Sărbătoarea Crăciunului


Buni, dragi, stimaţi utilizatori! Vin sărbătorile, frumoasele sărbători de iarnă, cu alaiul lor vesel şi gălăgios, cu cântece, colinde, urături, cu harul lor divin şi curat. Suntem bucuroşi să le întâmpinăm, să ne integrăm în această feerie. Vă invităm şi pe Dvs să Vă alăturaţi nouă, să veniţi cu colinde, să profităm împreună de atmosfera acestor zile, nu mai întâi însă de a scrie o scrisoare colectivă lui Moş Crăciun, care fiţi siguri, o va citi, fiindcă acum moşul are şi o Academie cu multe crăciuniţe, care-l ajută în acest lucru (http://www.moscraciun.md/ru/). Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este una din cele mai mari sărbători ale creştinătăţii şi vine pentru toţi oamenii pământului la fel de dragă şi scumpă. Deci, să nu uităm şi de cei mai trişti ca noi, iar în caz că Moşul uită, noi, prin scrisoarea scrisă, îi reamintim de ei. Vrem să vă mai spunem, dragii noştri cititori, că de astă dată avem un moş al nostru, care vine din vremurile de demult, îmbrăcat în costumul tradiţional, cu cojoc de oaie şi căciulă de cârlan, cu opinci din piele de animal şi cu trăistuţa noastră semnificativă, toarsă la războiul de ţesut.

Sărbătoarea Crăciunului: datini şi tradiţii

Sărbătoarea Crăciunului, a naşterii Mântuitorului, are rădăcini adânci în Cultul Soarelui – zeul suprem dătător de viaţă, numit la greci Helios, la romani Sol, la sumerieni Utu, la babiloneni Schamasch, la egipteni Re-Atum, la azteci Tonatiuh, la populaţia Maya era numit Itzamna, la Inka era Inti, la indieni era Surya, la evrei era Chanukka, la europenii din nord era Jol, la daci era Zalmoxe.

Sărbătorirea Crăciunului mult timp sa ţinut de cultul păgân, deoarece era atât de înrădăcinat în conştiinţa oamenilor, încât ar fi fost greu să fie eradicat pur şi simplu. A avut loc treptat asimilarea Cultului Soarelui în sărbătoarea creştină a Crăciunului. Un timp a existat un paralelism în marcarea acestor sărbători. Pentru prima dată Crăciunul oficial a fost consfinţit la Roma în a. 354, când papa Liberius a decis să suprapună strategic peste importanta dată de 25 decembrie, adică ziua naşterii zeului Soarelui, cea de a doua mare sărbătoare a creştinătăţii – naşterea lui Iisus Hristos, adică Crăciunul. Termenul este de origine latină – creatio (naştere).

Pentru strămoşii noştri daci Dumnezeu era Soarele şi Soarele era Dumnezeu. Zalmoxe – Crăciunul era sărbătorit la 24-25 decembrie, anume atunci, când Soarele era cel mai aproape de pământ. Fiind considerată cea mai importantă sărbătoare a anului, dacii o marcau cu mult fast şi cu obiceiuri bogate. Pentru ei, Crăciunul fără cadouri era ceva de neimaginat. Dacii coceau un colac din aluat de pâine împletit de un kilogram, ce avea forma unei fundițe cu colţurile ridicate. Acesta era semnul lui Zalmoxe care se mai numea „crăciunel”. Deoarece familia la daci se considera sfântă, se cocea câte un crăciunel pentru fiecare membru al familiei, se acoperea cu un prosop şi se păstra într-un ungher al casei, sub o candelă. Pe parcursul anului, în fiecare miercuri şi vineri, se mînca o bucăţică din trupul lui Zalmoxe cu vin. Colacul se împărţea în aşa fel, ca să ajungă până la sărbătoarea de anul viitor. Mirul şi apa se foloseau înaintea Sărbătorii Soarelui.  Se aducea apă într-un vas de argint, cu trei zile înainte, se punea busuioc şi se lăsa la lumina lunii şi a soarelui, timp de trei zile şi trei nopţi. Pe 25 decembrie, înainte de răsăritul soarelui, preotul, care era voluntar, dar căpăta acest post numai dacă avea harismă şi deţinea titlul de „Gură de aur” (tălmăcea spusele venite din Cer) binecuvânta această apă. La răsăritul soarelui familia se spăla cu apa din vas, prin stropirea cu busuioc. Se ungeau apoi cu mir pe frunte (gestul se considera sărutul soarelui) şi în acea zi nu aveau voie să se sărute unii cu alţii. Apoi tinerii colindau toate casele din sat, îmbrăcaţi în piei de animale şi cântau colindul „Steaua”. Astfel ei reaminteau oamenilor, că Zalmoxe a venit din Cer şi că pământul nu le aparţine lor, ci le este dat numai pentru a se desăvârşi. Bucatele, care se pregăteau după răsăritul soarelui pentru acestă zi erau clătitele cu dulceaţă de vişine, cireşe şi nuci, vărzare cu cireşe amare, plăcinte cu bostan şi sărmale în frunză de vie, pregătite la cuptor într-un vas de lut; o gâscă la cuptor, umplută cu legume şi se servea cu vin roşu. De pe masă nu lipsea nici cozonacul dulce, tăiat în patru, nici ardeii umpluţi, nici murăturile. În prima zi de sărbătoare toţi îşi cereau iertare unii de la alţii. În timp, sărbătoarea Crăciunului a evoluat, dar cu toţii suntem martori, că şi astăzi se mai păstrează reminiscenţe ale Sărbătorii Soarelui.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s