Un teatru dat uitării.Teatrul televizat de păpuşi PRICHINDEL


IMG_0685Anul 2018 este declarat anul european al Patrimoniului Cultural, în acest context Biblioteca de arte „Tudor Arghezi” şi-a propus o serie de manifestări care ar scoate din anonimat valorile noastre culturale. Printre activităţile planificate cu acest prilej se înscrie şi cele sub egida a 60 de ani de la fondarea Televiziunii moldoveneşti în 1958, respectiv întâlniri cu oamenii de creaţie care au activat în această instituţie şi au promovat valorile culturale naţionale. Unul dintre colectivele artistice care a activat în cadrul Televiziunii a fost şi Teatrul Televizat de păpuşi Prichindel, care în anul acesta ar fi împlinit 50 de ani.

Cu acest prilej la 29 ianuarie în incinta bibliotecii s-a desfăşurat masa rotundă cu genericul Prichindel – un teatru dat uitării, la care au participat mai multe generaţii de actori, regizori, redactori, pictori-scenografi. Fiecare din cei prezenţi au venit cu cele mai frumoase amintiri despre perioada de activitate la Teatrul Televizat Prichindel.

Din puţinele publicaţii despre acest colectiv teatral, care şi-a adus aportul său la educarea şi formarea multor generaţii de copii, aflăm că „prima păpuşă-prezentator a fost Păcală cel glumeţ şi ghiduş. Apoi a urmat ciclul de emisiuni Poiana fermecată, autor al scenariului şi regizor Igor Levinschi”. (L. Popodneac, Tribuna, 1983, nr.1, p. )

În 1965 din iniţiativa redactorului superior Vladimir Cobzaru, un bun organizator cu simţul valorii şi cu susţinerea poetului Grigore Vieru este inaugurat un nou ciclu de emisiuni pentru copii – Noapte bună, copii, pentru care poetul în 1968 scrie versurile pentru genericul de început şi de sfârşit al emisiunii (Tic-tac).IMG_0708

Anul oficial al întemeierii teatrului Prichindel este anul 1967, când conducerea Comitetului de stat pentru televiziune şi radiodifuziune al RSSM emite ordinul de creare a teatrului de păpuşi televizat. Unicul lui reprezentant era atunci Igor Levinschi, care începe să adune în jurul său un colectiv de actori, pictori, constructori de păpuşi etc. Spectacolele erau montate în regia lui I. Levinschi, asistat de Ala Kovalic, iar redactori permanenţi erau Eugenia Istru şi Titus Ştirbu. Scriitorul Titus Ştirbu, prezent la discuţie, şi-a amintit despre activitatea sa la redacţia pentru copii din anii 1966-1976.

Titus Ştirbu: „Când am venit în redacţia pentru copii şi tineret aveam emisiunea Steluţa, dar tot odată eram în aceiaşi echipă cu Eugenia Istru, răspundeam de teatrul Prichindel. Am scris foarte multe piese pentru acest teatru, mai bine-zis scenete. Regretatul Igor Levinschi, un regizor extraordinar, a pus bazele teatrului Licurici şi după aceea a venit la televiziune. La început erau vre-o trei patru actori: Alexei Vasiliev, Ana Neaga, Ana Levina. Emisiunea ieşea în emisie marţea, în variantă română, și vinerea, în variantă rusă. Piesele, scenetele se traduceau. Se prezentau nu numai piese, ci şi o poveste. Bunăoară, am pregătit trei scenete după opera scriitorului italian Gianni Rodari. Mă străduiam întotdeauna să înscenez lucrări de valoare, povestiri care erau special pentru teatru de păpuşi, şi nu numai. I-am comandat odată lui Dumitru Matcovschi un ciclu de poezii, pentru că dădeam deseori vocea lui Prichindel după cadru care citeşte poezii sau poveşti, iar în cadru erau desene, pe care le lua camera în prim-plan, apoi se retrăgea, apoi trecea la alt desen şi era o emisiune foarte interesantă la acea oră. Matcovschi n-a scris poezii pentru copii nici până atunci, nici după aceea, căci emisiunea aşa şi n-a mai trecut în eter, fiindcă era o poezie referitoare la munţi, la mare, care pe atunci era imposibil să fie… Cu mare regret, acest teatru nu mai este, nu mai are viaţă, nu mai sunt şi mulţi care au lucrat în acest teatru. Îmi amintesc de actorii Ana Neaga, Ana Levina, Alexei Vasiliev, actorii principali la toate emisiunile. Când nu era teatrul Prichindel, era Arcadie Plăţînda sau Vera Grigorieva, care citeau povestea din carte, dar tot însoţiţi de păpuşi, care stăteau alături de prezentatori. Îmi amintesc de Kabaev care era un mare meşter al păpuşilor, Alexandr Sidalcovschi, chiar dacă nu prea ştia româna. Ne străduiam să facem sceneta cu păpuşile care sunt. Sau dacă aveam de gând să  introducem un erou nou atunci comandam lui Kabaev sau lui Sidalcovschi păpuşa, le explicam cum am dori să arate, pentru că aşa s-au născut aproape toate păpuşile teatrului Prichindel, din rugăminţile autorilor. Ce s-a făcut cu arhiva aceasta a păpuşilor nu ştiu, dar pur şi simplu era o expoziţie muzeu când întrai la ei. În urma colaborării cu acest teatru, m-am ales cu vre-o două cărţi de scenete şi nu numai. Era totuşi un colectiv foarte bine format… După plecarea lui Levinschi în lumea celor drepţi, teatrul a început să şchiopăteze. A venit regizoarea Ala Kovalic, care mai mult pregătea varianta rusă”. .

