Grădiniţa, şcoala, biblioteca – proces continuu în formarea cetăţeanului


Cu multă dragoste şi afecţiune, aşa trebuie să fie primiţi şi trataţi copiii, care păşesc întâia dată pragul instituţiilor preşcolare. Aici, aflându-se deja în mijlocul unui colectiv, copilul este pus în situaţia de adaptare şi de conformare la noile norme şi condiţii de existenţă a acestui mediu. Gradul de acceptare şi de percepere a situaţiei date de către copil depinde în totalitate de pedagogii-educatori, care îşi asumă responsabilităţi şi obligaţii faţă de el. Copilul inocent primeşte această dăruire exact în modul cum i se transmite. Bazele cunoaşterii a mediului înconjurător, a societăţii umane, despre ştiinţa de carte sunt formate anume aici.

La şcoala, deja elevul, vine cu acest mic, dar totuşi mare bagaj de cunoştinţe pentru el, care îl ajută să facă faţă sarcinilor şi obiectivelor puse în faţa lui. Cu referire aş vrea să mă opresc puţin la acest moment de tranziţie din viaţa copilului. Între grădiniţa de copii şi şcoală există şi biblioteca, instituţie publică, care în perioada actuală îşi preschimbă profilul, transformându-se în paralel şi într-un centru de cultură şi agrement şi stă la dispoziţia utilizatorilor de toate vârstele. În perioada estivală, atunci când instituţiile preşcolare şi cele de învăţământ îşi suspendează temporar activitatea pentru beneficiari, biblioteca dă start programului special pentru copii „Lecturile verii”. La Biblioteca de Arte vin copii, care din diferite motive au ales programul nostru. Condiţiile minimale de care dispunem (o mică terasă, iarbă verde şi umbra copacilor, o mică sufragerie pentru ceaiul dorit, a sală pentru relaxare), ne oferă posibibilităţi de activitate cu copiii şi însoţitorii lor pe parcursul zilei. Se înfiripează astfel o bibliotecă de familie. Dispunem de un fond de carte deja bunicel pentru copii şi este solicitat frecvent de micii utilizatori. Biblioteca pune la dispoziţie un centru muzical performant şi un pick-up pentru audierea muzicii preferate. Se audiază muzică şi poveşti, se desenează şi se joacă teatru. Oaspeţii, invitaţii bibliotecii vin la întâlnirile cu copiii spre a le oferi clipe frumoase, interesante. La iniţiativa părinţilor sunt invitaţi personalităţi chişinăuiene. Astfel compozitoarea L.Drăgostiţa Bujor a însuşit cu copiii grădiniţei „Brânduşa” notele muzicale şi melodia „Tata, mama şi eu”.

În rezultatul acestor activităţi se consolidează şi colaborarea bibliotecarilor cu cadrele didactice ale instituţiilor preşcolare în direcţia dezvoltării unui plan comun de instruire şi educaţie a copiilor, viitorii cetăţeni de onoare a oraşului Chişinău.

Anastasia Moldovanu, bibliotecar principal

Advertisements

One thought on “Grădiniţa, şcoala, biblioteca – proces continuu în formarea cetăţeanului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s