Să re-citim împreună poveștile de altă dată


cititÎn copilărie poveștile îndrăgite erau cu fiecare dată mai interesante atunci când erau recitite de zeci de ori  seara, înainte de a pleca la culcare, s-au în timpul liber. Farmecul este cu atât mai accentuat, cu cât ne dăm seama că lectura a fost făcută împreună cu familia, la grădiniță sau la școală. Acesta a fost îndemnul inimii azi, când ne-am pregătit să realizăm o oră de lectură cu cititorii bibliotecii. Să citim împrenună, în voce tare astăzi, s-ar părea că e puțin cam depășit, doar suntem înconjurați de tot felul de oportunități, care ne oferă lectura. Și de ce anume în voce tare? Aceasta am încercat să le sugerăm cititorilor – beneficiul din lectura în voce, împreună. Cititul în fiecare zi, îi  plasează pe copii într-un alt mediu, cultivat, interesant, îi ajută din punct de vedere educaţional, îi motivează spiritual, îi organizează, le întărește încrederea în sine.

Activitatea ni s-a părut atractivă, a fost axată pe grupuri de diferite vârste, elevi din clasa a treia și a șasea. În timpul lecturii participanții au fost atenționați la unele recomandări și cerințe – pauze, spații, semne de punctuație. Respectându-le,  lectura devenine foarte interesantă pentru ascultători. Cititul împreună presupune o legătură interioară între participanți, deoarece gîndim și privim împreună, însă fiecare din noi își are imaginația sa, în actul lecturii participăm împreună, dar fiecare din noi se implică individual, fiecare cu povestea sa.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s