Universul teatral păpuşeresc şi inconvenienţele lui vital-creative


Nu putem spune că ar fi lipsiţi copiii noştri de frumuseţea şi beneficiile artei teatrale. Teatrul „Licurici” de 65 de ani oferă repertorii elitare, lăsîndu-i entuziasmaţi şi pe părinţi sau bunei. Teatrul „Guguţă” de asemenea are o grijă deosebită pentru spectatorii săi, mici şi mari. Realizează spectacole bune şi foarte bune. Ambele teatre chişinăuene din cînd în cînd merg cu spectacole in teritoriul republicii. TV Moldova-1 iarăşi vine către toată ţara cu emisiuni teatralizate. Teatrul „V. Alecsandri” dispune de un grup de actori preponderent cu spectacole pentru copii şi care e foarte frecvent în satele nordului moldovenesc. Au spectacole pentru cei mici şi toate celelalte teatre ale Moldovei. Oricum, ne convinge efectul, ele nu sînt suficiente de a cuprinde integral cu informaţia, educaţia şi relaxarea conţinutistă toţi copiii, cetăţenii de mîne a ţării. Deaceea am acceptat cu bucurie ştirea despre înregistrarea oficială a Teatrului de Marionete Municipal. Era în 1990. Se mai adăuga un lăcaş al artei şi culturii. Şi-apoi venea un teatru c-un specific aparte, unde toţi spectatorii îşi vor completa cunoştinţile despre teatru. Şi nu în ultimul rînd trăiam mîndria de a şti că în Moldova se află unul din cele 16 teatre de marionete din lume. De atunci au trecut peste 20 de ani, dar dacă m-ati întreba unde se află acest teatru municipal, nu v-aş spune. Din mult prea regretabilul motiv că teatrul n-are sediu pînă în prezent. Mai mult, primii 12 ani s-a aflat la autogestiune. Şi doar ante precedentul primar i-a oferit teatrului o cămăruţă de 18 metri, unde se află pînă azi birourile conducătorului artistic şi cel al contabilului, unde în prezent deabea de încap păpuşele, decoratia, costumele, aparatajul necesar prezentării şi patru scaune pentru actori la repetiţii. A mai rămas să vă comunic cinei fondatorul, creatorul şi animatorul, astăzi cunoscut de la Marea Britanie şi Irlanda pînă în Africa, deabea îl ştiu în Moldova nişte teatrali. Acesta-i dl Valeriu Josan, la acel an, 1990, de inaugurare a teatrului de marionete, proaspăt absolvent al facultăţii de arhitectură a Universităţii Tehnice din Moldova. După care urmează studiile şi obţine diploma Institutului de Teatru şi Cinema din Bucureşti. De rînd cu lucrul la spectacole Valeriu Josan se angajează la un rînd de stagieri, cum ar fi cele de la teatrul „Obrazţov”, teatrele de marionete din Tbilisi, Petersburg, Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti, Institutul Internaţional de Marionete din Franţa. Între timp este invitat la Academia de Teatru din Iaşi pentru a ţine cursuri de confecţionare şi mînuire a păpuşelor. Tot la Iaşi începînd cu anul 1992 montează un şir de spectacole sau confecţionează păpuşi, asistînd regia. Acestea-s „Andrieş”, „Lungul nasului”, „Cabarete-Show”, „De-ale carnavalului”, „Don Juan”, „Dumbrava minunată”, ”Nunta lui Figaro”, „Pinochio”, practicînd jocul ce diverse feluri de păpusi, inclusiv cele supradimensionale.

Teatrul de Marionete Municipal, fiind, după cum vă spuneam, unul din cele din şaisprezece teatre din lume, participă, invitat, la diverse festivaluri internaţionale: Romînia, Germania, Cehia, Franţa, Italia, Iugoslavia, Anglia, Irlanda, Austria, Bosnia-Herţogovina, …de unde revine ca laureat sau cu premii mari şi speciale. Revine acasă, în Moldova, mulţumit şi răsplătit întru cumva de străinii ce ştiu arta veritabilă. Acasă V. Josan de două decenii confecţionează şi prezintă la public sau în expoziţii diverse specii de păpuşi, a montat şi montează spectacole de revistă, muzicale, interactive, tradiţionale şi combinate, spectacole-serial, el fiind dramaturgul, regizorul şi actorul. Dacă n-are scenă, cui au fost prezentate? Copiilor din grădiniţe, elevilor din şcolile republicii (inclusv şi celor de peste Nistru), dar foarte rar pe scene teatrale. Cu generozitate a oferit învăţătorilor cursuri despre arta confecţionării şi mînuirii păpuşelor creînd Laboratorul de artă teatrală. A montat şi montează spectacole pentru copii în teatrele Moldovei şi peste hotare. Ţin să recunosc, întotdeauna am admirat, am apreciat, dar m-a uimit răbdarea şi arta de a crea din mare sărăcie spectacole artistice de înaltă calitate, atît de apreciate în ţările unde a avut invitaţii şi a fost financiar în stare să respecte invitaţiile.

