Pavel Bălan: o viaţă între filme şi cărţi


La 17 iulie 2018 cunoscutul cineast Pavel Bălan a rotunjit 80 de ani, vârsta balanţelor. Cineastul, fotograful-artist şi istoriograful Pavel Bălan s-a impus pe parcursul anilor drept una dintre personalităţile noastre notorii, un distins om de ştiinţă şi cultură mult apreciat de publicul larg şi de conducerea ţării: Ordinul Republicii Moldova, Maestru emerit al artei, Laureat al Premiului de Stat al RSSM, Cavaler al ordinului „Gloria Muncii”, Medalia Mihai Eminescu ş.a. Recent, după apariţia volumului de excepţie Rugă pentru neam, P. Bălan se învredniceşte de Medalia „Dimitrie Cantemir” – cea mai înaltă distincţie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acordată pentru aportul deosebit la valorificarea patrimoniului spiritual al poporului nostru.

Cu ocazia jubileului la Biblioteca de arte Tudor Arghezi s-a desfăşurat serata omagială cu genericul Pavel Bălan: o viaţă între filme şi cărţi. La eveniment  au participat scriitori, filmologi, cineaşti, ziarişti, telejurnalişti, care s-au pronunţat despre activitatea prodigioasă a cineastului, fotografului, istoriografului octogenarului Pavel Bălan.WP_20180723_17_06_47_Pro

Doctorul în studiul artelor, cineastul Dumitru Olărescu a trecut în revistă etapele mai importate din activitatea protagonistului: „Pavel Bălan este unul din făuritorii perioadei de aur a cinematografiei naţionale. Anume în aceşti ani, 1965-1970, P. Bălan s-a afirmat ca operator, ca un iscusit autor al imaginii de film. Alături de regizorii Vlad Ioviţă, Gheorghe Vodă, mai târziu, şi de Anatol Codru, Pavel Bălan se impune ca unul din fondatorii activi ai şcolii filmului poetic autohton, devenind particularitatea distinctivă a filmului naţional. Drept WP_20180723_16_08_46_Proargument pot servi filmele la care Pavel Bălan s-a afirmat ca autor al imaginii: Fântâna şi Piatră, piatră (1966, regie V. Ioviţă), De-ale toamnei (1966, regie Gh. Vodă), Malanca (1968, regie V. Ioviţă). În pofida ideologiei regimului totalitar, care n-a susţinut aceste filme, ele ocupă un loc deosebit în patrimoniul artei cinematografice naționale. Au fost menţionate cu distincţii la mai multe forumuri cinematografice, unele dintre ele, fiind introduse şi în programele de studii ale Institutului Unional de Cinematografie ca exemple de artă cinematografică de nonficţiune. Chiar în primele sale filme Pavel Bălan a reuşit să depăşească stereotipurile cristalizate deja în „vocabularul” de expresii filmice ale unor operatori. El caută noi formule filmice, apelează la o unghiulaţie „îndrăzneaţă”, la plonjeu şi contraplonjeu, la raf-panoramă, la o compunere originală a compoziţiei cadrului ş.a. Înalta măiestrie de autor al imaginii se manifestă prin toate filmele sale, printre care Dimitrie Cantemir, Goblen, Meşterul anonim, …şi obosite mâinile tale, Ecoul vechilor cazanii. La aceste filme, operatorul Pavel Bălan, împreună cu regizorii Anatol Codru, Vlad Druc, Mircea Chistrugă şi cu poetul Nicolae Dabija, în calitate de scenarist, s-a străduit, prin diverse procedee şi modalităţi de expresie ale limbajului cinematografic, să prezinte în mod documentar, dar nelipsit de sensibilitatea sa poetică, ridicând la înălţimea ce o merită diversile şi bogatele noastre monumente de suflet (icoane, cărţi, manuscrise – caligrafiate chiar de sfinţi, miniaturi de carte veche, tablouri, goblenuri vechi ca acelea lucrate de Olena, fiica lui Ştefan cel Mare). În 1967 debutează în calitate de operator principal la filmul de ficţiune Se caută un paznic – primul film creat în limba română. La acelaşi film debutează (concomitent şi afirmându-se!) Vlad Ioviţă – scenarist la filmul de ficţiune, Gheorghe Vodă – regizor de film de ficţiune, Eugen Doga – compozitor de muzică pentru film, Mihai Volontir – actor de cinema, Vasile Covrig – pictor. După acest film, P. Bălan devine autorul imaginii a încă 12 pânze cinematografice de ficţiune, printre care: Podurile, Luci, soare, luci…, Nuntă la palat, Corespondentul nostru special ş.a. Viziunea poetică, înalta ţinută plastică sunt unele din calităţile caracteristice măiestriei operatorului Pavel Bălan, ale căror lucrări au fost apreciate la multe Festivaluri cinematografice din Ţară şi de peste hotare: Bucureşti, Moscova, Kiev, Riga, Sankt-Petersburg ş.a.balan

