Impresiile unei călătorii


violetaÎn luna august curent am realizat o activitate care a surprins plăcut participanții, deoarece atât tema, cât și modul desfășurării ei s-au arătat puțin mai neobișnuite de felul cum suntem obișnuiți a le organiza. La activitate a fost prezent și ambasadorul Japoniei, exelența sa Masanobu Yoshii în Republica Moldova, căci subiectul temei a fost despre Țara Soarelui-Răsare. Sau mai bine zis despre o călătorie în Japonia în legătură cu desfășurarea evenimentului Festivalul Internațional de Animație, 2016 în orașul Hiroshima. Protagonista evenimentului, Violeta Tipa a fost invitată în anul 2016 în calitate de membru al juriului la acest Festival. N-a fost o călătorie doar pentru a-și exercita funcțiile de responsabilitate,  a fost și o muncă complexă de conștientizare și de asumare, de comparație a culturilor ce caracterizează popoare, și de ce nu, de preluare a unor criterii general-umane pentru a le revigora în spațiul nostru. O face cu pasiune printr-un  demers estetico/artistic prin care dorește să spună, că indiferent de etapele devastatoare din trecut, care au marcat omenirea, modernitatea își croiește drum. Precum istoria Japoniei este marcată de acele explozii atomice, care au pus începutul unei noi etape în dezvoltarea omenirii, așa și istoria noastră națională are parte de războaiele ei – Mărășeștii, deportările, foametea… Japonezii au știut să se integreze în modernitate în special prin artă și cultură. Și ca un simplu argument la cele spuse, a fost  derulat un film în desen animat, de o rafinitate și eleganță asiatică, într-o disonanță dintre război și pace,  mesajul căruia este dincolo de timpul în care s-a desfășurat, dar și ne avertizează, că oricând războiul este alături (războiul din Transnistria). Concluzia este evidentă. Un film în desen animat este mult mai mult de atât, dorește să ne spună dna V. Tipa, el reprezintă o artă matură, executată de oameni de creație valoroși. Din discursurile vorbitorilor Elena Prus, specialist în literatura comparată, Dumitru Olărescu, cineast și critic de film, Mariana Bahnaru, crainică la radio și Artistă a Poporului am sustras unele idei semnificative despre impactul acestei expoziții:  o memorie a unui Hiroshima modern; deschidere spre interculturalitate; un demers conceptual/artistic al unui intelectual or misiunea unui cercetător științific nu cuprinde și sarcina de a transporta colecții; imaginea conceptuală înaintea cuvântului; o colecție bine organizată, pe cicluri,  un nou suport în biblioteci. Expoziția a fost și un îndemn de discuție a subiectelor literare ce țin de literatura japoneză și scriitori de talia Premiului Nobil în Literatură; au fost abordate și probleme ce țin de cotidianul japonez – tradiții naturiste, ospitaliere, îngrijire; și despreIMG_2349 cunoscuta grădină tradițională japoneză, parte a ansamblului estetic japonez, cu stilul ei idealist și stilizat.  Fotografiile expoziției cât și obiectele ce evocă amintirea călătoriei pot servi drept materiale didactice pentru învățători atunci când se purcede la cunoașterea noțiunilor de dialog intercultural. Pentru elevi ele sunt binevenite, deoarece ar contribui la reîmprospătarea imaginilor pe care le au ei asupra acestor evenimente. Fotografiile se impun nu prin performanța tehnică, dar mai mult prin conținutul lor, deoarece au fost făcute la îndemnul și temperatura inimii, așa cum le-a conceput autorul.

Referințe: https://biblioart.wordpress.com/2016/09/19/filmul-de-animatiehiroshima-2016/; https://biblioart.wordpress.com/2018/08/27/expozitia-de-fotografii-hiroshima-dragoste-si-pace/

Comentat de A. Moldovanu

 

 

 

 

 

 

Advertisements

One thought on “Impresiile unei călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s