O călătorie prin muzeele lumii


EXCURSIE PRIN MUZEELE LUMII

MUZEUL FILMULUI[1]

Lumea muzeelor e foarte diversă, chiar şi cea mai tânără artă – arta cinematografică a reuşit să-şi edifice muzeele sale. În scurta sa istorie de un secol şi ceva, marele ecrane ale lumii a adunat opere de valoare în toate genurile. Evoluţia ei vertiginoasă marchează mai multe etape de la filmul alb-negru la cel color, de la filmul mut la cel sonor (vorbitor), de la pelicula cinematografică (de celuloid) la formatul digital. Şi mai spectaculoasă din toate punctele de vedere – tehnică de creare, modalităţi de producere, materiale – este filmul de animaţie. Căutările de-a anima imaginea, de-a da mişcare desenului (liniilor, formelor, obiectelor etc.) au pornit de la nişte jucării… Anume aceste invenţii au deschis drumul în această lume miraculoasă pe care vin s-o conserveze muzeele de film din lume.

Pentru a oferi publicului larg posibilitatea să descopere tainele acestui miracol şi să pătrundă în laboratorul de creaţie a cineaştilor s-a recurs la formarea unor muzee. Formula tradiţională de-a conserva şi a păstra patrimoniul cinematografic în cadrul unor instituţii specializate e valabil şi pentru arta a şaptea. E semnificativ faptul, că primul muzeu al filmului a fost deschis în Franţa, ţara unde s-a născut noua artă. În concepţia lui Anri Langua, unul dintre fondatorii Cinematecii franceze (Cinematheque Francaise, 1936), această entitate culturală trebuia să devină un kino-Luvr, dedicată redescoperirii, restaurării şi păstrării filmelor vechi, precum şi punerea lor la dispoziţia publicului cinefil (Юхневич 2016, 36). Astăzi în lume există mai multe muzee de acest gen. Printre cele mai semnificative pot fi menţionate: London Film Museum (Muzeul filmului din Londra, 1988), Muzeul filmul din Giron (Spania), Kinomuseum din Amsterdam (1952), Muzeul Naţional al Filmului în Beijing (2005, China), considerat cel mai mare muzeu al filmului din lume[2], Muzeul Naţional al filmului din Torino (Italia, 1958) (Соутина 2016, 41-44) şi altele. În ţările unde industria cinematografică este bine dezvoltată există mai multe muzee. Spre exemplu, în Germania activează Muzeul filmului şi a televiziunii din Berlin, Muzeul german al filmului din Frankfurt-pe-Main şi Muzeul filmului din Düsseldorf.

Un interes deosebit prezintă filmul de animaţie, care îşi are rădăcinile sale cu mult înainte de descoperirea fraţilor Lumière. Or, spectacolele Pantomimele luminoase ale francezului Emile Reynaud (cel care patentează praxsinoscopul) sunt considerate începutul /preistoria filmului de animaţie. În anul 2017 s-au împlinit 125 de ani de la prima proiecţie publică care a avut loc la 28 octombrie 1892 în incinta Teatrului Optic (Theatre Optique). Iar pelicula În jurul unei cabine, considerată capodopera inventatorului este cel mai adevărat exponat de muzeu. Respectiv, şi muzeele care valorifică acest domeniu al filmului de animaţie sunt atractive pentru toate vârstele. În acest context, mii de vizitatori adună Muzeul lui Karel Zeman[3] (2012) din Praga, muzeul nipon al studioului Ghibli[4] (2001) din Tokio ş. a. Or, marile studiouri de animaţie pentru a-şi păstra vie istoria îşi deschid muzeele sale.

