Un crez, o credinţă şi-un destin


D-l Grigore Rusu, actor, regizor, pedagog, cercetător ştiinţific, istoric teatral, autor de monografii şi studii. Face parte din cohorta generoasă a şaizeciştilor, dar care au rămas în timp permanent contemporani activi până în ziua de astăzi, sensibili la culoarea vremilor, mai posedînd percepţia de a diferi fragmentele de timp trăite. Chiar dacă domnia sa intuitiv, din ani devremi, a acceptat, cu nevinovate motivări sentimentale sau cvaziromantice, teatrul, acesta, în multitudinea faţetelor sale sesizate în ani, i-a devenit destin pe care protagonismul nostru vreme de 50 de ani, fericit, îl slujeşte, indiferent de vicisitudini. Altfel zis, utilizând o formulă actoricească din metodologia creării chipului scenic, dl. Gr. Rusu n-a făcut altceva decât, onest şi responsabil, să trăiască, să creeze, să se bucure în condiţiile propuse de viaţă în timp. Şi a reuşit. Graţie naturii sale: curioasă, muncitoare, modestă, domoală, ţărăneşte înţeleaptă. Silit să abandoneze scena teatrului „Luceafărul”, fiind unul din fondatorii egali ai acestuia, Gr. Rusu se duce la teleteatrul „Dialog” (unicul teleteatru în toată URSS, condus de Gheorghe Siminel, absolvent al Institutului de Teatru şi Cinema din Leningrad, promoţia anului 1952). Când, consecinţă a deformaţiilor sociale şi morale, teleteatrul este interzis, dl. Gr. Rusu revine la alma mater unde la acea oră se lucra mult (cel puţin patru premiere pe an), dl. Gr. Rusu era suficient solicitat în roluri, avea parteneri de scenă cu care juca uşor şi inspirat. Era timpul când cele audiate de la profesorii de altă dată, mari personalităţi ale artei teatrale universale, să fie verificate, personalizate practic, experimentate cu finalităţile de rigoare. Pas cu pas, spectacol cu spectacol actorul pătrunde adevăruri ce-i deveneau legi de conduită în pedagogia şi metodologia muncii actoriceşti: opera dramaturgică îi solicită actorului analize munuţioase cu permanente reveniri la detalii caracteristice eroului, acestea la rândul lor pot fi vereficate doar prin multiple „situaţii propuse” de actor, regizor; actorul e dator să-şi perfecţioneze permanent mijloacele de expresie, antrenându-şi la maximum atenţia, precum şi modul de distribuire a ei în scenă, să-şi antreneze muşchii subordându-i disciplinei mintale. Nu poate fi ignorată exercitarea şi fortificarea memoriei, imaginaţiei şi fanteziei creative, a improvizaţiei după text sau din imaginaţie. În acelaşi prim rând stă necesitatea dezvoltării spiritului de observaţie subtilă, pătrunderea psihologică a situaţiilor şi, fireşte, vorbirea, rostirea, intonaţia, tonul, ritmul, pentru ca limbajul, vorbirea scenică e unicul instrument de comunicare activă a actorului cu spectatorul. Aceste şi multe alte adevăruri perene despre arta actorului dl Gr. Rusu le-a descoperit şi le-a posedat, jucând circa 80 de roluri, preponderent secundare, dar memorabile şi de esenţă, cum ar fi Scârţu şi Spiruc în spectacolul „Pământ” („Pe-un picior de plai” de Ion Podoleanu în regia lui Sandri-Ion Şcurea, distins cu Premiul de Stat), sau Geon în „Lizi Mak-Key” (de J. P. Sartre în regia lui Gh. Siminel), sau I. Bodiu în filmul lui M. Kalik „Ani şi filme” (studioul cinematografic „M. Gorki”). Emoţiile trăite, gândurile gândite, impasurile învinse, fondalul social-moral în care se perindau evenimente particulare şi general publice şi-au găsit reflectare în cartea „Evocări” (Chişinău 2010). Cu cât mai multe era antrenat dl. Rusu în spectacole, cu cât mai multe-i erau lecturile, cu atât mai mult simţea necesitatea de a cunoaşte teatrul moldovenesc spre demnitatea dlui Gr. Rusu care a fost şi rămâne unicul ce a ştiut şi a apreciat situaţia dramatică, mai corect, lipsa teatrologiei în procesul teatral moldovenesc. Pentru a umplea cumva golul scrie şi publică una după alta monografiile „Eugeniu Ureche”, „Valeriu Cupcea”, „Constanţa Târţău”. Observaţi, că activând în teatrul „Luceafărul”, dl. Rusu cercetează şi se expune creaţiei scenice a celor din Teatrul Naţional, nu mai puţin original, ba chiar original şi durabil prin personalităţile sale artistice. Şi încă un motiv, dl. Rusu era în contact amplu cu societatea, atât citadină, cât şi rurală nu numai prin spectacole şi deplasări. Analiza spectacolului, a măiestriei unui sau altui actor putea fi obiectivă, profundă, credibilă numai raportată la întreg procesul teatral din Moldova, mai mult, raportată la situaţia morală, politică, aşa cum arta teatrală, mentalitatea artistului, deşi independente şi integre, nu erau libere.

Între timp, cu regret, după plecarea, nu fără vină, din teatru a regizorilor Nadejda Aroneţkaya, Ion Ungureanu, Sandri Ion Şcurea, după destrămarea „troicăi” regizorale, atmosferă de creaţie nu era nici într-un fel posibilă. Un şir de actori, printre care Marica Balan, Dumitru Fusu, Vladimir Zaiciuc, Vera Grigoriu, Victor Ignat, Anatol Rusu ş.a. au abondonat teatrul. Aici trebuie să spun că dl. Gr. Rusu a moştenit de la părinţi o viziune decentă despre om şi viaţa lui. De aceea nu prea da ghes cafenelelor, nu sta la tactale de mahala şi chiar fusese etichetat de colegi cu „intelectualul Rusu”. Fie că se făcuse vinovat de ceva concret, fie că cineva avuse grijă să-l toarne la instituţii le frică, într-o bună zi se vede „eliberat pentru absenţa nemotivată de la srviciu”. Ce-i drept nu înainte de sărbătoarea sa de 50 de ani, dintre care 26 de ani fusese consacraţi „Luceafărului”.

De atunci şi până în prezent, timp de alţi 25 de ani educă la Academia de Teatru specialişti în materie de teatru, a editat alte două monografii despre regretaţii Veneamin Apostol („Din coturnele timpului”) şi Petru Baracci, reeditează, completând cele vechi, elaborează lucrări metodice, scrie manuale, adună materiale noi pentru cursurile dumisale. Cărţile editate conţin comentarii vaste şi cuprinzătoare. Cu ele poţi reconstitui istoria evolutivă a teatrului moldovenesc. Şi ca un gospodar, fiu demn de părinţii săi, dl. Gr. Rusu către jubileul dumisale de 75 de ani şi-a făcut ca şi alte dăţi, un frumos cadou, adunând în pomenitele deja „Evocări” biografia sa de om, actor, reprezentant al culturii naţionale moldoveneşti. Nouă ne rămâne să ne bucurăm de viaţa frumoasă ce-a trăit-o Gr. Rusu, să-i urăm încă mulţi ani, încă multe monografii inspirate, aşa cum, zău, teatrul moldovensc are mulţi, foarte mulţi artişti talentaţi, a căror trudă scenică poate fi materializată într-o carte.

Elena Hăbăşescu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s