După ce teatrul a demonstrat primul său spectacol Mitică şi Zmeul la 7 ianuarie 1968 (repetat la 21 ianuarie 1968), presa a reacţionat imediat. Gazeta republicană Советская Молдавия la 26 ianuarie 1968 scria: „La televiziunea moldovenească s-a născut teatrul de păpuşi pentru cei mai tineri spectatori. Debutul său a fost cu spectacolul Mitică şi zmeul, după motivele poveştii lui Kaverin. Primul spectacol încă n-a demonstrat în toată amploarea individualitatea sa artistică. Dar acest început promite că tinerii spectatori vor găsi în el un bun sfătuitor şi îndrumător. Cele mai bune spectacole vor fi transmise pe ecranul unional. După opinia regizorului Igor Levinski tematica teatrului trebuie să fie una din cele mai variate. Baza pentru crearea spectacolelor originale pot fi folclorul naţional, bogatul fond al poveştilor popoarelor lumii, literatura universală pentru copii. Evident că în spectacolele teatrului va fi oglindită şi viaţa pionerească. În acest sens, teatrul aşteaptă ajutor din partea scriitorilor moldoveni”. Astfel, ziua de naştere a Prichindel-ului a devenit 7 ianuarie 1968, ziua când a fost lansat în eter primul spectacol al teatrului.

Pentru început I. Levinschi şi-a propus să organizeze un atelier de confecţionare a păpuşilor. Primul pictor al teatrului a fost Valentina Cojuhari, o bună cunoscătoare a costumelor din diferite epoci şi popoare. La fel este invitat aici să lucreze şi Alexandr Sidalcovschi, care îndeplinea câteva funcţii – de plastician, sculptor şi recuzitor. La confecţionarea primelor păpuşi au participat de asemenea modelierul Tatiana Tihomirova, Vasile Şianu, constructorul V. Salogornic. În 1975 la televiziune vine şi tânăra pictoriţă Galina Molotov, care a trecut aici o bună şcoală de viaţă. Primul său spectacol Cenuşăreasa va prezenta un nou stil o nouă viziune căci scenariul a fost modificat, cunoscuta poveste fiind recitită într-un stil nou, dar e şi primul spectacol al Prichindelului pe ecranul în culori.

Pictorul-scenograf Galina Molotov şi-a început discursul despre crearea personajelor şi a scenografiei pentru spectacolul Cenuşăreasa. O deranja mult că păpuşa era mânuită de mai multe actriţe sub fonogramă. „Când lucram la Cenuşăreasa, croitorul teatrului s-a îmbolnăvit şi a fost chemată o croitoriţă bătrână, care a lucrat la Licurici. Ea m-a învăţat cum să fac mânuţele personajelor din pânză… O dată pe săptămână aveam înscenări pe viu, care se transmitea direct din studio după Noutăţi. De obicei, cele mai mari spectacole le montam cu Alexandra Taranov. Îmi amintesc despre spectacolul Făt-Frumos din lacrimă care se monta în studioul cel mare. Respectiv întreg decorul trebuia amenajat pe întreaga suprafaţă a studioului: alergam dint-un capăt la altul ca să reuşim să schimbăm rechizitele la timp. Pentru mine lucrul în cadrul teatrului Prichindel a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţă, aici era un colectiv foarte bun, fiecare era gata să te ajute, să te susţină. Era într-adevăr o muncă colectivă.

