Serviciul „Clubul cinefililor”, acum și pentru familie


Activează pe parcursul a  trei anminii, de când în bibliotecă  s-a început un studiu mai aprofundat al domeniului audiovizualului. S-au achiziționat/lansat cărți cu această tematică, am primit donații reviste și studii de referință,  am organizat conferințe și mese-rotunde de discuții la acest capitol, fiind însoțite de vizionări de filme de animație pentru toate categorile de vârstă. De ce filmul de animație? Pentru că el continuă și acum, ca odinioară să ne fascineze atât în copilărie, cât și la orice IMG_20170514_141032[1]altă vârstă, are o istorie mai lungă decât filmul cu imagini reale din mediul înconjurător.  La sesiunile clubului, organizate bilunar am realizat și lecții practice cu tehnici și materiale necesare pentru crearea de personaje animate https://biblioart.wordpress.com/2015/06/16/filmul-de-animatie-tehnica-si-procedee-de-animatie-prezentari/. Animația îi captivează în totalitate pe copii, de aceea n-am ezitat în a transforma acest serviciu în unul de familie în spațiul bibliotecii. Este deosebit de plăcut să te afli printre rafturile de cărți și să privești filme – inciciteresante, amuzante, colorate, dinamice. De o potrivă, ne amuzăm cu toții. În luna mai, consacrată Familiei, ne-am propus să organizăm întrunirile clubului în această componență,  inițiativă venită și din partea programului novateca.  Pentru această perioadă clubul are o peridicitate de patru ori în lună și un grup/țintă cu vârsta între 7-11 ani. Beneficiarii sunt elevi din clasele primaIMG_20170514_141228[1]re ale LT „Kiril și Metodii”.  Am selectat pentru fiecare dată o temă nouă, astfel dând posibilitate participanților să pătrundă mai adânc în lumea fascinantă și necuprinsă a animației, să facă cunoștință cu direcțiile ei, cu procesul de creație și izvoarele de inspirație, cu profesia de regizor-animator. În prima duminică tema a fost consacrată animației ruse și reprezentanților ei – animatorul Fiodor Hitruk. La cea de a doua ședință participanții au fost inițiați în animația românească și în special cu opera de creație a regizorului Ion Popescu Gopo, care a creat filme de animație fantastico-științifice, inspirându-se în mare parte  din poveștile lui Ion Creangă.  

În continuare Vă propunem, dragi cititori ai blogului nostru, o informație adăugătoare cu referire la creația regizorului român I.Popescu Gopo. 

