Sfantul Ierarh Nicolae, mirul iubirii lui Hristos


nic_89825300Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc la 19 decembrie, pe Sfântul Nicolae, căruia i se mai spune făcătorul de minuni. O sărbătoare foarte importantă, deoarece Sfântul Nicolae este un simbol al milosteniei, al generozităţii şi a faptelor bune.

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii lui Hristos. El s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara. Fiind oameni credincioşi, părinţii lui duceau o viaţă spirituală, plină de rugăciuni. Şi-au dorit mult un copil, şi Dumnezeu le-a dăruit un băiat pe care l-au botezat cu numele Nicolae. Creştea un copil  milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. Unchiul lui, episcopul Patarelor, a sfătuit părinţii să îndrepte fiul pe o cale duhovnicească, şi pe acest tărîm a fost îndrumat de către părinte. Părinţii lui Nicolae erau înstăriţi, dar au decedat devreme. Rămas orfan, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic. S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine.

Sfântul este numit diferit: în popor – Sf. Nicolae, Nicolae – făcătorul de minuni, ş.a. Înpovestea-mos-nicolae-1222016 calendarul creştin ortodox – Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Myrei din Licia. Şi semnificaţia sărbătorii Sf. Nicolae conţine nişte tradiţii care este greu de a le atribui cu siguranţă  componentelor creştine sau celor păgâne. În literatura consacrată biografiei Sf. Nicolae se vorbeşte că el apăra cu înverşunare credinţa creştină. La primul sinod al bisericii ortodoxe în anul 325, Sf. Nicolae, împreună cu alte personalităţi teologice progresiste, a combatut promt învăţătura contradictorie celei creştine, a episcopului Arie. Se zice că el i-a dat chiar şi o palmă lui Arie în plină adunare. A propos, se spune că anume de la această palmă a venit obiceiul ca în ajunul sărbătorii consacrate Sfântului, copiilor care pe parcursul anului au greşit, nu au fost cuminţi, să li se dea în loc de cadou câte o varguţă – semn că merită bătaie. Unii susţin că Sf. Nicolae, datorită bunătăţii, blâdeţii sale este confundat cu Moş Crăciun. În sprijinul acestei versiuni vine şi faptul că englezii, americanii şi altele popoare Moş Crăciun este numit Santa Claus (din latină Sanctus Nicolaus – Sf. Nicolae).

Minunile Sfântului Nicolae. Sfântul Ierarh Nicolae a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, fiind considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. A salvat cetatea Mira de foamete,  ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, şi nişte marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei fete sărmane, aducându-le dar de zestre, noaptea, fără a fi văzut. Casa în care trăiau cele trei surori era foarte săraca. Tatăl lor plănuia să-şi vânda fetele, crezând că astfel se va îmbogăţi. Plânsetele si rugămintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrânul cu suflet negru. Sfântul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aruncat o pungă plină cu galbeni în camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. La fel a facut Moşul şi in următorii doi ani, iar sora cea mijlocie şi apoi cea mică au reusit să se aşeze la casele lor. Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzaţi pe nedrept, al comercianţilor şi al călătorilor, al fetelor nemăritate şi al mireselor şi, în mod special, al copiilor.

 Moş Nicolae al copiilor. În Moldova copiii cuminţi primesc dulciuri si jucării, iar cei răi, nuieluşe. Aşa auzeam în copilărie de la părintii nostri.

În Germania pe lângă ghetuţe, copiii pregătesc în ajun o scrisoare în care îşi expun toate dorinţele şi câţiva morcovi pentru caii moşului. Se mai spune că Moş Nicolae are cu el o carte în care a trecut toate faptele copiilor, bune sau rele. Dacă n-au fost cuminţi, copiii primesc nuieluşe, cartofi sau cărbuni. În unele regiuni din Germania, copiii se costumează în Moş Nicolae şi colindă casele vecine, pentru a primi dulciuri.big-astazi-il-sarbatorim-pe-sfantul-nicolae

Copiii din Franţa, în ajun, lasă pentru Moş Nicolae un păhar de vin, iar pentru măgăruşul lui, morcovi şi puţin zahăr. În ziua de 6 decembrie, ei primesc ciocolată, turtă dulce, fructe şi trimit scrisori rudelor pentru a le ura sărbători fericite. Îndeosebi în regiunile din estul Franţei, cei mici ştiu că Moş Nicolae vine călare pe un măgăruş, alături de Pere Fouettard (Moş Nuieluşă), înveşmântat în negru. Dacă Moş Nicolae lasă daruri copiilor buni, Pere Fouettard este cel care-i mustră pe copiii care n-au fost cuminţi, altoindu-i cu o nuieluşă.

În Belgia şi Luxemburg, copiii îşi aşază ghetuţele în faţa uşii şi, la fel ca micuţii francezi, pregătesc un pahar de vin pentru moşul, morcovi şi zahăr pentru calul lui. Odată cu

de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor. Există obiceiul la sate că în ziua de Sfântul Moş Nicolae, la fel ca şi în alte ţări europene, copiii îl aşteaptă şi pe însoţitorul său, Hoseker.

În tradiţiile româneşti Moş Nicolae apare pe un cal alb, trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile Nicolae feciorii să se organizeze în cete şi să-şi aleagă gazda unde vor merge pentru repetiţiile colindelor de Crăciun şi de Anul Nou.

Colind inchinat Sfântului Nicolae

Bucura-te, bucura-te,
Nicolae Mare Sfinte.
De la Mira Arhiereu
Temator de Dumnezeu

Indreptator in credinta
Ajutor in suferinta
Cand pe lume ai venit
Semnul crucii ai facut
http://Versuri.ro/w/efmkfe

Nicolae Arhiereu
Temator de Dumnezeu
Miercurea si vinerea
Niciodata nu manca

Pe bolnavi i-ai vindecat
Pe saraci i-ai ajutat
Crestinii din acest sat
Tie s-au incredintat
Crestinii din acest sat
Tie s-au incredintat…

Colind de Sf. Nicolae

Bucura-te Nicolae Sfinte
Celor lipsiti, indurat parinte,
Indreptator de credinta,
Ajutor la neputinta:
Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae.
Tu esti lumina vaduvelor,
Aparatorul saracilor,
Cuvioase indurate,
Intelepte minunate,
Sfinte Nicolae, Sfinte Nicolae.
Mira Sfinte bine te cinsteste:
Minunile tale le slaveste.

În era atomică, epoca Internetului cel mai iubit dintre Sfinţi n-a încetat să fie aproape de cei osteniţi si împovăraţi. De la el noi primim putere de a înfrunta obstacolele vieţii,  citind din cărţile găsite în Bibliotecă despre întamplarile minunate prin care Ierarhul Nicolae şi-a arătat iubirea de oameni.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s