E foarte trist că teatrul Prichindel a fost închis. Am fost la TV cu un an şi jumătate în urmă, în 2016, aveam nevoie de păpuşi pentru expoziţia personală, organizată la Brâncuşi, şi atunci discutam cu directorul televiziunii despre Prichindel. Mi-a spus că nu sunt bani pentru teatru. În prezent se discută despre mărirea orelor de emisie în limba română. În acest context, s-ar putea pune şi problema teatrului. În sate copiii nu văd spectacole, căci teatrele noastre nu mai ajung în toate localităţile, dar spectacolele televizate ar fi accesibile pentru toţi. Azi copii sunt educaţi de filmele de animaţie şi acele străine, căci şi studioul Moldova-film demult nu mai dă producţie. Consider că trebuie să batem alarma, să ne unim toţi oamenii de creaţie, şi scriitorii, şi Academia de Ştiinţe şi să încercăm să readucem teatrul televizat Prichindel copiilor”.

Despre problemele teatrului Prichindel a vorbit şi Tudor Macovenco, care a venit la televiziune în 1978 de la Teatrul republican de păpuşi Licurici. De menţionat, că de la acest teatru au venit majoritatea actorilor, precum Ana Neaga, Alexei Vasiliev, Ludmila Vizir, Ana Levin, Ruvin Levin, Nicolai Kabaev. Pentru Tudor Macovenco teatrul televizat a fost o şcoală, aici s-a format ca regizor şi chiar a deţinut funcţia de director artistic al teatrului. Dumnealui a ţinut să parcurgă viaţa Teatrului Prichindel, specificând perioadele principale de creaţie, modificările în structură şi concept sub influenţa reorganizării televiziunii din 1990 şi 1994 şi încheind cu anul 2002, anul închiderii teatrului; amintind totodată de cei care au lucrat cu multă dăruire de sine.

La început Tudor Macovenco a trecut în revistă autorii care au fost montaţi la Prichindel: clasici şi contemporani, naţionali şi străini, capul de afiş fiind poveştile lui Creangă şi Eminescu, Sadoveanu şi Ispirescu, Fraţii Grimm şi Andersen, Puşkin şi alţii. Din scriitorii noştri contemporani cu teatrul au colaborat: Titus Ştirbu, Nelea Raţuc, Efim Tarlapan, Ştefan Melnic, Lidia Hlib, Nicolae Dabija. Spectacolul Cântecul din pădure, montat după versurile lui Grigore Vieru în anii 80, a fost considerat cel mai bun spectacol pentru copii la Festivalul din Vilnus. Prichindel a fost unicul teatru care a montat poveştile lui Nicolae Dabija – Peripeţiile lui Păsărel.

În continuare, actorul şi regizorul a vorbit despre pictorii-scenografi ai teatrului, începând cu Valentina Cojuhari, Alexandr Sidalcovschi, Alexandr Lâsenco, Galina Molotov, care pentru prima dată a adus în teatru stilul baroco în spectacolul Cenuşăreasa (1975) montat de Igor Levinschi. Cu multă ingeniozitate lucra pictorul Igor Lodzeiski, care a făcut un personaj, un astrolog cu un chip dublu: dintr-o parte păpuşa zâmbea, din cealaltă se evidenţia o răutate. Un pictor-butafor foarte bun a fost şi Vasile Şian, care avea tainele sale în meserie. Mihai Burac a venit să lucreze în locul Mariei Bohacenco, un pictor-sculptor de păpuşi forte bun, dar care ieşise la pensie. Îmi pare rău că Mihai Burac nu se regăseşte într-un teatru de păpuşi”.