Graţie bursei Thesaurus Poloniae, oferite de Ministerul Culturii şi Patrimoniului al Poloniei, am avut posibilitatea să vizitez şi oraşul Łódź, al treilea oraş ca mărime din Polonia, situat în centrul ţării şi considerat leagănul filmului polonez. Lumea filmului este prezentă prin mai multe obiective culturale şi nu numai. Aici activează faimoasa Şcoală de film, cunoscută în întreaga lume prin pleiada sa de cineaşti. Periodic noile generaţii de actori şi regizori de teatru şi film sunt prezenţi la Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru ClassFest, organizat de AMTAP. La fel, Łódź-ul găzduieşte două muzee destinate filmului: Muzeul Filmului şi Muzeul Se-Ma-For. Muzeul filmului, unicul muzeu cu acest profil în Polonia, a fost iniţiat în 1976 ca parte componentă a Muzeului de istorie a oraşului Łódź, iar ca instituţie independentă devine în 1986, când colecţia este transferată în noul său sediu – Palatul lui Karol Scheibler (Palac Karola Wilhelma Scheiblera), al marelui industriaş de la începutul secolului al XX-lea. Această clădire istorică din secolul XIX, situată în parcul Zrodliska, devine un melanj între epoca respectivă şi evoluţia filmului polonez, reprezentat prin tehnica de filmare, montare, secvenţe de lucru, dar şi din filme. Trecând din sală în sală, parcurgi evoluţia nu doar a artei cinematografice de-a lungul secolului al XX-lea, ci şi a procesului de creare al filmului: de la platourile de filmare până la sala de montaj…

La parterul muzeului se află expoziţia de interior a palatului – sala de mese, fumuarul, sala de bal, un vestiar, sala de studiu, o grădină de iarnă şi o scară magnifică. Un design gata pentru multe filme poloneze de epocă. Camerele sunt căptuşite cu lemn de pin, pereţii acoperiţi cu panouri asamblate şi împodobiţi cu tablouri. Şemineurile din ceramică colorată cu oglinzi mari ornamentate sunt podoabe ale camerelor. În aceste interioare superbe ale palatului au fost filmate Ziemia Obiecana (Pământul promis, 1974/75), în regia lui Andrzej Waida, Paroncello (1967, regia Andzej Zulawski), Jak daleko stad jak blisko czy dwoch odcinkow (Cât de departe, cât de aproape, 1971), regia Tadeusz Konwicki, Stawka wieksza niz zycie (1967, O rată mai mare de cât viaţa, serial televizat) ş. a. Palatul apare pentru un timp şi în pelicula Inland Empire (Imperiul minţii, 2006) a lui David Linch, filmată în mare parte în oraşul Łódź.

În fondurile muzeului se păstrează peste 50 000 mii de exponate, inclusiv o mie de filme pe benzi de celuloid şi casete video. Expoziţiile permanente – Secretele filmului şi Miracolul fotografiilor pline de viaţă – invită în lumea artei cinematografice poloneze. Prima prezintă echipamente legate de dezvoltarea tehnologică a cinematografiei (proiectoare, camere de luat vederi, mese de montaj etc.), postere şi fotografii, diverse elemente de design şi planuri de filme… A doua expoziţie cu genericul Miracolul fotografiilor pline de viaţă vine cu serii de fotografii în care surprinde secvenţe din perioada turnării filmelor, regizori, operatori, actori în procesul de creaţie etc.

Atenţia mi-a fost surprinsă de fotografia lui Wojciech Has în timpul filmărilor Sanatorium pod Klepsydra (Sanatoriu cu clepsidră, 1973), turnat în baza colecţiei de povestiri sub titlul omonim (publicat în 1937) a lui Bruno Schulz, romancier şi pictor polonez, considerat ca unul dintre cei mai mari stilişti polonezi ai secolului XX. Filmul este un model de suprarealism în arta cinematografică. Amintim că Wojciech Jerzy Has (1925-2000) a fost un regizor, scenarist şi producător, plasat de critica de specialitate printre cei mai originali şi semnificativi regizori ai filmului polonez. S-a impus prin ecranizările celor trei capodopere ale literaturii: Rekopis znaleziony w Saragossie (Manuscrisul găsit la Saragosa, 1965) de Jan Potocki, Lalka (Păpuşa,1969) lui Bolesław Prus şi Sanatoriu sub clepsidră al lui Bruno Schulz. Filmele sale sunt asociate cu stilistica peliculelor lui Federico Fellini şi Terry Gilliam. Ani la rând Wojciech Has a predat la faimoasa Şcoală superioară de film, televiziune şi teatru din Łódź (Powstwowa Wyzsza Szkola Filmowa, Telewizyjna i Teatralna im. Leona Schillera), îndeplinind funcţiile de decan al facultăţii de film (1988-90) şi rector (1990-1996). Absolvenţi ai acestei şcoli au fost Andrzej Wajda, Roman Polanski, Krzysztof Kieslowski etc.

Expoziţiile temporale ale muzeului, dedicate personalităţilor din lumea filmului polonez, au colindat mai multe oraşe europene. Nu lipseşte nici galeria de afişe cinematografice din secolul trecut, care constituie o artă deosebită în cultura poloneză.

