Sub acest generic la Biblioteca de Arte”Tudor Arghezi” au fost vernisate 4 expoziții de carte. Iată care sunt titlurile acestora:
- Ziua Națională a Culturii
- Mihai Eminescu – 170 ani de la naștere
- Solomon Lobel – 110 ani de la naștere
- Maria Mocanu – 65 ani de la naștere
Așezate frumos pe standuri, respectând cronologia și importanța evenimentelor, cele peste 100 de documente vin să familiarizeze publicul cititor cu bogata și variata colecție a bibliotecii noastre. Puteți găsi aici : enciclopedii, monografii, lucrări științifice, dicționare, CD, Note.
Toate, dar absolut toate patru expoziții sunt importante, dar una este cumva mai deosebită și anume acea dedicată poetului nepereche Mihai Eminescu.
La fiecare15 ianuarie EMINESCU adaugă încă un an existenţei lui de-a pururi. Crescând, El se dezvoltă şi se schimbă, fiindcă acesta este destinul unui mare Poet. Noi, cei rămaşi, deocamdată, pe Terra avem o datorie. Dar una sacră. Cea mai sacră. Să-i cinstim memoria. Şi cum mai bine am putea face acest lucru, decât prin a-i citi „măiastra-i carte”.
Or, una dintre misiunile cele mai nobile ale bibliotecii, dincolo de specificul ei, ar fi – valorificarea patrimoniului eminescian, care este nu doar naţional, dar şi universal.
În acest context colaboratorii Bibliotecii de Arte “Tudor Arghezi” au organizat o amplă expoziţie, unde publicul cititor va avea plăcuta ocazie de a se reîntâlni cu opera Marelui Eminescu. Un loc aparte este rezervat compartimentului Eminescu în arta plastică care găzduiește o serie de albume de o ţinută grafică impecabilă. Tot aici veţi găsi mai multe CD cu Romanţe pe versuri de Mihai Eminescu.
Tamara Cotoman, bibliotecar