Mai mulţi regizorii au montat spectacole în Teatrul televizat Prichindel: unui au experimentat noi formule artistice, alţii au trecut o şcoală de regie, dar majoritatea şi-au trăit viaţa în teatru. Astfel au fost Igor Levinschi, Alexandra Taranov, Ruvin Levin, Tudor Macovenco, Simion Luca, Ala Primovici…

Dar reuşita spectacolului depindea în mare măsură şi de jocul actorilor, care o parte erau angajaţi în teatru, alţii invitaţi pentru diverse roluri. Primii actori ai teatrului au fost Ana Neaga, Alexei Vasiliev, Ludmila Vizir, Nicolai Cabaev. Soţii Ana şi Ruvin Levin au fost ucenicii lui Meierhold. După ce regizorul este închis şi elevii lui sunt persecutaţi, astfel încât Ana Levin, care a făcut liceul aici, în Chişinău, a revenit şi s-a angajat la Prichindel. Actriţa vorbea o limbă română perfectă şi încerca să-i perfecţioneze şi pe ceilalţi actori.

Următoarea generaţie de actori era Zinaida Esipenco, Mihai Popescu, Tudor Macovenco, apoi lor li s-au alăturat Galina Lazarenco, Andrei Prepeliţă, Oxana Colun. În calitate de prezentatori erau invitaţi Mariana Bahnaru, Valeriu Mîrzenco, Alexei Revenco, Vera Mereuţă, Emil Nicula. De la Teatrul Academic de Stat venea Arnold Badaj, Arcadie Plaţînda, care în Harap Alb era Împăratul Roşu. Cu mult drag era aşteptat în faţa ecranelor Petru Pancovschi – bunelul cu clopoţei de la povestea de seară. La rolul lui Făt-Frumos era invitat Petru Hadârcă, iar Sandu Grecu la rolurile, în special, negative.

Concomitent cu montarea spectacolelor, Teatrul Prichindel avea în grija sa şi ciclul de emisiuni Noapte bună, copii. Anume pentru acest ciclu se pregătea înscenări de 7-10 minute. În faţa copiilor ieşeau Bunelul cu clopoţei (Petru Pancovschi), Moş Ene (Valeriu Mârza), Bunicuţa (Vera Grigoriev) care citeau povestea în cadru singuri sau alături de personajele păpuşi. Prezenţa acestor prezentatori-actori era semnificativă şi din perspectiva expunerii textului într-o limbă literară, frumoasă. Cea mai melodioasă şi plăcută voce la acea perioadă era a doamnei Mariana Bahnaru, care a prezentat povestea de seară în anii 1974-1980.