Tot aici sunt expuse decorurile originale ale filmului de animaţie Latajaca maszyna (sau Magiczny Fortepian/ Pianul zburător, 2011), o coproducţie polono-norvegiană, la care şi-au dat concursul artişti din mai multe ţări, precum Marea Britanie, India, China etc., după scenariul lui Geoff Lindsey, regia Martin Clapp, Geoff Lindsey, Marek Skrobecki (scenografia). Filmul a fost inspirat din muzica lui Fryderyk Chopin, mare compozitor polonez din perioada romantismului. Fabula filmului are două linii de subiect: primo, doi copii găsesc un pian vechi în care este ferecat sufletul lui Chopin. Instrumentul se transformă într-o maşină zburătoare şi îi duce pe copii într-o călătorie aventuroasă prin Europa (Istoria celor doi copii care călătoresc cu un pian zburător prin locurile prin care a trăit şi activat compozitorul.). Duo, femeia de afaceri Georgiana cu copiii ei – Jane şi Fred – merg la concertul lui Chopin, susţinut de virtuosul pianist chinez Lang Lang, care se joacă pe sine, sunt atraşi în lumea filmului 3D animaţie, într-un spectacol animat Magic Piano. Aici îi aşteaptă misiunea de a aduce maşina de zbor înapoi în Polonia, locul naşterii compozitorului. Filmul a fost creat cu prilejul a celor 200 de ani de la naşterea prolificului compozitor de muzică pentru pian şi respectiv susţinut de muzica acestuia. Pentru a promova muzica lui Chopin, care nu este din cele mai accesibile publicului larg, s-a decis să se trieze secvenţe din creaţia componistică pentru a o populariza în rândurile tinerilor prin intermediul filmului de animaţie.

În 2015 Muzeul Filmului deschide o expoziţie permanentă ce va ocupa un etaj aparte (cel de sus) sub genericul Palac pelen bajek (Palatul plin de basme), destinat filmului de animaţie polonez, gen ce a cunoscut o dezvoltare aparte. O galerie întreagă de decoruri filmice, unde şi-au găsit locul personajele îndrăgite de tinerii spectatori din întreaga lume, precum prietenii Lolek şi Bolek din serialul respectiv al regizorului Wladyslaw Nehrebecki[5], căţelul Rex (din serialul Reksio (1968-1990) autor şi regizor Lechoslaw Marszalek (1922-1991), pinguinul Pik-Pok (din serialul Maly pingwin Pik-Pok (1988-1992) ecranizare după cartea lui Adam Bahdaj, regia lui Tadeusz Wilkosz (Armata, Wroblewska 2014, 199-203) ursuleţul Colargol (din atractivul serial de animaţie Przygody Misia Colargola, anii 1968-1974). Tot aici se regăsesc şi personajele serialelor Porwanie Baltazara Gąbki (Răpirea lui Baltazar Gabka, 1969-1970) şi Wyprawa profesora Gąbki (Expediţia profesorului Gąbka, 1978-1980), create în baza povestirilor despre profesorul BaltazarGąbka ale cunoscut scriitor polonez pentru copii Stanisław Pagaczewski, devenit clasic al literaturii poloneze.

Mai multe monitoare prezintă informaţii despre regizori, actori, operatori, despre procesul de creare a filmelor, chiar proiecţia unor fragmente. Muzeul are şi o sală de cinema unde pot fi vizionate filme poloneze de ficţiune, documentare şi de animaţie. Din 1990 Muzeul organizează un festival de filme documentare cu genericul simbolic Omul în pericol.

La 1 iunie 2011 la intrarea în Muzeu au fost dezvăluite sculpturile celor două pisici Filimon şi Boniface din serialul Przygody Kota Filimona (Peripeţiile motanului Filimon, 1977-1981) scenariu Marek Nejman, regia Ludwik Waclaw. Aceste sculpturi fac parte dintr-un proiect mai amplu în cadrul căruia s-a creat un traseu turistic prin mici monumente ce reprezintă personaje din seriile de animaţie, filme create la studioul Se-Ma-For din Łódź. Cele 17 sculpturi turnate în bronz, preconizate în cadrul proiectului, au drept obiectiv principal promovarea patrimoniul cinematografic, cu un accent deosebit pe realizările animaţiei poloneze. Printre cele 9 personajele, cărora în anii 2009-2015 li s-au ridicat monumente în diferite locuri ale oraşului, sunt Ursuleţul Uszatka, pinguinul Pik-Pok şi pisicile Filimon şi Boniface de la intrarea în Muzeul filmului din Łódź.

