In memoriam: Mihai Beţianu, pictor şi poet


images   Un eveniment interesant de comemorare a avut loc la biblioteca „T. Arghezi”. Numele omului de artă Mihai Beţianu, mai puţin cunoscut publicului nostru, a fost scos din trista sa uitare. Pentru aproape toţi invitaţii s-a primit un moment de surprindere la anunţarea acestui eveniment. Au venit să-i cinstească memoria rudele şi oamenii care l-au cunoscut. Printre ei s-au afat scriitorii Andrei Burac, Victor Prohin, Ion Gorgan şi Zinaida Cenuşă, epigramistul Efim Tarlapan şi publicistul Andrei Viziru, regizorul Silvian Fusu şi actorul Sandu-Aristin Cupcea, rudele Valentina şi Constantin Bulimaga, doritori să-şi mărturisească amintirile şi să-şi spună părerile despre Mihai Beţianu, care în 2014 ar fi împlinit 80 de ani. A fost un om cu o fire zbuciumată şi controversată, consacrându-şi întreaga sa viaţă  creaţiei. Destinul său, parcă vitreg, şi-a pus amprenta pe tot ce a lăsat dovadă, că a fost un împătimit al frumosului, în numele căruia şi-a consacrat viaţa până la jertfire, acest frumos fiind-u-i pictura şi poezia. În timpul vieţii omul de artă, înzestrat cu asemenea talente este parcă servitorul acestui har, căci se află mereu în căutare, nemaigândindu-se la cum vor derula lucrurile după el. Însă pentru M. Beţianu, care nici odată nu şi-a trădat idealul şi dorul de Patrie, dar care a avut parte de multă înstrăinare de la tot ce-i este dat unui om în viaţă, cunoscând strămutările şi deportările, pribegiile şi „revenirea la Itaca”, ca apoi să fie iar plecat într-o lume străină lui, conta foarte mult părerile moldovenilor despre el şi creaţia sa. Acest subiect a fost firul discuţiei început de Andrei Burac. Grija rudelor, a oamenilor care l-au cunoscut pe M. Beţianu, amintirea despre el înduioşază mult inima şi în cadrul acestei acţiuni, simple la vedere, se încearcă a se forma o opinie despre munca unui om cu o vastă muncă de creaţie. Este un moment important ce face parte din categoria valorică a unui destin omenesc şi în acest caz sunt binevenite argumentele, expuse la moment în mod surpinzător în afirmările lui Efim Tarlapan. Ironia sorţii a făcut ca în 1987, (în perioada sovietică oamenii de cultură de la noi se vedeau nevoiţi să plece în căutare de lucru la Moskova) în cadrul unor manifestaţii culturale cu derulare în oraşul rusesc, epigramistul E. Tarlapan să-l întâlnească pe M. Beţianu, solicitându-i pe această cale şi un interviu, publicat ulterior în 1991 în cartea sa „De ce va-ţi dus de-acasă?..” Interviul reprezintă propriu-zis viaţa şi credo-ul artistic al maestrului, expus de însă-şi el, M. Beţianu. „Eu sînt ca fîntinarul. Sap incontinuu. În piatră îndărătnică. Sap pînă cînd ajung la pragul deznădejdii. Şi deodată mai dau încă de o vînă a izvorului, încă de un orizont al adîncului”.

Scriitorul Victor Prohin a făcut cunoştinţă cu personalitatea lui M. Beţianu prin intermediul ziarului „Дружба народов”, unde era publicat eseul lui Vasile Vasilache despre pictorul Beţianu. Apoi Prohin a avut şi o discuţie în direct, în care pictorul mărturiseşte că în viaţă a lucrat la diferite lucrări pentru a-şi întreţine existenţa, familia, dar mai cu seamă a practicat lemnăria. Mai apoi, în 2010, la Moskova a apărut şi prima lui carte în versuri, scrisă în limba rusă „Сонеты. Эллегии” (datorită străduinţelor nepoatei Valentina Bulimaga, doctor în biologie). Versurile sunt sonete, printre poeziile lirice se regăsesc şi unele consacrate Moldovei, locului de baştină. Ecoul întârziat al cunoştinţelor despre arta practicată de M. Beţianu scriitorul Victor Prohin îl asemuie cu creaţia altor personalităţi importante din pictură, care au devenit recunoscuţi mult mai tîrziu, numele lor figurând apoi în enciclopedii şi dicţionare. O creaţie impunătoare de peste 300 de pânze pictate, peste 900 de sonete este un argument solid, pentru ca numele lui M. Beţianu să figureze în cărţile de referinşă, să fie studiat în şcolile noastre, lucrările să-i fie admirate prin localurile culturale.

Mult mai aproape faţă de M. Beţianu a fost regizorul Silvian Fusu, care a relatat date importante din specificul creaţiei acestui om interesant. Ce nu a realizat în pictură, maestru realiza în sonet, pe care-l combina în mai multe feluri, trecând de la forma clasică italiană la cea englezescă, shakespereană, schimbându-i forma (nu s-a temut) în 5 ipostaze în căutarea detaliilor, străduindu-se să găsească chintesenţa lucrurilor în modul său de exprimare – pictură sau vers scris. Despre cartea lui M. Beţianu a vorbit şi dna V. Bulimaga, care s-a preocupat de multiplicarea ei, dăruind cu această ocazie cîte un volum celor prezenţi. Referitor la pînzele pictate de unchiul său domnia sa a spus cu mare regret, că nu se cunoaşte locul aflării lor, şi de aceea este important să fie găsite.

Beţianu, deşi a dorit mult, n-a mai reuşit să devină membru al UAP din Moldova. De pictura lui „zgomotoasă”, care era vizitată necontenit de doritori nu se avea nevoie, fiind mai ales atenţionat de către conducerea organizaţiei, servitori docili ai sistemului totalitarist. Picturile sale au fost admirate de mari personalităţi ca Mihai Grecu, Igor Vieru, Emil Loteanu, Glebus Sainciuc ş. a., portretele cărora le pictase, formând astfel o galerie întreagă de portrete ale contemporanilor săi celebri nu numai din Moldova, dar şi din Rusia. Este de datoria noastră să plasăm numele de demnitate a maestrului la locul de onoare în patrimoniul cultural al ţării.

10641052_815034885202979_2970354249797092118_n 10659244_815035098536291_5799865829041697119_n 10687105_815035001869634_8652741677838333406_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s