei Anna Dudek.

Mazurca. Deși denumirea de Mazurca vine de la dansul Mazur – dans național polonez din Masoria (regiunea centrală a Poloniei), ea nu este o compoziție destinată dansului. Pe parcursul vieții Chopin a scris cincizeci și șapte de mazurci, care își au izvoarele anume în dansurile naționale poloneze, în arta și cultura populară. Nuvela cinematografică după Mazurca e creată pe contrastul de culori galben și negru: în cadru se perindă imaginile lanului verde în care înfloresc macii, apoi florile se scutură, lanul dă în pârg, căruțe pline transportă grâul strâns; fântâna în forma sa tradițională de cocor, femeia scoate apa; focul în sobă. Toate aceste elemente formează baza vieții: macul roșu, grâul în pârg, fântâna/apa și focul din vatră, lumânarea care arde – lumina și căldura căminului… În cadrul final o mână stinge lumânarea…

Următoarele două miniaturi cinematografice au la bază valsurile lui Chopin.

Critica muzicală menționează că valsurile lui Chopin sunt cele mai intime, în ele se reflectă sufletul compozitorului. În acest context, devine sugestipelicula Valsul în si-minor Opus 69, nr 2 (TVP, 1994), care încearcă să ilustreze istoria dragostei rămasă neîmpărtășită față de tânăra cântăreață Constance Gladkowska. Înaripat de înălțătoarele sentimente ale primei iubiri, Chopin scrie Concertul II pentru pian, trei valsuri, precum și cântecul Dorința, considerat în prezent unul dintre cele mai valoroase opere vocale ale compozitorului. Autorii filmului prezintă secvențe din viața protagonistului, care călătorește, cităm dintr-o scrisoare a compozitorului: „cu poștalionul ca să-mi pun rezistența la încercare”… E toamnă, cad frunze multicolore, plouă… Stropii de ploaie se preling pe fereastra trăsurii, prefigurând chipul „idealului” său. În sala de concerte, ea cântă, apoi are loc întâlnirea între cei doi îndrăgostiți, care fac schimb de inele. Chopin, care pleacă în turneu la Viena și Paris pentru a câștiga bani de nuntă, îl va păstra ca pe un talisman… Și e toamnă, și cad frunze și drumul e lung… De ființele dragi rămase departe, îl leagă doar amintirile și corespondența: plicuri albe, azurii planează în aer transformându-se în păsări… Constance nu-l așteaptă și se căsătorește cu Graful Grabowski. Fiind într-o stare de suferință, că toate visurile unei căsnicii fericite s-au spulberat, scrie în 1829 Valsul în si-minor, redând în el toată tristețea și durerea sufletească. Această interpretare melancolică a Valsului o face Waldemar Szajkowski sub conducerea notoriului regizor Witold Giersz, cunoscut prin filmele sale de animație.

Walc. O altă miniatură muzicală pe muzica valsului lui Chopin, Vals în A-minor (A -moll, Op posth, TVP, 1996), este cea creată de Aniela Lubieniecka. Ritmurile valsului readuc la viață amintirile prin imaginea odăii cu pian. Iar muzica parcă adusă pe aripile păsării albe, simbol al sufletului compozitorului, care se atinge de pian și de fotografie, le dă viață. Domnișoara iese din ramă și pornește valsând prin odaie, apoi iese în stradă, aici de la un butic își alege un buchet de flori. Muzica și dansul ei îi dau viață și vânzătoarei, și cailor din stradă, și întregii străzi. Totul prinde viață și mișcare sub ritmurile valsului lui Chopin…

