Chişinău – prioritate naţională a anului 2011


La 20 februarie 2011, Biblioteca de Arte “Tudor Arghezi”, în colaborare cu SOTT (Staţia Orăşenească a Tinerilor Turişti) a realizat Concursul municipal “Chişinău – trecut, prezent, viitor” : ediţia 1-a. La această măsură au participat elevi din mai multe şcoli şi licee din municipiul Chişinău: gimnaziul nr. 17, 49, 90, şcoala nr. 52, liceul teoretic “Miguel de Cervantes”, “M. Berezovschi”, “Alexandru Ioan Cuza”, “Toader Bubuiog”, “Alexandru cel Bun”. O atmosferă caldă şi primitoare a dăinuit participanţii, care au asistat la lansarea oficială a primei ediţii a acestui concurs, cel care a dat startul şirului de acivităţi cu genericul “Chişinău, oraşul meu”, ce urmează a fi desfăşurate parcursul anului 2011. Sălile au fost aproape neîncăpătoare pentru toţi doritorii. Startul manifestării a fost marcat prin audierea imnului Chişinăului, interpretat de Maria Codreanu pe muzica compozitorului Eugen Doga, după care au fost explicate condiţiile de participare şi evaluare a testelor. Prin intermediul mijloacelor audio-video CD, DVD, discuri de vinil au răsunat şi alte melodii, consacrate oraşului Chişinău.

Testele pregătite pentru două categorii de vârstă au fost repartizate participanţilor, avân la dispoziţie o oră academică pentru a da răspuns.La sfârşitul concursului elevii au primit materiale promoţionale, un pliant “Simbolurile oraşului Chişinău”, semn de carte blog-ul “Chişinău, oraşul meu”,  au făcut cunoştinţă cu blog-ul „Chişinău, oraşul meu” şi cu galeria foto a monumentelor de arhitectură din capitală.

Echipa Bibliotecii de Arte „Tudor Arghezi” aduce sincere mulţumiri Centrului de Informare şi Documentare a BM “B.P.Hasdeu” pentru efortul depus în elaborarea materialelor informative, documentare, bibliografice, fotografice şi promoţionale despre oraşul Chişinău, care servesc drept ghid metodic şi prezintă un ajutor real în desfăşurarea activităţilor culturale şi informaţionale despre cunoaşterea istoriei oraşului Chişinău.

Anastasia Moldovanu, bibliotecar principal

            <div style=”font-size:0.9em;”>  <a href=”http://vodpod.com/watch/5617598-concursul-chisinau-trecutprezentviitor”>Concursul Chisinau-trecut,prezent,viitor</a>- Watch more <a href=”http://vodpod.com”>Videos</a&gt; at Vodpod.</div>

Advertisements

2 thoughts on “Chişinău – prioritate naţională a anului 2011

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s