Superstiţii de Anul Nou (Sfântul Vasile)


Anul NouSuperstiţiile legate de Anul Nou au ajuns la noi încă din perioada precreştină. Ele sunt un argument întemeiat despre viaţa, modul de trai şi ocupaţiile străbunilor noştri. Aceste ecouri ale trecutului mai sînt astăzi reprezentative în teritoriile rurale, mai cu seamă în zonele de sud şi nord ale ţării noastre. Conştienţi de faptul că pierderea folclorului autentic este o pierdere a identităţii noastre, avem cu toţii responsabilitatea de a readuce la viaţă, a revoca în cadrul sărbătorilor, a activităţilor noastre de zi cu zi aceste pierle inestimabile.

În cartea sa „Obiceiuri populare de peste an” (dicţionar), autorul (etnolog) Ion Ghinoiu ne vorbeşte despre diversitatea obiceiurilor populare, precum zice o zicală populară „Câte bordeie, atâtea obicee” :

  • În ajunul Anului Nou gospodinele caselor puneau pe vatră cărbuni aprinşi, obligator de aceeaşi mărime şi din acelaşi lemn, fiecare din ei reprezentând cîte o cereală (erau însemnaţi). După cum şi cît a ars cărbunele, transformându-se în cenuşă, recolta cerealei respective va fi mai bună sau mai rea în anul următor şi, în funcţie de asta, ţăranii vor decide ce vor semăna mai mult.
  • Pluguşorul. Este cea mai cunoscută formă de colindă de Anul Nou, specific autohtonă, care nu există decât pe teritoriile fostei Dacii. Este o urare colectivă, „un descântec construit pe un rit de separaţiune şi de agregare, pentru expulzarea iernii şi rechemarea verii”. Pluguşorul autentic, tradiţional, spectaculos, are ca recuzită un plug adevărat tras de doi sau patru boi sau cai şi este executat de cete de flăcăi, adulţi şi bătrâni. Urarea declamată este acompaniată de zgomotul produs de diferite obiecte, menit să alunge duhurile malefice şi să purifice spaţiul: căldări sparte, puşcoaice, pârăitoare, clopote, tălăngi, buhaie, precum şi instrumente muzicale ca fluiere, vioară, acordeon, cobză, flaut. Alaiul este însoţit de o adevărată pantomimă, care ilustrează muncile agricole, sincronizate cu recitarea versurilor. În curtea gospodarului unde are loc această urătură, pe vremuri, se făcea o brazdă cu plugul, iar femeile presărau în ea grîu.
  • Jocurile cu măşti. Cele mai răspândit sunt măştile de animal, precum Capra, simbolul fertilităţii. Sunt prezente şi măştile de urşi, berbeci, păsări, care presupun, că jocul lor feresc casa de nenorociri. Dar sunt frecvente, mai ales în regiunile rurale, şi măştile de judecători, poliţişti, cârciumari, care evident, au scopul de demascare ale viciilor omeneşti, precum beţia, minciuna, corupţia, lenea, prostia, demagogia.
  • Jocul „Sorcova” este o tradiţie de origine slavă, de la etimologicul sorok, numărul corespunzător celor 40 de lovituri care se dau cu sorcova asupra celui caruia i se urează, în timpul recitării. Este un obicei după modelul colindelor, în care copiii, invocând divinitatea vegetaţiei (reprezentată de sorcovă) urează în dimineaţa zilei de Anul Nou belşug şi noroc celor pe care-i sorcovesc. Textul recitat este unul clasic, care n-a fost schimbat în decursul vremii. Sorcova poate fi alcătuită din rămurele de pomi fructiferi puse în apă la Sfântul Andrei, pentru a înmuguri la Anul Nou, sau din crengi strânse buchet, împodobite cu flori din hârtie sau lână colorată, tricolorul, busuioc. Sorcova este păstrată tot restul anului lângă icoană.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s