Mariana Bahnaru: „am avut o perioadă foarte frumoasă şi benefică în anii 1974-1980 când am prezentat povestea de seară Noapte bună, copii, cum se numea împreună cu actorii. Sigur, că ei erau cei care mânuiau păpuşile, eu eram cea care vociferam textul. Seară de seară, apăream în faţa copiilor. Vorbind despre corectitudinea vorbirii, de pronunţie, trebuie să ştiţi că eram limitaţi, presaţi, dacă aşi fi îndrăznit să vorbesc aşa mai.., probabil că a doua zi mi se interzicea să ies în emisie. Lucrul acesta se întâmpla adesea cu mine şi la radio. Chiar în primul an, când m-am angajat la radio, căci eu în 1971 am venit la companie, pe atunci Comitetul de stat pentru televiziune şi radiodifuziune, mă deosebeam ca pronunţie, ca articulare a sunetelor. Eram angajată în calitate de prezentator cu salariu de cat. II şi aşa ceva nu se întâmpla, deci se lua persoana pe trei luni cu termen de încercare, apoi i se da categoria a III-a, peste 5-7 ani categoria a II-a. ei bine, eu am avut asemenea noroc, că am fost acceptată din prima zi. Dar la o lună de zile s-a întâmplat primul caz: m-au auzit în emisie nu ştiu cine mai de sus, i-au telefonat lui Lozan, Lozan a telefonat în secţia de emisie: Кто сейчас в эфире? Бахнару. Снять! Şi asta însemna o lună de zile să stai să boceşti, să aşepţi, veneai în fiecare zi la serviciu şi şedeai opt ore şi ascultai radioul şi după aia iarăşi apăream cu mare frică şi iarăşi cineva auzea şi e se părea nu ştiu ce, poate în momentul acela asculta radioul Iaşi, în fine, o păţeam adesea eu. Peste un an a venit cineva de la Academie şi la o şedinţă a zis: „nu-i adevărat, ea nu vorbeşte româneşte, pur şi simplu vorbeşte o limbă literară, dar limba literară este limba noastră pe care noi o citim şi nu ştiu ce…”, am fost iertată. Vroiam de acu să plec, dar n-am mai plecat. Dar, zic acea perioadă din 1974, acea perioadă a fost pentru mine cea mai frumoasă, pentru că tocmai mi se născuse fiica şi era fericit soţul meu, când apăream la ecran, fiica mea auzindu-mi vocea imediat adormea… Mă bucuram de prezenţa actorilor de la Prichindel, care veneau cu plăcere să lucreze în acele seri şi dl Macovenco, şi dna Taranov, toţi lucrau cu atâta inspiraţie la fiecare poveste. S-a întâmplat să merg la o sărbătoare într-o familie, unde erau adunaţi foarte mulţi copii de 3-5 ani. Când am intrat au început toţi să ţine: Ura! Povestea e la noi! Copiii priveau povestea de seară…Totdeauna mi-au plăcut emisiunile pentru copii, pentru că ei au nevoie de emisiuni, de teatru de păpuşi, căci anume de aici, de la păpuşi învaţă bunele maniere, ce e frumos şi bine. E păcat că acest teatru a fost lichidat. Pentru televiziune şi pentru copii e o pierdere enormă, căci actorii vor merge în alte teatre şi se vor angaja, dar TV rămâne fără o emisiune la fel ca şi copiii…”. Un loc aparte în montările teatrului Prichindel îl ocupa literatura contemporană. Concomitent cu scenetele şi intermediile semnate de redactorii angajaţi în redacţia pentru copii precum era Titus Ştirbu, Ştefan Melnic, Nelea Raţuc, Galina Copoţ, Elena Botnaru ş.a.) erau solicitaţi scriitorii şi poeţii, în special, cei care scriau pentru copii. Aşa la propunerea lui Titus Ştirbu a fost montat spectacolul Bostănel cu capul chel (1971) după poemul cu acelaşi titlu de Filip Mironov. Muzica pentru acest spectacol a fost scrisă de Zlata Tcaci, pictor Alexandr Sidalcovschi, regia lui Igor Levinschi. În 1976 spectacolul Băiatul care a jignit soarele după povestea Sandei Lesnea. Tot la Prichindel a fost montată prima şi unica piesă scrisă pentru teatru General de clasa întâi (1979) a lui Spiridon Vangheli. Pentru prima dată problema ecologică în teatrul de păpuşi este abordată în piesa Broasca cu sânge rece a lui Iulian Filip, care şi-a găsit întruchipare în spectacolul De sănătatea izvoarelor în viziunea regizoarei Alexandra Taranov, a pictorului-scenograf Galina Molotov, compozitorului Ilie Văluţă. În distribuţie au participat actorii Victor Ştefaniuc, Tudor Macovenco, Eugenia Ariton şi alţii.

La începutul anilor ’90 în teatru vine o nouă generaţie de actori printre care Andrei Prepeliţă, Oxana Colun, Galina Lazarenco etc. Actriţa Galina Lazarenco îşi aminteşte cu mult drag de acea perioada de activitate la Prichindel, pe care o consideră că a fost una dintre cele mai frumoase din viaţă.

