Municipiul Chişinău. Suburbii


economie, infrastructură, cultură

Pentru a studia această întrebare destul de vastă, vom încerca să constituim imaginar, în timp istoria dezvoltării localităţii Chişinău, începând cu menţiunile istorice în favoarea apariţiei lui la început ca o localitate aşezată pe pârâul Bâc (anul 1436) pe moşia Buiucani şi Vovinţeni, ca o „silişte” rurală (1446 – document despre vânzare-cumpărare, emis de cancelaria domnitorului Ştefan cel Mare, care a întărit „seliştea” Chişinău boierului Vlaicu Pârcălab, după moartea căruia localitatea dată trece prin moştenire la nepoţi şi strănepoţi). Fiind situat într-un loc pitoresc, lângă apă curgătoare (râul Bâc)  şi cu multe izvoare (locul întemeerii Chişinăului), cu multe pământuri arabile (centrul istoric al Chişinăului de azi) s-au creat condiţii favorabile pentru dezvoltarea comerţului, a meşteşugurilor şi a unei organizări administrative evidente. Prin el treceau multe drumuri comerciale din diferite locuri ale Basarabiei : drumul Orheiului, drumul Hânceştilor, drumul Tighinii ş.a. Aceste condiţii au creat premise pentru extinderea „siliştei” Chişinău, incluzând în domeniul său de acţiune noi împrejurimi, sate, mici aşezări omeneşti. În lucrarea „Colina antenelor de bruiaj”[1] autorul Lică Sainciuc face trimiteri la  menţiuni documentare despre unele localităţi, care în prezent fac parte din oraşul Chişinău. Anul 1437 – aşezarea Visterniceni,  anul 1548 – cătunul Hruşca, anul 1608 – aşezarea Buiucani şi Vovinţăni, Iureşti, Măluşteni  (Băcioi), anul 1641- mahalaua Munceşti, anul 1642 – satul Spinoasa şi Gheţioana, Douăsprezece Fântâni, Ciocana, Râşcani, Poşta Veche (pe Calea Iaşilor – azi Calea  Basarabiei), Otovasca / Atavasca, Mahalaua Galbinii – str. Alexandru cel Bun, Strada Galbinei – str. Vlaicul-Pârcălab, Valea Pruncului – astăzi Valea Dicescu, Valea Curvei, mai apoi Valea Crucii, Fulgureşti, Melestiu, Sprâncenoia, Şepteani; anul 1666 – sătucul  Hruşca de Sus, anul 1677 – Chişinău / oraş, orăşel. Iată, anume din acest moment Chişinăul este supus unor transformări calitative şi destul de rapide în istoria sa. El începe a îngloba satele învecinate, apar bariere la intrările oraşului unde sunt percepute încasările; în fruntea urbei este numit un pârcălab. …”După alipirea Basarabiei la Rusia în 1812… Chişinăul n-avea decât câteva străzi strâmbe cu nişte zidiri turceşti vechi.”…însă după aceea… a început repede să crească şi să se lăţească în deal de la „Bâcioc” şi s-a prefăcut într-un oraş european, cu cartiere regulate, străzi drepte, largi şi clădiri frumoase. În a doua jum. a sec XIX  teritoriul oraşului Chişinău a crescut considerabil, împârţindu-se în câteva părţi: oraşul „nou” şi „vechi” sau „de sus” şi „de jos” şi suburbiile Buiucani, Malina Mare şi Malina Mică, Valea Strâmbă (Pielăria), Tăbăcăria care se întindeau de-a lungul râului Bâc, unde erau localizate centrul de sacrificare a animalelor, manufacturile de prelucrare a pielii şi a altor îndeletniciri. De asemenea suburbii ale oraşului se consolidau şi pe malul stâng al râului Bâc, se are în vedere  satele Visterniceni şi Râşcani, ce aparţineau pe atunci moşierului Râşcanu. Hotarele oraşului erau oficial marcate prin posturi de pază în toate direcţiile, prin intermediul cărora se întreţinea legătura cu întregul ţinut. Din menţiunile documentelor respective timpului, la mijlocul secolului al XIX-lea raza oraşului era de 30 de verste[2]. La începutul secolului XX Chişinăul, deja cunoscând perioadele anterioare de dezvoltare, feodalismul târziu şi capitalismul timpuriu, avea un teritoriu mult mai mare. La începutul anilor 80 în componenţa oraşului au fost  incluse în sfera de acţiune şi subordinaţie noi zone adiacente lui, ocupând o suprafaţă de 326,2 mii hectare pe o rază de 20-40 km[3]; 18 suburbii, localităţi rurale cu o populaţie preponderent moldovenească au fost luate sub protecţia  urbei: Băcioi, Bubuieci, Bălţata, Budeşti, Ghidighici, Grătieşti, Dănceni, Durleşti, Dolinnoe, Codru, Cojuşna, Cutuzov (Ialoveni), Coloniţa, Stăuceni, Sîngera, Suruceni, Truşeni, Togatino. Astăzi, majoritatea din ele, datorită dezvoltării economiei, infrastructurii şi a culturii lor, au fost practic absorbite de Chişinău. De ce este necesar ca suburbiile să fie parte componentă a oraşului, care este contribuţia lor ca parte valorică a patrimoniului cultural, economic şi social al Chişinăului? Răspunsul este unul simplu: prin prestaţia terenurilor agricole, bază de aprovizionare a oraşului cu produse de primă necesitate şi de calitate; prin zonele de agrement şi centrele de odihnă, de ocrotire a sănătăţii (sanatorii), baze sportive, locuri pitoreşti şi baze turistice, crearea de noi spaţii publice de dezvoltare socială. Toate localităţile dispun de o infrastructură satisfăcătoare, fiind aprovizionate cu apă potabilă, cu gaz natural, drumuri asfaltate şi în parţial, cale ferată, transport local şi municipal. De o mare popularitate din partea chişinăuienilor se bucură staţiunea balneară Vadul lui Vodă, cea mai mare bază de odihnă şi agrement din Republica Moldova, localităţile turistice Ivancea şi Condriţa.

