Ziua Mondială a Teatrului


ziua-mondiala-teatrului-rev-teatrala-radio27 martie este sărbătorită

Ziua Mondială a Teatrului

JOS CORTINA

Nu-i gata! Jos cortina!

Lăsați-o ridicată!

Este foarte greu s-acoperi ce-ai dezvelit odată…

Frumoase cuconițe și domnilor… vă rog

Să suportați, din treacăt, un inocent prolog…

De obicei, prologul e spus de-un domn în frac.

Ce-aţi zice de l-ar spune, incidental, un drac?

Un drac adus pe lume de spiritul feeric

Al fanteziei, care sondează-n întuneric

Să scoată la lumină imagini din Infern, —

Un drac urît dar tînăr şi, mai ales, modern?

Asemeni lui Mefisto, cu Belzebut identic,

Deşi apar pe scenă, sunt foarte autentic.

E drept că nu am coarne vizibile-ndeajuns:

La fel cu dumneavoastră le port şi eu pe-ascuns.

Dar nu vedeţi văpaia ce-n juru-mi se revarsă

Şi nu simţiţi prin aer miros de piatră arsă, —

Magnetica prezenţă a marelui damnat?

Să nu vă pară glumă: sunt drac adevărat.

De la-nceputul lumii dizgraţiat pe veci,

Trăind doar printre bufniţi şi printre lilieci,

Am născocit pe vremuri o mie de tertipuri

Ca să apar în lume subt diferite chipuri:

Când şarpe, cînd femeie, cînd pasăre, cînd ţap

Cu barbă de călugăr şi piele de harap…

Dînd răului ispită, păcatului savoare,

Inteligenţei aripi şi visului splendoare,

Am învăţat pe oameni cum să trăiască bine,

Am zis: “Lăsaţi să vie femeile la mine”,

Am instigat savanţii să caute-adevărul

Şi-am îndemnat pe Eva să savureze mărul.

De-atunci există-n lume atîtea lucruri bune:

Violuri, adultere, bătăi, înşelăciune,

Otrava, dinamita, revolverul şi tunul —

De-atunci există-n lume alcoolul şi tutunul.

Păcatele-n tot locul şi-au înmultit răsadul.

Cei mici — mă trag de coadă; cei mari — umplură iadul.

Din adevăr savanţii au făurit minciuna,

Escrocii sunt mai siguri decît întotdeauna,

Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă

Din merele oprite să facă marmeladă!

De-atunci subt mască nouă prin viaţă mă strecor.

Pe scena mare-a lumii sunt cel mai bun actor.

Şi joc în mii de piese, de cum s-aprinde lampa.

În lunga-mi carieră eu m-am deprins cu rampa –

Cunosc atîtea trucuri şi trag atîtea sfori!

Am apărut şi-n teatru de nu ştiu cîte ori.

În Faust, bunăoară, am obţinut succese

Cu mult mai preţioase decît în alte piese.

În Lermontov, îmi place un rol de bariton.

Joc comedie bufă şi-adesea — de salon.

Şi-am fost şi-n teatrul vostru, cu ferii nefaste,

Banalizat pe vremuri în şase acte proaste

În care este vorba, ici-colo, de-un cocoş…

Dar mai cu osebire eu nu-mi găsesc reproş

Cînd joc în redingotă, pe-o scenă fără trapă,

În piesa unui ungur… al cărui nume-mi scapă.

Da, între drac şi teatru sunt legături subtile

Ce nu datează numai de trei sau patru zile.

Căci el îmi dă costume, eu la nevoie — joc.

Ne-mprumutăm în taină un sprijin reciproc.

Terenul îmi convine: fac intrigi în culise,

Mă furişez prin toate cabinele deschise,

Cobor apoi în sală, şi-n lungile antracte

Joc farse inocenței cu penele intacte.

Apar la stal în negru, la lojă-n travesti.

