Maestru Glebus Sainciuc la vârsta de 93 de ani


Sainciuc la Filiala de Artev93 de ani va împlini maestrul Gleb Sainciuc la 19 iulie. Prin această cale îl felicităm, dorindu-i multă-multă sănătate şi încă ani buni, în cadrul familiei sale şi înconjurat de prieteni. Maestru în arta plastică din Moldova, Gleb Sainciuc, este autor al numeroaselor tablouri de şevalet şi portrete, caricaturist, meşter iscusit de şarje, precum şi creatorul unui jen cu totul original al măştilor-şarje, în care măiestria de sculptor se îmbină organic cu talentul de actor. Pe tot parcursul vieţii sale, Gleb Sainciuc a fost şi este o fire modestă, om cu un suflet bogat, vioi şi nespus de activ. Dorinţa de a vedea, de a cunoaşte şi de a învăţa îl determină şi astăzi să participe în viaţa culturală a comunităţii. Este de ajuns ca Măria Sa să păşească pragul bibliotecii (vine pentru a citi ziare şi a purta discuţii cu bibliotecarele), că imediat se adună şi copiii, dornici să primească în dar de la el un desen, pe care-l execută imediat în stilul său inedit. În acest context readucem unele amintiri, povestite de maestru … am pătimit de toate. De la început, cel căruia îi făceam şarja, se supăra, bineînţeles, dar se termina cu aceea, că se obijduiau mai mulţi ceilalţi, cărora încă nu -i ajunsese rândul… Pe artist nu l-a părăsit nici până în prezent bogatul simţ al umorului, care fapt  l-a şi determinat să „inventeze” măştile sale, redându-le o exprimare spirituală neobişnuit de precisă  a firii personajelor, a trăsăturilor caracteristice. Maniera convenţională a limbajului pictural al pictorului G.Sainciuc ne vorbeşte despre munca asiduă, pe care a depus-o la tratarea subiectelor din tablourile sale, caracterizându-se prin originalitate şi individualitate pronunţată, prin logică şi manieră specifică de desenare.

Gleb Sainciuc a avut legături de prietenie şi colaborare cu multe personalităţi de talie mondială din diferite ţări. În cunoscutul său atelier, care a devenit un loc de pelerinaj semnificativ al  statului nostru se păstrează o carte originală de referinţe, în care maeştri cunoscuţi de peste hotare, precum C. Rihter, N. Achimov, V. Kataev,  B. Polevoi, P. Kazakova, M. Kogan, C.Tulikov, O. Aposeva, Marcel Marso ş. a. vorbesc cu deosebită admiraţie despre lucrările lui: Talentatului confrate în ale genului – Gleb Sainciuc cu stimă şi recunoştinţă, Arcadii Raikin; Cu recunoştinţă din partea convinsei „victime” Jan-Pol Sartre. Iar pe şarja amicală a lui Gleb Sainciuc, executată de mimul cu renume mondial, e scris: Lui Gleb Sainciuc – prietenului meu, Marcel Marso. Astfel, anume şarjele au făcut cunoscută arta lui G. Sainciuc dincolo de hotarele ţării noastre. Operele sale au fost demonstrate în repetate rânduri în oraşul Moskova şi în alte oraşe ale fostei URSS. În afară de fondurile Muzeului Naţional de Artă a Moldovei, lucrările sale se găsesc la amatorii de artă din Bulgaria, Japonia, Ungaria, Franţa, Polonia şi Cehoslovacia. Prin activitatea artistică complexă a lui G.Sainciuc se caracterizează întrucâtva destinul general al artei plastice din Republica Moldova.

Un gând despre &8222;Maestru Glebus Sainciuc la vârsta de 93 de ani&8221;

  1. lidia kulikovski zice:

    Fetelor, Bravo! pentru plasarea informatiei – poate si filialele noastre vor citi si il vor felicita pe marele maestru dar si prieten devotat al Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s