Deosebit de spectaculare sunt expoziţiile muzeelor dedicate în mod expres artei filmului de animaţie. Printre muzeele de acest gen se înscrie Muzeul studioului de animaţie Se-ma-for din Łódź. Deşi nu e prea mare de proporţii, dar adună sub egida sa exponate începând de la deschiderea studioului în 1947 ca studio de filme cu păpuşi, până în prezent. În 1950 se stabileşte denumirea actuală Se-Ma-For (abrevierea de la noua denumire Studia Malyh Form). Exponatele ce se păstrează şi sunt expuse publicului larg – schiţele regizorale, decupaje regizorale, păpuşi-personaje a diverselor filme, tehnica de filmare etc. – parcurg istoria studioului prin cele mai semnificative filme şi creatori.

Dar până a începe vizita expoziţiilor, vizitatorii sunt invitaţi în sala de cinema, unde se proiectează filmul Piotruś i Wilk (Petru şi Lupul, 2006). Căci mândria muzeului precum şi a studioului sunt exponatele ce ţin de filmele învrednicite de premiul Academiei Americane, precum şi cele două figuri Oscar, ce se află la loc de vază.

De asemenea, muzeul îşi deschide expoziţia cu figura regizorului rus de origine poloneză Wladislaw Starewicz (1882-1965), considerat părintele spiritual al filmului de animaţie polonez, deşi n-a lucrat nici o zi în studiourile din Polonia. Starewicz este unul dintre primii creatori în lume a filmelor de animaţie cu păpuşi. Întreaga viaţă şi-a dedicat-o lucrului asupra celor peste o sută de filme de animaţie. Aici se păstrează schiţele la filmele sale cu cărăbuşi, precum şi unul dintre personajele din filmul său de lungmetraj Opowieść o Lisie (Le Roman de Renard, 1929-30). Filmul este un pamflet după motivele epopeii satirice Romanul despre vulpe, în versiunea lui Goethe, ecranizându-l Starewicz a atins perfecţiunea în mimica şi gestica personajelor animate.

Muzeul păstrează decorurile filmului Tango (1980) (Polski Film 2008, 81-82)al lui Zbigniew Rybczynski: camera în care se adunau rând pe rând personajele ce o populează, până ce ating cifra de 26, fără a se împiedică unul pe altul, apoi la fel, dispar (fiecare îşi urmează ciclul său de mişcare ce se repetă de nn ori). Amintim că acesta este primul film de animaţie european care s-a învrednicit de Premiul Academiei Americane în 1983, cel mai semnificativ film al regizorului, creat în ritmul muzicii lui Janusz Hajdun. În cameră concomitent întră şi ies diverse personaje începând cu băiatul cu balonul, un hoţ, apoi mama cu bebeluşul la piept, un instalator, un tânăr gimnast, o doamnă cu cumpărături, o pereche de îndrăgostiţi, locul cărora pe pat va fi luat de o muribundă etc. Prin perindarea în cadru a acestor indivizi, Rybczynski creează o întreagă galerie de portrete a rolurilor sociale în care oamenii sunt încadraţi ca nişte actori pe scena vieţii (motivul lui Shakespeare), care îşi urmează acţiunile încontinuu. Filmul este o imagine ciclică şi simultană a lumii, ce prezintă un întreg univers al vieţii umane. Regizorul a lucrat timp de un an, petrecând zile întregi în camera, or „camera de zi” a fost titlul de lucru al filmului. Pelicula Tangoul a încheiat colaborarea lui Rybczynski cu studioul Se-Ma-for, după care în 1982 a emigrat în Austria, unde i se oferă azil politic.

