Hora Științei a poposit la grădiniță


Să înceapă povestea cu știința! Numai ochi și urechi la Doamna Bibliotecară, care a venit în ospeție la grădiniță.

Am petrecut o oră  interactivă cu aceşti copilaşi foarte drăgălaşi. Am făcut cunoştinţă. M-au copleşit  prezentându-se cu vocile lor de clopoţel: Mirela, Bogdan, Valentin, Anastasia, Arina, Xenia ș.a. M-am mirat că ştiau ce este o bibliotecă, că acolo e frumos şi sunt multe, multe cărţi. Despre știință au auzit, dar au fost cam modești să spună cu ce se „mănâncă” ea, pentru că, pur și simplu, picii au recunoscut, că n-au văzut așa ceva. Atunci le-am povestit că oamenii care pregătesc știința se numesc savanți, că ei, înainte de a pregăti o porție de știință, mai întâi o încearcă dacă e bună, nu e prea arsă, rece sau fierbinte. Și ca să fim mai expliciți, eu și colegul meu Sergiu de la bibliotecă, le-am povestit despre medicamente, vase maritime și tot felul de lucruri care ne înconjoară. Astfel au priceput și picii, că mai întâi de a primi medicamente, savanţii au descoperit în ce mod ele pot să ne ajute; ca  vapoarele să nu se scufunde a fost nevoie de savanţi care au făcut o mulţime de calcule şi experimente care să le mențină la suprafața apei. Și aici de mare ajutor nea fost cartea. Le-am prezentat enciclopedia  Micul meu manual de experimente. I-am cointeresat şi prin micile experienţe cu care le pot face cu părinţii, dacă vor împrumuta cartea de la bibliotecă, dar chiar şi cu coperta – o pipăiau de zor, că este moale şi plăcută la atingere. Pentru a deveni viitori matematicieni,  le-am prezentat şi două caiete Matematica în lumea poveştilor de Filofteia Grama şi Mioara Pletea şi Activităţi matematice de  Constantin Pacearcă pentru 5-6 ani. Discuția despre experimente de tot felul le-a menținut atenția preț de mai multe minute în șir. Spre final am citit câte două fragmente mici din Manualul de experimente. Am făcut și o repetare a cuvintelor noi învățate/auzite – savanți, experimente, enciclopedie.

Educatoarea Irina a promis să-i aducă în vizită la bibliotecă în cel mai apropiat timp. Ne-am luat rămas bun de la viitorii noştri mici utilizatori.

Vă aşteptăm cu mare drag!!!

A povestit Raisa, bibliotecara îndrăgită de copii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s