Ion Puiu, scenograf


i_puiuIon Puiu

(01.11.1945 – 25 iunie 2016)

Actor prin formație și regizor prin intuiție. Din vasta operă pe care a lăsat-o se sustrage și experiență cinematografică, în care a zămislit scenografia. Criticii de profesie sunt de părerea, că o analiză mai detaliată a polivalenței artistice a maestrului Ion Puiu se poate face doar din ”interiorul acestui fenomen”. Pentru el lumea teatrului are o imagine combinată din diferite aspecte – pictură, dramaturgie, cinematografie, scenografie, afiș teatral, grafică de carte, poezie. Asupra acestora a meditat, a creat, a luptat, s-a sactificat. Motivaţie artistică. S-a pornit de acasă, dintr-o familie de ţărani din satul pitit între dealuri şi ascuns în verdeaţă, satul Condrăteşti, Ungheni. S-a inspirat din „Mioriţa”, care, răsturnând dogma, a ajuns să resuscite nervul simţului şi a gândirii. Formare profesională. După absolvirea şcolii medii din sat face studii la Institutul de Artă Teatrală A. Lunacearski din Moscova (GITIS), facultatea – actor de teatru şi cinema, în clasa profesoarei Olga Pîjova (1969). În perioada 1978-1980 a făcut cursuri speciale de pictor-scenograf la Teatrul Mossoviet din Moscova, în clasa profesorului Stenberg. După absolvirea Institutului de Artă, tânărul actor lucrează la Teatrul Academic A. S. Puşkin din Chişinău.

Pictor-scenograf. De pictură şi scenografie s-a ocupat încă în anii de studenţie, sub îndrumarea cunoscutului pictor-scenograf moscovit Vinogradov. Îndrăgind mult pictura, se angajează în calitate de pictor-scenograf la Teatrul Luceafărul (1971-1974), unde a semnat decorul pentru o serie de spectacole printre care Păsările tinereţii noastre de I. Druţă şi Fratele Alioşa după romanul ”Fraţii Karamazov” de Dostoievski etc. În calitatea sa de pictor-scenograf a fost distins cu premii ale Ministerului Culturii, precum şi cu Premiul de Stat al Republicii Moldova (1991).

Scenografie. Din anul 1974 lucrează scenograf-şef la Teatrul ”V. Alecsandri” din or. Bălţi, montând aici Astă vară la Ciulimsk de A. Vampilov, Oameni energici de V. Şukşin, Al nouălea cucernic de E. Turandot, Frunza de pe urmă de A. Cibotaru, Despot-Vodă de V. Alecsandri, Oltea de A. Strâmbeanu. În perioada 1978-1980, pe când îşi făcea cursurile la Moscova, este invitat la teatrul ”Andrejs Upits” din or. Riga, pentru a face scenografia la spectacolele Horia şi Doina de I. Druţă. Pe parcursul anilor 1980-1981 este scenograf-şef la Teatrul Academic din Chişinău, creând remarcabilele decoruri la spectacolele Pomul vieţii şi Tata de D. Matcovschi. Din 1981 a activat în calitate de scenograf-şef la Teatrul „V. Alecsandri„ din or. Bălţi. Pe parcursul anilor îmbină în cel mai armonios mod munca de scenograf cu cea de regizor, lansând spectacole din dramaturgia națională.

Cinematografie. Ion Puiu colaborează în calitate de pictor la filmele Luceafărul de Emil Loteanu, Meşterul Manole, Râs şi plâns de Ion Popescu, Miorița de Victor Bucătaru.

Dramaturgie. Stăpâneşte în egală măsură atât arta penelului şi a pensulei, cât şi cea a cuvântului artistic. În acest domeniu a debutat ca dramaturg cu adaptarea scenică în 1978 a piesei Harap Alb, după povestea omonimă a lui I. Creangă, montată iniţial la Teatrul ”Licurici”. La Teatrul ”V. Alecsandri” din or. Bălţi au văzut lumina rampei piesele originale ale lui Ion Puiu Odochia (1980), Osânda (1985) şi Metamorfoza (1993). Piesa Molda, scrisă în anul 1987, este montată la Teatrul ”Luceafărul” în 1988, iar în 1989 – la Teatrul Dramatic din or. Rustavi (Georgia).

