Realizări noi la filiala de Arte


Ziua animaţiei la Biblioteca de ArteDragi utilizatori, n-am comunicat de ceva timp din 2unele motive tehnice, însă vrem să vă spunem, că biblioteca continuă cu aceeaşi ardoare să realizeze activităţi conform evenimentelor importante, ce ţin de cultura socială a comunităţii în care trăim, să lanseze şi să prezinte cărţi pentru cititorii noştri, să-i întâlnească pe doritori cu noi persoane de valoare din mediul în care trăim. La sfîrşitul lunii octombrie (28), cînd comunitatea internaţională marchează Ziua Animaţiei biblioteca a organizat o întâlnire a copiilor cu profesorul universitar, doamna doctor Violeta Tipa, cercetător în domeniul filmului de animaţie din ţara noastră. Este un gen nou de activităţi organizate în cadrul Bibliotecii de Arte. Această acţiune a fost precedată de altele în anul 2012, atunci când au fost consemnaţi 60 de ani de activitate a studioului „Moldova Film”. Apoi a fost lansată cartea „Cultura audiovizuală. Provocări şi tendinţe”, un studiu monografic realizat în cadrul proiectului comun de cercetare între Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Fondul Umanitar din Federaţia Rusă Cultura audiovizuală şi rolul ei în formarea tinerei generaţii, autorul şi coordonatorul proiectului fiind Violeta Tipa. Lucrarea dată abordează în premieră  aspectele, ce ţin de orientarea publicului şi mai cu seamă a tinerei generaţii spre valorile adecvate morale şi spirituale şi nu spre nonvalori, spre poluarea cognitivă, spre asimilarea standartelor duble, eronate sau nedemne de comportare. Noi, bibliotecarii, am mers în licee, am apelat la pedagogi pentru a transmite cartea spre lectură şi a pune în discuţie problemele date împreună cu elevii şi părinţii. La iniţiativa d. V. Tipa, biblioteca a pregătit un proiect de colaborare în comun cu Liceul Teoretic român-spaniol „M.de Cervantes”  cu genericul „Filmul de animaţie: istorie, cultură, tradiţie”, care prevede o serie de activităţi (lunar) cu scopul de promovare a acestei culturi în rândurile micilor consumatori.

În Republica Moldova Filmul de Animaţie, deşi are unele impedimente în ce priveşte realizarea lui mai ales acum, totuşi, el are deja o istorie a sa, bazată pe tradiţiile noastre populare. Aceste filme sunt inspirate din creaţia literară a scriitorilor noştri, din creaţia populară – poveştile şi basmele noastre, preluându-se din ele personajele-chipuri a eroilor mitici autohtoni. S-au împlinit deja 45 de ani de la apariţia primului film animat cu păpuşi din Republica Moldova „Capra cu trei iezi”, apoi a urmat „Punguţa cu doi bani”. După scrierile lui Spiridon Vangheli s-au realizat 8 filme de animaţie. În continuare dragi utilizatori ai blogului nostru vă propunem  un studiul de cercetare,  semnat de V. Tipa, în care vă veţi întâlni cu un bogat material factologic şi nume importante ale specialiştilor, ce abordează acest domeniu la noi în ţară.

FILMUL DE ANIMAŢIE

dr. Violeta TIPA

O filă aparte în activitatea studioului Moldova-Film ţine de filmul de animaţie. În scurta sa perioadă de existenţă, cineaştii au reuşit să producă filme diverse ca tematică şi ca formule stilistice.