Dragostea faţă de poporul său, ferma poziţie civică, ce caracterizează personalitatea lui P. Bălan, s-a manifestat şi prin alte acţiuni. Spre exemplu, în 1992, când ţara era în pericol, el şi-a luat arma/camera de filmat, plasându-se pe linia frontului pentru a spune lumii clar şi respicat: Noi suntem acasă… Astfel, împreună cu regizorul A. Buruiană, şi-au întitulat filmul despre războiul din Transnistria…

Eseurile cinematografice, create de regizorul şi operatorul Pavel Bălan şi dedicate cărţilor vechi (Ecoul vechilor cazanii, 1988; Pagini de lumină, 1989) sau marilor noştri înaintaşi, începând cu filmul Dimitrie Cantemir, la care P. Bălan semnează imaginea, şi continuând deja şi în calitate de regizor al filmelor Varlaam (1990), Anastasie Crimca, Dosoftei şi Petru Movilă (lansate toate în 1991), Vasile Lupu (1992) şi Petru Pareş Vodă (1993). În aceste filme se simte că autorul lor se află mereu în căutarea unor noi modalităţi de expresie, a unui stil inspirat, a unui nerv poetic ce ar completa imaginile vizuale care adesea n-au putut rezista la eroziunea timpurilor şi regimurilor nefaste. În ele se evidenţiază în prim-plan şi ideea obsesivă, dar nobilă a lui Pavel Bălan, de-a demonstra, în primul rând nouă, conaţionalilor, şi apoi întregii lumi că am avut artă, cultură, credinţă şi până la nefastul 1812.

În timpul activităţii sale la studioul Moldova-film P. Bălan este autorul imaginii la 30 filme de nonficţiune, iar zece dintre acestea sunt şi regizate tot de P. Bălan. Deasemenea filmează zeci de subiecte pentru revista de actualităţi Moldova sovietică şi almanahul Viaţa în imagini, cronică cinematografică importantă pentru letopiseţul filmic al poporului nostru. Dar când nu reuşea prin filme (cauze financiare!) sau cu scopul de a completa fenomenul respectiv, el recurgea la fotografie. Aşa s-a întâmplat cu cunoscutul album Poliptic moldav (conceput împreună cu Vlad Druc), apărut în 1985 după mai multe dificultăţi de ordin ideologic (era începuturile agoniei regimului totalitar!), fiindcă autorii au îndrăznit să demonstreze prin argumente strict documentare (imagini fotografice) faptul că poporul nostru şi până la 1812 a avut istorie, cultură, înălţând mănăstiri şi biserici, armonizând culori alese în picturi şi icoane, în covoare şi tapiserii, compunându-şi nemuritoarele legende şi balade, scriindu-şi cronicile şi letopiseţele sale, ridicând cu mult talent şi dăruire tot ce constituie identitatea unui popor ca apoi să fie mutilată sau chiar distrusă de mâna diferiţilor „prieteni” sau „fraţi” mai mari sau mai mici… Şi, dacă pe meleagurile noastre, multe din operele înaintaşilor spiritualităţii noastre, lăcaşele sfinte au fost pustiite, prădate, arse de către venetici din prea „marea dragoste” faţă de neamul nostru şi de cei care mereu ne vor „binele”, iar adesea şi din „trădate” şi ticăloşenie chiar din partea băştinaşilor, Pavel Bălan a găsit în spaţii străine multe comori preţioase sufletului nostru, imagini ce ne păstrează eternitatea. Spre exemplu, la muzeul de istorie din Moscova, la biblioteca „M.E. Saltâkov-Şcedrin” din Sankt-Petersburg, la alte muzee şi biblioteci din Kiev, Lvov, Oxford, Istambul, Vatican, Atena, Sfântul Munte Atos şi în alte spaţii. Probabil că dificultăţile apariţiei Polipticului moldav, dar şi succesul acestei lucrări (se învredniceşte, totuşi, de Premiul de Stat al RSSM), l-au făcut pe P. Bălan să-şi continue, să-şi aprofundeze căutările sale în universul spiritual al poporului nostru, elaborând o serie de scrieri la temperatura sufletului, lucrări în care prevalează imaginea găsită, gândită şi trăită de artistul P. Bălan: Icoana sufletului nostru (1992), Ştefan cel Mare şi Sfânt (1997), Tradiţii populare în arhitectura moldovenească (1998), Biserica Adormirii Maicii Domnului de la Căuşeni (1997), Cetăţile sufletului (2000), Rugă pentru neam (2016). Toate aceste lucrări sunt concepute ca nişte poeme imnice „brodate” cu migală în cuvinte şi imagini şi dedicate cu multă evlavie marilor noştri înaintaşi şi talentaţilor artişti anonimi –pictori, sculptori, arhitecţi şi scriitori – toţi mari poeţi şi gânditori, care au făurit patrimoniul spiritual al poporului.