Poet. Publică versuri în ”România literară” și ”Luceafărul”, în 1997 editează culegerea de versuri Doriac.

Arta scenografică a lui Ion Puiu cuprinde scenografia a peste 100 de spectacole, montate pe scenele teatrelor din Moldova, Rusia, Ţările Baltice, România, Georgia, unele din ele ar mai fi și Ipolit de Euripide, Omul din Valencia de C. Condrea, Nunta de B. Brecht, Sub castanii din Praga de K. Simonov, Canibala de I. Radoev, Corb la corb de A. Ostrovski, Omul din baie de E. Ionesco, Pragul de A. Dudarev, Sfânta sfintelor de I. Druţă, Păcală şi Tândală, Prostia omenească de I. Creangă ş. a.

Pictură. Şi-a expus lucrările la Chişinău, Bucureşti, Moscova, Riga, Tbilisi. În anul 2000, la Teatrul de păpuşi Licurici, a avut loc o expoziţie jubiliară, care a întrunit peste 100 de creaţii, remarcabile fiind: Hyperion, Amfora, Clovnul timpului, Bălăuţa, care ne duc cu gândul la suprarealism. Picturile sale conţin o încărcătură impresionantă de simboluri şi metafore.

Autonomie. Pregătirea profesională solidă i-a suplimentat talentul artistic. Perioada de activitate a durat pe parcursul a cinci decenii, perioadă în care a reușit să se manifeste ca un artist renascentin în perioada de stagnare și oboseală a căutărilor, prin răbufnirile sale ”disidente”, ce conțineau spectrul exprimării și expresivității inovatoare. A fost un jurat al spațiuluji scenic, în spectacolele sale scenografia ajunge, în sfârșit, personaj central. Or aceasta, conform DEX-ului înseamnă arta de a executa decoruri, costume etc. pentru un spectacol, arta de a picta și de a așeza decorurile în teatru, arta de a crea ambianța plastică (decoruri, recuzită, iluminat) în teatru, cinematografie, arta de a executa decoruri scenice, tehnică de organizare a spațiului scenei pentru prezentarea spectacolelor. În detrimentul clișeelor și a dogmelor care prevalau pe scena contemporană lui, Ion Puiu a compus spațiul gol prin aventuri plastice fanteziste, a extins limita de sensuri și simboluri, a generalizat conținutul și forma. Este pe drept numit de critici ”creator de simboluri”. El a încetat să mai fie ”făcător de decoruri”. A creat o scenografie a lui, înțesată de poezie, care răspundea solicitărilor regizorilor de pretutindeni – Andrei Băleanu, Veniamin Apostol, Ion Sandri Șcurea, Vitalie Rusu, Anatol Pânzaru, Ion Bordeianu, Titus Jucov, Ion Ciubotaru, Sandu Grecu ș.a.

Este membru a trei uniuni de creaţie: Uniunea Teatrală, Uniunea Scriitorilor şi Uniunea Artiştilor Plastici, eminent al Culturii, Maestru în Artă, deţinător al Medaliei Eminescu (2000).

Surse:

1Cemortan L. Prietenul nostru teatrul. – Chişinău, 1983. – P. 92. 118.  2. Cherdivarenco, S. Театрально-декорационное искусство Молдааии. – Chişinău, 1984. – P. 103.  3. Cimpoi, M. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Chişinău, 1997. – P. 266.  4. Proca I.  Poiana cu heruvimi. – Ch., 2007- – P.48, 119.  5. Proca, P. Notițe pe nojițe. –Ch., 2007. – P. 7-10.  6. Proca, P. Portrete cu jobelenu-n jos. – Ch.,2004. P.– 60-62.  7. Puiu, I. Doriac: Balade, poezii, desene. – Ch., 1997. – 103 p.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s