Siguranța pe Internet a copiilor și tinerilor


desenSubiectul dat generează o Zi specială consacrată Siguranței pe Internet, care este marcată anual, din anul 2004, la începutul lunii februarie. Biblioteca organizează activități de cunoaștere și informare despre siguranța copiilor și tinerilor în lumea Internetului, și nu doar în această zi. Deja de la vârsta de 12 ani elevii își formează conturi pe rețelele de socializare. Însă mulți dintre ei nu știu ce ascunde o rețea de socializare, care sunt posibilele riscuri la care se expun, ce trebuie să cunoască pentru a evita astfel de experiențe neplăcute. De aceea, scopul principal care îl au aceste acțiuni este promovarea  siguranţei pe Internet pentru copii, dar și a multor tineri. Timp de aproape două decenii lumea virtuală a cunoscut o amploare de necrezut. Reţelele de socializare au intrat în viaţa cotidiană, devenind o modalitate de comunicare numărul unu pentru tânăra generaţie şi chiar și a copiilor de până la 14 ani. E o constatare deja, că pe rețelele de socializare  se comunică mai mult decât în mod direct. În acest caz, ce ar trebui să se știe despre aceste rețele?  Mai întâi de toate trebuie să cunoaștem că structura generală a unei reţele de socializare presupune existența ştirilor false, clickbait-ul (ştiri, bazate de titluri senzaţionale, poze în miniatură care provoacă curiozitatea), utilizatori abuzivi etc. Reţelele de socializare le recunoaștem după tipuri și particularități. Structura generală a unei reţele de socializare conține:

  • Stocarea datelor personale;
  • Securizarea contului de utilizator;
  • Metodele de atac asupra conturilor şi datelor personale
  • Securizarea informației (criptografie)
  • Noțiuni de bază: hacker şi cracker, clientserver, software, hardwareSPAM. 

Ce se are în vedere prin securizarea conturilor și/sau a informaţiilor personale pe Internet: securizarea la nivel software, ce presupune utilizarea sistemului de operare licenţiat şi actualizat;  utilizarea parolei puternice; autentificarea în doi paşi; evitarea transmiterii informaţiilor cu caracter personal persoanelor necunoscute, chiar dacă ele se prezintă ca o autoritate (administrator, anchetator etc.). O dată publicată informaţia pe reţelele de socializare nu poate fi eliminată în totalitate. Ea se va păstra în baza de date şi teoretic va putea fi accesată de furnizor. În scopul protejării contului personal nu

43487682_272841353367995_3210191469088342016_nmai puțin important este și folosirea unui Antivirus licenţiat şi actualizat la ultima versiune. Aflarea minorilor pe rețelele de socializare presupune un risc mai mare. În primul rând, este vorba despre comunicarea cu persoanele necunoscute, care încearcă să obţină informaţie strict personală (adresă, telefon etc.). În al doilea rând, e important de a ţine cont de conduita privind publicarea conţinutului pe Internet: informaţii personale, opinii politice, informaţii de la evenimente etc. Un sfat util pentru a proteja copiii atunci când navighează pe internet ar fi faptul, că și părinții trebuie să cunoască aceste informații cu privire la utilizarea rețelelor de socializare, la siguranța securității pe internet. În acest caz, invităm părinții împreună cu copiii să asiste la astfel de activități care sunt realizate în cadrul bibliotecilor. Siguranța noastră depinde în primul rând de nivelul de informare și cunoaștere.

Dicționar:

cracker -hoț de informații implementate în calculatoarele electronice

hacker persoană care încearcă să obțină acces neautorizat la un computer sau la datele deținute în acesta.

hardware – ansamblul componentelor fizice ale unui sistem de calcul (tastatura, procesorul, discul fix, discul flexibil, monitorul, imprimante etc.).

server – computer sau program care conectează utilizatorii din rețea la o sursă centralizată sau la o bancă de date

spam – publicitate nesolicitată primită prin poștă sau afișată pe site-uri

software set de informații necesare funcționării unui computer

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s