Atât prin filme, cât şi prin cărţile sale Pavel Bălan s-a afirmat drept un harnic şi talentat arheolog al spiritualităţii noastre, care sapă mereu, căutând imaginea, ce păstrează eternitatea noastră şi scoţând la suprafaţă inestimabile zăcăminte de suflet ale neamului nostru… Calităţile de istoriograf migălos şi de artist-fotograf iscusit culminează în cartea – album Rugă pentru neam. Arta moldovenească din veacurile XIV-XX (2016) – o lucrare eveniment, o operă fără de analog în cultura noastră. Cartea debutează cu nişte mărturii sau spovedanii de suflet ale autorului urmate de opt capitole: Cetăţi, Ansambluri monastice, Biserici, Sculpturi, Fresce, Icoane, Broderii, Manuscirse şi cărţi. Autorul  mărturisea în spovedaniile sale că această carte este o rugăciune a sa pentru trecutul şi viitorul neamului nostru, pentru mântuirea lui prin Frumos, Credinţă şi Adevăr… Volumul Rugă pentru neam conţine calităţile unui imn de slavă geniului creator al poporului nostru. „E o carte căreia i-ar sta bine în orice altar de biserică” (Nicolae Dabija).

Astfel, apreciem înalt valoarea istorică, cognitivă, artistică şi educativă a filmelor şi cărţilor muncite de Pavel Bălan. Acum, când la viaţa lui Pavel Bălan se rotunjeşte cel de al 80-lea cerc, admirăm protigioasa activitate a operatorului de film, a fotografului, a istoriografului şi, nu în ultimul rând, a artistului, a clasicului Pavel Bălan, căruia îi dorim să-l vedem mereu la sfânta sa datorie: îmbogăţirea şi valorificarea inestimabilei noastre zestre de suflet…”. La unele aspecte mai importante despre creaţia operatorului şi regizorului Pavel Bălan a relevat Dr. Alexandru Bohanţov, oprindu-se în mod special la aspectul antropologic al operei maestrului.

Andrei Dumbrăveanu, dr., conferenţiar universitar, încearcă să facă o periodizare a creaţiei cinematografice al lui Pavel Bălan, pe care o percepe în trei perioade: prima etapă – cea fotografică, care conţine o întreagă istorie a societăţii, după care trece la imaginea dinamică, filmică, unde fiecare cadru este o fotogramă în dinamică, ce conţine un spaţiu-timp concret. Pavel Bălan vine dintr-o lume a participării, a observării. Drept exemplu concludent poate servi filmul Fântâna – film antologic, creat împreună cu regizorul Vlad Ioviţă. A treia etapă este filmul de ficţiune, care necesită alte formule de expresie cinematografică. Filmul Se caută un paznic a însemnat o etapă în evoluţia filmului naţional (primul film în limba română), având un mesaj care nu şi-a pierdut actualitatea nici azi, iar Pavel Bălan rămâne a fi „un paznic” grijuliu al patrimoniului nostru spiritual.

Cu mesaje de felicitare au venit colegii de breaslă cineastul Vadim Prodan, producătoarea de film Valentina Plugaru, directorul Moldcinema Ada Matvievici, actriţa Zinaida Timofti; scriitoarea şi ziarista Luminiţa Dumbrăveanu, ziarista Lica Movilă, istoricul şi fotograful Vasile Şoimaru şi alţii.

Pe parcurs au fost proiectate filmele cineastului Pavel Bălan Fântâna, Piatră, piatră şi Petru Movilă. În cadrul evenimentului a fost prezentată şi o expoziţie de carte a autorului Pavel Bălan, precum şi unele ediţii critice despre opera acestuia.

Evenimentul a fost organizat şi coordonat de Dr. Violeta Tipa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s