Galina Lazarenco: Activitatea mea la Prichindel a început pe 20 mai 1992 şi a durat fix un an până la 20 mai 1993, aşa a fost contractul meu oficial cu redacţia pentru copii. Director artistic al teatrul pe atunci era Tudor Macovenco. Dar activitatea cu teleteatrul Prichindel a durat până în 2002 până în momentul lichidării lui. Deşi am plecat cu carnetul de muncă de acolo a rămas colaborarea cu acest teatru, şi de câte ori am fost invitată acceptam cu plăcere să vin: să fac o fonogramă, ori să ies în cadru cu păpuşa. Aşa la 20 mai 1992 a început o perioadă extraordinar de frumoasă, în primul rând, am cunoscut nişte oameni nemaipomeniţi de frumoşi şi la chip şi la suflet. I-aţi pomenit de acum pe mulţi, dar şi eu cu drag o să le pomenesc numele. E vorba de Ana Neaga, de Eugenia Platon, de Al. Taranov, de dl Sidalcovschi, dl Macovenco, am cunoscut-o şi pe Tatiana atunci, pe urmă a venit Andrei Prepeliţă, era Simion Luca, era Galina Copoţ, dna Galina Molotov, era dna Elena Botnaru. Bine, eu nu eram actriţă-păpuşar, dar dacă le-a plăcut vocea, timbrul meu vocal, mi-am zis că trebuie să mânuiesc şi chiar undeva într-o săptămână, în pavilionul asta al nostru, sala principală s-a instalat paravanul şi s-au început orele. Orele de mânuire a păpuşi. De obicei, săptămâna începea cu o volantă – unde erau prezentate cinci scenarii pe care trebuia să le jucăm de luni până vineri în direct, se repartizau rolurile şi pe urmă începeau lecţiile. Şi eu, şi Andrei Prepeliţă, pe urmă a venit Rodica Ghilaş şi Lilia Soltan, stăteam la paravan câteva ore şi dna Eugenia, dna Ana, dl Tudor ne învăţa să mânuim păpuşa. De aia când ieşeam seara în emisie directă, aveam o responsabilitate enormă. Evident că am început cu nişte fluturaşi, cu nişte bâzâituri ca până la urmă, undeva în toamnă, am avut onoarea s-o joc pe Degeţica în spectacolul Dnei Taranov. Dacă cu păpuşa la paravan încă mă descurcam, dar mai era şi păpuşa marionetă, care avea o sumedenie de sfoare în care mă pierdeam… Dna Taranov era foarte severă şi exigentă, avea cerinţe foarte mari, dar asta mă dezvolta. Programul de lucru era unul foarte bine organizat: dimineaţa veneam la repetiţii, apoi erau lecţiile de mânuire, apoi aveam o pauză după masă şi pe la orele 17-18 deja intram în studioul acela mic la repetiţia propriu-zisă înainte de emisie. Aici ne întâlneam cu prezentatorii, l-am văzut pe Ştefan Culea, pe Tamara Zastavniţcaia, cum se spune, în carne şi oase, pe minunaţii prezentatori de pe timpul acela de la TVM. Îmi amintesc acel paravan, cum repetam, responsabilitatea pentru ceia ce facem – toate au fost o şcoală pentru întreaga viaţă. Apoi au venit desenele animate, care erau dublate în direct. Asta pentru mine a fost o mare plăcere. Ceream de la dl Tudor să-mi dea mie desenele animate, ca să mă aşez cu foaia în faţa ecranului alături de Andrei sau de dna Eugenia sau dna Ana şi în direct pentru toată ţara făceam acest text… S-a vorbit aici despre nişte momente mai specifice, de nişte subtexte pe care le aduceau actorii în emisiunile de atunci. Dar nu putea fi altfel, deoarece în anii 80 a venit o pleiadă de actori cu o şcoală bună pentru care teatrul de păpuşi era o platformă unde era conectată toată ţara. Respectiv, că şi autorii de texte, şi regizorii, şi actorii căutau să dea un subtext pe care cineva îl înţelegea, cineva nu, căci personalităţile nu puteau să se limiteze doar la textul superficial care ea, ei căutau substraturi care au adus la schimbări, la dezvoltarea societăţii în întregime, la revoluţii, la schimbări de politică, de orientare… Iată aşa a decurs un an de zile, cât am fost angajata teatrului Prichindel, dar care a rămas în memorie pentru tot restul vieţii, o amintire extraordinar de frumoasă. Aşa s-a întâmplat că perioada aceia a fost şi pentru mine destul de importantă pe plan personal. Aşa s-au aranjat stelele, dar asta deja este o altă istorie a vieţii mele… În teatrul Prichindel m-am învăţat să iubesc în sensul adevărat arta păpuşii, să înţeleg ce înseamnă a fi actor-păpuşar – este un lucru extraordinar de responsabil şi de important. Pentru mine păpuşa este Eu-l ascuns al unui actor dramatic. Atunci când colegii mei nu înţeleg teatrul de păpuşi, eu imediat intru în discuţie. Evident, teatrul de păpuşi este o măiestrie aparte. Nu degeaba marii actori de dramă au început activitatea ca actori de păpuşi. Nici nu pot acum să spun actori-păpuşari, ei sunt actori ai teatrului de păpuşi, unde adevărata ară este nedescoperită şi îmi pare rău de ceea ce se întâmplă azi în teatrele noastre de păpuşi. Dar, teatrul Prichindel pentru mine este un balsam pe suflet, este o amintire extraordinar de frumoasă şi eu cu multă mândrie spun că am fost angajata Teatrului de păpuşi Prichindel. Aici am învăţat să mânuiesc păpuşa, aşa poate stângaci, dar am o dragoste mare pentru păpuşă şi o admiraţie şi respect deosebit pentru toţi cei care practică această profesie în continuare”.

