Ziua Europeană a Siguranţei pe Internet la Biblioteca de Arte


wp_20170206_13_51_52_proLecția 1-a.

La 7 februarie  Biblioteca de Arte Tudor Arghezi a  marcat Ziua Europeană a Siguranţei pe Internet. Prezentarea cu genericul Ce ascunde o reţea de socializare a fost susţinută de Lucian Cumpătă, student la facultatea de Informatică a Universităţii Ioan Cuza din Iaşi, România. Evenimentul a avut ca scop promovarea siguranţei pe Internet pentru copii şi tineret. Timp de un deceniu şi ceva lumea virtuală a cunoscut o amploare de necrezut. Reţelele de socializare au intrat în viaţa cotidiană, devenind o modalitate de comunicare numărul unu pentru tânăra generaţie şi nu numai. Tinerii mai mult stau pe reţelele de socializate decât comunică direct. Discuţia pe marginea diverselor aspecte ale reţelelor de socializare, susţinută cu elevii claselor a şaptea şi a zecea de la Liceul Miguel de Cervantes din Chişinău, a cuprins următoarele momente:

  • Structura generală a unei reţele de socializare;
  • Stocarea datelor personale;
  • Securizarea contului de utilizator;
  • Metodele de atac asupra conturilor şi datelor personale.

Elevii şi-au îmbogăţit cunoştinţele cu noi noţiuni din sfera informaticii şi au aflat aspecte mai puţin cunoscute care stau la baza reţelelor de socializare moderne. Au descoperit diferenţa dintre hackeri şi crackeri. Cel mai mare interes l-a provocat aspectul ce ţine de securitatea informaţională şi criptografia. Ultima noţiune nu face parte din problematica abordată, dar a suscitat curiozitatea celor prezenţi.wp_20170206_13_37_14_pro

Deosebit de utile sunt sfaturile date de Lucian Cumpătă în vederea securizării conturilor sau/şi a informaţiilor personale pe Internet: utilizarea parolei puternice; autentificarea în doi paşi; evitarea transmiterii informaţiilor cu caracter personal persoanelor necunoscute, chiar dacă ele se prezintă ca o autoritate (administrator, anchetator etc.).wp_20170206_13_47_47_pro

Nu uitaţi că informaţia o dată publicată pe reţelele de socializare nu poate fi eliminată în totalitate. Ea se va păstra în baza de date şi teoretic va putea fi accesată de furnizor.

La fel, viitorul inginer software a avertizat asupra acţiunilor venite din partea atacatorilor cibernetici, care se folosesc de lăcomia umană: nu vă lăsaţi ademeniţi de ofertele lor seducătoare!


Tema anunţată a incitat curiozitatea tinerilor, în nspecial a elevilor din clasele gimnaziale şi liceale. Evenimentul a fost realizat cu participarea invitatului bibliotecii, care a dorit să-şi împărtăşescă cunoştinţele şi experienţele proprii în domeniul dat în faţa elevilor. Serviciile de voluntariat adaugă valoare activității de bibliotecă, profesiei de bibliotecar, comunității şi ne revine misiunea de a dezvolta, încuraja şi promova în continuare voluntariatul prin activități de diseminare a rezultatelor, de instruire, de consultanță.

Advertisements

2 thoughts on “Ziua Europeană a Siguranţei pe Internet la Biblioteca de Arte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s