Lacrima mea de dor: în memoriam Grigore Vieru


DSC04783Dacă ar fi necesar, cumva, să măsurăm operaDSC04785 poetică a lui Grigore Vieru, am măsura-o doar cu viaţa omului, de la copilăria timpurie şi până la adânca bătrâneţe. Aşa sunt şi poeziile Măriei Sale, dulci, de la sfioase frânturi de limbă şi până la cele mai necruţătoare rânduri, exprimate în metafore artistice cu sens profund. Pornind de la această idee studenţii şi elevii, prezenţi în sala de bibliotecă a Filialei de Arte „T. Arghezi” au realizat o serată tematică în baza versurilor poetului. Realizarea programului a pus într-o lumină nouă creaţia viereană. Dialogurile care s-au produs, pregătite cu multă grijă în baza amintirilor despre poet, în baza mesajelor spuse de el în timpul întâlnirilor sale cu cititorii, prietenii sau neprietenii, în baza poeziilor sale extraordinare, sufletiste, întipărite în memoria noastră pentru totdeauna, au fost destul de reuşite. Astfel, prin recitaluri muzical-poetice, prin proverbe şi mesaje, comentarii, păreri şi opţiuni s-au accentuat mai multe teme din creaţia poetului, printre care familia şi casa părintească, dragostea faţă de mamă şi în general faţă de femeie, despre voinţă, demnitate şi patriotism, despre lupta pentru apărarea fiinţei naţionale şi pentru afirmarea conştiinţei naţionale, despre viitorul planetei etc. Toate aceste idei mari poetul le-a exprimat prin versuri simple şi pe înţelesul tuturor

  • sunt iarbă, mai mult nu pot fi;
  • mai sunt pe ape lotuşi!;
  • casa părintească nu se vinde;
  • m-am amestecat…;
  • în drum spre fericire;
  • suntem un proverb: apele mari le îngit pe cele mici;
  • capul tăiat sabia nu-l taie;
  • armele, care acoperă globul…

Protagoniştii acţiunii au fost studenţii de la AMTAP şi elevii de la Colegiul de Construcţii, care au dat dovadă de multă ingeniozitate şi de talent în interpretarea pieselor la diferite instrumente muzicale. În contexte diverse pentru ei s-au făcut prezentări de cărţi din domeniul muzicii şi au fost invitaţi la lectura eficientă, doar literatura, după cum făcea aluzie Grigore Vieru, este pâinea zilnică a unui neam. De asemenea, tinerii au fost invitaţi la o mai activă participare civică în scopul depistării punctelor slabe din societatea noastră, or aceasta presupune noi posibilităţi de afirmare prin realizarea proiectelor de sorginte socială.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s