Calea spre universul filmului de animaţie moldovenesc o deschide Anton Mater, pictor-scenograf, punând prima piatră la temelia genului cu filmele de păpuşi Capra cu trei iezi (1968) şi Punguţa cu doi bani (1969) ambele după poveştile lui Ion Creangă. Dar această direcţie din motive tehnice nu va prinde viaţă la noi în republică. Cu mult mai ferm pe acest făgaş va păşi Constantin Bălan, absolvent al VGIK-ului, căruia după un an i s-a alăturat şi Leonid Domnin. Ambii vor purcede la realizarea filmelor sale în tehnica marionetei plate, demonstrând profesionalism în domeniu. Constantin Bălan va fi pe tot parcursul activităţii sale cel mai devotat cineast nu numai filmului de animaţie, dar şi spiritului naţional. Cu filmul său de debut Guguţă (1970, scenariu A. Tuganov) după povestioarele lui Spiridon Vangheli, regizorul iniţiază viitorul serial cu un erou constant. Este primul personaj al unicului serial din animaţia autohtonă, fapt semnificativ şi din motivul că Guguţă, luat din literatura noastră contemporană, este eroul care a copilărit alături de generaţii de copii, inspirându-le gânduri frumoase, fapte bune şi acel altruism care azi atât de mult lipseşte şi pe ecran, şi în viaţă. Următoarele pelicule, axate pe isprăvile lui Guguţă şi dictate de sentimentul de dragoste faţă de oameni – de la scrierea răvaşelor din numele celor dragi (Guguţă poştaş, 1976), răzbunarea pe frizerul satului (Guguţă – frizer, 1980) până la micile bucurii oferite sătenilor, când Guguţă le dăruieşte ghiocei (Darul lui Guguţă, 1979), iar toamna îi invită la şcoala sa (Banca lui Guguţă, 1975) – vor fi elaborate în colaborare cu S. Vangheli, care se va lansa în calitate de scenarist. În ciclul despre Guguţă pulsează şi specificul satului moldovenesc cu varietatea sa de aspecte tradiţionale de la peisajul pitoresc sau elementele portului naţional al eroilor până la prezentarea obiceiurilor, cum ar fi sărbătoarea satului în Guguţă-poştaş, ritualul colindelor în ajun de An Nou în Noaptea de Revelion (1983) etc. Anume toate acestea dau operei lui C. Bălan o imagine deosebită prin care regizorul se impune ca un maestru al animaţiei autohtone, prin excelenţă naţional. Dimensiunea naţională îşi găseşte continuare şi în filmele sale poetice inspirate din universul mitofolcloric şi cel al legendelor, precum Ruxsanda (1987) şi Ploaia (1989).

Mai târziu la studioul „Moldova film” se încadrează o pleiadă de pictori talentaţi, absolvenţi ai facultăţii de scenografie (secţia film de animaţie) a Institutului Unional de Cinematografie (ВГИК) printre care Natalia Bodiul (1972), Ana Tomband (1976), Natalia Sidorenco (1980), Liubovi Apraksina (1981), Valeriu Curtu (1982) ş. a. Majoritatea vor tenta să experimenteze în domeniul filmului de animaţie, îmbogăţind ecranul autohton nu numai cu o diversitate tematică, dar şi cu tehnici noi, soluţii plastice originale, metode artistice de exprimare a mesajului filmic.

Evoluţia filmului de animaţie în scurt timp va înscrie şi unele inovaţii. Astfel, animaţia iese din haina puerilă a filmelor destinate în mod expres copiilor orientându-se la problemele majore ale societăţii. Cineaştii se interesează de subiecte contemporane, evidenţiind problemele arzătoare ale timpului. Căutările în domeniu nu se opresc numai la noi teme, dar se extind şi în valorificarea diverselor tehnici de realizare, a mijloacelor de expresie. Mesajul vine spre spectator într-o nouă formulă stilistică – cea a metaforei şi a simbolului.

