În vizită la bibliotecă – Vera Mereuță


46156055_571221323299149_7501951481080184832_nDna Vera Mereuţă, fostă actriţă, crainic la radio, în prezent profesor universitar la AMTAP, a venit la Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” cu un discurs despre arta vorbirii corecte ca o știință  de comunicare, căci, în opinia Dneai „vorbirea reflectă gândirea”. Pentru aceasta trebuie să vorbim corect și frumos. Frumuseţea limbii române indică   necesitatea de a o cunoaşte, punându-se accentul anume pe corectitudinea pronunţiei fiecărui cuvânt în parte. O dicţie clară şi o pronunţie corectă vor pune mai lesne în valoare şi cu mai multă precizie gândul, ideea, iar noi vorbitorii, vom fi mai expresivi şi mai convingători în realizarea actului de comunicare (din cartea Arta vorbirii scenice de V. Mereuță, Chişinău, 2017, p. 7). Cartea a fost prezentată  în fața elevilor și a învățătorilor. Studiul dat este o totalizare a muncii sale de profesor universitar de la catedra Arta actorului din cadrul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, este inspirată direct din cursul citit în faţa studenţilor de la facultatea de actorie. Pentru viitorii specialiști în domeniu dat cuvântul şi dicţia, este: unul dintre cele mai puternice mijloace ale exprimării şi influenţei scenice. Așa ne-a învățat Constantin Stanislavski, fondatorul sistemului de instruire teatrală, actor şi regizor rus.  Lucrarea este structurată în două părţi: Parte I: Tehnica vorbirii, care conţine capitolele Aparatul de vorbire, Respiraţia, Articularea, Emisia, Dicţiunea; şi Partea a II-a: Logica vorbirii scenice, Recitarea versurilor, Monologul, Naraţiunea, Comunicarea scenică şi Vorbirea scenică în spectacolul de licenţă. La fel cartea are un mic glosar tematic cu termeni respectivi şi o bibliografie pentru cei interesaţi de a-şi aprofunda cunoştinţele în domeniu.46206217_172467413704903_7293725019824193536_n

Dna Mereuţă le-a propus copiilor un set de exerciţii de tehnica a vorbirii (incluse şi în lucrare) pentru antrenarea muşchilor labiali şi a celor linguali, care au fost executate cu multă satisfacţie. După care au urmat mai multe proverbe şi zicători pentru antrenarea mobilităţii aparatului de vorbire. Pentru articularea vocalelor s-a propus următoarele:

Pâine, apă, ceapă, sare –

Patru feluri de mâncare”.

Oastea noastră poate scoate puşti pe roate.

Pentru consoanele P şi B:

Capra calcă piatra

Piatra crapă-n patru

Crape capul caprei-n patru

Cum a crăpat piatra-n patru”.

Un loc aparte în vorbirea noastră îl are accentul logic, care ajută şi la formarea formei interogative a propoziţiei. Elevii cu plăcere au rostit fragmente din diverse poezii:

Lună nouă, lună nouă,

Taie pâinea-n două

Şi ne dă şi nouă

Ţie jumătate,

Nouă jumătate”.

Elevii claselor a patra de la Liceul Miguel de Cervantes, prezenţi la întâlnire, au ascultat cu multă atenţie amintirile fostei actriţe, despre pasiunile din copilărie, despre activitatea la Teatrul pentru copii şi tineret Luceafărul, despre meseria de crainic pe care a profesat-o timp de 35 de ani la radio, despre prezentarea emisiunii Ştie buna o poveste de la televiziune şi multe altele.46159218_190277425139955_4811608538373685248_n (1)

de A. Moldovanu, V. Tipa

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s