Discuţia a fost preluată de Adrian Graur, actor din prima generaţie pregătită la Institutul de Arte din Chişinău, care s-a format la Teatrul televizat Prichindel.

Adrian Graur: „pentru prima dată am apărut la Prichindel în 1989, nu-mi amintesc acum cu ce păpuşă, eram la anul II la facultate. Apoi am fost invitat pentru un personaj. Am intrat în depozitul cu păpuşi împreună cu dna Taranov, care mi-a spus: alegeţi o păpuşă care îţi place. Privirea mi s-a oprit asupra unui papagal cu ochii încruşeaţi, formaţi din două mărgeluşe, avea puţine posibilităţi de mişcare. Noi i-am zis Papagalul Trică. Până la urmă, eu cu păpuşa asta am prins toată dragostea de păpuşărie. Totul s-a pornit ca o glumă… La teatrul Prichindel eu m-am format ca actor, acolo am văzut ce înseamnă regie, nu pur şi simplu dintr-o parte să stau şi să privesc cum lucrează regizorul. Dar să fiu printre ei, să-mi pot expune părerea. Teatrul era un întreg suflet, erau cei mai frumoşi oameni pe care i-am cunoscut, erau mereu alături să te susţină şi să te ajute. Vreau să-i mulţumesc dnei Galina Molotov, pentru că dumneaei ne-a învăţat pentru prima dată ce înseamnă o păpuşă şi cum se construieşte. Am avut lecţii utile pentru imaginaţie, ca să vedem lucrurile în profunzime. Măiestria mânuirii păpuşii am văzut-o la dl Macovenco: am văzut o păpuşă care trăieşte, nu pur şi simplu o joacă cu un lucru neînsufleţit. Am înţeles atunci că pentru actorul-păpuşar păpuşa nu e instrumentul lui de lucru, ci e suflet, e partener: sunt doi parteneri… Sunt foarte bucuros că ne-am întâlnit aici. Am încercat împreună cu Simion Luca să reanimăm acest Teatru. Am discutat cu Preşedintele Uniunii Teatrale Sandu Grecu şi cu Titus Jucov, i-am rugat să ne susţină. Împreună cu Simion Luca, Vasile Prescură am realizat un Proiect, mult ne asumam singuri să facem ca până la urmă să-mi sune Simion şi să-mi spună că nu va mai fi nimic din tot ce ne-am dorit. Vreau să vă spun că o parte din păpuşile teatrului Prichindel sunt la mine, am reuşit să obţin permisiunea să le i-au, sunt într-o stare deplorabilă trebuie restaurate. Le păstrez într-o încăpere la Universitatea de Stat. Tot la Prichindel s-a născut şi ideea subiectului piesei Un suflet pentru o păpuşă, în care am vrut să spun totul despre societatea noastră”.

În 2002 primul decret al noului Director al Companiei de Stat Teleradio Moldova a fost lichidarea teatrului Prichindel. Cei aproape 34 de ani de activitate a Teatrului televizat Prichindel a adus pe ecranul TVM peste o mie de spectacole şi înscenări, sute şi sute de ediţii a ciclului de emisiuni Noapte bună, copii. Zeci de actori au dat viaţă personajelor din diverse poveşti, care au pus bazele bunătăţii în copiii noştri, i-au învăţat ce e bine şi ce e rău, cum să te comporţi în societate, cum să-ţi alegi prieteni. Poveştile lui Prichindel au fost cele mai frumoase poveşti ale copilării venite de la micul ecran.

Comentarii de dr. Violeta Tipa și A. Moldovanu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s