Dar ieşirea filmului de animaţie autohton din anonimat s-a produs odată cu apariţia alături de linia desenului animat realist a filmelor abstracte. Această direcţie nouă în filmul de animaţie autohton îl iniţiază Natalia Bodiul prin trilogia sa filosofică Melodia (1973), Scara (1974) şi Elegia (1975). Inspirată din tehnica maestrului canadian Norman McLaren, cea a desenului pe peliculă, regizoarea propune noi soluţii artistice pentru a reda un mesaj complex. Animatoarea ajunge la o formulă proprie în realizarea filmelor sale: aduce la un numitor comun două straturi suprapuse – cel al desenului pe peliculă şi cel al desenului animat tradiţional. Creaţia sa se îndreaptă în albia filmului filosofic, caracteristic unui bogat conţinut asociativ, prin imagini alegorice, cu metafore şi simboluri.

Continuatori ai acestei tehnici au fost A. Gladâşev şi N. Aslanova cu filmele Bătrânul şi Motanul (1977) şi Lumea răsturnată (1988), primul vehiculează aspectele standardizării şi uniformizării vieţii, iar în ultimul se propulsează ideea de salvare a lumii prin artă şi cultură.

Un capitol aparte în animaţia autohtonă îl constituie filmele–poveste. Operele literare şi poveştile populare sunt mereu în vizorul animatorilor. Aici trebuie nominalizată şi inspirata interpretare a poveştii lui Aureliu Busuioc Cizmele cocostârcului (1984, regie N. Sidorenco), ecranizarea poemului „Andrieş” de Emilian Bucov – Andrieş (1981) şi Doua izvoare (1983) ambele în regia L. Apraksina. Bogăţia folclorului nostru a stat la baza peliculelor Magul cel bun (1983, regie L. Gorohov şi I. Caţap), Oala cea pizmaşă (1983, regie A. Tomband), Mariţa (1972), Povestea unui vânător (1976), Cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul (1986) ultimele în regia lui L. Domnin ş. a.

L. Domnin preia linia desenului animat clasic, inclusiv, şi stilul „a la Disney” pe care-l utilizează la realizarea filmului Pescari învăţaţi (1978). Tot aici regizorul încearcă să introducă şi gagul – efect comic bazat pe surpriză, rezultat din imprevizibile răsturnări de situaţii.

Interesante din punct de vedere al stilului au fost experimentele tinerei regizoare L. Apraksina, care a înscris în palmaresul său o diversitate de stiluri şi genuri, începând cu Fratele Iepure, Fratele Vulpoi şi toţi ceilalţi (1979) în stil retro până la pelicule realizate în genul music-hall-ului Cuvântul calului (1980), Şcoala cu profil sau operă rock pentru părinţi (1984), ultima fiind o satiră la adresa modei, apărute recent, de a hotărî soarta copilului înainte de a se naşte.

In 1982 în animaţia autohtonă se lansează Bătrânul şi copacul, realizat de tandemul Leonid Gorohov şi Iurie Caţap, film care extinde hotarele genului de animaţie, îmbogăţindu-i paleta cu un nou stil, cel al filmului poetic: un fapt puţin nesemnificativ din viaţa unui bătrân este prezentat la nivel poetic.

Referindu-ne la varietatea de genuri şi stiluri, vom menţiona, că în aceşti ani a apărut şi filmul placat, spre exemplu, Cu picioare străine (1979) în regia A. Tomband.

În domeniul filmului de animaţie îşi încearcă puterile şi vestitul caricaturist şi grafician Alexei Grabco. În baza unor serii de desene satirice ce ironizau unele trăsături caracteristice pentru psihologia moldoveanului, publicate ani la rândul în revista satirică „Chipăruş”, au devenit subiectul filmului în desen animat Vecinii (1980), pe care-l semnează ca autor, regizor şi scenograf.

