Apariţia şi evoluţia scrisului românesc: secolul XV-XVI


          Materialul este pregătit în legătură cu        tipărirea primei cărţi în limba română în       iulie 1544 

O mare realizare în dezvoltarea culturii unui popor sau a unei ţări o are şi cultura literaturii scrise, parte componentă a procesului literar. Cultura scrisului capătă în Moldova o dezvoltare destul de accentuată în perioada feudalismului dezvoltat şi este o preocupare mai mult a clasei dominante. Procesul literar în Moldova îşi are specificul său de dezvoltare, dat fiind faptul că  principatul Moldovei, cât şi al Munteniei, deşi ocupate de turci, n-au fost transformate în paşalâcuri, păstrându-şi astfel, pe cât a fost posibil, statalitatea şi dezvoltarea culturală independentă spre deosebire de  popoarele grecilor, bulgarilor şi sârbilor, care şi-au perdut cu desăvârşire existenţa lor statală sub dominaţia turcească. Acest fapt a permis dezvoltarea literaturii populare orale (folclorul) cât şi a literaturii scrise la popoarele din Delta Dunării. Literatura orală se dezvolta pe măsura timpului şi exprima năzuinţele de eliberare a poporului de sub jugul străin, întruchipa eposul luptelor legendare şi a eroilor îndrăgiţi, se deplângea viaţa grea a oamenilor simpli sub exploatarea feudală, se respectau tradiţii folclorice menţinute din neam în neam. Altfel se caracterizează dezvoltarea literaturii scrise. Dominaţia de un secol a sistemului fanariot a dus la decăderea cuturală pe meleagurile noastre în primul rând prin faptul, că se impunea o cultură străină în mediul moldovenesc, limba greacă a uzurpat locul limbii materne în administraţie şi în învăţământ. Însă ocupaţia fanariotă trebuie privită într-un mod compex, deoarece pe lângă regrese, ea a avut şi o importanţă incontestabilă pentru populaţia principatelor, ea fiind racordată mai devreme la elementele civilizaţiei şi mentalităţii moderne, având relaţii strânse cu Italia, Austria şi Rusia, mult mai avansate. În  Moldova, paralel cu studiul clasicilor, a început să se acorde atenţie tot mai mare disciplinilor ştiinţifice, contribuind la ridicarea nivelului general al cărturăriei în rândul maselor. Un alt aspect pozitiv al culturii neogreacă a fost prin excelenţă un apanaj al păturilor privelegiate, care, deşi având un caracter conservator, nu acceptau într-u totul o cultură, o limbă, cu atât mai mult un scris străin. Acest factor a şi fost un indiciu mobilizator pentru privelegiaţii societăţii moldoveneşti de atunci, să tindă spre o literatură scrisă în limba română, cu atât mai mult, că exista şi o tradiţie cărturărească. Este cunoscut faptul, că pe lângă biserici şi mănăstiri se creau şcoli şi centre care dirijau procesul de învăţătură, se ocupau de scrisul şi traducerile textelor din slavonă, greacă, bizantină iar mai apoi şi tipăritul cărţilor. Aceasta a condiţionat formarea unui număr mare de oameni ai cărţii – de copişti, desenatori şi legători, de pisari, deci şi grămătici, care ştiau să scrie fel de fel de acte oficiale şi neoficiale; exista şi o clasă de ştiutori de carte slavonă, în special clericii. Perpetua scrisul religios, iar genul literar era exprimat prin istoriografia cronicărească, vechile letopiseţe ale lui Ureche, Costin şi Neculce. Aceşti cărturari scriau şi în româneşte. Până în 1860, scrierea în limba romana s-a făcut cu alfabet chirilic, compus din 43 de litere și creat de frații calugari Chiril și Metodiu. Trecerea la alfabetul latin nu a fost bruscă, ci a cunoscut faze intermediare. Primul document în limba română datează din iulie 1521 şi se întitulează „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judeţele Braşovului” prin care se comunică, că turcii pregătesc o invazie militară în Transilvania. Documentul conţinea opt fraze. Din secolul al XVI-lea datează numeroase alte documente originale scrise în limba română, ele reprezentând diverse testamente, acte de vânzare-cumpărare, foi de zestre ş.a. Documentele vremii au păstrat mai multe nume de cărturari, care au contribuit la dezvoltarea culturii scrisului în limba română. Filip Moldoveanul a fost unul dintre ei care a realizat la Sibiu în iulie 1544 prima carte tipărită în limba română Catehismul Lutheran, căruia i se mai zicea şi Întrebare creştinească. Deşi cartea nu s-a păstrat, despre existenţa ei vorbesc chitanţele ajunse până la noi, unde se indică cheltuielile suportate de tipografie la editarea ei. Tot Filip Moldoveanul în anul 1550 la Sibiu a tipărit primul Tetravanghel slavo-român. Diaconul Coresi de origine român este cunoscut ca primul traducător şi tipăritor de cărţi. Între anii 1559-1580 el a editat în total 35 de titluri de carte, care au fost tipărite în mii de exemplare şi răspândite în ţinuturile româneşti. Ciclul tipăriturilor româneşti al lui Coresi se încheie cu aşa-zisa Cazanie a doua sau Evanghelia cu învăţătură, tipărită la Braşov în anul 1581. Şirul de tipărituri poate fi continuat. Despre începutul scrisului românesc există mai multe teorii. Cercetătorii în domeniul istoriei, literaturii şi filologiei, pedagogi, George Călinescu, Ştefan Ciobanu, Efim Levit, Eugen lungu ş.a. menţionează unele din aceste teorii: bogomilistă, husistă, luterană sau calvinistă, care pretind că scrisul românesc a fost o idee venită din exterior şi nu una autohtonă. Contra argumentele acestor teze sunt bine elucidate în diverse surse, printre care aş menţiona „Istoria literaturii române vechi” de S. Ciobanu, „Poezia moldoveneasă modernă la începuturile ei” deE. Levit, „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” de G. Călinescu, precum şi în antologii „Poezia românească de la începuturi până la 1830”, „Antologia poeziei moderne moldoveneşti 1770-1840” ş.a.Pentru combaterea lor însă este necesar să atragem atenţia asupra  tipurilor de texte şi cărţi care se traduceau la început de secol al XV-lea. Cele mai dintâi traduceri în limba română a fost Psaltirea, fiindcă ea era pe înţelesul oamenilor simpli şi conţinea răspunsuri la toate întrebările de ordin moral, etic, religios și poetic. Psaltirea servea din timpuri şi mai vechi drept manual în şcoală, aşa că apariţia acestei cărţi a fost determinată de necesitate poporului nostru şi nu invers, dictată de condiţiile din exterior. Oricum, primele noastre texte, modeste aşa cum sunt, constituie cel mai important fapt în viaţa culturală a poporului românesc. Orice literatură scrisă îşi are un început modest, fie ea o rugăciune, o traducere stângace, la urma urmei o scriitură pe marginea unei cărţi sfinte. Dar de aici se începe literatura multor popoare. La noi acest proces care s-a pornit în secolul al XV-lea şi s-a accentuat în secolul al XVI-lea a implicat un număr mare de cărturari curioşi faţă de slova românească, trezind gândirea şi în rezultat, formând idei naţionale.

Consemnare  A. Moldovanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s