Suburbiile oraşului sunt administrate de către primăriile locale, primarul şi consiliul local compus din consilieri, numărul cărora  este proporţional cu numărul de populaţie a localităţii respective, aleşi prin vot democratic la alegerile locale. Instituţiile locale sunt în colaborare de comun acord cu administrarea oraşului. Săptămânal primarii locali participă la lucrările şedinţelor consiliului municipal, discută şi rezolvă probleme principale ale localităţii şi municipalităţii. Contribuţia suburbiilor în dezvoltarea oraşului, cât şi a oraşului în dezvoltarea suburbiilor este considerabilă şi reciprocă. Mărimea bugetelor locale se formează din colectarea impozitelor pe venit a agenţilor economici din teritoriu, care ulterior se revarsă în caznaua bugetului municipa.l De aici are loc distribuirea fondurilor pentru gestionarea treburilor localităţii. Calculele se stabilesc în dependenţă de necesităţi: retribuirea muncii în învăţământ, ocrotirea sănătăţii, la dezvoltarea infrastructurii şi obiectivelor de menire socio-culturală. În momentul în care cheltuielele depăşesc veniturile, bugetul municipal intervine cu adăugiri şi completări. Suburbiile cu statut de oraş (Codru, Cricova, Durleşti, Sângera, Vadul lui Vodă, Vatra) se includ în Planul General de Arhitectură şi Urbanism a oraşului. Numărul populaţiei după recensământul din anul 2004 şi cu unele completăti şi precizări din anul 2006 şi datele statistice din anul 1994 îl constituie 661 414 loc. Procentajul componenţei naţionale îl constituie 49% români, 14% ucraineni, 2% ruşi şi alte etnii naţionale (armeni, polonezi, greci, bulgari, beloruşi, găgăuzi, nemţi, evrei).

În condiţiile actuale, când are loc o repopularizare a oraşelor, o tendinţă în creştere de concentraţie accentuată a forţelor de muncă în zonele urbane, Chişinăul se extinde în teritoriu pentru a satisface necesităţile şi imperativul timpului. În prezent municipiul Chişinău cuprinde 34 de localităţi şi se extinde pe o suprafaţă de 635 km[4].

Anastasia Moldovanu


[1] Sainciuc, Lică. Colina antenelor de bruiaj. – Ch., 2000. – P. 15-16.

[2] История Кишинева. – K., 1966. – С. 58.

[3] Кишинев : энциклопедия / гл. ред. А. Тимуш. – К., 1984. – С. 423.

[4] Chişinău : Municipiu. Capitala RM. // Localităţile Republicii Moldova : Itinerar documentar-publicistic ilustrat : [în vol.] / Fundaţia “Draghiştea” ; alcăt. : Victor Ladaniuc ; Tudor Ţopa. – Ch., 2001. – Vol. 3. – P. 562.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s