Fantezie Impromptu în do diez minor, Op. 66 (TVP, 1995) este animată de Monicăi Marlini-Madej. Fantezia a fost scrisă în 1834 și dedicată Baronesei D Este, nefiind publicată în timpul vieții, ca multe alte creații ale compozitorului. Unii critici găsesc în această lucrare similitudini cu Sonata lunii a lui Ludwig van Beethoven. Fantezia le sugerează creatorilor peliculei exprimarea emoțiilor prin dans: imaginea unui salon cu coloane înalte, unde unicul obiect este pianul. Păsări negre planează, atingând cu aripile sale clapele pianului. Vălul alb adus de două păsări, se transformă într-o dansatoare în rochie albă. Dansul ei cuprinde întreg spațiu, încât și păsările dispar. Își termină dansul și se transformă înapoi într-o pată albă și dispare… Spațiul sălii este ocupat din nou de păsări… Și această Fantezie, bazată pe contrast, reflectă starea spirituală a compozitorului, în care perioadele luminoase dispar și îl reîntorc la starea de melancolie.

Nocturnele lui Chopin sunt considerate cele mai bune piese solo pentru pian. În timpul vieții au fost publicate optzeci de nocturne. Printre cele mai cunoscute opere de acest gen se număra Nocturna în C-minor Op. 41 nr 1, scrisă în 1841 și „remarcată prin fonul său baladic, cu o secțiune de reproșare dramatică”. Anume aceste particularități l-au inspirat pe regizorul Kazimierz Urbanskila o nouă creație Nocturna c-moll (TVP, 1996). Lucrarea se deosebește printr-un dramatism intens, combinare a tragismului și eroismului cu lirica patetică, care o pune pe loc aparte dintre piesele de acest gen ale lui Chopin. În imagini se perindă clapele pianului cu imaginea pământului. Coloritul întunecat transmite starea de neliniște și tristețe. Încă două miniaturi muzicale sunt create după preludii. Termenul de „preludiu” era utilizat pentru a indica fragmentul (sau piesa) introductivă la o lucrare de proporții. Compozitorul polonez le transformă în opere autonome, conferindu-le un nou sens și, respectiv, un nou gen muzical, prin care va transmite o idee, emoție, stare. Chopin scrie douăzeci și patru de Preludii pentru pian, dedicate pianistului și compozitorului Joseph-Cristoph Kesler (1800-1972). Despre aceste compoziții muzicale Robert Schumann menționa că: „aceste sunt miniaturi geniale. Laconismul și profunzimea mesajului dau dreptul să le numim aforisme muzicale romantice”.

În prima nuvelă (A-dur) petele de culoare formează un peisaj rural: casă, înconjurată de copaci și flori… A doua (G-dur) sub ritmurile vesele urmărim jocul petelor de culoare, care până la urmă se transformă la fel într-un peisaj rural… Nuvela după muzica Es-dur prezintă bucuria copilăriei – jocurile celor doi copii, plăcerea de-a cunoaște lumea înconjurătoare… Și ultima nuvelă (F-dur) petele de culoare se reflectă în apă lacului, în care pescuiește un băiat…

Preldi. Următorul Preludiu expus prin limbajul cinematografic este Preludium Des-dur Op 28, re-bemol major (TVP, 1997) scenariul și regia lui Stanislaw Sliskowski. Starea emoțională redată de muzică, autorii o exprimă prin metamorfozele naturii. Se desface o floare și pe ecran apare o frunză verde pe un fundal negru, surprinsă în mișcare. Regizorul recurge la un procedeu interpretativ teatral şi muzical, în care acţiunea principală este preluată de mai multe ori cu întârziere. Procedeu, utilizat pentru prima dată în film de regizorul canadian McLaren, în peliculele dedicate dansului (artei baletului) Pas de-deux (1968), Ballet Adagio (1972) şi Narcissus (1983) pentru a provoca efecte vizuale. În Preludium urmărim frunza într-o serie de secvențe, într-o mişcare întârziată în care se desprinde esenţa jocului şi al formelor extrase din jocul canonic.

