Filmul documentar “Staroverii”, regia Dumitru Grosei


Laboratorul ALTERNATIV CINEMA

1În premiera pentru Republica Moldova, în sala de conferinţe a BNRM, a avut loc  proiecţia filmului documentar STAROVERII în regia basarabeanului Dumitru Grosei, Filmul a fost realizat în anul 2002, produs de MDV Film, cu sprijinul CNC România. Subiectul filmului dezvoltă tema omului si atitudinii sale in fata mortii. Autorul aduce in atentia publicului o lume aproape exotica, cu obiceiuri si atitudini specifice vieţii şi morţii. Este vorba de o comunitate cu o istorie zbuciumata si interesanta, depozitară a unor valori traditionale ale Rusiei vechi despre care, in prezent, se poate afla doar din carti.” – Axinia Crasovschi, – 2002.  Filmul înearcă să redea aerul patriarhal ai Rusiei medievale, din care provin acești oameni.  La vremea când a fost lansat filmul, s-a bucurat de un succes enorm. A fost apreciat de critică, despre el s-a scris in ziare si reviste de cultura serioase precum DILEMA, sau LUCEAFARUL (revista Uniunii Scriitorilor), i-au fost dedicate emisiuni radio si tv (Radio Romania Cultural, TVR Cultural si TVR2), a fost inclus în lista pentru participare la festivaluri internaţionale de film, i s-a acordat si Diploma de Onoare a UCIN în 2002.

După vizionarea filmului a urmat un discurs critic asupra filmului. Activitatea de creaţie a cineastului Dumitru Grosei este mai puţin cunoscută la noi, deoarece a evoluat în afara graniţelor Republicii Moldova.

Dumitru Grosei s-a născut la 8 noiembrie 1969, în com. Marinici, din R. Moldova. Este autorul filmelor: Cronica unei morți anunțate, documentar, VHS, 7 min. color; Scrupule nocturne, ficțiune, VHS, 18 min. color; Loc rezervat, documentar, 10 min. 16mm alb-negru; Kleine Nachtgeshichte, ficțiune, 13 min. 35mm alb-negru; The Masks of Kansas, ficțiune, 10 min. 35mm color; Voila, ficțiune, 13 min. 35mm color; Apartamentul 99, ficțiune, 7 min. 35mm color; Colonisation, ficțiune, 6 min. 35mm alb negru; Oameni pe străzi, documentar 40 min. DV color; Staroverii, documentar 52 min. 35 mm color.

Din istoria Staroverilor : Staroverii – termenul, tradus din limba rusă înseamnă „de credinţă veche”. Povestea ruşilor de rit vechi a început în sec. XVII, când Patriarhul Bisericii Ruse, sprijinit de țar, a impus reforme religioase în Rusia. Cei care n-au vrut să se supună, au fost persecutaţi cu brutalitate şi nevoiţi să caute adăpost în Siberia sau în ţări îndepărtate. Mulţi s-au refugiat în Europa, iar alţii au ajuns până în China, Japonia, America sau Australia. Comunitatea ruşilor de rit vechi stabiliţi în România, este una dintre cele mai numeroase. Filmul este dedicat forţei extraordinare a acestei comunităţi, de a-şi păstra limba, obiceiurile şi religia, găsind în credinţa lor în Dumnezeu izvorul puterii de a rezista.

Surse : http://www.bnrm.md/news.php ; http://www.sibiul.ro/evenimente-sibiu-2007/staroverii-un-film-de-dumitru-grosei-romania.html ;

http://www.moldova.org/dumitru-grosei-in-primavara-asta-cred-ca-ma-voi-intoarce-in-franta-poate-la-cannes-interviu-240789-rom/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s