Cucoanele adesea mă binoclează şi

Bărbații-mi fac cu ochiul… Uşor, uşor străbate

Prin atmosfera caldă un vis de voluptate…

Şi fi’ndcă pentru mine momentul e propice

Să joc în adultere pe-al treilea complice,

Bătrînii şi geloşii mi-aruncă anatema…

De-aceea sper că dracul va deveni emblema

Acestui nou spectacol la care, nechemat,

Am apărut pe scenă — dar nu m-am deghizat.

Deci, onorate public, să faci pe dracu-n patru,

Să-mi spui acum şi mie: de ce-ai venit la teatru?

E drept că toată ziva te-nvîrți ca un şurub,

Şi poate că-i mai bine aici, decît la club…

Avem şi noi la teatru farsori ce joacă drame,

Şi-n fiecare lojă cîte-un brelan de dame;

E plin de fanți parterul şi, după cum vedeți,

Avem la galerie exolfe şi valeți;

Balcoanele sunt pline de cărti amestecate;

Avem în fundul sălii o-ntreagă facultate

De inimi mititele ca nişte aşi de cupă;

Am instalat afară un casier la crupă —

Şi-avem şi noi un chibiț ce nu cunoaşte jocul:

Acela e pompierul, menit să stingă focul.

La noi e mult mai bine decît Ia masa verde.

Aici un om de treabă cel mult îşi poate pierde

Bastonul sau galoşii, umbrela sau nevasta —

Dar cîți, la urma-urmei, n-o pierd şi fără asta!

Pornisem a vă spune doar cîteva cuvinte…

Fiindcă, cu vreo lună sau două mai-nainte,

Moralitatea-n artă a fost, pe neaşteptate,

O chestiune gravă de actualitate;

Fiindcă-n țara noastră (eminamente castă)

Nici un bărbat pe stradă nu scapă-o vorbă proastă,

Şi orice Galatee, cînd are-o aventură,

Se culcă şi se scoală tot cu morala-n gură, —

Mă simt în seara asta dator să vă previu

Cît este încă vreme (deşi e cam tîrziu,

Şi, poate, multă lume a adormit în sală) —

Că piesa ce se joacă e-o piesă imorală

Cum? Nu se scoală nimeni să plece?… Curios!

Vă jur că teatrul nostru e-un teatru serios,

Că piesa de-astă-seară, cu scene palpitante,

În care este vorba de patru-cinci amante

Şi de-un amant de pică, Amantul anonim,

E-o piesă serioasă… Dar ce să mai vorbim!

De-aş întreba pe cea mai sensibilă cucoană:

Vrei artă cu morală sau artă cu… havană?

În gînd ea mi-ar răspunde: “Vreau artă cu trabuc!”

Deci piesa de-astă-seară e-o piesă cu bucluc,

Dar cum nu pleacă nimeni şi toată lumea tace,

Înseamnă că Amantul, aşa cum e, vă place.

Da, ştim şi noi că teatrul ar trebui să fie

0 şcoală de moravuri şi-un leac de insomnie,

Un sfînt lăcaş în care un spectator novice,

Cînd intră să se dreagă, nu riscă să se strice.

Mai mult decît atîta: un teatru-adevărat

Ar trebui să dreagă ce e deja stricat,

Să fie-un fel de templu miraculos în care,

Când intră o femeie, să plece fată mare!

Dar ce să facem dacă un teatru ideal,

Oricît ar fi de pudic şi de… National,

Nu poate cu de-a sila s-adune lumea-n sală

Şi după ce-i ia banii, să facă şi morală.

Căci nici un om cuminte, stăpîn pe punga lui,

Cînd are gust de pere nu cumpără gutui, —

Iar teatrul, din păcate, în lumea lui albastră,

Fiind în legătură cu punga dumneavoastră,

Cum vreți să țină seamă de prunci sau de şcolari,

Când trebuie să fie pe placul celor mari?