Sub influența ploii, frunza își modifică forma și culoarea sa. Urmărim „încăpăținarea” frunzei de-a găsi un adăpost, înaintând, gonită de vânt printre ramurile goale, pline de spini, umede. Treptat apa va îngheța, ramul se va acoperi cu zăpadă; zăpada va cădea pe frunzele verzi, pe trandafirul roșu… Un trandafir, simbol al unei iubiri, este nins și treptat îngheață… Apoi gheața se va topi și pe ecran va fi aceeași frunză… Or, natura este într-o schimbare perpetuă, într-o mișcare canonică. Iar dragostea rămâne de neuitat…

Remember. Despre marele compozitor polonez, inclusiv relațiile lui cu pianul, instrumentul său preferat, le abordează în romanul Doamna Pylinska și secretul lui Chopin scriitorul contemporan german Eric-Emmanuel Schmitt. Autorul cunoscutului roman Oskar și Tanti Roz: de la tematica existențială trece la problemele creației pe care le valorifică prin intermediul a două mari personalități din lumea muzicii – Franz Liszt și Frederic Chopin. În noul său roman, recurge la o serie de comparație între cei doi compozitori. Vom aduce doar câteva pasaje considerate deosebit de sugestive: „…la Chopin, pianul ascultă pianul, sonoritățile, acordurile melodica, armoniile, rezonanțele acestuia. Chopin caută poezia pianului și i se încredințează. (…) …pentru Chopin pianul este o lume autonomă, completă, fără uși și ferestre, un instrument sensibil, nobil, ascultător, care-i ajungea pentru a exprima totul despre suflet. (…) Chopin explorează puterile pianului, este fermecat de sonoritățile acestuia, pe care le descoperă, le experimentează. (…) Chopin un înger căzut care încearcă să regăsească acea cărare către cer”. (Fragmente din romanului Doamna Pylinska și secretul lui Chopin (Humanitas, 2019) de Eric-Emmanuel Schmitt).

Cu prilejul a celor 200 de ani de la naşterea prolificului compozitor de muzică pentru pian a fost creat filmul de lung metraj Latajaca maszyna (The Flying Machine sau Magiczny Fortepian/ Pianul zburător, 2011), o coproducţie polono-chineză-norvegiană, la care şi-au dat concursul artişti din mai multe ţări, precum Marea Britanie, India, China etc., după scenariul lui Geoff Lindsey, regia Martin Clapp, Geoff Lindsey, Marek Skrobecki (scenografia). Filmul își propune să familiarizeze publicul tânăr cu viața și creația marelui compozitor. Întreaga coloană sonoră este construită din studiile lui Frederic Chopin, considerate cele mai dificile, dar și mai puțin cunoscute. Ideea de-a îmbina studiile muzicale cu un subiect realizat în limbajul cinematografic, în special al celui de animație, vine să faciliteze înțelegerea muzicii chopiniene. Fabula filmului are două linii de subiect: primo, doi copii găsesc un pian vechi în care este ferecat sufletul lui Chopin. Instrumentul se transformă într-o maşină zburătoare şi îi duce pe copii într-o călătorie aventuroasă prin Europa, prin locurile unde a trăit și activat compozitorul.

Pianul. Duo, femeia de afaceri Georgiana (Heather Graham) cu copiii ei – Jane (Kizzy Mee) şi Fred (Jamie Munns) – merg la concertul lui Chopin, susţinut de virtuosul pianist chinez Lang Lang, care se joacă pe sine, fiind atraşi în lumea filmului 3D animaţie, într-un spectacol animat Magic Piano. Aici îi aşteaptă o călătorie într-o lume fantastică, susținută de muzica lui Chopin și misiunea de a aduce maşina de zbor înapoi în Polonia, locul naşterii compozitorului.