Din 1967 în Chişinău activează studioul de amatori pentru copii Floricica, condus de soţii Victoria şi Iosif Barbă. Studioul a fost mereu o şcoală de iniţiere pentru iubitorii de animaţie. Deşi filmele n-au depăşit nici linia simplistă a subiectului şi nici cea a personajelor, din 1978 cele mai reuşite filme ale studioului sunt proiectate pe marele ecran sub egida studioului Moldova-film, completând filmografia animaţiei naţionale cu peliculele Opriţi trenul (1983), Dacă generalii întregului glob (1985), Alo, Laplandia (1990), Călătorie în vara desenată (1990), Iepuraşul din ianuarie (1991), În numele frumosului (1995) şi multe altele. Filmele Floricicăi au sensibilizat nu numai publicul prin mesajul său naiv şi plin de bunătate, dar au cules aplauze şi premii la nenumărate Festivaluri cinematografice naţionale şi internaţionale.

La mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut la Studioul Moldova – film se cristalizase deja un colectiv profesionist în domeniul animaţiei. Câteva echipe formate din regizori, pictori, scenografi, pictori-animatori, realizau câte 4-5 filme anual. Devine cu mult mai sigură şi mişcarea animată, iar plasticitatea desenului, metamorfozele liniei, formei şi a culorii sunt valorificate la un alt nivel estetico-artistic. La fel, are loc şi un salt calitativ de la subiectul narativ-descriptiv la fabule cu un conţinut ideatic ancorat în realitatea cotidiană.

Anul 1985 devine un an de cotitură pentru animaţia autohtonă. Filmul Haiducul (1985, regie Iu. Caţap şi L. Gorohov), în care subiectul coboară la sorginte, la cultura naţională, îmbinând reuşit câteva plasturi – cel istoric, mito-folcloric şi simbolic – a cucerit Europa, învrednicindu-se la Festivalul de Filme de la Cannes (în 1986) de Marele Premiu.

În activitatea mai multor regizori se înregistrează un nou avânt. Animatorii se adresează mai îndrăzneţ la izvoarele folclorice, la mituri şi legendele, ce devin punct de pornire pentru majoritatea filmelor realizate în această perioadă, care se înscriu într-o arie poetico-filosofică. Unul dintre cei mai semnificativi regizori în acest context este C. Bălan, filmele căruia se axează pe legendele populare, dar şi pe un suport istoric concret (Rucsanda, 1987).

Animatorii devin într-un fel şi cronicari ai timpului, căci evenimentele social-politice i-a determinat la realizarea filmelor cu tentă politică destinate, în special, spectatorului matur: Sub semnul întrebării (1988, regie N. Sidorenco), Oaza (1990, regie T. Fincheli), Harta (1990, regie N. Sidorenco).

Vorbind despre tehnicile utilizate, alături de cartoanele decupate, ce au atins o tehnică destul de desăvârşită, o dezvoltare mai amplă capătă tehnica combinată: cea a marionetei în îmbinare cu cea a desenului animat. În acestă tehnică se afirmă regizorul Constantin Bălan, care în filmele sale din perioada sus amintită, în mod special, în Ramură de arţar aduce această tehnică la perfecţiune. Metodă reuşit utilizată şi în peliculele Rucsanda şi Ploaia.

În contextul inovaţiilor se cere menţionată şi tentativa de a introduce în animaţia naţională un nou material. Regizorul Valeriu Curtu îşi propune în pelicula Toate culorile (1989) de a modela din plastilină o poveste pentru cei mai mici spectatori.

Din filmul de animaţie din această perioadă dispare tradiţionalul happy-end-ul şi optimismul operelor anterioare. Multe filme sunt realizate pe o notă minoră şi cu un sfârşit destul de pesimist: Sub semnul întrebării (1988), Ploaia (1989), Oaza (1990), Furnicarul (1991).

O problemă majoră la care n-au rămas indiferenţi nici realizatorii filmelor de animaţie a fost problema ecologică, ce a inspirat o serie de filme. De la formele gen poveste ale filmelor Povestea de nea (1985, regie N. Sidorenco), Cele mai bune arme (1986, regie L. Apraksina), Povestea de la etajul 10 (1986, regie C. Bălan) la eseuri alegorice Apogonii (1988, regie L. Apraksina) şi Balaurul (1990, regie I. Pelin).