O vorbă populară zice că e mai bine o dată să vezi decît să auzi de multe ori. Şi, totusi, încerc a-mi înpărtăşi emoţiile de la spectacolul „Suflet de păpuşă”, constituit din patru acte, dacă aplicăm terminologia generală, acte unite prin ideea legăturii artistului de opera sa. Primul subiect ar cugera în subtext că începutul de cele mai multe ori e anevoios: mica dansatoare nicidecum nu-si poate pune mişcările în formele cerute, ba picioarele se împiedică, ba ritmul nu coincide cu muzica. Concomitent cu eforturi păpuşii-actriţă, taraful, la început din patru muzicanţi, la care mai tîrziu se alătură al cincilea, imposibil să nu-l vezi şi să nu auzi cu cîtă pasiune „cîntă”, cum îşi poartă arcuşul vioristul, cît de ritmic îşi lasă ciocănaşul ţambalagiul… În cadrul al doilea dansatoarea îşi ia revanşa şi întratît intră în iureşul dansului, încît începe a-şi arunca haina de sine, continuînd ritmul dansului pe tocurile înalte ale pantofiorilor… În cadrul trei îndeosebi impresionează păpusa asiată din grupul de dansatoare. Ea se constituie din bust şi torsul cu picioarele. Talia – un fir elastic camuflat sub năframa aruncată pe umeri şi căzînd pe braţe. Ci mare graţie îşi mlădiează ea dansul, aplecînd bustul în toate părţile, ba purtîndu-şi în mişcări frumoase picioruşele.Toată priveliştea emană extraordinar de frumoase emoţii. Un element de zîmbet şi voie bună aduce în cadrul patru fercheşul de clarnetist, vestimentat ca un frante, mulţumit de sine bătînd tactul cu piciorul şi pasionîndu-se de vîrtejele muzicale. O supraidee a „Sufletului” ar fi că arta veritabilă cere suflet, adică dragoste, şi dacă le-ai deschis, ea pune totalmente stăpînire pe tine. Deaceea cred că teatrul lui V. Josan e atît pentru copii, cît şi pentru adulţi. Nu pot trece cu vederea faptul că dl V. Josan e asistat în munca sa de dna Angela Josan, scenografă la „Licurici”, specialist în design vestimentar, artistă emerită a Moldovei.

Sînt convinsă că şi cititorul se va întreba cum m-am întrebat şi eu de mai mulţi ani: ce-l ţine pe acest artist polivalent în sărăcia şi indiferenţa de acasă, cînd are invitaţii multe de a se stabili în alte părţi, unde ar fi apreciat talentul lui, iar cu mîinile sale de aur ar asigura familia. Răspunsul i-a fost atunci de romantic sau poate de patriot. Domnia sa a motivat că şi el şi Angela-soţia au teatrele sale, el – cel de marionete, ea – „Licuriciul” şi munca la ele le aduce bucurie. Că sînt legaţi de mormintele strămoşilor, de aerul şi tradiţiile Moldovei, că în acest aer şi tradiţii şi-au crescut fiica-studentă. E adevărat, în teatru sînt probleme şi fără ajutor şi elementare condiţii sînt puşi în situaţii extrem de grele pe care le depăşesc cu mare efort, doar ca să păstrează această artă păpuşerească pentru ţară. Adeseori se descurajează, disperă şi-atunci, vorba cîntecului, ar lăsa toate baltă, dacă de arta lor n-are nevoie nimeni. Şi nu-s de mirat condiţiile în care lucrează. Un sediu n-au, nici barem un local de repetiţii, de montare a spectacolelor, transport pentru deplasări n-au, utilajul sonor e lipsă, se lucrează la domiciliul şi cu aparatajul dlui Josan, compensaţii pentru montări şi arenda spaţiilor nu li se oferă. Chiar şi din cele 60 la sută pentru salarii şi montare unui spectacol pe an le-au fost hăt micşorate. Nici sponsorii nu se grăbesc să susţină teatrul: de, arta e frumoasă, dar bani nu aduce. Doar dl Iulian Filip, ex-directorul departamentului Cultură al Primăriei a înţeles valoarea Teatrului de Marionete ajutîndu-l din cînd în cînd. Şi dl Alexei Leahu a plătit integral montarea spectacolului „Mica sirenă”. Dar spectacole au fost foarte multe: ”Cenuşăreasa”, ”Tîndală şi Păcală”, ”Andrieş”, ”Doi Purceluşi”, ”Mărioara şi Vasilache”, ”Sarmale de „post” etc. Dintre ultimele spectacole ţin să menţionez „Legenda Şobolanului” (sau „Legenda flautistului”), cu muzica lui Mozart, un spectacol liric, cu o stilistică deosebită ce farmecă prin muzica lui Mozart, dar şi prin măestria păpuşarului de a mînui cea mai neobservată mişcare a păpuşei în perfectă coincidenţă cu nota muzicală prinsă de urechea păpuşarului.

Se ştie că un artist se supără, dar şi se mîngîie cu arta sa. Aşa-i şi dl Josan, care ţine nespus de mult la teatrul de marionete, ar vorbi zile-ntregi despre arta cu marionete şi căror le dă viaţă prin dragostea sa. Pe toate le poate dl Josan – păpuşarul, trece dunga neagră şi iar e plin de proiecte, ba chiar macheta viitorului său teatru o are. Ştiu şi eu multe din arta lui, dar nu pot iată răspunde la întrebarea de ce acest artist unical al teatrului de marionete după douăzeci de ani de muncă inspirată, de energie şi finanţe proprii cheltuite pentru a spune că arta marionetelor e altceva decît păpuşa purtată în teatrul tradiţional pentru copii, n-are sediu, precum nici titlu n-are.

Elena Maţievschi

Advertisements

One thought on “Universul teatral păpuşeresc şi inconvenienţele lui vital-creative

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s