Filmul începe cu venirea Georgianei cu cei doi copii la concertul lui Chopin. Pentru a intra în lumea magică a muzicii toți spectatorii primesc ochelari pentru a putea urmări imaginea 3D animație, proiectată pe ecranul de pe scenă. Concertul începe, virtuosul pianist cinez Lang Lang interpretează o serie de studii (numele lor fiind scrise/indicate și în imaginea animată). Pe ecran se desfășoară istoria animată a doi copii, debutând cu fetița, care se joacă în laboratorul tatălui ei, aglomerat cu cele mai curioase invenții ale timpului, printre care și lanterna magică. Dar fericirea nu durează mult, căci tatăl este eliberat din muncă și toate acestea sub muzica Studiului Nota falsă/greșită în E-minor (Op 25, nr. 5). Apoi urmează Studiul Tristețe (Op. 10, nr. 3) – despărțirea fetei de tată și dorul nealinat. Dar pianul vechi din ogradă, sub ritmurile Studiului Cascada (C major, Op. 10, nr 1) se transformă într-o mașină zburătoare, și-i „răpește” pe copii din realitatea cotidiană. Călătoria începe cu planarea deasupra Varșoviei, în imagini se perindă orașul, clădirea cu chipul lui Chopin și afișul cu Studiul Toccata.

Apoi pianul se îndreaptă spre localitatea Zelazowa Wola, locul de baștină a compozitorului, iar de acolo spre Viena, fiind acompaniat de muzica Studiului Nr. 6, care îi aduce la Paris, pe malurile Senei, pe strada cu flori, care sunt luate de vânt și duse la mormântul lui Chopin, în cimitirul Pere Lachaise, cu muzica Studiului Harpa Eoliană (sau Păstorul, A-Flat major, Op. 25, nr. 11). Întreaga călătorie prin localitățile, unde a trăit și a activat compozitorul polonez, este susținut de muzica Studiilor sale: cu Studiul Ocean (Op. 25, nr. 12 c-minor) traversează strâmtoarea La Manche și ating țărmul Marii Britanii; Studiul Ecoul le însoțește planarea deasupra Londrei, unde compozitorul a susținut ultimele sale concerte… Iar Vântul de iarnă (A-moll, Op. 25, nr.11) îi smulge de pe mașina zburătoare și copiii cad…, nimerind din nou în curtea casei…

Iar concertul ia sfârșit și copiii Georgianei urcă pe scenă după autograful pianistului. Aici începe călătoria magică a Georgianei și a copiilor ei aproape pe același traseu al activității lui Chopin. De data aceasta, autorii filmului au apelat la combinarea secvențelor reale ale actorilor cu imagini în desen animat. Călătoria cu pianul magic începe în Londra, unde avea loc ultimul concert al compozitorului.

Dacă în prima parte a filmului, călătoria copiilor era susținută doar de muzica lui Chopin, atunci în partea a doua, călătoria în lumea magică a muzicii este ghidată de pianistul Lang Lang, care interpretează Studiile și comentează evenimetele din viața acestuia. Protagoniștii nimeresc înăuntrul unui praxinoscop (una dintre invențiile secolului XIX, care vor anticipa spectacolul cinematografic), pe pereții căruia sunt proiectate imagini din viața compozitorului polonez.

Apoi pianul magic ajunge la Paris, la mormântul compozitorului care este mereu inundat de flori… Lang povestește despre viața lui Chopin în orașul supranumit „orașul iubirii și al artei”, despre creațiile sale, în special, cele în care se simte spiritul patriotic, concomitent interpretând Studiul Revoluționar (Op. 10, nr. 12). Robert Schumann compara muzica lui „ca fiind niște arme ascunse între flori”. Următorul popas îl fac la Viena, unul dintre cele mai mari centre culturale și politice, care aduna cei mai mulți compozitori. În film se intercalează și secvențe din viața pianistului chinez Lang Lang, care la fel ca și Chopin, a plecat la vârstă fragedă de acasă să studieze muzica. De menționat, că Lang Lang este inițiatorul Fondului „Lang Lang International Music Foundation”, care are menirea să îi familiarizeze pe tineri cu muzica clasică și care oferă burse tinerilor pianiști talentați.

Printre cele mai semnificative secvențe ale filmului, considerăm cea creată pe desenele lui Chopin în caietele sale de note: desene înserate printre portative, alături de note, acele „piciorușe de muscă” (cum le numea însuși Chopin), prind viață.

