Un nou articol despre Tudor Arghezi: Zăcăminte argheziene inedite


IMG_2445Recent, în ziarul „Literatura șii arta” a apărut un articol despre poetul Tudor Arghezi scris de autorul Timofei Roșca. În articol se menționează faptul că și până astăzi bântuie enigma Arghezi raportat atât la poezie, cât și la biografia propriu-zisă. Despre el se știe doar că Arghezi este al doilea mare poet după Eminescu, că a fost un învingător în raport cu toate timpurile și regimurile, el fiind marginalizat,  ignorat și interzis, că a avut o copilărie nefericită și o ruptură în relațiile de familie. Însă personalitatea lui T. Arghezi este mult mai profundă.  Acesta este un adevăr, confirmat și aflat dintr-un manuscris arghezian descoperit „din lutul grădinii de la Mărțișor”, care a zăcut multă vreme în taină sub riscul de a fi publicat. Manuscrisul dezvăluie informații inedite, privind atât formarea personalității scriitorului, cât și anevoioasa lui cale spre absolut. Materialul se regăsește în cartea „Tudor Arghezi – din duhul pământului” de Ștefan Gencărău și Vasile Man. Autorul T. Roșca scrie că întreaga comunicare e structurată și împânzită de replici tăioase, de falseturi satirice, sau în cel mai indicat caz, de  ironia mare care vizează trivialul oligarhic de pe vremea sa. Totul e învăluit într-o atmosferă carnavalescă, cu măști pe potrivă, totul fiind îmbrăcat în haina caricaturalului. Pentru Tudor Arghezi întreaga viață și poezie a fost un continuu refuz al celor trăite, dar necătând la aceasta, el a știut să salveze neprihănitul din propriu eu. Poezia sa a ajuns la un dialog cu Dumnezeu (se poate vorbi la infinit despre această comunicare a poetului), și a făcut-o, trecând prin mai multe vămi. T. Roșca sesizează aici o lustrație teologică, sub semnul piezișului, al inconformismului: verbul său e distilarea iubirii și a urii acumulate de veacuri, alchimie a durerii devenite muzică… Manuscrisul nu reprezintă o simplă cronică a evenimentelor, e mai degrabă o sinteză de principii. Ultimele cuvinte ale autorului manuscrisului se referă la durata așteptării care presupune durata purificării, întoarecerii adamice la puctul inițial – acela al cunoașterii prin conștiința identificării cu absolutul.

Referințe: T. Roșca. Zăcăminte argheziene inedite / Ziarul „Literatura și arta”. – 2018. – nr. 34-35. – P. 7

Comentariu de A. Moldovanu

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s