Ş-apoi… vă rog să-mi spuneti, cu gîndul în trecut:

Câți dintre dumneavoastră (pe vremuri, la-nceput)

Au învățat la teatru deprinderile rele, —

Să bea şi să fumeze, să facă toate cele?…

Cînd un grăunte tînăr de grîu sau de neghină

Înfige-n huma tare un vîrf de rădăcină,

Crezi c-a avut nevoie de dascăl, de dădacă,

Ori a venit la teatru să-nvețe cum să facă?

S-a supărat Morala şi s-a scandalizat

Cînd a văzut pe scenă un pat, un simplu pat…

Dar, Dumnezeu ne ierte, pe alții şi pe mine,

Noi n-am ştiut că patul e-un lucru de ruşine!

Ce, credeți că şcolarul, oricît de guguman,

N-a mai văzut pe-acasă un pat ori un divan

Sau vreo canapeluță nevinovată care

Evocă cine ştie ce întrebuințare?

Iar dacă patul însuşi evocă un mister,

Atunci… atîtea mese de pe la minister,

Rămase de pe vremuri, n-ar fi şi ele oare

Cînd le-am aduce-n teatru — demoralizatoare?

Doar ştie toată lumea că un bărbat de stat

Se culcă şi pe masă, cînd nu există pat…

Cînd vine-o postulantă frumoasă de la țară,

Întreb pe Moralescu: o laşi s-aştepte afară,

Ori o pofteşti, săraca, să stea pe canapea?

Şi nu stai cîteodată alăturea de ea,

Ba chiar şi mai aproape?…

Atunci, nici canapeaua

Să n-o aduci pe scenă, că ți-ai găsit beleaua!

În teatrul nostru liber, e liber fiecare

Să intre, cînd arată biletul de intrare,

Dar dacă nuditatea ideilor nu-i place

E liber să se ducă şi să ne lase-n pace.

Pe cîte alte nuduri ce cad orizontal,

Ipocrizia pune perdele de cristal!

Chiar tu, frumoasă doamnă, cu zîmbetul frivol,

Tu ziua eşti un înger, dar noaptea… dracu gol!

Nu căutaţi în teatru virtuţi familiare,

Nu puneţi artei zgardă şi visului hotare,

Lăsaţi să zboare-n voie uşoara Poezie, —

Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie!

Căci e o profanare şi o enormitate

S-arunci un văl impudic pe biata nuditate,

Să-mbraci în cămăşuță un înger de Murillo

Şi-n rochie decentă pe Venera din Milo.

Cine-i acolo? Intră!

Cu cine-avem onoarea?

Noi suntem regizorul…

și ne-am pierdut răbdarea,

De când afară noaptea în falduri moi s-așterne

Iar tu îndrugi pe scenă atîtea baliverne

De-aceea, înainte de cele trei semnale,

Rugămu-ne fierbinte întunecimii-tale

Să termine povestea cu morţii şi cu viii

Şi să se ducă unde… (reverenţă) şi-a înţărcat copiii…

E zece fără zece!

E nouă jumătate.

Ascultă! în depărtare un orologiu bate…

Vrei să rămîi tu singur aici, ca o momîie?

Ori poate vrei s-aprindem o boabă de tămîie?

Nu te-am adus pe scenă să spui Mahabharata.

Decorurile-aşteaptă, actorii toţi sunt gata,

Actriţele, nervoase, şi-au părăsit cabina.

E timp să se ridice difinitiv cortina,

C-a stat destul lăsată ca o perdea… E ora

Cînd nerăbdarea creşte în pieptul tuturora:

Balcoanele fac zgomot — se alarmează stalul

Și lojile s-agită…

Ai auzit? Semnalul!

Piei, drace!

Imposibil!

Piei, drace!

Nu-s grăbit…

Piei, drace, că s-aprinde lumina

În sfîrșit!

Autor, George Topîrceanu

theatre

Ziua-Mondiala-a-Teatrului

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s