Pianul magic revine în Polonia, în Varșovia, acolo unde în Catedrala Sfintei Cruci (Bazylika Swietego Krzyza) se află inima lui Chopin, ca una dintre cele mai scumpe relicve.

Ultima călătorie o fac într-un spațiu, unde a ajuns doar muzica lui Chopin și căruia i-a fost înălțat cel mai înalt monument din lume – la Shanghai, în China.

Filmul Pianul zburător a fost creat şi, respectiv, susţinut de muzica Studiilor lui Chopin. Pentru a promova muzica compozitorului, care nu este din cele mai accesibile publicului larg, s-a decis să se trieze secvenţe din creaţia componistică și să le încadreze într-o poveste despre viața lui prin intermediul filmului de animație.

În contextul promovării muzicii clasice și a marilor compozitori se înscrie şi serialul de animaţie Poveştile vechiului pian al studioului М. И. Р., coordonat de Irina Margolina. Serialul îşi propune să iniţieze în special copiii cu muzica clasică prin prisma vieţii și creaţiei celor mai valoroşi compozitori din lume. Printre peliculele despre viața și creația lui Ludwig van Beethoven (2007, regie Vladimir Petkevici), Antonino Vivaldi (2007, Oxana Cerkasova), Wolgang A. Mozart (2009, Michael Sporn), Robert Schumann (2009, Elena Petkevici), Gioachino Rossini. Însemnările unui gurman (2010, regie Oxana Cercasova), Serghei Prokofiev. A patra portocală (2011, regie Iulia Titova), Johann Sebastian Bach (2011, regie Elena Petkevici), Ceaikovski. Elegie (2011, regie Barry Purves, Irina Margolina) și alții depistăm și pelicula Chopin (2014, realizat după scenariul I. Margolina, în regia Irinei Kadiukova). Filmul debutează, cu un generic unic pentru toate filmele serialului, în muzeul instrumentelor muzicale, în imagine se perindă arfa, vioara, metronomul, pianul, orga, clepsidra în care curge nisipul – timpul din firele căruia se prefigurează titlul filmului. Iar pianul vechi e pe post de maşină a timpului, ce ne transferă în epoci şi spaţii diverse. Dramaturgia şi structura filmului s-a realizat în conformitate cu viaţa și creația compozitorului. Filmul este menţinut într-o arie cognitivă, prezentând date biografice, evenimente, fragmente din operă. Coloana sonoră a filmului, susţinută inevitabil de muzica compozitorului, scoate în evidenţă cele mai semnificative secvențe muzicale. Viaţa lui Chopin este redată prin amintirile compozitorului care îşi petrece toamna anului 1838 pe Mallorca. Aici se află împreună cu scriitoarea George Sand şi copiii ei, de care îi leagă o prietenie aparte, și care-l provoacă la un voiaj prin spațiu și timp. Simbolul timpului este exprimat prin imaginea ceasului de aur, dăruit de cunoscuta cântăreaţă italiană de operă Angelica Catalani, ceasul se deschide şi pe partea interioară a căpăcelului citim dedicaţia Mme Catalani a Frederic Chopin age de 10 Ane.

Gândurile lui Chopin îl duc în patrie, la locul baștinei sale, la tradițiile populare (în imagini urmărim nunta la care ar fi cântat și tânărul virtuoz), la lecțiile de compoziție ale profesorului Joseph Elsner. Prima sa ieșire în lumea mare are loc la Viena, unde susține concertul său cu brio, fortificându-i popularitatea. Mai târziu, Robert Schumann va scrie într-un articol publicat în „Allgemeine Musikalische Zeitung” (7 decembrie 1831): „Jos pălăriile, domnilor. Aveți în față un geniu!”.