Nu mai puţin intrigă decorurile şi personajele altui film de Oscar – Peter şi Lupul (Piotrus i Wilk, 2006), create de Marek Skrobecki. Filmul este o coproducţie polono-britanică, în baza poveştii simfonice pentru copii a lui Serghei Prokofiev (Петя и волк), scrisă în anul 1936 special pentru Disney (Арнолди 1968, 153), pe care a montat-o în cadrul seriei sale Make mine music (1946). În timpul călătoriei prin Statele Unite, S. Prokofiev s-a întâlnit cu Disney şi i-a interpretat noua sa piesă încă nepublicată – Petea şi Lupul. Dăruindu-i notele lui Disney cu cuvintele: „Această muzică am compus-o cu speranţa că vre-odată va apărea dorinţa să faceţi un film” (Арнолди1968, 153). Varianta propusă de către regizoarea Suzie Templeton şi filmată la studioul Se-Ma-For în decoruri impunătoare şi personaje cu caractere şi chipuri bine redate – casa bunelului cu toate acareturile, copacul din pădure, unde ale loc deznodământul acţiunii, precum şi personajele Bunelul, Piotruś, Lupul, Pisica, Pasărea. Procedeele speciale l-au făcut pe M. Skrobecki cunoscut şi chiar invitat de Steven Spielberg pentru a crea efecte şi elemente de scenografiei pentru filmul său Schindler’s List (Lista lui Schindler, 1993), apreciat cu mai multe premii la festivaluri internaţionale de film, printre care şapte premii Oscar, inclusiv pentru cele mai bune decoruri, iar critica a apreciat filmul ca o „mică capodoperă”.

Marek Skrobecki (1951), supranumit noul împărat al păpuşilor, face parte din pleiada animatorilor din noua generaţie a anilor’90. Pe parcurs a avut o bursă la studioul britanic Aarman Animation. Şi-a creat stilul său, iar în 1992 montează filmul D.I.M. cu păpuşi în mărime naturală a omului, fiind ceva nou în animaţie. Continuă să-şi valorifice stilul în următoarele sale filme. Tot aici se păstrează şi elementele din decorurile la filmul Ichthys (2005): peştele, personajele principale şi tabloul împăinjinit de timp. Inspirat din istoria biblică a prorocului Ioan, filmul este plin de simboluri şi abordează teme profund spirituale: despre credinţă şi lipsa ei, despre speranţa omului şi renaştere.

Călătoria prin lumea filmelor lui Marek Skrobecki continuă cu decorurile din filmul Danny Boy (2010), care prezintă o satiră la societatea, în care aproape toţi sunt fără cap, iar comportamentul personajelor este dictat de conformism şi simţul turmei. Unicul în această lume băiatul Danny are cap, dar el este un impediment în viaţă. Starea social-psihologică a societăţii se citeşte cel mai evident în strada urbei cu blocuri înalte, unde toţi oamenii sunt fără cap, chiar şi monumentul este lipsit de cap! 

Nu lipseşte din expoziţii nici ziua de ieri a studioului. Printre personalităţile care au activat la Se-Ma-For se numără şi Edward Sturlis (1927-1980). Născut la Moscova, şi-a început activitatea de creaţie la studioul Союзмультфильм în calitate de asistent-scenograf. În 1946 se transferă în Polonia, unde se angajează în calitate de asistent la Zenon Wasilewski, la studioul de păpuşi din Łódź. Debutul în calitate de regizor este filmul Kosmoluszek (1955). Muzeul păstrează personajele-păpuşi din mai multe filme ale regizorului, precum: Czekajac na króla (În aşteptarea regelui, 1958), Sekundeczka (1980). Tot aici se află în plină componenţă şi membri Micului cvartet (Kwartecik, 1965), personajele căruia amintesc de picturile lui Brughel.

Un loc aparte în muzeu îl ocupă creaţia lui Tadeusz Wilkosz (1934), unul dintre cei mai populari autori polonezi ai filmelor de animaţie cu păpuşi. Studiile şi le-a făcut la Şcoala superioară de arte din Praga, după care a lucrat în studiourile cehe de animaţie, cunoscând în practică tradiţiile artei păpuşăreşti cehe. Din 1958 se încadrează la studioul de animaţie din Łódź, unde a creat în calitate de regizor 30 de filme şi la peste o sută a participat în calitate de coordonator artistic. Este autorul şi creatorul al celor mai populare personaje animate, precum ursuleţul Colargol din serialul animat cu păpuşi Przygody misia Colargola (Peripeţiile ursuleţului Colargol, 1968-1974) în 53 de episoade (65 lat animacji 2012, 154); a celor trei urşi Trzy Misie şi a Pinguinului Pik-Pok.

Un stand aparte, ce pare străin în peisajul personajelor de animaţie, e grădiniţa cu flori sau buticul cu flori. Sunt florile multicolore din pelicula Fantastyczny Sklep z Kwiatami (Fantasticul magazin cu flori, 2001) în regia lui Pawel Partyka (1948), unde noaptea au loc evenimente incredibile.