Ion Popescu-Gopo şi interpretarea filmică a Poveştii porcului

Semnificativă apare opera marelui nostru povestitor în viziunea românului Ion Popescu-Gopo, care nu merge pe calea modelului clasic de ecranizare a poveştilor, dar le re-citeşte, lansând nişte formule cinematografice prin metafore şi simboluri pentru elementele structurale ale subiectului textual. Fiind un îndrăgostit de opera marelui humuleştean, regizorul îşi propune să-i valorifice poveştile. Astfel, universul creangian, re-citit dintr-o perspectivă nouă, parcă îşi capătă o evoluţie în timp căutând acele valenţe poetice care i-ar apropia creaţia de lumea modernă. Interpretarea pe care o face balansează între două universuri: cel al basmului cult creangian şi al spiritualităţii româneşti. De altfel şi la Creangă realul şi fantasticul se sprijină şi se îmbogăţesc reciproc. Iar în filmele lui Gopo această transbordare dintr-o lume în alta se menţine în toate peliculele. Elementul fabulosului şi al fantasticului este prezent și se implică activ în realitatea cotidiană a personajelor. Gopo se apropie de opera lui Creangă într-un mod creativ preluând unele formule şi completându-le, eliminând altele.
“Nu merg pe epic sau pe romanesc, nu urmăresc psihologia realistă sau parabola. Culoarul pe care merg eu – pe care dvoastră, criticii, ar trebui să-l numiţi, – ar putea fi basmul, fantastul, caricatura sau parafraza, parodia sau altceva care le-ar cuprinde pe toate, nu ştiu ce. Nu fac nici ecranizări…” comenta creaţia sa Ion Popescu-Gopo într-un interviu acordat lui Valerian Sava pentru revista Almanah Cinema în 1985.
La formule cinematografice inedite regizorul va ajunge treptat. Căci de la prima întâlnire a lui Gopo pe platoul de filmare cu opera lui Ion Creangă până la filmele Maria, Mirabela (1981) şi Rămăşagul (1984) a fost o cale destul de lungă pe parcursul căreia regizorul s-a adâncit tot mai mult în macrocosmosul crengian. Debutul în arta a opta a fost şi el cu Creangă. În 1949, alături de Constantin Popescu şi Matty Aslan, realizează scurtmetrajul de animaţie Punguţa cu doi bani. Gopo va păstra pasiunea sa pentru opera humuleşteanului pe parcursul întregii activităţi. Căci în opera marelui clasic a fost adunată spiritualitatea naţională, în ea se reflectă înţelepciunea poporului. De fiecare dată cineastul revenea la opera clasicului cu mai multă îndrăzneală pentru a purcede la o „căutare” a sensurilor posibile incluse de Creangă în poveştile sale.
Or, Gopo a mers pe un drum spre descifrarea operei lui Creangă. Prima abordate fericită a poveştii crengiene a fost De-aş fi Harap Alb (1965), o adaptare modernă a basmului după formula basmului în basm. În opinia criticii filmul De-aş fi…Harap Alb este considerat „cel mai reuşit lungmetraj al său din deceniu următor şi din întreaga-i filmografie”.
Următoarea apelare la universul lui Creangă s-a soldat cu pelicula Povestea dragostei (1976), o lectură cinematografică a basmului „Povestea porcului” în cheie ştiinţifico-fantastică, unde pielea porcului devine un costum de cosmonaut (scenografia şi costume Adriana Păun). Aici, Gopo, pornind de la fantasticul poveștii îl reactualizează, transformându-l într-un fantastic științific. Dacă în poveste Moșul (Mircea Bogdan) aduce un purcel, fermecat de o Hârcă de babă, vrăjitoarea rea, atunci în film, ființa găsită face parte dintr-o altă lume, dintr-o altă galactică de unde vine familia reginei să culeagă flori şi nectar. Încât Moşul confundă extraterstrul cu un purcel, iar corabia cu o scroafă. Astfel ideile despre extratereştri – un intelect cu mult mai superior pământenilor – care se promovau tot mai des, Gopo le găsește interpretări inedite. Așa, puiul de extraterestru (Marian Stanciu) creşte şi pare a fi deosebit de inventiv, construieşte o căruţă care merge singură. Anume în ea vin cei trei la târg, pentru că „târgul este un «centrum mundi», aici şi împărăţia îşi trimit crainiciile, căci aici se află toată lumea” (Trandafir 1996: 102). În opera lui Creangă târgul ocupă un loc aparte. Şi în ecranizări acest local apare plin de burlesc, de imagini şi situaţii imprevizibile. Vom aminti despre târgul din Amintiri din copilărie unde Nică încearcă să-şi vândă marfa – pupăza din tei; în muzicalul Mama, Elizabeta Bostan creează din târg un adevărat carnaval de măşti cu muzică şi dansuri; nu mai puţin spectaculos este şi târgul din Rămăşagul. Tot de la târg îşi începe drumul plin de peripeţii şi Dănilă Prepeleac. Inclusiv personajele din Povestea dragostei vin aici să-şi demonstreze odorul, să afle noutăţi şi aud vestea împăratului despre proba cu podul de aur, pregătit pentru pretendenţii la mâna fetei (Diana Lupescu) de împărat.
Sugestivă este secvenţa vizitei Moşului la împărat (Dan Ionescu), ce îl caracterizează pe bătrân prin ingeniozitate şi har. Pornind de la Creangă, regizorul menţine înţelepciunea populară, încercând să găsească ieşiri din situaţia limită. Moşul, stresat că va rămâne fără cap dacă nu face podul, răstoarnă situaţia, prezentând-o că şi feciorului poate să nu-i placă fata… Aşa, mai întâi insistă să vadă fiica de împărat dacă face faţă şi e bună pentru feciorul lor: dacă nu-i slută, dacă n-are picioare strâmbe, apoi îl interesează capacităţile de gospodină: dacă poate fierbe ouă etc., că de, feciorul său iubeşte să mănânce…
Gopo rămâne fidel stilului său, îmbogăţind acţiunea filmului cu scene animate, care menţin fantasticul basmului (precum construcţia podului de aur). În desen animat apare şi un personaj nostim şi simpatic.
Cioroiul Cicy personaj de desen animat este înserat şi în scenele jucate de actori, colorând unele momente de spectacol muzical, ca acelea unde cântă prinţesa. Succesul special al acestor secvenţe l-a făcut pe Gopo să-l reia pe acest nostim erou în câteva pelicule de animaţie (Dana Duma. Ion Popescu-Gopo. Bucureşti, 1997, p. 49).
Ambele filme au fost cu actori, deşi Gopo a rămas în istoria cinematografiei universale cu filmele sale de animaţie. Or, după cum afirmă specialiştii în materie, şi în mod special filmologul român Dana Duma în monografia dedicată maestrului menţionează: „nici o peliculă jucată a lui Gopo nu se lipseşte total de tehnicile «imagine cu imagine», prezente măcar ca soluţii pentru efectele speciale” (Dana Duma, Ion Popescu-Gopo 1997:p. 21). De aceea următoarele apelări la poveştile lui Creangă le va crea în tehnică combinată cu actori şi desen animat.
(fragment din articolul: Violeta Tipa. Lumea lui Ion Creangă în imagini filmice // The Romanian Language and Culture, Aracne editrice, 2015, p.508-510)

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s