De la ecologia mediului, tematica filmelor de animaţie trece la ecologia sufletului, la purificarea lui. În acest context se înscriu peliculele Lumea răsturnată (1988, regie N. Aslanov şi A. Gladâşev) Sfânta Duminică (1989, regie V. Curtu) şi Balada (1991, regie L. Cobzac).

Un alt aspect deosebit de semnificativ abordat în filmele de animaţie în perioada anilor 1985-1991 ţine de lumea interioară a omului. Omul care se izolează de societate sau este impus s-o facă, încercând să evadeze în lumea visurilor sale, o lume construită în imaginaţiile lui şi în care îşi caută refugiu. E lumea valorilor spirituale ce se opun tendinţelor, prin excelenţă, materiale la care s-au blocat majoritatea indivizilor societăţii. Eroii filmelor încearcă să depăşească prin diverse metode tradiţionalismul cotidian, aspiraţiile cărora nu sunt acceptate de societate. Dar, spre regret, tendinţele şi încercările acestor eroii sunt sortite eşecului. Astfel, pentru eroul filmului Fumul (1988, regie Elena Jignea) visurile lui din copilărie s-au spulberat asemeni fumului; la fel şi eroii peliculelor Frânghia (1990, regie L. Apraksina după poemul lui Nicolae Esinencu Frânghia la cer) şi Furnicarul (1991, regie G. Robu), aceşti visători rămân doar cu visurile, realitatea este prea crudă şi nemiloasă ca să le iasă în cale cu plinul. Nu mai fericită este şi soarta eroului din filmul Ploaia, care pentru a supravieţui este nevoit să-şi părăsească ţara. În pelicula Ploaia (1990, regie C. Bălan după povestea omonimă a Leonidei Lari) inspirată şi ea din izvoarele folclorice, autorii plăzmuiesc prin prisma simbolurilor şi metaforelor o imagine a societăţii noastre contemporane. Ploaia a fost un film într-o oarecare măsură profetic. Dezvăluind drama supravieţuirii, el a prorocit destinul tragic al multor artişti naţionali, predeterminat de circumstanţele istorice, care i-au făcut să părăsească ţara în căutarea unui pământ al făgăduinţei, al înţelegerii şi al artei. Astfel, la începutul anilor ’90, când secţia Film de animaţie, de la studioul Moldova-film brusc încetează de a fi susţinută financiar, din Republică pleacă regizorii (Gorohov, Caţap, Curtu şi alţii).

În perioada aceasta dificilă, în pofida tuturor vicisitudinilor, au apărut filme destul de interesante şi ca mesaj artistic şi ca mesaj ideatic, realizate de tineri talentaţi printre care Laura Cobzac cu filmul Balada (1991) – un eseu filosofic dedicat drumului lung şi spinos de revenire în albia spiritualităţii creştine; Valeriu Curtu cu pelicula Sfânta Duminică (1989) – un film despre destinul culturii naţionale, eroul căruia se află în căutarea identităţii sale; Sergiu Plămădeală cu filmul său de autor Şi era bine (1990) despre veşnica temă a luptei între bine şi rău, inspirat din icoana Sf. Gheorghe omorând balaurul.

Tot în această perioadă debutează în calitate de regizori şi Tamara Fincheli cu Florile tristeţii (1990), Igor Pelin cu Balaurul (1990) şi Harap Alb (1991), Galina Robu cu nuvela Furnicarul (1991).

Filmografia filmului de animaţie din Republică ar putea fi încheiată cu pelicula lui S. Plămădeală Micul dejun – o sinteză a genurilor (animaţie, fotografie, jocul actorilor) dar, spre regret, ea până azi încă nu a fost finisată. Posibil nu se vrea acel acord final pentru animaţia autohtonă, fiind în speranţa de aşi găsi continuitatea, renaşterea genului la studioul Moldova-film.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s