Prezintă interes exponatele din serialul Parauszek i przyjaciele (Iepuraşul şi prietenii, 2012-2013) semnat de Krzysztot Brzozowski, Jacek Lachtanski, creat în tradiţiile filmului de animaţie cu păpuşi a studioului Se-Ma-For. Serialul este bazat pe basmele lui Woiciech Prochniewicz, scriitor, dramaturg şi scenarist pentru copii şi tineret. În muzeu sunt expuse personajele-păpuşi originale ale serialului, plasate în decoruri de interior şi exterior. În aşa-numita Nasz Las (Pădurea noastră) pot fi întâlniţi toţi prietenii Iepuraşului, inclusiv înţeleapta bufniţă Uhu, care analizează faptele prietenilor din punct de vedere al adulţilor. Crearea serialului a fost consultată de un psiholog pentru copii, având un scop educativ bine conturat. Tot aici sunt expuse şi schiţele personajelor de la cele în creion, la caracasul mobil din metal realizat în mărime de 1 la 1 (scara 1:1) până la chipul integru al Iepuraşului şi al Vulpii etc.

Or, muzeul prezintă exponate care ar facilita cercetarea domeniului, aspecte din creaţia animatorilor, în mod special, etapele de creare a personajelor în volum, a păpuşilor. Prezenţa schiţelor, a scheletelor metalice asamblate în aşa mod ca să permită posibilitatea de mişcare a corpului. Exponatele care fac parte în special din bucătăria creatorilor de film, precum camerele de luat vederi şi mese multiplan (weloplan, masă cu mai multe straturi pentru a filma în tehnică combinată).

În contextul valorificării şi popularizării artei cinematografice, a valorilor filmice Łódź-ul are mai multe puncte de atracţie ce ţin de film, precum este şi Aleea star-urilor de pe strada Piotrowska (considerată coloana vertebrală a oraşului) care se află între strada 6 august şi pasajul Artur Rubinstein. Ideea creării unei astfel de alei a venit din partea regizorului şi actorului Jan Machulski (1928-2008), fiind inspirat din Walk of Fame din Hollywood. Prima stea a fost cea a actorului Andrzej Seweryn (1946). Aleea conţine numele personalităţilor din lumea filmului polonez: pe partea pară a aleii se află stelele regizorilor, operatorilor, scenografilor, compozitorilor, iar pe cea opusă a actorilor. Până la începutul anului 2018 aleea număra 69 de stele, printre care ale regizorilor Andrzej Wajda, Poman Polanski, Krzysztof Zanussi, istoricului de film Jerzy Toepliz, actorilor Gustaw Holoubek, Pola Negri etc. O similară alee a stelelor descoperim în Cracovia, care se întinde pe malul râului Vistula lângă Castelul Wawel. Aceasta conţine amprentele mâinilor personalităţilor din lumea filmului universal care au vizitat oraşul în diferiţi ani.


[1] Articolul a fost realizat în cadru bursei de cercetare Thesaurus Poloniae, oferite de Ministerul Culturii din Polonia.

[2] Muzeul Naţional al Filmului din Beijing ocupă o clădire de patru etaje cu o suprafaţă de 38 mii de metri pătraţi, pe care sunt plasate 20 de săli de expoziţie, 5 săli de proiecţie, un lectoriu, bibliotecă şi alte.

[3] Karel Zeman (1910-1989), regizor şi animator ceh, cunoscut prin peliculele sale despre lumea fantastică al lui Jules Verne.

[4] Studioul Ghibli, precum şi muzeul-parc a fost ideea regizorului Hayao Miyazaki, autorul filmelor de animaţie: Vecinul meu Totoro, Castelul zburător etc.

[5] În 1963 în filmul Kusza regizorul Wladyslaw Nehrebecki (la studioul din Bielsko-Biala) a adus pe ecran două personaje Bolek şi Lolek, care în scurt timp au devenit populare în toată lumea prin peripeţiile sale. Apoi au urmat serialele Bajki Bolka i Lolka (Poveştile lui Bolek şi Lolek, 1970-1971, 13 epizoade), Przygody Bolka i Lolka (Peripeţiile lui Bolek şi Lolek, 1972-1980, 65 de episoade). �P\tP�$

Text de Violeta Tipa

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s