Profiluri culturale


Ziua Naţională a Culturii a demarat cu o serie de acţiuni culturale, realizate la Biblioteca de Arte „T.Arghezi”, un purtător fidel al obiectivului propriu-zis. În cadrul acestui segment cultural s-au desfăşurat activităţi pentru elevi, studenţi şi doritori, acţiuni construite pe un fundament comun: promovarea realităţilor culturale de la noi, glorificarea şi evocarea trecutului cultural naţional, oameni-personalităţi care ne duc faima în lume. Cu aceste ocazii biblioteca a fost vizitată de mulţi oaspeţi, personalităţi din artă, cinematografie, teatru, literatură, muzică:  A. Dănilă, D. Olărescu, C. Caranfil, D. Didîc, Ianoş Ţurcanu, Iu. Filip, G. Lazarenco, N. Darie, G. Gorcecac, N. Gheric, Vl. Cabasnean, P. Zavtoni, V. Chirca, V. Căpăţină, N. Rusu, M. Metleaeva, profesori şi cadre didactice de la DGETS.

Medalion literar-artistic: Actorul Victor Ciutac – 75 ani de la naștereOmagiu lui Victor Ciutac, actor de teatru şi film, regizor, care a jucat iniţial pe scena Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Balţi (1957), iar din 1964 pe scena Teatrului dramatic A.S. Puşkin. În realizarea activităţii au fost implicaţi studenţii de la AMTAP, de la Colegiile „Politehnic” şi „Construcţii” au ascultat o bună lecţie despre acest nume, au făcut cunoştinţă cu opera de creaţie artistică a lui V. Ciutac, îmbogăgăţindu-şi astfel bagajul de cunoştinţe despre domeniul teatral, căci în paralel cu personalitatea actorului au fost scoşi din culisele uitării şi mulţi alţii, care au muncit în perioade concrete de timp, au lăsat urme importante în dramaturgia naţională.

Întâlnire cu Aurelian DănilăÎntâlnire cu Aurelian Dănilă, doctor în studiul artelor, muzicolog, autor a 10 cărţi, sute de cercetări şi studii, toate în domeniul dat. Prin constatarea acestor date, subînţelegem rolul şi importanţa Domniei sale în dezvoltarea culturii naţionale, direcţionată pe un făgaş demn de admirat. El este un consultant deosebit în domeniul culturii şi este primul care a pus baza studiului şi cercetării în arta muzicală, arta plastică şi a filmului de la noi. Cărţile sale sunt un exemplu de sinceritate şi adevărată creaţie în arta Moldovei. În cadrul acestei întâlniri d. A. Dănilă a reuşit, cu o uimitoare putere de pătrundere să ne facă să înţelegem frumuseţea din jurul nostru, căci ea există, necătând la toate surprizele vieţii. Astfel, prin prezenţa lui tinerii au resimţit acel model de cumsecădenie bărbătească, auzit de la părinţi, dar şi cules din descrierea literară a portretelor-model . Dialogul purtat de interlocutor şi asistenţii săi a fost cât se poate de plauzibil, făcându-se pe parcurs referire la studiile căpătate în timpul vieţii: conservator, ziaristică, învăţarea instrumentelor muzicale, realizarea proiectelor îndrăzneţe, unul dintre care a fost  studierea calificată şi profundă a operei naţionale, calea ei de parcurgere de la început şi până acum, când sub egida ei evoluiază în ţara noastră concerte şi festivaluri internaţionale, precum este prestigiosul for „Invită Maria Bieşu”. Perioada interbelică a generat o incursiune de mari evenimente atât  pe mapamond, cât şi în plan naţional: turneul marelui compozitor român George Enescu în Basarabia de după război, care a lăsat o impresie revoluţionară culminantă asupra publicului meloman basarabean şi a activităţii muzicale de mai departe în acest capăt de pământ. În acest context se înscriu şi frământările socio-culturale, visuri neîmplinite  şi  pribegiile, la care apelau oamenii de creaţie, care, negăsindu-şi aici exprimarea principiilor sale morale şi estetice erau nevoiţi să plece în străinătate. Basarabia a dat scenelor europene mari vedete muzicale, care ne-a dus faima în lume. Studiul d. A. Dănilă se axează în mare parte pe valorificarea operei de creaţie a personalităţilor noastre. Renumita Maria Cebotari, interpreta soprană, românca basarabeană este una dintre ele. În baza cărţii „Maria Cebotari” (aut. A. Dănilă) a fost montat filmul de ficţiune (cu actori) „Aria”, o lucrare de o valoare incontestabilă, o producţie a Ministerului Culturii din Republica Moldova de regizorul Vlad Druc, autor de scenariu D. Olărescu. Despre condiţiile dificile a apariţiei peliculei şi a procesului de demonstrare a ei aici, în Chşinău  a vorbit cineastul D. Olărescu, care s-a exprimat… am încercat s-o aducem pe M. Cebotari acasă… Spre finalul activităţii d. C. Caranfil, profesoară la liceul „M. Viteazul” şi V. Didîc, artist pastic, profesor la Colegiul Republican „I. Vieru”au identificat impactul pozitiv al întâlnirii pentru tineri prin mesajul nobil de glorificare al trecutului cultural, prin intenţia de cultivare a unui tip comportamental şi moral care să reprezinte un model de comportare  pentru elevi, arătând respect faţă de înaintaşii noştri, prin dezvoltarea unor sentimente specifice şi a dorinţei de a afla cât mai multe despre domeniul cultural. Activitatea a luat sfârşit cu vizionarea filmului „Aria” şi cu o donaţie impunătoare de cărţi editate de editura „Academica”. Aplauze şi momente de recunoştinţă a fost recompensa vizitatorilor faţă de lucrurile frumoase care au evoluat în compania oamenilor de talia lui A. Dănilă şi D. Olărescu.

Anastasia Moldovanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s