Plecarea sa de acasă în 1830, pentru „a vedea și a auzi lumea”, s-a transformat într-un exil pe viață. Pământul polonez va fi cu el mereu și la propriu (la despărțire părinții îi dau un săculeț cu pământ), și la figurat. Peste patru săptămâni în Varșovia izbucnește răscoala din 1830. Regretele tânărului patriot, că nu este alături de răsculați sunt consolate de prietenul său Titus Wojciechowski, care-l însoțea în călătorie: „…Datoria unui artist polonez este ca departe de patrie să fie prezent totuși prin stilul său. (…) Brațe care să poarte o armă sunt destule, dar nu avem tot atâtea inimi care cu focul lor să aprindă pânza steagurilor. Tu ai o asemenea inimă. Fă-o să bată pentru Polona și vei fi făcut foarte mult...” (citat din: Frederik Chopin. Muzica unei vieți. Corespondența. București: Editura Meridiane, 1982, p. 11).

Imaginile filmului de la răscoala din Varșovia ne transferă la Paris, unde Chopin este primit în societatea înaltă. Aici, după dragostea neîmpărtășită față de Maria Wodzinska, o întâlnește pe scriitoarea Georg Sand. Încă o lovitură îi trimite soarta: după o gripă, care-i dă complicații la plămâni, starea sănătății se înrăutățește. Georg Sand, care între timp îi devine o ființă apropiată inimii, îl invită să se odihnească la conacul ei din Nohant. Viața conacului era destul de activă, fiind vizitată de multă lume – muzicanți, literați, personalități din domeniul artelor. Împreună cu cei doi copii ai scriitoarei, Chopin organizează un teatru de marionete, susține concerte, compune muzică. Așa trec șapte ani între Paris și Nohant. Și iar se află la Paris, unde dă lecții de muzică pentru a-și întreține existența.

Filmul finisează cu reprezentația lui Jean-Gaspard Deburau la Theatre des Funambules. Privind celebrul mim în rolul lui Pierot, un simbol al dragostei respinse, meditează asupra vieții lui, trăite departe de patrie, „unde mi-am risipit inima? Abia de-îmi amintesc cum se cântă în Polonia…”. Spectacolul finalizează, căpăcelul ceasului, dăruit la început de carieră de Angelica Catalani, se închide. Timpul compozitorului a expirat. Și pe întreg parcursul filmului sună muzica lui Chopin, când mai melancolică, când mai înălțătoare, indiferent de gen și stil, ea ajunge la inimile fiecărui, căci provine din tradiția și cultura națională poloneză.

Nuvela dedicată compozitorului polonez Chopin (2014), scenariu Irina Margolina, regie Irina Kodiukova, voce Boris Plotnikov (actor de teatru și film), are la bază desenele lui Frederic Chopin, George Sand, Maurice Sand, Pauline Viardot, Maria Wodzinska şi Teofil Kwiatkowski, la fel, şi corespondența lui Chopin (anii 1841-1849) și G. Sand (1804-1876).

Muzica compozitorului nu se limitează doar cu filmele nominalizate, ea face parte din coloana sonoră a zeci și zeci de filme artistice de scurt și lungmetraj. În contextul vieții compozitorului polonez, nu vom trece cu vederea nici filmul A Song to Remember (1945), peliculă ce povestește biografia pianistului și compozitorului Frederik Chopin, în regia lui Charles Vidor cu Paul Mini în rolul profesorului Joseph Elsner, Merle Oberon – Georg Sand și Cornel Wilde în rolul lui Chopin, rol pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.

Am încercat să schițăm unele relații dintre muzica și viața compozitorului (scurtă, dar deosebit de bogată și prolifică) cu filmele realizate pe baza creației sale, integrate în Patrimoniul muzical european și cunoscut în întreaga lume.

Bibliografie: Doru Popovici. Cîntec întrerupt sau Viaţa lui Chopin . – Bucureşti : Albatros, 1988 . – 151 p.; А. Соловцов. Фридерик Шопен. Жизнь и творчество. – М., ос. Муз. Изд., 1960; Eric-Emmanuel Schmitt. Doamna Pylinska și secretul lui Chopin, Humanitas, 2019 .

Violeta Tipa, dr. în studiul artelor

Prezentare grafică Anastasia Moldovanu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s